23:59
Comentarii Adauga Comentariu

UK, Tommy Robinson, fondatorul "Ligii Engleze pentru Apărare", a fost arestat vineri şi încarcerat pe 13 luni, în afara Tribunalului Crown Court din Leeds, în timp ce transmitea de la un proces destinat pedofililor.

Nota Redacției:

Așadar după uciderea cu zile a micuțului Alfie Evan într-un spital din UK, chiar de către medici, un nou fapt halucinant al regimului progresist instalat de ceva vreme în Marea Britanie, iese la iveală

Dacă transmiți live din fața judecătoriei (nu din interiorul ei), despre procesele violatorilor şi a pedofililor ești băgat la zdup şi condamnat în 6 ore, la 13 luni de închisoare, în timp ce judecătorul impune presei să cenzureze articolele despre arestarea ta

Cică pentru că "ai încălcat dreptul la intimitate a violatorilor şi a pedofililor" de la procesul cărora transmiteai şi "liniștea publică"



Ştirea

Tommy Robinson, fondatorul "Ligii Engleze pentru Apărare", a fost arestat vineri, în afara Tribunalului Crown Court din Leeds, în timp ce transmitea de la un proces destinat pedofililor. În termen de șase ore de la arestare, Robinson a primit o perioadă de 13 luni de închisoare pentru încălcarea unei pedepse suspendate, pentru o infracțiune similară, în timp ce mass-media i-au fost interzise de către instanță, să acopere în presă incidentul - mai multe articole de presă deja publicate pe acest subiect - au fost ulterior eliminate.

Tommy Robinson nu făcea altceva decât să publice informații despre niște pedofili foarte periculoși, care au violat mai mulți copii minori

În termen de șase ore de la arestare, Robinson a primit o perioadă de 13 luni de închisoare pentru încălcarea unei pedepse suspendate pentru o infracțiune similară, în timp ce mass-media i-au fost interzis să acopere incidentul de către instanță - cu mai multe articole de presă eliminate deja după ce au fost publicate.

Filmul arată că Robinson, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat în timp ce transmitea live pe pagina de Facebook din fața tribunalului. El poate fi auzit strigând la un prieten "Te rog, George, dă-mi un avocat, sunt pe o sentință suspendată, vezi tu."

"Un camion mare de poliție cu aproximativ șapte ofițeri de poliție l-a ridicat și l-a arestat pe [Robinson] și i-a spus să oprească transmisiunea live (de la procesul pedofililor)", a declarat producătorul lui Robinson la RT (înainte ca articolul lor să fie arhivat). "Ei au spus că este o incitare la dreptul la intimitate și o încălcare a liniștii publice.

"Nici o linişte publică nu a fost încălcată - acolo erau și alți doi oameni și el a fost perfect liniștit vorbea la telefon când l-au arestat. [Poliția] nu a spus nimic despre procedurile judiciare. Este foarte ciudat."

Din nefericire, judecătorul care la condamnat pe Robinson, Geoffrey Marson, QC, a ordonat o cenzură a presei, şi a cerut mass-media în still Orwellian să nu publice nimic despre incident - ceea ce a dus la ștergerea mai multor articole ale unor publicații de pe site-urile lor Web, care acopereau arestarea lui Robinson.

Robinson a fost condamnat anul trecut de către judecătorul Heather Norton pentru filmarea care acoperea un caz de viol din Canterbury. Judecătorul l-a plesnit pe Robinson cu o sentință cu suspendare de trei luni, cu condiția să înceteze acoperirea proceselor de viol şi de pedofilie.

"Nu ar trebui să fie ceva iluzoriu că dacă ai comite o altă infracțiune de orice natură și asta ar include să faci în continuare acțiuni similare, atunci ele vor fi considerate ca un dispreț față de curte , şi atunci acea sentință de trei luni ar fi activată" - a spus judecătorul Heather Norton

"Nu este vorba despre libertatea de exprimare, şi nu este vorba despre libertatea presei, şi nici despre jurnalismul legitim, și nu este vorba aici despre corectitudinea politică", a declarat judecătorul de la acel moment despre condamnarea lui Robinson.

