23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CSM discută astăzi avizarea propunerii ministrului Justiției de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea DIICOT

​​Secția pentru procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) discută marți avizarea propunerii ministrului Justiției de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), urmând ca tot în cursul acestei zile să trimită la ministerul Justiției avizul, scrie News.ro. Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT a expirat în 19 mai, fiind apoi prelungit cu șase luni.

Ședința secției pentru procurori va avea loc marți, începând cu ora 10.00.  

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a explicat care au fost motivele pentru care l-a propus pe Oliver-Felix Bănilă la conducerea DIICOT, în detrimentul actualului șef al instituției, Daniel Horodniceanu, spunând că a analizat activitatea desfășurată de cei doi candidați, după care a tras linie și a anunțat propunerea sa. 

“Eu am trimis scrisoarea către procurorul general al republicii când am declanșat procedura de selecție, rugându-l să anunțe tot sistemul pentru cei care îndeplinesc condițiile legale și vor să fie șefi să vină, să am baza mare de selecție. N-au venit decât doi, cel care este încă în funcție și cel pe care l-am propus. Alegi din ce ai. Sigur aveam și varianta să nu propun pe niciunul. Dacă nu propun pe niciunul, ar fi însemnat că Horodniceanu nu a îndeplinit condițiile până acum”, a afirmat Tudorel Toader.

El a spus că îi cunoaște foarte bine pe cei doi candidați, amândoi fiindu-i studenți la Facultatea de Drept de la Iași, ei având experință în funcții manageriale și fiind șefi de unități.  

Întrebat de ce l-a preferat pe Oliver-Felix Bănilă în detrimentul lui Daniel Horodniceanu, ministrul Justiției a spus că în cadrul interviului l-a întrebat pe actual șef al DIICOT care este termenul de prescripție a cauzelor și care este situația achitărilor.  

“De ce l-am preferat, și e prima oară când spun, dar nu e răspunsul complet, nu sunt toate considerentele, dar, spre exemplu, la interviu l-am întrebat pe domnul Horodniceanu cum stăm cu termenul rezonabil de soluționare a cauzelor? (…) Cum se explică faptul că avem dosare la urmărire penală la DIICOT de 11 ani, neterminat? Aia e prescripție sigură. (…) După aceea, cum stăm cu achitările? Nu vreau să vă rog să faceți exercițiul mintal, psihic, de sănătate, social, de care vreți, al celui care stă un an, doi, trei, șapte, nevinovat, iar după aia vine instanța să spună achitat, fapta nu există, sau nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii”, a explicat ministrul Justiției.

El a precizat că în cele din urmă comisia a analizat activitatea desfășurată de cei doi candidați și a tras linie.  

Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 - 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes. 

Conform legii, procurorul-șef al DIICOT este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM. Numirea se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.  

Mandatul lui Daniel Horodniceanu la conducerea DIICOT a expirat în 19 mai, fiind apoi prelungit cu șase luni, conform procedurii.

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, s-a prăbușit în faliment, distrugând vacanțele a sute de mii de turiști

Colapsul Thomas Cook: 50.000 de turiști blocați în insulele din Grecia și alți 21.000 în Turcia

Partidele arabe din Israel îl sprijină pe Benny Gantz pentru funcția de premier

Polițiști care se verifică între ei: Un agent, descoperit fără asigurare la mașină, refuză să predea numerele de înmatriculare

Simona Halep a anunțat care este trofeul pe care-l țintește în următorii ani și legătura lui cu antrenorul său favorit Darren Cahill

Circulație îngreunată pe Magistrala 2 de metrou, Berceni - Pipera, luni dimineața

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Primare democrate: Elizabeth Warren îl depășește pe Joe Biden într-un stat-cheie (sondaje)

Simona Popescu - Cotidianul - România este condusă de Multinaționalele Străine prin două francize : "Președintele Prostănac" şi "Premierul Tehnocrat"

Crima atroce din Dâmbovița. Fetița de 11 ani a murit sugrumată. Imagini din localitatea Gura Șuții cu mașina închiriată de olandez

Cataramă obține câștig de cauză la CCR. Curtea îi admite contestația și dispune BEC să îi înregistreze candidatura

Fotbal: A șasea victorie consecutivă pentru Liverpool în campionatul Angliei

Fifor se adresează clasei de mijloc: Cea mai mare manipulare a opoziției e că majorările de salarii "au fost mâncate de inflație"

Ora meciului. FC Viitorul – Poli Iași, din etapa a zecea a Ligii 1, se joacă luni

CCR: BEC trebuie să înregistreze candidatura lui Viorel Cataramă la alegerile prezidențiale

