18:51
Comentarii Adauga Comentariu

Bacău: Plumb - România, pe tot ce înseamnă politică de coeziune, e la 16%, față de media europeană, de 18%

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat luni, la Bacău, că România nu este departe de media de absorbție a fondurilor europene și că aceia care afirmă contrariul sunt persoane care nu știu "ce înseamnă fonduri europene și sistemul lor de gestiune și control".

"România, pe tot ce înseamnă politică de coeziune, este la un procent de 16%, față de media europeană, care este de 18% și aceste date sunt confirmate de Comisia Europeană la sfârșitul lunii aprilie. România, în momentul de față, deși a plecat de la o rată de contractare de 5%, a ajuns acum la o rată de contractare de 42%, care înseamnă 11,6 miliarde de euro. Dintre aceștia, peste 5 miliarde de euro trebuie să treacă prin procedeul de licitație și chiar vreau să-i mulțumesc doamnei prim-ministru că prin noua lege a achizițiilor publice putem să deblocăm proiectele și să aducem banii europeni în țară", a declarat Rovana Plumb.

Aceasta a subliniat, totodată, importanța legii parteneriatului public-privat, prin care susține că există posibilitatea pentru prima oară în România de a dezvolta nu numai infrastructura, ci și serviciile.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a subliniat că "Guvernul face eforturi deosebite pentru absorbția de fonduri europene, ca bază pentru generarea creșterii și dezvoltării economice".

AGERPRES /(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Franța. Regimul Bilderbergului Macron reprimă în sânge protestele "Vestelor Galbene". PROTESTAR al "Vestelor Galbene", tată a trei copii și pompier voluntar, ÎMPUȘCAT DE POLIȚIE ÎN CAP.

SUBIECTE ROMANA COMPER 2019. Emoţii pentru elevi. BAREME ROMANA COMPER 2019, ETAPA I

EMINESCU 169 DE ANI DE LA NAŞTERE. Mihai Eminescu despre Biserica Ortodoxă Română: „Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională"

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

UK. Consiliul Municipal dă instrucțiuni către Școlile Publică de stat britanice, către cadrele didactice și personalul auxiliar: "Băieții pot avea menstruație ca și fetele. Acordați-le tot sprijină necesar"

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Geanina din "Las Fierbinţi", surprinsă fără lenjerie intimă FOTO

''Shutdown'': Donald Trump îi răspunde lui Nancy Pelosi și îi anulează deplasările în străinătate

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru VINERI 18 IANUARIE 2019. Energia este nucleară

Lia Olguţa Vasilescu a dezvăluit candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din 2019

Banca Națională? NU: Banca Anti-Națională...Deși știe că creșterea ROBOR duce la accentuarea jecmănirii românilor, BNR prin bugetarul de-o viață ajuns multi-milionar Isărescu, sare la gâtul Guvernului ca să salveze profitul cămătăresc al Băncilor Străine

SUBIECTE COMPER MATEMATICA 2018, etapa I: Când află elevii REZULTATE COMPER 2018

Cu cine l-a înșelat Veronica Micle pe Eminescu? Orgiile cu ofițeri, poeți sau desfrâul de o noapte la conu' Caragiale l-au sfâșiat pe "Eminul meu iubit"

VIDEO O sculptură a mascotei McDonald pusă pe o cruce asemeni lui Iisus va fi scoasă dintr-un muzeu israelian

Prinţul consort al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a răsturnat cu automobilul pe care îl conducea

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Ce surpriză! Nicolae Dică susține că o echipă promovată acum un an și jumătate va lua campionatul în Liga 1: "Așa văd eu lucrurile"

CCR dezbate pe 6 martie sesizarea la Legea care interzice referendumul odată cu europarlamentarele

HOROSCOP 18 IANUARIE 2019. Se conturează cheltuieli neprevăzute. Previziunile zilei de vineri

Cele mai sigure ţări din lume. Indicele criminalităţii în 2019, unde se situează România

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

In timp ce zeci de milioane de europeni n-a locuinte si nici ce sa manance Germania depaseste toate regulile bunului simt. Ministrul german al finanțelor evocă o taxă europeană la benzină, pentru a finanța primirea refugiaților