#FreeTommy

Ca răspuns la arestarea lui Robinson, un grup mare de protestatari s-au adunat în fața Downing Street - în timp ce hashtag #FreeTommy a fost folosit pentru a coordona un răspuns, şi pentru a-și exprima protestul împotriva atrocitățile pedofililor și pentru a împărtăși informații despre situație.

Arestarea lui Robinson a declanșat, de asemenea, o dezbatere liberă asupra discursurilor sociale, cu suporteri și detractori, deopotrivă, în favoarea dreptului luptătorului anti-pedofilie (sau mai exact, a lipsei acestui drept) de a-și exprima opinia

Bandele de violatori pedofili

Un grup de 29 de inculpați este judecat pentru infracțiuni sexuale istorice împotriva copiilor, împărțit în trei loturi. Robinson a fost arestat în timp ce transmitea de la procesul celui de-al doilea lot, în timp ce procesul primului lot este în curs de desfășurare.

Pentru mai multe detalii, despre bandele de pedofili şi de violatori care au abuzat peste 700 de femei și fete, vedeți linkurile de mai jos.

Între timp, unii britanici înfuriați i-au hărțuit şi înjurat pe acuzați în timp ce aceştia se îndreaptă spre instanță în procesele în curs.

Iată lista completă a inculpaților obținută prin intermediul ziarului The Sun.

First Trial

Amere Singh Dhaliwal, 34, from Huddersfield, West Yorks., is accused of 54 charges, including 21 charges of rape and 14 charges of trafficking with a view of sexual exploitation. Dhaliwal is accused of charges against eleven different girls from 2004 to 2011.

Irfan Ahmed, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with nine offences including making an indecent image of a child.

Zahid Hassan, 28, from Huddersfield, West Yorks., was charged with 20 offences including six charges of raping a girl aged 13 or under.

Mohammed Kammer, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including rape of a girl under 15.

Mohammed Aslam, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including rape of a girl under 15.

Abdul Rehman, 30, from Sheffield, South Yorks., was charged with seven offences including raping a girl under 15.

Raj Singh Barsran, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including sexual touching of a girl over 13.

Nahman Mohammed, 31 from Huddersfield, West Yorks., was charged with three counts including trafficking a person for sexual exploitation.

Zubair Ahmed, 30, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including raping a girl under the age 15.

Hamzha Saleem, 37, from Old traddford, Gtr Mancs., was charged with three counts including human trafficking.

Second Trial (Robinson's arrest)

Mansoor Akhtar, 25, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including attempted rape of a girl under the age of 13.

Mohammed Asaf Akram, 31, from Huddersfield, West Yorks., was charged with 14 offences including four charges of raping a girl of thirteen or under and one charge of threatening to kill.

Wiqas Mahmud, 36 from Huddersfield, West Yorks.., was charged with three offences of rape of a girl under 15.

Nasarat Hussain, 28, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences including rape of a girl under 15.

Sajid Hussain, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences including rape of a girl under 15.

Mohammed Irfraz, 28, from Huddersfield, West Yorks.., was charged with eight offences including false imprisonment.

Faisal Nadeem, 30 from Huddersfield, West Yorks., was charged with three counts including raping a woman 16 or over.

Mohammed Azeem, 31, from Bradford, West Yorks., was charged with three offences including rape of a girl under 15.

Zulquarnian Dogar, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including sexual touching of a female aged 13 or over.

Manzoor Hassan, 37, from Huddersfield, West Yorks., was charged with four offences including inciting the sexual exploitation of a child aged between 13-17.

Third trial set to last for six weeks.

Niaz Ahmed, 53, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including sexual assault on a female.

Mohammed Imran Ibrar, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with four offences including arranging the commission of a child sex offence.

