23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ciolos omul Retelei Progresisto-Globaliste de la "Friends of Europe" are tupeul să se lege de PATRU ȚĂRI și să spună că Grupul Țărilor de la Vișegrad care nu sunt obediente neomarxismului progresist al UE reprezintă O FUNDĂTURĂ.



'Război total' între Dacian Cioloș și Tăriceanu: 'Tot înapoi spre fundătura Vișegrad?'

Dacian Cioloș iese la rampă după ce șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a transmis, vineri, fostului premier că nu a depăşit mentalitatea celor care vorbeau despre "licuricii mari şi mici", răspunsul venind după ce acesta a criticat afirmaţia lui Tăriceanu că "nu trebuie să luăm lumină de la Bruxelles". De această dată, fostul premier se întreabă retoric dacă Tăriceanu&comp își asumă răspunderea pentru decuplarea României de UE și a izolării în fundătura Vișegrad.

„Constat că pe dl Tăriceanu îl bântuie un coșmar cu mulți licurici.

Asta îmi amintește de propunerea sa intempestivă, fără consultare instituțională sau diplomatică, de retragere a trupelor românești din Irak, în vara anului 2006. A fost o ieșire surprinzătoare, care a creat suspans în parteneriatul transatlantic, moment din fericire repede depășit prin decizia CSAT.

Dl Tăriceanu îmi dă ca exemple pozițiile d-nei Merkel și ale d-lui Macron. Și eu m-aș bucura ca România să aibă statura Germaniei sau a Franței în UE, daca nu prin economia ei, măcar prin statura liderilor săi politici. Pe de altă parte, Dl. Tăriceanu pare a fi aproape continuu intr-un exercițiu de produs fracturi logice pe cât de populiste pe atât de ipocrite. Cum explică atunci dl Tăriceanu decizia ministrului de Externe, colegul său de partid, de a bloca o declarație comună europeană prin care urma să fie criticată mutarea ambasadei americane la Ierusalim? Cum a ajuns România să voteze alături de Ungaria și Cehia, în contradicție cu restul UE? Cu cine s-a consultat dl Meleșcanu în prealabil?

Este un moment grav, care riscă să devină unul de cotitură în politica externă a României. Își asumă dl Tăriceanu&comp răspunderea pentru decuplarea României de UE și a izolării în fundătura Vișegrad?”, scrie Cioloș, pe Facebook.

Reacția fostului premier vine după ce România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Urina de baut si-o primeste de UE sau de la guru Bivolaru?  vlad tepes   2018-05-13 - 21:32

    Haideti, oameni buni! Cine credeti ca mai da 2 bani, azi in Romania, pe ineptiile acestui "ciupit de varsat", in afara de yoghinii din MISA si cativa corporatisti cu mintile ratacite?

