16:55
Comentarii Adauga Comentariu

Anunțul făcut de procurorul general referitor la dosarul violențelor de la protest: S-au luat măsuri ca ancheta să fie imparțială

"Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestației din București, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dorește să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparțiale și efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor și care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanților sau al forțelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele și persoanele implicate, precum și al stabilirii responsabilităților legale", se arată în mesajul procurorului general, transmis printr-un comunicat de presă.

De asemenea, în mesaj se mai arată că anchetele desfășurate de procurori au ca obiectiv analiza și clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acționat persoanele cu funcții de decizie, "dotarea și uzul categoriilor de echipamente, armament și muniție, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor și a modului de executare a acestora".

"Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmite un mesaj de încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor angrenați în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil", se mai arată în sursa citată.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

Un virus modificat genetic care ucide celulele canceroase și distruge și celulele ce le asigură locurile de ascundere a fost dezvoltat de oamenii de știință britanici. Virusul nu atacă celulele sănătoase.

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Corupție la vârful firmei franco-japoneze Renault-Nissan. Președintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în legătură cu acuzații de corupție. Să iasă Klemă și soroșiștii și să condamne corupția franco-japoneză. Pariu că vor tăcea chitic?

Ilan Laufer, declarație de presă plină de confuzii: Sunt născut la maternitatea Polizu din părinți romni / Presa israeliană: Ilan Laufer s-a născut n Israel la Rishon Lezion și a emigrat n Romnia

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

VIDEO Scandal la Realitatea TV: Rareș Bogdan amenință că părăsește postul după ce Oreste și Oana Stănciulescu au fost interziși n platou / Oreste: Astăzi am fost interzis la Realitatea

Miniștrii Lucian Șova și Paul Stănescu s-ar fi întâlnit cu interpuși ai președintelui Klaus Iohannis

Omul din umbra lui Donald Trump, interviu exclusiv la Romania TV

Mutarea Barcelonei care anunță revenirea lui Neymar! Jucătorul scos la vânzare pentru a-i face loc superstarului de la PSG: suma de transfer trece de 100 de milioane de euro

​Caru cu vedete: Cum fac sex vedetele? Detalii uimitoare despre fetișurile lor. Justin Bieber e n top!; Actrița Heather Locklear a fost internată la psihiatrie; De ce poarta celebritatile pantofi prea mari pentru ele pe covorul rosu

Cu ei ne luptăm pentru participarea la EURO 2020! Cum arată urnele pentru tragerea la sorți a preliminariilor: cea mai accesibilă grupă + grupa imposibilă, cu Franța, Germania și Serbia

LIVE BLOG | Muntenegru - România, de la 21:45. Meciul se joacă! Intrăm cu o formulă foarte ofensivă, cu Chipciu, Maxim și două vârfuri. Ce a spus Șumudică despre alegerile lui Contra: "Sunt compatibili!"

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un avion pe pista aeroportului internațional de la Moscova

Cazul Khashoggi: Donald Trump nu exclude implicarea prințului moștenitor saudit

Un tânăr din Constanţa a murit pe un vas de croazieră în Chile. Cum şi-a pierdut viaţa bărbatul

SUA: Șase persoane au supraviețuit după ce liftul n care se aflau a căzut n gol 84 de etaje ntr-o clădire din Chicago

Utile: Dieta cu ouă funcționează. Cum arată meniul pe zile; Acest gest pe care l fac mulți oameni poate provoca pneumonie; Lipsa acestui mineral esențial poate duce și la atac de cord! Ce semne ne dă organismul

O firmă media rusă, unde lucra o femeie acuzată de ingerințe electorale în SUA, a dat în judecată Facebook

Președintele Donald Trump a trimis răspunsurile solicitate în ancheta privind ingerințele electorale ruse-avocați

Ancheta rusă: Donald Trump i-a trimis răspunsurile sale procurorului special

Portugalia: Un turist care transporta cocaină n sticle de ulei de măsline a fost arestat n Lisabona

Iranul califică drept "rușinoase" afirmațiile lui Donald Trump privind rolul Arabiei Saudite în cazul Khashoggi

