02:25
Comentarii Adauga Comentariu

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 iunie

Ortodoxe
Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm

Greco-catolice
Sf. m. Leontie

Romano-catolice
Ss. Marcu și Marcelian, m.


Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 18 iunie, au trăit în vremea împăratului Vespasian (69-79).

Sfântul Leontie era din provincia romană Ahaia (Grecia) și era comandant de armată în Tripoli (Fenicia). A fost denunțat guvernatorului provinciei, de cei care îl urau pentru străduința sa de a respecta poruncile evanghelice.

Guvernatorul a trimis înaintea sa, la Sfântul Leontie, mai mulți soldați, printre care se afla și Teodul, însoțiți de tribunul Ipatie, pentru a-l prinde. Pe drum, tribunul s-a îmbolnăvit de friguri și în pragul morții a văzut în vis un tânăr îmbrăcat în veșmânt strălucitor, care i-a spus să ceară împreună cu soldații, ajutor de la Dumnezeul lui Leontie pentru a se vindeca.

A făcut așa cum i s-a spus și s-a însănătoșit pe loc. Ajuns împreună cu Teodul în casa lui Leontie, Sfântul Ipatie a aflat despre Hristos și împreună cu Teodol s-a convertit la creștinism și s-a botezat într-un nor de ploaie.

Toți trei au fost duși în fața guvernatorului care i-a îndemnat să se lepede de credința creștină. Au rămas însă neclintiți în mărturisirea lui Hristos, pentru acest fapt au fost torturați și apoi uciși. (sursă: vol. "Viețile Sfinților") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

1989. Șeful Securității:"Guvernul FSN era dominat de două categorii: cei cu legături cu KGB și evrei. Evreii au fost implicați în evenimente. Nu doar cei implicați direct, Brucan, Brateș, Stark, care au jucat un rol activ, ci și cei care au rămas în umbră"

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Caru' cu vedete:​Vladimir Drăghia, cu ochii nvinețiți la propria nuntă. Ce a pățit nainte de eveniment?; Răsturnare de situație, Bianca Drăgușanu n brațele unui crai de București; Mihai de la Hi-Q s-a lasat de muzica si si-a schimbat radical profesia!

Militar spânzurat într-o pădure din Vaslui. Tânărul şi-a sunat fratele înainte de a-şi pune ştreangul de gât

Un conflit cu Iranul ar fi ''mama războaielor'', avertizează președintele Rouhani

VIDEO Cel mai longeviv cascador român se destăinuie în premieră: "Doi ani am filmat pentru «Mihai Viteazul». Mocirlă, mizerie... Era satanic Sergiu Nicolaescu"

Sex oral: Sfaturi care te vor transforma într-o adevărată expertă

Utile: Pietre la rinichi la copii: cauze, simptome și tratament; Cum să scapi de toxine și probleme digestive ntr-o singură zi; Ce trebuie să știe un copil rămas singur acasă

A lătrat Klemă şi alți ambasadori străini şi Dragnea s-a executat. Bacşişul mic ce-l primim pe resursele NOASTRE e prea mare urlă străinii. Deşi de-abia a dat legea, Dragnea anunță că guvernul PSD+ALDE VA DA o ordonanță de urgență pentru legea off-shore.

Dragnea, despre mitingul romnilor din Diaspora: Eu nu-i opresc, nu vor fi un milion

VA ploua cu migranți redistribuiți direct de progresiștii de la ONU. Ungaria se retrage din proiectul ONU pentru migranți. Cei care ne-au băgat acolo se numesc Cioloș și Iohannis. Ambii progresiști. Dragnea tu ce faci? Ești și tu sluga lor?

Tenis: Italianul Fabio Fognini, învingător la turneul ATP de la Bastad (Suedia)

Afganistan: Explozie puternică în apropierea aeroportului din Kabul soldată cu cel puțin 10 morți și răniți

PROGNOZA METEO. Vremea se răceşte şi va ploua în toată ţara

Scandalul Benalla: Colaboratorul președintelui Emmanuel Macron a fost inculpat alături de alți patru suspecți

Coaliţia pentru familie îi bate obrazul lui Tudose, Despescu - șeful Poliției şi Gavriş - șeful departamentului criminalistică din Poliție. "Condamnăm încercările de muşamalizare, protejare şi reinterpretare a agresiunilor sexuale asupra minorilor"