  • AFARA CU JIGODIILE USA   ILIE   2018-05-15 - 15:38

    FIA DRACU CAMILA RODELA BLESTEMATA SA FI CU MICHIGANU MATI DRACU SA TE IEIE CU NEMERNICANII MATII BLESTEMATI UNE SE INPUSCA CA SOBOLANII SI TRAIESC CA SOBOLANII CU FRICA TEAMA ...MORI FIA DRACU ACOLO NU NE MAI POLUA CU CACA TUL TAU MINTAL ...DUTE LA UN PSHIHIATRU ..S AU EMIGRAZA IN ...ARGENTINA CHILE ...PARAGUAY URUGUAI ...UN PESTE UN CARTOF CU FRIPTURA SI UN VIN ROSU IL GASESTI NU MAI VENI IN ROMINIA CA NE PISEM PE PREZENTA TA CU BEN ZEN ...TOATE FIRMELE NEMERNICANE SCOASE DIN ROMINIA ...AU VENIT SA FURE SA FACA JAF ARMAT DUMNEZEUL LOR E BLESTEMAT TREBUIE SA MOARA INPREUNA CU GUV USA ...CANADA ..JAVRE ...ALE LUI DRACU ...LENG LE ZI INPUTITI ...CA SI AFRI CINII ..AMERI CINII SINT DE INPUSCAT DE ABANDONAT ...AICI SE VORBESTE DE ...EXPULZAREA LOR DIN EUROPA ...CHIAR DE PE PLANETA PAMINT SINT DIAVOLI ..AU DEMONSTRATO AU FAPTE CRIMI NALE ....TOTI VOR PIERII IN IAD NU SCAPA UNUL ....ASA CUM A ZIS APOSTOLUL IOAN ..PETRU ..ILIE ...ETC ////...ROMINIA ...TREBUIE SA SCAPE DE M UE ..DE CA CATI URICIOSI NE MER NI CANI ..IS MAI MULTI DROGATI AFR I CINI DIAVOLESTI ..PARCA S AU VORBIT ...E SIMPLU ...AFARA CU MUE ..CU RUSII ./..SINTEM SEFI IN BALCANI ....NE REFACEM ECONOMIA ..NU NE MAI TREBUIE PICIOR DE DIAVOL BLESTEMAT PA PAMINTUL DACIC ...LUPTATI ...SA UNITI CELE MAI TARI ...COMPANII ROMINESTI ...MADE IN ROMINIA ...ELECTRICA ...ROMAN BRASOV ..IRUM ...BLU AIR ...LUOM SI TAROMUL DIN MINILE UCIGASILOR ...CECUL BANCA TRANSILVANIA ...SA FIE TOTUL ROMINERSC FERME ..SI MAGAZINE ROMINESTI ...VA TRANSMITEM DIN LONDRA PLINA DE SOBOLANI UNDE ./..E O VIATA CRUNTA PLINA DE SOBOLANI CRIMI NA LI POLITIE DIAVOLEASCA PERVERSA SPURCATA ..TOATE RASELE POSIBILE SI INPOSIBILE ATMOSFERA DE CA CAT OTRAVA PESTE TOT CANCER ..LA GREU ..CASE DE CACAT SCUMPE ..SI TRANSPORTUL PLIN DE SOBOLANI STRESANTI ZOMBII SI OTRAVITORI HOLERA EBOLA ETC ...LASDATI GOLANIA SALVATI ROMINIA CUM A ZIS MUTA DUPA CE A BAUT UN SPRIT ....SOLUTII PT SALVAREA ROMINIEI ..DE CE ELVETIA DE CA CAT POATE ...HAI SA INVADAM ELVETIA SI SA NE LUOM BANII INAPOI DE LA CRI MINALII ORG ..CARE AU FURAT ...ASADAR ...DECLARATIE DE RASBOI ..CONTRA MUE ..USA ...NU NE TREBUIE VIZA ..I AM CUNOSCUT SINT SOBOLANI NE SCIRBESC CU PREZENTA LOR ...NIMIC CRESTIN NU ESTE IN EI NIMIC DUMNEZEIESC ..NU ESTE LA EI..PUNCT ..SI LA TREABA


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Controlul Justiției este unul din obiectivele cheie ale Rețelei Soroşisto-Progresiste. SUA. Soros se implică în cursele pentru alegerea procurorilor districtuali pentru a crea mai apoi o furtună judiciară împotriva conservatorilor

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Justin Bieber i-a înfuriat pe fanii lui Prince după un comentariu nepotrivit postat pe Instagram

Filmul evenimentelor şi agresiunile protestatarilor la adresa jandarmilor de la mitingul din 10 august, prezentat de Jandarmerie

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

HOROSCOP 17 august 2018. Situaţie tensionată în relaţie după multe zile libere. Previziuni pentru vineri

TERAPIE DE ȘOC PENTRU POPULAȚIE CU GAZELE ROMÂNEȘTI. Guvernul Cioloș-Soros ne-a NENOROCIT. A liberalizat PREȚUL LA GAZE în avantajul companiilor străine înainte să plece. Preţul la gaze, mai mare cu 10% din aprilie. OMV RÂDE ȘI-ȘI FREACĂ MÂINILE

CRAIOVA - LEIPZIG LIVE VIDEO ONLINE STREAMING în Europa League. Meciul nu este televizat

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

Raed Arafat: Ne-am consultat cu fabricanții gazelor folosite n Piața Victoriei și am discutat cu un specialist din New York

