23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Porcării progresisto-avangardiste la o aşa-zisă "expoziție". Expoziție cu penisuri și cruci, interzisă la Festivalul Revolution de la Timișoara. Consilier: Locul nu era potrivit la un festival mare

A patra ediție a festivalului Revolution a început joi, la Muzeul Satului din Timișoara și se va încheia pe 2 iunie. 30 de artiști s-au înscris la ediția din acest an, iar printre ei s-a aflat și grupul Baraka, cu o expoziție care cuprinde cruci și penisuri.

"Eu nu știu ce căutau ei acolo, dar aceasta este altă discuție. Eu știu că acolo se desfășoară Revolution și mi s-a părut impropriu. Eu i-am atenționat pe cei de la festival că nu mi se pare normal, într-un loc unde sunt foarte mulți copii de 14,15,16, până în 18 ani, că de aceea a fost făcut acest festival, să apară penisuri lângă cruci. Mai ales în Muzeul Satului, unde vorbim de tradiție, de alte treburi. Nu am nimic cu arta în sine, dar dacă ei asta consideră artă e treaba dânșilor, dar cred că locul acolo nu era potrivit la un festival mare, pentru prima dată s-au vândut toate biletele", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Negoiță, consilierul președintelui Consiliului Județean Timiș.

Un membru al Baraka Artist's, Mihai Toth, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că grupul a încercat să vorbească despre asaltul sexualității în ziua de azi.

"Noi am mobilizat o arie destinată artei contemporane. Gardul care delimita traseul mulțimii și partea de artă contemporană era acoperit foarte bine, era un anunț de +18 ani, instalația a fost devorată de curiozitatea mulțimii, pur și simplu nu s-a mai putut face față și atunci toată lumea era de diverse opinii. Aici a fost extazul cel mai mare, pentru că era ceva inedit. În arta contemporană nu există cenzură, e dezbrăcată. Erau niște noțiuni legate de sexualitate, suntem înconjurați de sexualitate, fie că intri pe internet, fie că deschizi televizorul, fie pe stradă ești bombardat de sexualul acesta cotidian, puse într-o manieră care se mulează foarte bine cu festivalul Revolution", a declarat Mihai Toth.

Potrivit acestuia, la Festivalul Revolution este vorba despre entități care au caracter revoluționar, de schimbare într-o anumită direcție.

"Organizatorii festivalului au rezonat foarte bine cu povestea noastră, cu entitatea noastră de la Baraka. A fost simulat contextul de cimitir, au fost blocuri de paleți, era un fel de referință la orașul Alb, din Cuba, este un oraș creat sub formă de cimitir, dar la nivel de blocuri, mormintele sunt supraetajate, nu este un cimitir normal, monoton, orizontal. Noi am fost inspirați și am vrut să facem o copie după acest cimitir, în contextul artei contemporane. Am creat paleții care erau blocuri cu cruci de cimitir, în centru era un personaj făcut de noi și în fața lui era o platformă cu dildouri, plantate în pământ ca niște ciupercuțe", a mai declarat Mihai Toth.

După ce reprezentanții CJ Timiș au interzis expoziția, artiștii de la Baraka au decis, deocamdată, să retragă doar penisurile pentru care s-a creat scandalul.


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

DE CE A VENIT FMI-ul URGENT LA BUCUREȘTI? “Banca Naţională a României” a recurs la “opţiunea nucleară” numită FMI, iar FMI a mers la Iohannis și la Guvern ca sa oprească "Legea Dai Casa Scapi de Banca", lege deja votata in parlament

Cf. Garnizoanasibiu.ro: Marius Petrescu - este actualul Director ORNISS, fost director ANCESIAC. Ofiţer SIE sub acoperire cf. "Retele de spioni - Preluare Garnizoana Sibiu Ro (http://garnizoanasibiu.org/retelele-de-spioni/)"

">

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Viața de poveste a actriței Clody Bertola. Căsătorită cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie și Ștefan Constantinescu, a petrecut de zece ori Anul Nou alături de toți cei trei

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Căți imigranți sunt pe drum spre Germania in acest moment. Atenție ! Imigranții vor să meargă în Germania. Ei nu vor să meargă în alte țări ale Uniunii Europene. Cotele Obligatorii sunt O INVENȚIE a Germaniei ca să scape de o parte din ei.

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

EXCLUSIV: Povestea unui comunicat "anonimizat" total de DNA și un nume: Marcel Vela

Vaccin anti-Covid-19. Americanii de la Moderna propun transformarea corpului uman într-o mașinărie care produce vaccinuri

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

Povestea incredibilă a lui Alice, superba sportivă din "cușcă". Toți bărbații îi spun: "M-aș bate cu tine la sol!"

Imagini XXX. Cine este vedeta surprinsă aproape goală la plajă

FOTO - VIDEO! Clubul mortii a gazduit un ritual satanic in Saptamana Patimilor! S-au dat foc la cruci intoarse si s-a facut baie in sange de animal! A fost invocat Diavolul. In Ajun de Halloween clubul Colectiv a luat foc

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Covid-19: Spania în situație "critică," cu cele mai mari cifre din Europa

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

COMENTARIU Marius Oprea: Trei bărbați se-ntrec cu Firea

Microhidrocentrala de la Cociu a fost scoasă la vânzare pe OLX

CENZURĂ LA ROMÂNIA LIBERĂ. Articolul "E-coli, acoperirea folosită de autorități în scandalul bebelușilor din Argeș" a fost cenzurat și șters de conducerea ziarului la mai puțin de o oră de la apariție.