Asif Bashir, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences, including three counts of raping a woman 16 or over.

Everton la Bastide, 50, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including sexual touching a girl of 13 or over.

Saqib Raheel, 30, from Dudley was charged with two offences including trafficking for sexual exploitation.

Usman Khalid, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including assaulting a girl under 13.

Aleem Javaid, 27, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including supply of a class B drug.

Mrs Naveeda Habib, 38, from Huddersfield, West Yorks., was charged on one count of neglect of a child.

Mrs Shahnaz Malik, 55 from Huddersfield, West Yorks., was charged with one count of neglecting a child.



Tommy Robinson Arrested Outside UK Court, Jailed For 13 Months As Judge Orders Orwellian Media Blackout

UK activist and English Defence Leage founder Tommy Robinson was arrested on Friday outside of Leeds Crown Court for reporting on a pedophile grooming trial. Within six hours of his arrest, Robinson was handed a 13 month prison term for violating a prior suspended sentence for a similar offense, while media outlets were banned from covering the incident by the court - with several removing reports which had already been published. 

Footage shows Robinson, 35, being arrested while livestreaming to his Facebook page outside the courthouse. He can be heard shouting to a friend "Please, George, get me a solicitor, I’m on a suspended sentence, you see."

A big police van with about seven police officers pulled up and arrested [Robinson] and told him to stop live streaming,” Robinson’s producer told RT (before their article (archived) was scrubbed from the internet). “They said it was incitement and a breach of the peace.

“No peace has been breached – there were two other people there and he’s been perfectly quiet talking into his phone. [The police] said nothing about the court proceedings. It’s very strange.” 

Disturbingly, the judge who sentenced Robinson, Geoffrey Marson QC, ordered an Orwellian media blackout - which resulted in several publications deleting their articles from the web covering Robinson's arrest.  

Robinson was admonished last year by Judge Heather Norton for filming outside a gang rape case in Canterbury, who slapped him with a three month suspended sentence on the condition that he cease his coverage of the trials. 

you should be under no illusions that if you commit any further offence of any kind, and that would include, I would have thought a further contempt of court by similar actions, then that sentence of three months would be activated -Judge Heather Norton

“This is not about free speech, not about the freedom of the press, nor about legitimate journalism, and not about political correctness,” the judge told Robinson at the time.

#FreeTommy

In response to Robinson's arrest, a large group of protesters gathered outside Downing Street - while the hashtag #FreeTommy has been used to coordinate a response, express outrage and share information about the situation. 

Robinson's arrest has also sparked a free speech debate over social media, with  supporters and detractors alike standing up for the controversial activist's right (or lack thereof) to express his opinion.

Pedophile grooming gangs

A group of 29 defendants are being tried  for historical sex offences against children, split into three trials. Robinson was arrested at the second trial, while the first is ongoing.

For more on the grooming gangs which have abused over 700 women and girls, click here.

Meanwhile, enraged Britons have been harassing the defendants as they make their way to court in the ongoing trials. 

Here is the full list of defendants via The Sun

First Trial

Amere Singh Dhaliwal, 34, from Huddersfield, West Yorks., is accused of 54 charges, including 21 charges of rape and 14 charges of trafficking with a view of sexual exploitation. Dhaliwal is accused of charges against eleven different girls from 2004 to 2011.

Irfan Ahmed, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with nine offences including making an indecent image of a child.

Zahid Hassan, 28, from Huddersfield, West Yorks., was charged with 20 offences including six charges of raping a girl aged 13 or under.

Mohammed Kammer, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including rape of a girl under 15.

Mohammed Aslam, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including rape of a girl under 15.

Abdul Rehman, 30, from Sheffield, South Yorks., was charged with seven offences including raping a girl under 15.

Raj Singh Barsran, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including sexual touching of a girl over 13.

Nahman Mohammed, 31 from Huddersfield, West Yorks., was charged with three counts including trafficking a person for sexual exploitation.

Zubair Ahmed, 30, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including raping a girl under the age 15.