MERKEL S-A OFTICAT după ce Donald Trump i-a spus că a generat un dezastru în Germania şi în Europa prin aducerea imigranților. Berlinul denunță referirile lui Donald Trump la Angela Merkel: "Candidatul republican trompetează lucruri lipsite de fundament"

Bancul zilei: Supărare părintească

Italia: Ca să ştiți de ce trebuie votați întotdeauna conservatorii. Conservatorul Matteo Salvini susține familia naturală și reinclude mamă și tată în formularul pentru documentele de identitate

Panică la metrou: Călătorii de la Unirii au fost evacuaţi după ce s-a folosit un spray lacrimogen

Hoţii au intrat peste Rică Răducanu în casă şi i-au furat agoniseala de o viaţă. "Am rămas pinguin..."

Un ieşean a găsit formula matematică pentru a ilustra celebrul mesaj anti-PSD

#roMânia Sindromul Italia. Boala "importată" de românii plecați la muncă în străinătate: "Ieșeam pe după casă și îmi venea să urlu ca lupul!"

LIVE BLOG | Start la Cincinnati: Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, după ora 3:00. Garbine Muguruza a fost eliminată din turul 2!

ncă un mecanic descoperit băut pe calea ferată după ce utilajul CFR pe care l conducea a deraiat

Mr. Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor: De data aceasta manifestanţii paşnici nu s-au mai delimitat de cei violenţi

Premieră agricolă: Îngrășăminte și erbicide din saci sau bidoane, înlocuite cu tablete efervescente

Un erbicid folosit de fermierii români de 40 de ani este cancerigen

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Sistemul bancar turcesc, salvat de Qatar cu 15 miliarde de dolari

Tenis: Meciul Simona Halep - Ajla Tomljanovic, întrerupt în setul decisiv la Cincinnati (WTA)

Globaliştii au prăbușit Lira Turcească. Erdogan promite să sfideze "amenințările" SUA după prăbușirea monedei turceşti

Acest bărbat a văzut o "femeie" atractivă pe stradă și a luat-o în brațe, venind din spate. Când victima agresiunii s-a întors, perversul a avut parte de o mare SURPRIZĂ/ Atacatorul a fost ARESTAT

Vestea aşteptată de toţi şoferii din România. Ce se întâmplă cu ITP-ul

Iași: Femeie la un pas de moarte după ce a vrut să nască la domiciliu cu ajutorul unei doule, a cărei identitate nu vrea să o dezvălui

​WTA Cincinnati: Partida Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, ntreruptă n setul decisiv din cauza ploii, se va relua joi

Raed Arafat: Informarea potrivit căreia cei expuși la gazele lacrimogene nu sunt în pericol e o intenție de a liniști populația/ DSU nu ține partea Jandarmeriei, nu execută ordine politice

Petiţia "Jandarmeria e toxică. Cerem ajutorul ONU", semnată de peste 37.000 de oameni

Legea PENSIILOR. Cum se vor calcula pensiile românilor. Cine va primi mai mulţi bani

LIVE BLOG | Start la Cincinnati: Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, după ora 3:20. Garbine Muguruza a fost eliminată din turul 2!

LIVE BLOG | Start la Cincinnati: Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, după ora 2:30. Garbine Muguruza a fost eliminată din turul 2!

Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protestul diasporei, PRIMA declarație publică: Îmi cer scuze față de cei care au suferit. Îmi asum tot/ Prefectul Capitalei a fost în piață

Utilaj CFR, deraiat în Dâmbovița: Două persoane sunt rănite/ Una dintre victime, preluată de un elicopter SMURD

HALEP - TOMLJANOVIC LIVE VIDEO ONLINE STREAMING DIGI SPORT. La ce oră se va relua meciul oprit de ploaie

Angajări pe salarii de 2.700 de lei net lunar. Iată postul vacant

Statele Unite, ngrijorate de un misterios satelit rusesc, cu un comportament foarte anormal

LIVE BLOG | Simona Halep, "încurcată rău" în turul 2 la Cincinnati. UPDATE | La ce oră se reia meciul! Garbine Muguruza, deținătoarea trofeului, a fost eliminată, iar Caroline Wozniacki a abandonat

