16:45
Comentarii Adauga Comentariu

Norica Nicolai (ALDE) suspectează că o parte dintre imaginile cu oamenii bătuți la proteste ar fi trucate

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat vineri că suspectează că o parte dintre imaginile cu oamenii bătuți la protestele din 10 august ar fi trucate.

"Am văzut acea imagine, mi s-a părut foarte ciudat că am mai văzut-o și la alte proteste în străinătate, era o imagine pe care am văzut-o și la Londra, și la Berlin, știți foarte bine dumneavoastră, presa, ce poți face cu un computer și ce poți face cu o acțiune de manipulare. O parte din ele le suspectez că ar fi trucate, am văzut și comportamentul jandarmilor, am văzut și comportamentul unor protestatari, eu cred că trebuie să găsim o cale să cooperăm, dar îi rog pe cei care vor să instaleze statul de drept în România să înceapă cu respectul față de lege și respectul față de lege înseamnă în opinia mea să îți iei o autorizație pentru a protesta. Așa ne obligă legea, nu numai aici, și dacă vom reuși să facem lucrul ăsta în limitele legii și fără foarte multă agresivitate și pe construcție, dacă vreți. Eu nu spun că actualul guvern este fără pată, poate sunt greșeli care s-au făcut, dar rolul Opoziției și rolul oamenilor este să încerce să construiască ceva. Nu e momentul să ne radicalizăm, pentru că trăim într-o lume fluidă", a spus Nicolai la Turceni, întrebată ce părere are despre imaginile de la protestele din 10 august în care oameni cu mâinile ridicate erau bătuți de jandarmi.

Norica Nicolai a menționat că proteste cum au fost cele din România marchează un fenomen de protest global, sunt standardizate și au avut loc în Statele Unite, în Germania și în alte zone. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Mircea Drăghici va fi nominalizat de PSD la conducerea AEP

Dragnea, despre organizarea unui Congres PSD: Cred că e total inoportun să vorbim despre asta acum

Ministerul de Externe al Republicii Moldova condamnă acțiunile Rusiei în cazul celor doi piloți moldoveni

​Champions League: Remize albe n meciurile serii: Liverpool vs Bayern Munchen și Lyon vs Barcelona

Daniel Suciu, propus de PSD la Ministerul Dezvoltării, a împrumutat partidul cu 37.000 lei

Olympique Lyon - FC Barcelona 0-0, în meciul tur al "optimilor" Ligii Campionilor

SUA: Trump a dorit să pună un aliat la conducerea unei anchete care îl vizează (presa)

Tactica perfectă a lui Genesio a anihilat ofensiva catalanilor, iar totul se decide pe Camp Nou. Lyon - Barcelona 0-0. Cronica meciului

10 trofee, două nume uriașe, dar prea multe emoții. Liverpool și Bayern au dat-o la pace, într-un meci în care presiunea și-a spus cuvântul. Cronica partidei

Percheziții la sediul echipei FC Nantes, la care evoluează Ciprian Tătărușanu

​Liga Mondială (polo): Romnia vs Serbia 6-13 n preliminarii

MLB: Contract de 300 de milioane de dolari n zece ani pentru Manny Machado

LIVE BLOG | Patru giganți, zero goluri. Liverpool - Bayern și Lyon - Barcelona s-au terminat cu același scor, 0-0

Theresa May și Jean-Claude Juncker se vor întâlni miercuri la Bruxelles

LIVE BLOG | Liverpool - Bayern 0-0. "Cormoranii" domină, dar se precipită la finalizare. Lyon - Barcelona 0-0. Șansă uriașă pentru Luis Suarez

Business report: 4 din 10 romni lucrează legal pe salariu minim; Cum se va calcula ROBOR după noua formulă, dacă va fi implementată

Coreea de Nord: Donald Trump insistă că ''nu se grăbește''

NYT: Administrația Trump a reușit să-i transforme pe germani n gaulliști, gata să flirteze cu Rusia și să contemple independența strategică

Donald Trump sugerează că data limită privind discuțiile comerciale cu China ar putea fi extinsă