Hamzha Saleem, 37, from Old traddford, Gtr Mancs., was charged with three counts including human trafficking.

Second Trial (Robinson's arrest)

Mansoor Akhtar, 25, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including attempted rape of a girl under the age of 13.

Mohammed Asaf Akram, 31, from Huddersfield, West Yorks., was charged with 14 offences including four charges of raping a girl of thirteen or under and one charge of threatening to kill.

Wiqas Mahmud, 36 from Huddersfield, West Yorks.., was charged with three offences of rape of a girl under 15.

Nasarat Hussain, 28, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences including rape of a girl under 15.

Sajid Hussain, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences including rape of a girl under 15.

Mohammed Irfraz, 28, from Huddersfield, West Yorks.., was charged with eight offences including false imprisonment.

Faisal Nadeem, 30 from Huddersfield, West Yorks., was charged with three counts including raping a woman 16 or over.

Mohammed Azeem, 31, from Bradford, West Yorks., was charged with three offences including rape of a girl under 15.

Zulquarnian Dogar, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including sexual touching of a female aged 13 or over.

Manzoor Hassan, 37, from Huddersfield, West Yorks., was charged with four offences including inciting the sexual exploitation of a child aged between 13-17.

Third trial set to last for six weeks.

Niaz Ahmed, 53, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including sexual assault on a female.

Mohammed Imran Ibrar, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with four offences including arranging the commission of a child sex offence.

Asif Bashir, 32, from Huddersfield, West Yorks., was charged with five offences, including three counts of raping a woman 16 or over.

Everton la Bastide, 50, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including sexual touching a girl of 13 or over.

Saqib Raheel, 30, from Dudley was charged with two offences including trafficking for sexual exploitation.

Usman Khalid, 29, from Huddersfield, West Yorks., was charged with three offences including assaulting a girl under 13.

Aleem Javaid, 27, from Huddersfield, West Yorks., was charged with two offences including supply of a class B drug.

Mrs Naveeda Habib, 38, from Huddersfield, West Yorks., was charged on one count of neglect of a child.

Mrs Shahnaz Malik, 55 from Huddersfield, West Yorks., was charged with one count of neglecting a child.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Caru' cu vedete: Kim Kardashian, goală complet n brațele unui bărbat! Fotografiile au ajuns pe internet; Cți bani iau vedetele din Romnia pentru concerte; Cleopatra Stratan, ipostază provocatoare la doar 16 ani! Imaginea care a strns mii de like-uri

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Utile:Consumă această bătutură n fiecare dimineață și vei scăpa de stres și oboseală; Campionii Europei la consum de zahăr. Denumirile sub care este ascuns n alimente; Ce să faci dacă ai cuticule uscate și crăpate;

Arabia Saudită recunoaște că Jamal Khashoggi a fost ucis n consulatul din Istanbul

Cazul Khashoggi: Washingtonul evocă o "gamă largă" de sancțiuni posibile contra Riadului

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

RK Nexe Steaua București, scor 28-23, n SEHA League la handbal masculin

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Arabia Saudită recunoaște că jurnalistul disident a decedat în consulatul din Istanbul

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi "a murit în urma unei lupte" - presa saudită

Fost director MI6: Dovezile sugerează că prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

Firea și-a atras o adversară redutabilă în PSD: Unii au ajuns prea repede în funcții importante

Parlamentul macedonean aprobă schimbarea numelui țării

Migranți: O criză se profilează la frontiera americano-mexicană, avertizează Pompeo

Atenționare de călătorie MAE: Regatul Spaniei, Comunitatea Andaluzia - Cod portocaliu de ploi și vânt în Malaga, sâmbătă

Conflict DESCHIS în PSD. Mâna dreaptă a lui Dragnea anunță că va propune înlocuirea Gabrielei Firea de la București. Pe cine susține în locul ei

Parlamentul macedonean aprobă schimbarea numelui țării

Uganda ncepe lucrările pentru al 5-lea cel mai mare pod din Africa

O femeie din Rusia acuzată de interferență în alegerile de anul acesta din SUA

Horoscop: Începe zodia SCORPIONULUI. Umbră, întuneric, mister, transformare. Cum îţi va fi viaţa o lună sub Scorpion?

