05:39
Comentarii Adauga Comentariu

Liviu Dragnea şi-ar putea afla azi sentinţa în dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. DNA a cerut 7 ani şi jumătate de închisoare

Liviu Dragnea şi-ar putea afla sentinţa în dosarul angajărilor fitive, după ce Înalta Curte a amânat de două ori pronunţarea. La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sunt aşteptaţi să pronunţe joi decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care DNA a cerut condamnarea liderului PSD, Liviu Dragnea, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi la doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. Liviu Dragnea şi-a susţinut "cu tărie" nevinovăţia în instanţă, spunând că nu a comis niciuna dintre presupusele fapte pe care "DNA le-a aruncat în rechizitoriu". Până acum, magistraţii instanţei supreme au amânat de două ori pronunţarea sentinţei în cazul preşedintelui PSD.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

CU PREȚUL unor scoruri RUŞINOASE Mişcarea Națională A SCĂPAT DE CAII TROIENI: Marian Munteanu şi Bogdan Diaconu. Traseistul iliescian Coşea, militarul politruc Grumaz sau fostul procuror Nastasiu cel care a cerut eliberarea lui Haysam au devenit istorie.

UE E FEUDA LUI SOROS. Fluierul.ro vă prezintă în premieră pentru România întâlnirile lui SOROS cu Comisarii UE de la Bruxelles pe ore, minute, zile, săptămâni, luni, ani...Ghiciți cu cine s-a întâlnit SOROS la Bruxelles chiar pe 1 februarie 2018?

Cele mai jenante 6 întâmplări din cabinetul ginecologic

Doinița, soția lui Ionuț Dolănescu, a născut!

Maria Şarapova, irezistibilă la "Bătălia sexelor". Rusoaica a stârnit admiraţia tuturor GALERIE FOTO

Mircea Baniciu, nuntă în stil bătrânesc

Companiile de stat, stoarse de bani la maximum: Romgaz este forțată de Guvern să majoreze suma pentru dividende suplimentare

Primele imagini de la nunta Corneliei Catanga. Vezi cât de frumoasă este rochia de mireasă

Cântăreaţă celebră din România, zdrobită în bătaie de soţ: "Am facut sex in sufragerie si..."

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

LOREDANA GROZA VORBEȘTE FRANC despre UN POSIBIL DIVORȚ. ESTE MOTIVUL pentru care nu-și LASĂ FIICA SĂ...

IOANA DICHISEANu și SOȚUl GREC au DIVORȚAT OFICIAL! PRIMELE IMAGINI de la NOTAR! | FOTO

ANDREEA BĂLAN se APROPIE cu PAȘI REPEZI de NUNTĂ! E în CULMEA FERICIRII!

Gaza: Grupuri palestiniene anunță o încetare a focului cu Israelul (comunicat)

J.Lo este istorie pentru Marc Anthony! Ea îi va fi nevastă!

LORA visează frumos după divorţul de Dan Badea. "Îmi văd deja copiii jucându-se în curte..."

Procurorii au clasat dosarul Bechtel. Contractul în original nu a fost găsit

Dinastia Basarabilor - a întemeiat şi a condus Țara Românească timp de peste 350 de ani - Basarab I - Domn al Țării Românești 1310 (?) - 1352

Florin Călinescu pleacă din televiziune! Motivul INCREDIBIL pentru care a luat această DECIZIE RADICALĂ

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

ULTIMA ORĂ Un acord pentru Brexit a fost convenit la nivel tehnic (editor BBC)

Luptătorul român Nicu Ojog s-a calificat în finala Campionatului Mondial de seniori U23 de la București, la categoria 82 kg

Andreea Mantea e însărcinată! Cum a reacţionat Cristi Mitrea când a aflat că va fi TATĂ

​Un ministru francez crede că UE ar trebui să devină un Imperiu pașnic


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 24, afisate in 1 pagina.

ieri 10:28 Tort cu fructe
ieri 08:56 Dovlecei umpluţi
ieri 05:59 CITATUL ZILEI