Primera Division va fi televizată. Cine îl poate vedea din nou pe Messi în La Liga

Cutremur în România. Seismul s-a produs la o adâncime de 7 kilometri

MTI: Uzina BMW - Gergely Gulys: investiția dovedește că relațiile germano-ungare sunt solide și de perspectivă

​Financial review. ngrijorările marilor ziare străine de joi: Preoții pedofili, podul italian prăbușit, medicul anchetat pentru trata homosexualitatea prin metode homeopate, 10 familii acuză Europa de lipsa de acțiune climatică

Donald Trump i-a revocat accesul la date confidențiale fostului director CIA John Brennan

SEX ŞI IUBIRE. "Soţul meu are o relaţie cu o colegă de birou, iar noi suntem prieteni de familie". Cum s-au dat de gol

Fonduri de cte 54.000 Euro pentru firme: S-a anunțat cnd se deschide programul Comerț 2018

Meci oprit de ploaie. Scorul afișat de tabelă în înfruntarea Halep - Pavliucenkovași și când se reia disputa

Calendar ortodox 17 august 2018. Zi de mare sărbătoare. La mulţi ani sărbătoriţilor!

Doliu în lumea sportului. S-a stins din viaţă o campioană olimpică la gimnastică la doar 49 de ani

TAXA AUTO 2018. Află AICI totul despre noul timbru de mediu! Cât va costa pentru fiecare maşină în parte şi de când intră în vigoare

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Moment neobișnuit pentru Simona, la Cincinnati! FOTO | Halep, filmată de americani în timp ce-și schimba tricoul

Tragedie în gimnastica mondială! Elena Shushunova, rivala Danielei Silivaș la Jocurile Olimpice de la Seul, a "murit brusc" la numai 49 de ani

Managerii din comerț cred că vor crește prețurile cel mai mult la alimente, în următoare perioadă

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Festivalul Girafelor, dedicat berii artizanale, adună ieșenii la Ciric și INTERZICE micii

Șarpe de 1,20 metri, descoperit într-o mașină din Drobeta Turnu Severin. Ce a făcut șoferul

Asasinarea lui Kim Jong Nam în Malaezia: Procesul va continua

Doar 3 la sută dintre oameni au aceste semne în palmă. Cum sunt interpretate?

Actriţa Maia Morgenstern şi fostul canoist Ivan Patzaichin, cetăţeni de onoare ai Capitalei

Lista ALDE la europarlamentare: Doi foști miniștri PNL, potențiali candidați - surse

Reacţia unor LESBIENE atunci când ating prima oară în viaţă un organ sexual masculin. Una şi-a sunat mama VIDEO

Lista ALDE la europarlamentare: Doi foști miniștri PNL, potențiali candidați

Restricţii de trafic în Capitală joi, vineri, sâmbătă şi duminică pentru organizarea unor evenimente

SUA și Mexic vor nființa o echipă comună luptă mpotriva cartelurilor de droguri

Zone din București și din județele Ilfov și Giurgiu rămân temporar, joi, fără curent electric

Motivare:Procurorii CSM au dovedit exces de putere cnd au respins plngerea IJ privind raportul DNA

SUA condamnă sancțiunile impuse de către Turcia asupra importurilor de automobile, alcool și tutun

Liderul Suprem al Iranului admite că a făcut o greșeală în negocierile privind Acordul Nuclear

CITATUL ZILEI

Scrisoare către un pesedist/o pesedistă

Klaus Iohannis și Parlamentul, ping-pong cu legile adoptate. Actele normative trimise de președinte la reexaminare/ Câte legi au fost contestate de șeful statului la CCR

Mihai Tudose îndeamnă PSD să pună în discuție TEMELE ridicate de Andronescu și Bădălău

Cele mai puternice țări din lume. China urcă pe locul al doilea, Marea Britanie coboară o poziție, Romnia rămne pe locul 18 n Europa

Un senator PSD propune modificarea art. 192 din Codul Penal privind uciderea din culpă