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 octombrie

Horoscop zilnic SÂMBĂTĂ 20 OCTOMBRIE 2018. O zi pentru frecvenţa iubirii

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Judo: România a încheiat Mondialele de juniori cu o medalie de bronz

Replici acide ntre doi lideri PSD. Bădulescu: ți pun ciorbă n cap! Ștefănescu: Se poartă ca un golan

Siria: 32 de civili au fost uciși în lovituri aeriene ale coaliției antijihadiste (OSDO)

Mii de imigranți au pătruns în Mexic spărgând un gard de la granița dintre Guatemala și Mexic

Ilie Şerbănescu - "Iliberalismul“ – o dezgustătoare diversiune colonialistă

Video Romnia, lovită de un val de aer polar. Ninsori n jumătate de țară

O studentă din Timișoara a provocat o explozie în cămin, în timp ce încerca să se epileze

Motivul pentru care au renunțat total la PROTOCOL: Prințul Harry și Meghan, în picioarele goale în văzul lumii | VIDEO

Conceicao, reacție sinceră după meciul cu Poli Iași: "Uneori joci bine și pierzi, alteori joci prost și reușești să câștigi"

Judo: Romnia a ncheiat Mondialele de juniori cu o medalie de bronz

S-a întors Dan Petrescu? CFR este lider după un corner, fără să impresioneze, ca în perioada "Bursucului"

Tânără de 19 ani care conducea sub influenţa drogurilor, prinsă de poliţişti pe Splaiul Unirii din Capitală

ULTIMA ORĂ: Înlocuitor pentru Neymar! PSG s-a resemnat cu gândul că-l va pierde pe brazilian în 2019 și a pus ochii pe un campion mondial

Handbal masculin: Steaua, învinsă de RK Nexe, în SEHA League

Macedonia: Parlamentul a votat în favoarea schimbării numelui țării

Hochei: Trei victorii românești în Erste Liga

Cum să te opreşti din alăptat fără dureri

SCANDAL LA LOT. Mama unei gimnaste ACUZĂ: "Bitang le făcea CURVE pe fete!"

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

Turcia deţine înregistrări cu momentele în care jurnalistul Jamal Khashoggi este torturat şi ucis. Acesta îşi activase iPhone-ul

Restricții de circulație pentru camioane în Ungaria. Prima restricție, sâmbătă seara

CITATUL ZILEI

Actrița română Anamaria Marinca, într-un nou film alături de Glenn Close și Gemma Arterton

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

O fetiţă de 5 ani a acuzat un băiat de 14 ani că a violat-o. Poliţiştii au deschis o anchetă

Vica Blochina, în chiloți. Ce-și spune când se uită în oglindă | FOTO

Curtea de Apel București sesizează CCR privind OUG pe legile justiției

Numerologie data naşterii în săptămâna 22-28 octombrie 2018. Cum îţi merge în funcţie de când eşti născut

Fotbal - Liga I: CFR Cluj - Poli Iași 1-0

BOMBĂ în SHOWBIZ. OANA LIS, prinsă în fapt: detalii incendiare din DORMITOR

Andone caută răzbunare după ce a "alergat toată vară" după un fotbalist al FCSB: "Trei luni am insistat și nu am reușit!"