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

SUA: Trump a dorit să pună un aliat la conducerea unei anchete care l vizează (presa)

Cuba dezminte că are ''o armată'' în Venezuela

Rata creditelor neperformante a coborât pentru prima dată sub 5%, la finele anului 2018

Daniel Suciu, propus de PSD la Ministerul Dezvoltării, a mprumutat partidul cu 37.000 lei

Bancul zilei: Piatra funerară a unui ministru

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Brazilia va propune ajutor Venezuelei ''în cooperare cu Statele Unite''

CITATUL ZILEI

Obligațiunile Elefant Online intră miercuri la tranzacționare pe ATS-ul BVB

Tudose, despre discuțiile cu Dragnea pe amnistie: Vine lupul. Hai o poză cu lupul nu ai? / Dragnea nu va da OUG pe amnistie pentru că atunci nu mai este util celor care o vor

Unii investitori în programul Tezaur își vor putea răscumpăra titlurile de stat înainte de scadență

300.000 de noi galaxii descoperite

Mihai Tudose: CEx-ul de astăzi al PSD este o butaforie, ca toate celelalte

Juncker: Formațiunea politică Fidesz ar trebui să se retragă din Partidul Popular European

Accident grav pe DN1B. Un șofer a murit după ce mașina sa a fost izbită de un alt autoturism

Tudose: Statul paralel este Dragnea, fiindcă el lucrează pe lângă stat

Șapte copii au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un oraș din Canada

Dragnea: Cred că este în regulă ordonanța privind modificarea legilor justiției și era necesară

Dragnea, despre OUG pe legile Justiției: Este în regulă această ordonanță și era necesară

"Eram la 0-2 și mi-am zis - 'haide, sunt aici pentru a rescrie istoria turneului!'" Ea e principala rivală a Simonei Halep? Prima jucătoare care vorbește deschis despre trofeul de la Dubai

Brazilia va trimite ajutor umanitar în Venezuela până la data de 23 februarie

Tudose: Cum naiba să mă mai văd cu premierul Japoniei, în timp ce eu strângem ficusul?

LIVE BLOG | Liverpool - Bayern 0-0. Ocazii mari la ambele porți. Lyon - Barcelona 0-0. Lopes l-a blocat pe Dembele, Terrier a zguduit transversala cu un șut fabulos

Dragnea, referitor la propunerile de miniștri: Dacă Iohannis refuză, vom lua o decizie poate mai apăsată

Dăncilă, despre OUG pe legile Justiției: Voi discuta cu Timmermans la Madrid și îi voi explica/ Nu știam dacă era pe lista suplimentară

Polo: România, învinsă de Serbia în preliminariile Ligii Mondiale

Ministrul Ioan Deneș prezintă, miercuri, proiectele și investițiile programate pentru 2019

​Trump susține că a avut un drept absolut să declare stare de urgență

​WTA Dubai: Karolina Pliskova, victorie n trei seturi cu Dominika Cibulkova (Programul optimilor)

Parteneriat semnat între Federația Română de Tenis de Masă și Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir

Incendiu în Maramureș: Un copil de 11 luni a murit după ce o casă a luat foc

Dăncilă: Nu cred că în acest moment este nevoie de o restructurare a Guvernului

Dăncilă: Kovesi nu este propunerea noastră pentru procuror european. Nu am acordat această susținere

Marian Oprișan, după CEx PSD: În 2019 se finalizează mandatul lui Dragnea și trebuie făcut Congres

LIVE BLOG | Liverpool - Bayern 0-0. Matip, la un pas de autogol. Lyon - Barcelona 0-0. Terrier a zguduit transversala cu un șut fabulos

Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Budapesta (WTA)

VIDEO Cțiva protestatari au aruncat ketchup pe pereții Ministerului Justiției, după adoptarea OUG pe justiție

Avalanșă n Crans-Montana, zece persoane au fost prinse sub zăpadă

ȘTIRILE OREI 20.00


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 711, afisate in 12 pagini.



ieri 16:08 Dansul lui Zorba
ieri 06:01 CITATUL ZILEI