A fost descoperit un nou ocean în sistemul nostru solar. Cercetătorii spun să există apă pe planeta Ceres

Festivism deșănțat ca pe vremea bolşevicilor la Bilanțul Anual al DNA. "Trăim decenii de împliniri Mărețe". Am depășit Planul Cincinal la băgat oamenii la închisoare inclusiv cu probe fabricate, în timp ce țara e jefuită mai ceva ca pe vremea Fanarioților.

SCANDAL MARE în LUMEA MANELELOR. Tzancă Uraganul a făcut amor şi cu fiica lui Nicolae Guţă, şi cu soţia acestuia FOTO

SÂNII MARI, pentru unii, UN COȘMAR! Ce E DE FĂCUT?

ULTIMUL CAP DIN ROMÂNIA. Nu şi-au vândut pământul la străini, nu şi-au distrus sistemele de irigații. Ultimul CAP din România plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi are in fiecare an profit de cel puțin un milion de euro

Ronnie O'Sullivan vrea să-şi ia o casă în România

O femeie a fost uimită când a văzut un scaun în loc de chipul ei în poza din permisul de conducere. Care e explicația

Vaccinul lui Vladimir Putin împotriva coronavirusului "a fost aprobat după teste pe doar 38 de persoane". Ce arată documentele oficiale

Dacă ai telefon cu Android vei putea spune că ai și un mini seismograf. Rețea de detectare a cutremurelor, lansată de Google

VIDEO Trini Lopez, muzician și actor cunoscut din filmul "The Dirty Dozen", a murit la 83 de ani

Coronavirus în România LIVE UPDATE 12 august. 1.215 de cazuri și 35 decese raportate marți în țară. Bilanțul complet

EXCLUSIV Marius Tucă Show, regizorul Cristi Puiu și dr. Adrian Marinescu despre reguli, pandemie democrație și libertate, despre școala online și masca pe față

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august

Dr. Adrian Marinescu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: "Școala online nu e o soluție, copiii trebuie să meargă la cursuri, dacă nu se înrăutățește situația"

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Video. Regizorul Cristi Puiu, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: "Pe mine m-a speriat că actorii nu au protestat având teatrele închise. Sunt lăsați pe drumuri, din ce trăiesc?"

CITATUL ZILEI

Raluca Feher de la ONG-ul finanțat de Soros "Frontline Club Bucharest" cere opoziției din România să se organizeze pe modelul "jihad" şi acuză statul Israel de "violență rece împotriva propriilor cetățeni". Analiză: De ce oamenii lui Soros urăsc Israelul?

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

Unii "specialiști în semnele masonice" cred că noul prim-ministru al Marii Britanii, Teresa May şi cancelarul german Angela Merkel fac parte din Illuminati după semnul identic din mâini pe care îl fac. Același semn e făcut de Juncker și de Papa Paul II

Iohannis o nouă intervenție în favoarea Austriecilor de la OMV. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

UNDE E PROCURATURA? Mușamalizarea Cauzei Morții Bebelușilor. Plus Manipularea și Minciuna Sistemului. NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE E-COLI, NU A FOST NICI O EPIDEMIE DE BACTERIE UCIGAȘĂ. Rafila: "Bebelușii NU au o tulpină de eColi care să explice boala"

Justiția europeană a confirmat clasificarea bisfenolului A drept perturbator endocrin

Grefieră din Cluj, poze indecente pe Facebook

Global Climate Strike. Zeci de mii de oameni au participat la manifestații în Australia | FOTO, VIDEO

Au trebuit să moară bebeluși ca să vedem nesimțirea lui Iohannis. Deşi de 14 zile avem zeci de bebeluși grav bolnavi dintre care trei au murit, Iohannis nu a binevoit nici măcar 5 minute să treacă să-i vadă. În schimb s-a întâlnit cu ONG-iştii lui Soros

CE NE-A ADUS UE-UL? România a acceptat să-și distrugă Industria Siderurgică chiar prin textul Tratatului de Aderare la UE. România a SEMNAT o reducere a producției siderurgice de -2.050.000 tone

Nicolae Furdui Iancu și Nineta Popa, invitați la Festivalul "Vară, Vară, Primăvară"

În absența turiștilor străini, numărul vizitatorilor palatului Versailles a scăzut dramatic

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Filmul despre Vaccin pe care Robert de Niro nu ne va mai lăsa să-l mai vedem. Inițial De Niro a cerut ca Vaxxed să fie proiectat la Festivalul său de Film: “Vreau să fie o discuție. Am un copil cu autism şi credem că acesta e un fapt dramatic."

Fotbal: Un jucător de la FC Barcelona, testat pozitiv la COVID-19

Elevii nu sunt de acord cu voucherele pentru cumpărarea uniformelor școlare

Ce spune Germania despre vaccinul rusesc, botezat "Sputnik V"

METEO. Avertisment ANM: Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, în 19 județe


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 506, afisate in 9 pagini.



ieri 05:21 CITATUL ZILEI