Stoican aruncă săgeți spre Gaz Metan: "Sunt niște oameni acolo care se cred stăpânii campionatului". Ce spune despre meciul cu CFR: "O echipă care s-a apărat cu toți jucătorii în propria jumătate"

Dorinel Munteanu: Ne-am prezentat sub orice critică, principalul vinovat sunt eu

BREAKING NEWS Curtea de Apel București sesizează CCR privind OUG pe legile justiției

Mai multe STUDENTE au fost prinse făcând VIDEOCHAT în BIBILOTECA unei FACULTĂŢI. Cum au reacţionat

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Gabriela Firea, atac direct la conducerea PSD: Am informații certe că se pune la cale un plan de sabotare a mea

Orban: Vom iniția un proiect de modificare a tuturor legilor justiției în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția

Orban: Vom iniţia un proiect de modificare a tuturor legilor justiţiei în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia

Tuncay Ozturk, momente dificile la aproape doi ani de la divorţul de Andreea Marin. A ajuns într-o situaţie disperată

CFR Cluj - Poli Iaşi 1-0 în etapa a 12-a din Liga 1. VEZI CLASAMENTUL

Dorinel Munteanu, supărat pe jucătorii săi după înfrângerea cu FC Voluntari: "Aștept să aibă o altă atitudine!"

Plante medicinale. Top beneficii pentru sănătate şi cele mai rele efecte adverse

Avioanele canadiene CF-18 Hornet de la baza Kogălniceanu au interceptat un avion militar rusesc deasupra Mării Negre

CFR Cluj - Poli Iași 1-0! Clujenii au revenit pe primul loc în Liga 1. Hoban s-a accidentat în prima repriză. Mureșan a marcat unicul gol al partidei

NOU! Călăuzire zilnică zodii de la Arhanghelul Mihail - SÂMBĂTĂ 20 octombrie 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Teleghidatul Victor Ponta cere numirea rapidă ca Prim-Ministru, a apropiatului SRI, Mihai Tudose. Ponta: "Procedurile pot fi grăbite în aşa fel încât joi să avem Guvernul Tudose la muncă"

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Vreți sistem medical privat? Ciolos a inclus privatizarea sanatatii in programul de guvernare. În SUA, o cezariană costă 42.000 de dolari - VIDEO

Vetetele Playboy Adina Barbu și Lena Rozohneanu vă invită la Arad

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Trebuie să ai plantele astea în dormitor! Te ajută să dormi mai bine şi purifică aerul!

Medic acuzat că a folosit propria spermă pentru a-și fertiliza pacientele

Viktor Orban: Oricare ar fi planurile imigranţilor de a folosi noi rute în Europa, "sigur nu vor trece prin Ungaria" Declarația vine după ce Ministrul Croat a declarat că "Refugiatii isi vor schimba ruta, o vor lua prin ROMANIA"

Una dintre ispitele de la Insula Iubirii, fostă escortă de lux? Își vindea trupul în schimbul a 100 de euro pentru 10 minute

Oltence la muncă în Spania, la cules de căpșuni

INTERVIU cu jucătorul cu cel mai important CV din Liga 1. Amintiri cu Zola, Mourinho, Ronaldo și Adrian Mutu

A doua întrebare a zilei. De ce nu se mai îmbolnăvește NIMENI, deși SURSA INFECȚIEI nu a fost găsită?

"Deși rar refuz o doamnă". Băsescu îl răspunde Gabrielei Firea care l-a acuzat de o înțelegere cu Dragnea

Iohannis: Scăderea încrederii românilor privind apartenența la UE - temporară; este generată și de confuzia generală creată de PSD-ALDE

Credeau că fac SEX VIRTUAL cu o fetiță de 10 ani! Dar CARE ERA REALITATEA?

Un elicopter s-a prăbușit pe o navă a Marinei franceze

Moment tensionat la Iași! Andrei Cristea și un alt jucător de bază au fost la un pas de bătaie. EXCLUSIV | De unde a pornit conflictul + cum a decis Flavius Stoican să-și pedepsească jucătorii

Marea Britanie. Site-urile Porno nu vor mai putea fi accesate din 2018 decât cu un Credit Card care să dovedească că utilizatorii au peste 18 ani

Cum arată Dylan, actorul din Beverly Hills, 90210, la 52 de ani. Putini l-ar mai recunoaşte FOTO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

LIVE TEXT | CFR - Poli Iași se joacă ACUM! Clujenii sunt în avantaj pe propriul teren

BREAKING NEWS: Un nou "cutremur" la Cluj? Nelu Varga vrea să renunțe la CFR și a plecat din țară să negocieze cedarea acțiunilor!

