Franța și Germania sunt aproape de un acord privind reforma zonei euro (ministru). Franța și Germania pun la cale singure viitorul federalistei UE, iar sclavii ca România sstau și se uită și-așteaptă comenzile stăpânilor după ce aceștia se hotărăsc
Franța și Germania sunt foarte aproape de un acord privind reforma zonei euro, după câteva luni de controverse, a anunțat sâmbătă seara ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, citat de AFP.
După o ultimă rundă de negocieri cu omologul său german Olaf Scholz, desfășurată la Hamburg, Le Maire a precizat în rețeaua Twitter că decizia ar putea fi luată marți, la întâlnirea de la Berlin dintre președintele Franței, Emmanuel Macron, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Potrivit ministrului franceze, au mai rămas de stabilit "două sau trei puncte importante", bine delimitate.
AFP reamintește că Germania a avut reticențe față de propunerile de reformă lansate anul trecut de Macron; potrivit agenției, Berlinul se teme că va suporta costurile pentru alte țări. Ultimele luări de poziție ale celor două guverne arată însă că este posibil un acord privind crearea unui buget de investiții pentru zona euro. De asemenea, se așteaptă o extindere a atribuțiilor Mecanismului European de Stabilitate, care ar putea acorda împrumuturi țărilor care se confruntă cu crize provocate de factori externi - un exemplu fiind cel al Irlandei, afectate de retragerea Regatului Unit din UE. Nu se va ajunge, probabil, la Fondul Monetar European dorit de Germania, apreciază presa germană preluată de AFP, deoarece Franța preferă să evite o concurență cu FMI. Pe de altă parte, Germania a respins ideea unui ministru de finanțe al zonei euro. Există divergențe și în privința uniunii bancare - Parisul dorește crearea imediată a unei garanții comune pentru depunerilor tuturor clienților din zona euro, în timp ce Berlinul insistă ca mai întâi să se ia măsuri de consolidare a situației băncilor la nivel național.
Comentarii:
Adauga Comentariu