România ocupă locul 49 în clasamentul global Paying Taxes 2019

România a învins Muntenegru cu 1-0 și a terminat pe locul doi în grupa din Liga Națiunilor

Fotbal: George Țucudean - Rezultatele din Liga Națiunilor ne dau încredere pentru preliminarile EURO 2020

Cosmin Contra, deranjat de critici: ntotdeauna scoatem n evidență negativismul sau eșecul/ Ce au declarat selecționerul și jucătorii la finalul Ligii Națiunilor

Contra, reacție "tare": "Sunt fericit și mândru de acești băieți, dar suntem negativi și vedem partea goală a paharului. Îmi asum vina pentru ratarea obiectivului!" Ce a spus despre preliminariile EURO 2020 și oferta de la Al Nassr: "Iar facem asta?"

​Preliminarii CE 2020: Cum vor arăta urnele la tragerea la sorți/ Romnia, n urna a 4-a

Țucudean, marcatorul golului care ne-a dat speranțe pentru preliminarii mai "ușoare" la EURO: "Nu se supăra nimeni dacă era trei, patru la zero"

Tătărușanu: "Am apărat penalty-ul cu ochiul! Pentru mine urna a 3-a sau a 4-a e același lucru. Cred că putem merge la EURO"

Liga Națiunilor | S-a tras cortina peste grupe! Echipele promovate/retrogradate și rezultatele complete

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru MIERCURI 21 NOIEMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Teodorovici: Iohannis ori este încă în haina de om politic PNL, ori a ieșit din haina de om politic și arată că nu poate fi altceva decât anti-român

Nigel Farage îi avertizează pe români să nu se lase prostiți de neobolșevicii progresiști ce conduc UE-ul "Sunteţi pe punctul de a fi trataţi ca cetăţeni de rangul al doilea de această Uniune Europeană. Treziţi-vă!"

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

O veche rivală a Angliei nu se va opune aderării Scoției la UE ca națiune independentă de Marea Britanie

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Fotbal: Influența agenților de jucători la unele cluburi poate fi "problematică" (Ceferin)

Mihnea Constantinescu, decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis pentru excelență profesională

Doru Ţuluş confirmă că preşedintele Klaus Iohannis a fost urmărit penal

Ilan Laufer, refuzat de președinte la Ministerul Dezvoltării, îl acuză pe Iohannis de antisemitism: Își dorește ca România să aibă relații doar cu Germania

LIVE BLOG | Muntenegru - România se joacă ACUM. Apără Tătărușanu! Săpunaru a comis un penalty stupid, dar portarul a respins. Cum arată clasamentul și în ce urnă suntem în acest moment

Rareş Bogdan a ameninţat cu demisia de la Realitatea TV după ce Oreste şi Oana Stăniculescu au fost interzişi pe post

Studiu The Guardian: Populismul este în ascensiune, afectând sistemul politic din Europa

Vot în ședința PSD: Olguța Vasilescu propusă la Dezvoltare, iar Mircea Drăghici la Transporturi

​VIDEO Sudanul de Sud: O tnără mireasă n vrstă de 16 ani a fost vndută de familie pe Facebook / Tatăl fetei a primit 500 de vaci n schimbul fiicei sale

Apropierea dintre cele două Corei nu trebuie să meargă mai repede ca denuclearizarea (Mike Pompeo)

SUA sprijină candidatul Coreei de Sud pentru postul de șef al Interpol

Atac armat de inspiraţie jihadistă în Melbourne

CExN al PSD se reunește din nou, miercuri,. În ultimele două ședințe au fost excluși membri ai partidului și s-a făcut remanierea Guvernului Dăncilă

Premierul NU va semna Pactul ONU privind migraţia

Augustin Zegrean explică situația Olguței Vasilescu, refuzată de președinte pentru Ministerul Transporturilor și propusă din nou pentru alt portofoliu, care nu este nsă vacant

"Băsescu spune de ce crede că a vrut "Daddy" licitație pentru corvete: Ca să poată fi trucată

Traian Băsescu îl acuză pe Liviu Dragnea că a trucat licitaţia pentru corvete. Scandal uriaş stârnit de fostul preşedinte

LIVE BLOG | Muntenegru - România, de la 21:45. Contra a ales o formulă foarte ofensivă, cu Chipciu, Maxim și două vârfuri. Meciul se joacă!