Bianca Drăguşanu se plânge că a rămas fără emisiune pe nedrept

S-a stins din viaţă un cunoscut politician. A fost parlamentar timp de 18 ani

Fosta gimnastă Elena Shushunova, rivala Danielei Silivaș la Jocurile Olimpice de la Seul, a murit

BREAKING O fregată rusă a lansat o rachetă de croazieră și a efectuat trageri cu muniție de război în Marea Neagră

Cți bani europeni s-au atras n guvernarea Dăncilă: Dezastru la două programe mari

FCSB se pregătește pentru Hajduk, Becali anunță transferuri: "Vine, cu siguranță". Ultimele detalii despre Planic și jucătorul care l-a impresionat: "Se antrenează extraordinar, mi-a plăcut"

CNAIR: Podurile din România nu sunt în pericol să se prabuşească

Un şofer din Iaşi a găsit o cale rapidă să scape de poliţiştii care au l-au tras pe dreapta. I-a luat pe capotă şi a demarat în trombă

Lilith sau femeia alungată din Rai. Află cum te influenţează pe plan erotic

Motivare: Procurorii CSM au dovedit exces de putere când au respins plângerea Inspecției Judiciare privind raportul DNA

FCSB VS HAJDUK SPLIT. Gigi Becali i-a decis soarta lui Dică, înaintea duelului crucial din Europa League

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Să nu ne mirăm că piața muncii e așa tensionată. n ultimii 5 ani am pierdut aproape 400.000 de locuitori

BRD face angajări. Iată posturile vacante

Fosta iubită a lui Mazăre a dat lovitura cu o afacere de milioane

HOROSCOP: Unele relaţii pot ajunge să se destrame de la un capac de toaletă. Obiceiuri enervante ale zodiilor

ProSport Live | Iulian Apostol, invitatul lui Matei Udrea | FCSB - Hajduk Split, ora 21:30 | Meciul Simona Halep - Ajla Tomljanovic, de la Cincinnati, oprit din cauza ploii, se va relua azi

Oana Lis a vrut să se sinucidă. Dezvăluiri incredibile

Un romn care a plecat la muncă n Spania și-a luat apartament de 90.000 de euro n Iași. Ce lucrează n străinătate

Arabia Saudită: Capturarea unui 'extremist' jihadist (minister)

Biletul zilei Pariuri1x2.ro. Câştigul de azi poate veni în urma golurilor din Europa League

Johnny Depp pune divorțul de Amber Heard pe seama unui incident cu excremente

LIVE TEXT | Craiova a remontat o singură dată o diferență de două goluri în Europa. Tot ce trebuie să știi despre returul cu Leipzig

Dublarea numărului de pușcași marini americani staționați în Norvegia, nu departe de Rusia

Un motociclist fără permis a murit într-un accident rutier, fiind lovit de o maşină condusă de un şofer beat

Atletico Madrid a câștigat Supercupa Europei

Statele Unite dublează numărul de pușcași marini din Norvegia, Rusia spune că decizia este evident neprietenoasă

Accident grav la Constanța: Motociclist spulberat de o mașină condusă de un șofer beat

Turneul de la Cincinnati: Meciul dintre Simona Halep și Ajla Tomljanovic, întrerupt în setul decisiv, din cauza ploii. Când se va relua partida

Restricții de trafic în Capitală joi, vineri, sâmbătă și duminică pentru organizarea unor evenimente

LIVE BLOG | Start la Cincinnati: Simona Halep vs Ajla Tomljanovic, în câteva momente. Garbine Muguruza a fost eliminată din turul 2!

Petiție către naltul Comisar pentru Drepturile Omului, pentru ca ONU să investigheze abuzurile Jandarmeriei. Peste 44.000 de oameni au semnat deja petiția

Afganistan: Statul Islamic revendică atentatul sinucigaș cu bombă comis miercuri la Kabul (Amaq)

Mr. Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor: Procurorul militar care a asistat la acţiune a stat de la 17.00 până la 4.00

Maşină în flăcări pe Autostrada Soarelui. Circulaţia rutieră a fost întreruptă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5223, afisate in 44 pagini.



ieri 15:48 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:41 CITATUL ZILEI