Duckadam, după FCSB-FC Lucerna,0-0: Vestea bună e că n-am luat gol, vestea proastă e că n-am dat gol

Depresia a mai făcut o victimă. Un muzician rock s-a sinucis live pe Facebook, la 41 de ani VIDEO ŞOCANT

Croația, Danemarca și Suedia, marile câștigătoare ale primelor opt zile de handbal la Campionatul Mondial! Campioana Europei, doborâtă în Germania, într-o atmosferă ca la Zagreb. De la ce situații se pleacă în grupele principale

Jurnalist de investigaţie, omorât după ce a dezvăluit corupţia din fotbal. A fost împuşcat de pe motocicletă

Miliardarii lumii au venit la Balc. Începe tradiţionala vânătoare organizată de ion Ţiriac

Jucătorul lui Chelsea, acuzat că este homosexual, a mărturisit: "Orice jucător care ar spune că este gay are tot suportul și respectul meu"

Corina Dănilă, goală pe internet. Chiar ea a făcut publică fotografia FOTO

VIDEO Atentatul din Nairobi: Un membru al forțelor speciale britanice a intrat n hotel și a tras n teroriști, ajutnd la salvarea mai multor vieți

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Știrile ProTV Mesajul unui miner revoltat pentru premierul Dăncilă: Suntem praf, coană Viorica

Studente drogate şi bătute într-un club din Anglia, una dintre fete a fost mutilată

Păpădia, planta miraculoasă cu efecte vindecătoare pentru ficat, dar pericol pentru stomac

ING, explicații pentru problemele întâmplinate de clienții băncii: Nu este vorba despre un atac de tip hacking

Amiralul Cico Dumitrescu a murit chiar de ziua sa. A fost om cheie la Revoluţie şi Mineriada din 13-15 iunie

Dăncilă i va trimite lui Iohannis și cazierele judiciare ale Olguței Vasilescu și Mircea Drăghici. Șeful SGG: Ne așteptăm ca președintele să respingă din nou propunerile

Flavius Stoican își aduce doi atacanți care au jucat de la egal la egal cu Messi în La Liga

INCENDIU violent la o fabrică de mobilă din Argeș

Ar putea fi afacerea anului: Cu cine negociază gigantul Telekon pentru preluarea activelor din România

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Harta interactivă a frigului n Capitală. Nicușor Dan le cere bucureștenilor să semnaleze problemele cu RADET-ul

Țările nordice plng după copii / Rata natalității n scădere pune n pericol pensiile nordicilor

COMPER ROMANA 2019. Subiecte romana Comper etapa I pentru fiecare clasă

Klaus Iohannis refuză, așa cum a anunțat, propunerile pentru Dezvoltare și Transporturi, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici: Documentația care nsoțește propunerea este incompletă, lipsește cazierul judiciar

STUDIU: Activitatea fizică la persoanele vârstnice ar putea combate efectele demenţei

FOTOGALERIE Imaginile zilei de joi de la Australian Open

Ajutor de deces 2019. Câţi bani se dau anul acesta şi cum se obtine ajutor de înmormântare

Metrorex vrea să introducă abonamente pentru parcarea goală de la Străulești. Cât ar putea costa

Timiș: Patru noi destinații, în acest an, de pe Aeroportul Internațional ''Traian Vuia'' Timișoara

ANCOM: Peste 930.000 de numere de telefon, portate 2018 în România. Ce furnizor de telefonie au ales românii anul trecut

Cutremur cu magnitudinea 5.8

Dan Bădin (Deloitte): Același MWh ar putea fi taxat de mai multe ori pnă ajunge la consumator

Negocierile dintre sindicalişti Complexului Energetic Oltenia şi ministrul Energiei s-au încheiat. Ce au obţinut minerii de la CEO

Atac cu mașină capcană în Columbia: Cel puțin opt persoane au murit și 10 au fost rănite

COD GALBEN de vânt puternic în mai multe județe, în această noapte seara

Theresa May și-a anulat participarea la Davos, din cauza Brexit-ului

Cum să nu ejaculezi repede şi să te ţină mai mult

Graziela Elena Vâjială - eliberată, la cerere, din funcția de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 857, afisate in 15 pagini.



ieri 10:25 Ultima redută
ieri 06:09 CITATUL ZILEI