Dinamo se ridică după momentul "Elverum"! "Pentru acele 30 de secunde din finalul jocului în Norvegia, mai avem încă o oră de foc". Calculele campioanei României, înaintea partidei cu Riihimaen Cocks

Locuitorii unui municipiu vor alege ce nume îi va fi dat unui pui de tigru născut prematur la Grădina Zoologică

Un nume cu greutate din Turcia cere debarcarea lui Lucescu: "Trebuie dat afară imediat"

Ungaria îi acordă azil politic unui fost prim-ministru acuzat de fapte de corupție

Răsturnare de situaţie în cazul tragediei de la Colectiv. Documentul care i-ar putea absolvi parţial de vină pe patroni. VINA PRINCIPALA O ARE TRUPA DE ROCKERI, Goodbye to Gravity, CEI CARE AU ORGANIZAT EVENIMENTUL SI CARE AU INCHIRIAT CLUBUL PENTRU 2 ZILE

O BARZĂ a rămas peste iarnă în Brașov. Pompierii și alpiniștii caută soluții pentru a ajuta pasărea să supraviețuiască

FACEBOOK A PICAT. De ce nu merge Facebook în mai multe ţări

ȘTIRILE OREI 17.00

Un miner din Gorj, cercetat disciplinar după ce a postat un filmuleţ pe Facebook

Ilan Laufer l acuză pe Iohannis că este etnic german și că are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German, moștenitoarea unei organizații naziste/ Pentru declarații asemănătoare, CNCD i-a sancționat pe Liviu Pop și pe Darius Vlcov

Faze tari: Face o orgie sexuală cu 1.000 de persoane; Ce a pățit un american după ce și-a cumpărat un autobuz romnesc din Fetești și l-a transportat n New Jersey; Și-a lăsat soția pentru dădaca copiilor, n vrstă de 16 ani

Mușchi falși! România câștigă doar cu 1-0 în Muntenegru și pică în urna a 4-a la tragerea la sorți pentru EURO 2020

Fotbal: România a învins Muntenegru cu 1-0 și a terminat pe locul 2 în grupa din Liga Națiunilor

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele

Tu cum stai până acum în CEL MAI BRUTAL MERCUR RETROGRAD DIN 2018? După ZODIE, la ce trebuie sa fii FOARTE ATENT până pe 6 decembrie!

Un judecător american a blocat temporar restricțiile lui Donald Trump privind imigranții

Accident la o centrală nucleară din Marea Britanie. Trei persoane au fost rănite

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru MIERCURI 21 NOIEMBRIE 2018. Ultima zi în Scorpion !

Digi 24: Șeful CNCD explică procedura după acuzațiile lui Laufer. Ce trebuie să facă Iohannis

CCR a respins sesizarea PNL la Legea privind protecția datelor cu caracter personal

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a fost decorat post-mortem de președintele Iohannis

LIVE BLOG | Muntenegru - România se joacă ACUM. Vești bune din Scoția! Cum arată clasamentul și în ce urnă suntem în acest moment

Coșmar pentru PSG! VIDEO & FOTO | Neymar și Mbappe s-au accidentat urât cu opt zile înaintea meciului vital cu Liverpool. Ce li s-a întâmplat în partidele amicale jucate marți seară de Brazilia și Franța

Romnia s-a calificat la Turneul de Elită al CE under 19, după 8-0 cu Gibraltar

#REZIST – Procurorii DIICOT investigheaza cum au intrat în Romania peste 14.000.000 $ pentru a finanta grupari #rezist pro DNA, Iohannis. Pistele conduc la „portofel virtual” de pe BLOCKCHAIN, al ONG-ului Stefan Batory finantat de Soros

Digi24: C.T. Popescu explică de ce Olguța Vasilescu și Ilan Laufer au fost refuzați de Klaus Iohannis - Efectul va fi de imagine

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

LIVE BLOG | Muntenegru - România se joacă ACUM. Suntem obligați să câștigăm! Tricolorii atacă în valuri: Toșca, Țucudean și Anton au ratat în primele minute