LIVE TEXT | Viitorul - Dunărea Călărași se joacă ACUM! Echipa lui Dan Alexa este în avantaj. Ianis Hagi a ratat un penalty înainte de pauză

ALDE: Relațiile din cadrul coaliției de guvernare sunt unele foarte bune / Informațiile apărute n spațiul public sunt intoxicări

Dragnea: În 2019, punctul de pensie va ajunge la 1.265 lei. Toate pensiile vor crește

Andreea Simion a pozat sexy pentru o revistă din Italia. FOTO | Fosta gimnastă a renunțat complet la inhibiții

ATERIZARE DE URGENȚĂ pe Aeroportul Otopeni a unui zbor care efectua cursa Mumbai - Londra, pentru un pasager cu probleme cardiace

Profesorul care a murit după ce a căzut într-o prăpastie, în zona Vârfului Moldoveanu, a fost recuperat

Axel Witsel e dorit de un club important din Bundesliga

LIVE TEXT | Dinamo - FC Voluntari se joacă ACUM! Meci fără ocazii clare în "Ștefan cel Mare"

Dacă va ajunge primar, ONG-istul Nicușor Dan nu vrea ca bucureștenii să decidă prin referendum dacă se face sau nu moschee. Va fi o "dezbatere publică dar nu va fi Referendum". ONG-urile lui Soroș care-l sprijină pe Nicușor susțin ridicarea Mega-Moscheii

Polițiștii rutieri, plângere împotriva deputatului Florin Roman, care a inițiat proiectul presemnalizării radarelor, pentru afirmații defăimătoare

Viitorul lui James Rodriguez a fost decis. Anunțul făcut de Karl-Heinz Rummenigge

Fratele copilului înecat în Jiu, un adolescent în vârstă de 14 ani, găsit și el mort

Pleșoianu: "Comisia Europeană a afectat și chiar a atacat independența Justiției din România". Pe cine vrea să reclame deputatul PSD

36 de cozi de topor, vuvuzele ale sistemului globalist cer Parlamentului să nu plafonează dobânzilor aberante ale băncilor care sunt de 3 ori mai mari ca în occident pentru ca românii să fie jefuiți în continuare de cămătăria băncile străine

Canada va primi 50 de Căști Albe și pe familiile acestora (CBC)

LIVE TEXT | Dinamo - FC Voluntari 2-1. Câinii câștigă pe teren propriu după ce au fost conduși

Amicale de lux în Europa. Feyenoord era condusă cu 3-0 de Fenerbahce în minutul 87, dar a reușit să revină

România are asigurată încă o medalie! Toate rezultatele tricolorilor de duminică, la Campionatul European de tenis de masă + IMAGINEA ZILEI

Româncă de geniu: O elevă de 17 ani a inventat un sistem unic de salvat viețile militarilor plecați în răboi

Dan Barna, despre iniţiativa "Fără penali în funcţii publice": Mai avem nevoie de aproximativ 160.000 de semnături

Barcelona se desparte de Lucas Digne. Rezerva lui Jordi Alba va ajunge la un club de tradiție din Premier League

Un grup american cumpara 75% din actiunile companiei care detine fabrica de vagoane de la Arad, dupa o tranzactie de 60 milioane euro

Avertizări COD GALBEN de ploi torenţiale şi vijelii în mai multe zone

ALDE: Informaţiile apărute în spaţiul public privind existenţa unor tensiuni în coaliţie sunt doar intoxicări ale opiniei publice

Avertizări de INUNDAŢII pentru râurile din 33 de judeţe, începînd de duminică seara până miercuri

Rugby feminin în VII: Noua Zeelandă a învins Franța cu 29-0, în finala Cupei Mondiale

FC Viitorul a debutat cu o înfrângere cu Dunărea Călăraşi, scor 0-1. Ianis Hagi a ratat un penalti

O aeronavă Jet Airways a aterizat de urgență pe Otopeni; pasager cu probleme cardiace

Vâlcea: Accident soldat cu șapte răniți pe DN 7 Valea Oltului

ATAC în SUA: Poliția din Los Angeles a arestat un individ care a luat mai mulți ostatici și a ucis o femeie | FOTO, VIDEO

Letona Anastasija Sevastova a cștigat turneul BRD Bucharest Open

Israelul a evacuat 800 de membri ai organizației umanitare siriene Căștile Albe și familiile lor

ONU susține găzduirea temporară în Iordania a "căștilor albe" evacuate din Siria

Ciclism: Slovacul Peter Sagan (Bora) participă la Campionatele Europene de șosea de la Glasgow

Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Campionatul Mondial de scrimă

Un copil de trei ani a fost atacat cu acid

Ana Maria Popescu s-a calificat în finala Campionatelor Mondiale de scrimă, proba de spadă / UPDATE: Sportiva din România a câștigat medalia de argint

Așa am trăit debutul lui Dinamo în noul sezon. "A murit regele, trăiască regele". Noul idol din "Ștefan cel Mare" și debutul de senzație

Comisia Europeană: România trebuie să pună în aplicare normele UE privind emisiile industriale

LIVE SCORE | Viitorul - Dunărea Călărași, de la 18:00. Hagi se gândește la meciul cu Vitesse, oaspeții debutează în Liga 1. Echipele de start

ULTIMA ORĂ | Anastasija Sevastova a câștigat turneul BRD Bucharest Open!

Accident rutier cu OPT răniți, pe Valea Oltului. A fost provocat de o depășire riscantă în curbă

Andra, mesaj emoţionant pe Facebook. Mii de like-uri

Ninsori şi viscol în toiul verii, în Italia

CĂMĂTĂRIE PROGRESISTĂ. Federaliștii progresiști de la Bruixelles CER 100 de MILIARDE Marii Britanii ca și condiție de plecare din UE. Brexit: Marea Britanie nu va achita o 'notă de plată' de 100 de miliarde de euro, dă asigurări ministrul Davis

CM Scrimă: Ana Maria Popescu, n finala probei individuale de spadă feminin

Cutremur cu magnitudinea 2,8 pe scara Richter în Buzău

Dragnea, despre declaraţiile Cristinei Tarcea: A spus-o cu subiect şi predicat că se face presiune să se facă motivarea mai repede

Summitul G20: Creșterea economică globală se confruntă cu amenințări tot mai mari din cauza tensiunilor comerciale

Prima decizie a lui Becali după înfrângerea cu Astra, 0-1 la Giurgiu: "Gata! E batjocoră". Jucătorii care au fost făcuți praf. "4-3-3 e sistem greu. Ne întoarcem la oile noastre, la 4-2-3-1, că 4-3-3 ăhăhăhă..."

Dragnea: Sunt discuții pentru o posibilă ordonanță de guvern în ceea ce privește Legea offshore

HOROSCOP 23 IULIE 2018: Apar cheltuieli diverse, sarcini în plus la serviciu, iar relaţia scârţâie

Un motociclist maghiar a murit într-un accident pe Transalpina. Bărbatul circula cu viteză

ASF: Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 43,7 de miliarde de lei, la 30 iunie 2018

Sicriul cu trupul lui Ilie Micolov, depus la capelă

Oferta Alro: Nu au fost îndeplinite condițiile de închidere a ofertei de acțiuni

Auto: Lewis Hamilton (Mercedes) s-a impus în Marele Premiu al Germaniei de Formula 1

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

Dan Barna: Candidaţii USR la europarlamentare, aleşi prin referendum intern

Cel puțin 11 persoane au decedat sâmbătă în Japonia din cauza unui val de caniculă

Traficul rutier este oprit pe DN 1 din cauza carosabilului acoperit cu aluviuni la Comarnic

UPDATE Aeronava Jet Airways, care aterizase de urgență pe Otopeni, a decolat spre Londra la ora 21:55

Directorul APIA Cluj, căutat de scafandri n lacul Beliș

CALENDAR ORTODOX 2018: Sărbătoare mare, nu se munceşte până la prânz. Periol de foc şi pagubă pentru ine nu respectă

Forumul Judecătorilor solicită Avocatului Poporului sesizarea a CCR asupra modificărilor aduse Legii privind organizarea judiciară

Laura Codruța Kovesi va afla miercuri decizia procurorilor CSM privind o acțiune disciplinară deschise de Inspecția Judiciară

Niciun dosar pentru ocuparea funcției de șef DNA. Tudorel Toader: Sunt convins că mâine vom avea candidaturi

Un fost mare fotbalist al clubului Chelsea s-ar putea retrage din activitate pentru a urma o carieră în televiziune

Nicio candidatură pentru şefia DNA cu o zi înainte de expirarea termenului de înscriere. Reacţia lui Tudorel Toader

Israelul a evacuat 800 de Căști albe siriene și familiile acestora către Iordania

Ungaria: Decizia Curtii de Justitie a UE, cu privire la cotele de migranti, pune in pericol securitatea Europei. Este ingrozitoare