"Nu" răspicat pentru FCSB! Un antrenor cu nume refuză să antreneze vicecampioana României. Mesajul care nu lasă loc de interpretări

LIVE TEXT | CFR - Poli Iași se joacă ACUM! S-a deschis scorul în Gruia. Conceicao, nevoit să mute încă din prima repriză

Curtea de Apel Bucureşti a atacat la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind legile justiţiei

INSP: 13 noi cazuri de rujeolă, confirmate în această săptămână

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

CALUL TROIAN A OUAT MĂRGICA MINCINOASĂ După 3 zile și jumătate de TĂCERE TOTALĂ. MARIAN MUNTEANU A OUAT MĂRGICA doar după ce a fost contactat de Active News.....Marian Munteanu ÎL SCUZĂ pe Ambasadorul de la Chișinău "Domnul Ambasador este greșit informat"

INCREDIBIL! Imagine PORNO apărută la un post de desene animate pentru copii VIDEO

Iași: Președintele Federației Române de Tir, Sorin Babii, candidează pentru un nou mandat

MAE: Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam la București își încheie misiunea în România

Corina Crețu: Salut modul în care România a realizat alocările din Fondul European de Dezvoltare Regională

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Aproape 2.000 de migranți au sosit vineri în Grecia și Italia. 12.000 în ultima săptămână. Ne-asteapta un an 2016 greu. Iohannis si Ciolos vor incerca sa stramute mii de imigranti in Romania impotriva articolului 3(4) din Constitutie.

Maria Ghiorghiu, o nouă profeţie TERIBILĂ: "Inundaţii de proporţii!". Unde vine APOCALIPSA

După ce Austria ți-a închis granițele și a început controale dure, Serbia nu mai permite decât imigranților care se îndreaptă spre Austria și Germania să intre în țară

Progresiştii Soroşişti îşi bat joc de legile României. Primul DOCUMENT OFICIAL ILEGAL legat de "egalitatea SOROŞISTĂ de GEN" din România. "Părinte 1" şi "Părinte 2" înlocuiesc MAMA şi TATA

După ce și-a bătut joc de referendumul Pentru FAMILIE, PSD-ul execută ordinele de la Bruxelles. Ministrul PSD delegat pentru Afaceri Europene, progresistul Negrescu: "Va fi depusă în Parlament, săptămâna viitoare, o lege privind parteneriatul civil"

Patru beneficii ale consumului de miere

Cele mai penibile poze de pe Tinder

Ce fac economistii din diaspora in tara unde laureatii de Nobel nu au loc in universitati

Situaţie ALARMANTĂ. Săpunuri şi soluţii antibacteriene, INTERZISE după ce s-au dovedit a fi DĂUNĂTOARE. Autoritatea Americană a Medicamentelor a descoperit că produsele antibacteriene nu distrug bacteriile şi conțin substanţe periculoase.

Hillary Clinton are mari probleme să-şi mențină echilibrul...

INTERVIU Christian Badea, dirijor: "Multă vreme nu m-a interesat să mă întorc în România"

POVESTE ADEVĂRATĂ despre plăceri interzise şi adulter. "M-am aşezat la el în braţe şi l-am sărutat...."

RETEAUA LUI SOROS DIN ROMANIA S-A ACTIVAT DIN NOU. Peste 50 de ONG-uri din Romania cer impotriva Constitutiei Romaniei Articolul 3 (4) ca sa fie Relocate in Romania MULT MAI MULTE MII DE IMIGRANTI decat cei decisi pentru Romania pana acum.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 485, afisate in 5 pagini.



ieri 20:02 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 05:07 CITATUL ZILEI