Jim Carrey: Donald Trump este un "melanom", iar republicanii "violează sistemul"

LIVE BLOG | Muntenegru - România se joacă ACUM. Suntem obligați să câștigăm! Cum se prezintă gazonul de la Podgorica

BOMBĂ pe piaţa drepturilor TV a meciurilor de FOTBAL. Contractul s-a semnat pentru o SUMĂ CLOLOSALĂ

Cutremur cu magnitudine 3.2 în zona Vrancea-Buzău

Ilan Laufer: Refuzul președintelui de a mă numi n funcția de ministru este un act de antisemitism. Fac plngere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

LIVE BLOG | Muntenegru - România, de la 21:45. Intrăm cu o formulă foarte ofensivă, cu Chipciu, Maxim și două vârfuri. Răsturnare de situație? Anunțul făcut de Mihai Stoichiță în urmă cu puțin timp

Un jucător din Liga a II-a e la un pas de transferul vieții! Poate semna cu o forță a Europei

Simona Halep şi-a aflat prima adversară la Stuttgart. Surpriză uriaşă, nu e Kasatkina

Carlos Ghosn va fi dat afară de la Renault, după ce a fost arestat la Tokyo. Grupul a anunţat deja cine îl va înlocui

Nicolicea avansează ipoteza ca Guvernul să atace la CCR refuzul președintelui privind remanierea a doi miniștri

Bancă: Riscul unei RECESIUNI tehnice în România este foarte mare. Când ar putea avea loc/ Economist: Nu va fi în niciun caz o scădere de 7%, ca în 2009

Paul Stănescu: CEx PSD a luat decizia execuția mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!

Care este zodia de care te îndrăgosteşti profund, potrivit astrologiei

San Francisco, paralizat din cauza poluării provocate de incendiile de vegetaţie

Motivul SURPRINZĂTOR pentru care trebuie să dormi mereu pe partea STÂNGĂ

Prima reacție a Ioanei Bran după plecarea de la MTS. Cum și-a descris în zece cuvinte mandatul de zece luni

Tribunalul București dispune încetarea grevei de la metrou

Medalie de bronz obținută de croați la Cupa Mondială din 1998, scoasă la licitație

Un fost prim ministru a primit azil politic în Ungaria

LIVE BLOG | Muntenegru - România, de la 21:45. Sunt șanse ca meciul să fie amânat! VIDEO | Plouă torențial la Podgorica. Echipele probabile

Patronul din Liga 1 care și-a pus în cap toată comunitatea. Fanii "au luat foc" și vor scuze publice: "A jignit un oraș întreg". Se cere intervenția primarului

Franța: Partidul fondat de Macron, Republica En Marche, vizat de o anchetă a Parchetului privind originea unor donații n valoare de 144.000 de euro

Autorităţile medicale în alertă. A fost descoperit al doilea caz de hepatita E la om, transmis de la animale

MUNTENEGRU ROMANIA LIVE TV STREAM VIDEO ONLINE PRO TV. Meci capital pentru "tricolorii": care este miza locul 2

CUTREMUR, urmat de tsunami. Previziuni sumbre ale Mariei Ghiorghiu

Legea salarizării unitare a dezavantajat profund biologii, chimiştii şi biochimiştii din sistemul sanitar

PNL și USR sesizează CCR cu privire la Legea pentru declasificarea hotărârii CSAT

Operațiune migăloasă a Opoziției pentru înlăturarea Guvernului Dăncilă. Șeful USR: Discutăm cu parlamentarii, om la om, pentru susținerea moțiunii de cenzură

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

CUTREMUR cu magnitudine 5.4. Populaţia a ieşit din case, se aşteaptă replici

Ca în Evul Mediu. Anchetă la un cămin de bătrâni din Gorj, unde o femeie ar fi fost mușcată de ȘOBOLANI

Ileana Stana Ionescu, propusă pentru titlul de cetățean de onoare al Capitalei

Constitutional Court Rejects Challenge To Data Protection Bill

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 670, afisate in 6 pagini.



ieri 06:10 CITATUL ZILEI