Previziuni karmice 23 - 29 iulie 2018: Urmează o săptămână bizar din punct de vedere karmic

Avion aterizat de URGENŢĂ pe Aeroportul Henri Coandă

Ambasadoarea Franței la București: Spațiul politic din România e dedicat disensiunilor interne

Trafic rutier blocat pe DN 17 din Suceava, din cauza aluviunilor aduse de ploi

Accident violent în Constanţa: Un bărbat a fost lovit de un cal. A fost preluat de un elicopter SMURD

LIVE SCORE | Viitorul - Dunărea Călărași se joacă ACUM! Echipa lui Dan Alexa deschide scorul în debutul partidei. Execuție imparabilă

Forumul Judecătorilor i cere Avocatului Poporului să sesizeze imediat CCR cu privire la modificările Legii privind organizarea juridică

DN 1 inundat. Traficul rutier este blocat din cauza carosabilului acoperit cu aluviuni la Comarnic

Liviu Dragnea, dezvăluiri despre noua lege a pensiilor la România TV

ULTIMA ORĂ | Meciul Viitorul - Dunărea Călărași a fost întrerupt! GALERIE FOTO | Nocturna a picat după o furtună teribilă și arbitrul i-a trimis pe jucători la vestiare

Auto - F1: Pilotul francez Pierre Gasly (Toto Rosso) va pleca ultimul în Marele Premiu al Germaniei

Irezistibila Ana Maria Popescu! Românca s-a calificat în finala probei de spadă la Campionatele Mondiale de scrimă de la Wuxi! Românca va trage pentru medalia de aur, la ora 16:10, cu o italiancă

LIVE TEXT | Dinamo - FC Voluntari se joacă ACUM! "Câinii" trec în avantaj în "Ștefan cel Mare"

Un oraș din China va demara un proiect Hyperloop n parteneriat public-privat

Infotrafic: Trafic aglomerat pe Valea Prahovei; în zona stațiunii Bușteni plouă torențial

VIDEO - Ioana Picoș-Făgădaru la pus l-a punct pe Remus Cernea. Ioana Picoș-Făgădaru: "Un Copil are Nevoie de o Mamă și un Tată și dacă îi lipsește un Model Patern sau un Model Matern îi crează o mare problemă"

Blocul operator al Spitalului Cantacuzino ar urma să fie renovat. Investiția, estimată la 23 de milioane de lei

Noaptea de după titlul european a fost ca un Revelion. Elena Zaharia: "Lacrimi până aici, pentru că mă ofticam foarte tare dacă pierdeam, dar nu la meci, pentru a nu mă vedea adversara". Semnificația duelurilor cu sora sa

Basarab Panduru a dat de pământ cu FCSB: "Haideți să fim corecți. Ce e asta?"

Măsuri sporite de securitate pentru parlamentari

​CM Scrimă: Ana Maria Popescu, vicecampioană mondială la spadă

Domnul Ionescu, locurile de muncă n construcții și prețul pătrunjelului plătit de dl Popescu

Alba: Motociclist maghiar, decedat într-un accident pe Transalpina

Dragnea despre plângerea lui Orban: Mi-e greu să cred că un procuror poate da curs acelei enormități

Ministerul Educației, boicotat din interior de inspectori

Luare de ostatici în Los Angeles. O femeie a fost împuşcată mortal

Geraint Thomas intră cu tricoul galben în ultima săptămână a Turului Franței. Magnus Cort Nielsen a câștigat etapa a 15-a

Tenis: Anastasija Sevastova a învins-o pe Petra Martic și a câștigat trofeul BRD Bucharest Open

ONG-urile lui SOROS și ALȚI PROGRESIȘTI se ocupă de "Violența Domestică" Misiune publica: trei echipe de jurnalisti desemnate si sustinute sa documenteze tema violenta domestica

BREAKING NEWS | John Terry se retrage din activitate! Legendarul căpitan de la Chelsea a fost dat afară de Aston Villa și se pregătește să agațe ghetele în cui

​Turul Franței: Omar Fraile (Astana) a cștigat etapa a 14-a; Geraint Thomas (Sky), tricou galben n continuare

LIVE SCORE | Viitorul - Dunărea Călărași, de la 18:00. Hagi se gândește la meciul cu Vitesse, oaspeții debutează în Liga 1. Echipele probabile


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 295, afisate in 3 pagini.



ieri 02:35 CITATUL ZILEI