Accident grav. Cinci răniți după ce patru mașini s-au ciocnit, în Tulcea

Constanța: Un mort și doi răniți într-un accident produs de un tânăr fără permis, care conducea un autoturism neînmatriculat

Tenis: Zverev a adus victoria Europei în competiția Laver Cup

Sălaj: Femeie înecată într-un bazin de apă de lângă casă

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Controversa Trump-Biden-Ucraina. Președințele SUA admite că a discutat cu omologul său ucrainean despre Joe Biden

România, locul trei în UE în topul țărilor cu cel mai mare excedent comercial pe relația cu Africa

Boris Johnson: Marea Britanie crede că Iranul este responsabil pentru atacurile din Arabia Saudită

Vacin antigripal. Începe campania de VACCINARE gratuită pentru sezonul epidemic 2019 -2020

INS: Excedent de peste 105 milioane euro în comerțul internațional cu animale vii, în primul semestru

Accident rutier în Ilfov: 14 persoane au fost transportate la spital

Podgorie celebră din România. După deținuți, a venit rândul elevilor să culeagă strugurii din recolta 2019

Satu Mare: Grevă spontană de două ore la societatea de transport în comun

Vizită a premierului în SUA: Mai multe întrevederi și semnarea unui acord de împrumut - pe agenda primei zile

Tenis: Caroline Wozniacki, eliminată în primul tur la turneul de la Wuhan (WTA)

VIDEO. Spaniolii au declarat război hoților de buzunare: Reacția unui hoț român când a fost plesnit peste ceafă și alungat

Un bărbat furios a spart cu pietre geamurile unui cămin de bătrâni și a lovit o femeie

Atacurile cu drone din Arabia Saudită ar putea precede un război cibernetic la nivel larg

Mike Pompeo va avea săptămâna aceasta o întrevedere cu Serghei Lavrov

Tulcea: Cinci persoane rănite într-un accident cu patru autoturisme pe DN 22A

Premiile Primetime Emmy 2019 | Lista principalilor câștigători

O întâlnire Trump/Rouhani "nu este subiectul numărul unu" (Le Drian)

ULTIMA ORĂ Mario Iorgulescu a fost transferat în străinătate, la cererea familiei și contrar recomandărilor medicilor

IGPR: Amplă acțiune în Mureș pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori

Alba: Cercetări in rem după ce o poartă de fotbal a căzut peste un copil și l-a rănit grav la cap

PMP, plângere la CNCD împotriva istoricului Mădălin Hodor, fiindcă l-a făcut pe Paleologu simpatizant nazist

Auto: Josef Newgarden a câștigat campionatul IndyCar

Neymar a înscris golul decisiv pentru PSG în partida cu Olympique Lyon, scor 1-0

Constanța: Coliziune între două tiruri, pe A4; circulația - blocată pentru a putea interveni elicopterul SMURD

Forumul Regional al Apei Dunăre - Europa de Est 2019, la Palatul Parlamentului în perioada 23-25 septembrie

ȘTIRILE OREI 09.00, 23 septembrie

Incident pe un teren de sport. Copil rănit grav la cap după ce poarta de fotbal s-a prăbușit cu el

Tomac: Parlamentarii PMP au semnat moțiunea de cenzură; un minister pentru Relația cu Republica Moldova - condiție de a susține noul Guvern

ȘTIRILE OREI 12.00, 23 Septembrie

Fotbal: Campionatul Franței - Neymar, decisiv pentru PSG în derby-ul cu Olympique Lyon

Cristian Popescu, procurorul de la Caracal, neagă eroarea sa și cere să revină la muncă. Avocat: Se poate deschide cutia Pandorei

Timiș: Bărbatul care a înjunghiat mortal o tânără în Parcul Catedralei Mitropolitane, trimis în judecată pentru omor

Producțiile HBO au dominat premiile Emmy 2019, rivalii de la Netflix și Amazon completând podiumul

CITATUL ZILEI

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Primetime Emmy 2019 - Phoebe Waller-Bridge, cea mai bună actriță într-un serial de comedie

Primetime Emmy 2019 - Billy Porter, desemnat cel mai bun actor într-un serial dramatic

HOROSCOP 23 septembrie 2019: Zodiile care se bucură de un nou început în viața profesională și personală

Țara arde şi Iohannis se cațără. VIAȚĂ DE PREŞEDINTE FĂRĂ GRIJI. NESFÂRŞITELE VACANȚE ALE LUI KLAUS IOHANNIS. Klaus Iohannis a urcat pe Vârful Negoiu după vacanța de pe litoral la Neptun şi înainte să plece pe litoralul spaniol la Palma de Mallorca


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5526, afisate in 93 pagini.



ieri 05:17 CITATUL ZILEI