23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Iordache, după ce PNL a reușit să sesizeze Comisia de la Veneția pe legile Justiției: "Comisia de la Veneția ce să constate? Nu poate legifera peste CCR". Iordache are dreptate: Comisia de la Venețian nu are nici o legătură cu Constituția României

Președintele Comisiei speciale care a modificat legile justiției, Florin Iordache, a declarat joi pentru News.ro că nu are ce să contate Comisia de la Veneția referitor la legile justiției, deoarece nu poate fi peste deciziile Curții Constituționale și numește demersul PNL de a cere Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) aprobarea sesizării Comisiei un demers politicianist, "exportat în afara României".

"Comisia de la Veneția ce să constate? Comisia de la Veneția nu poate fi peste deciziile Curții Constituționale. Comisia de la Veneția nu va constata decât că aceste modificări, pe care CCR s-a pronunțat de două ori, sunt constituționale. E un demers politicianist pe care cei de la PNL l-au exportat în afara României, în condițiile în care au văzut că nu au nicio șansă în România", a spus Florin Iordache pentru News.ro.

De asemenea, el spune că nu poate fi Comisia de la Veneția peste Parlament și peste legislație și va constata doar că modificările sunt "constituționale, legale și normale".

"Comisia poate fi peste Parlament și peste legislație? Repet, Comisia de la Veneția nu poate decât să constate că acele modificări sunt constituționale, legale, normale. Nu poate să constate altceva. Cum și CCR a decis în cele trei decizii că modificările care sunt sunt în concordanță cu deciziile Comisiei de la Veneția, nu poate veni Comisia să legifereze peste CCR", a mai spus el.

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneția privind modificarea legilor justiției. Liberalii susțin că parcursul legilor va fi trebui să aștepte, iar Curtea Constituțională, de asemenea, va trebui să țină cont de de opinia Comisiei.




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Rusia este o amenințare la adresa păcii în Europa, apreciază șeful Statului Major General al Germaniei

Au dat foc la Notre Dame în Săptămâna Mare a Catolicilor. 875 de atacuri împotriva bisericilor, anul trecut. 5 biserici catolice vandalizate în februarie 2019 în doar o săptămână. Pe 17 Martie 2019, Biserica Saint Suplice A FOST INCENDIATĂ INTENȚIONAT.

Notre-Dame de Paris pendant la Révolution. Cum și-a bătut joc de Notre Dame, la Revoluția Franceză, Robesbierre și ceata lui de criminali. "Liberté, Egalité", CRIMEE

IMAGINEA devenită VIRALĂ, făcută cu O ORĂ înainte ca Notre-Dame să fie cuprinsă de FLĂCĂRI: Fotograful a făcut anunțul așteptat de tot internetul! Căutările au luat sfărșit! | FOTO

Utile: Deviația de sept. Cât este de gravă și când devine o problemă care necesită operație; Sarea: beneficii pentru piele și riscuri care apar când este consumată în exces

Science Report: CNN ne arată minuni din Univers

OMS: Cel puțin 213 persoane au murit în conflictul din apropierea capitalei Libiei

Gândurile lui Cristoiu: În cazul Dragnea, aparenta trimitere a mingii de la Înalta Curte la CCR este o diversiune ca să nu știm cine-l ajută

Fed Cup 2019: Simona Halep o înfruntă sâmbătă pe Kristina Mladenovic/ ORA meciului

​Faze tari: O tânără nu a realizat că este însărcinată până ce nu a văzut capul bebelușului ei; Un câine crezut mort și îngropat a ieșit singur din mormânt și s-a întors la stăpâni

Netejoru, despre DNA: Măsurile de supraveghere s-au luat prin forțarea legii / Procurorii nu distrugeau procesele de redare a înregistrărilor nici după ce erau infirmate în instanță

Autoritățile din Irlanda de Nord au demarat o anchetă pentru a îi găsi pe autorii atacului armat

Șeful Inspecției Judiciare declară că măsurile de supraveghere solicitate de DNA s-ar fi luat prin forțarea legii

Festivalul florilor: Umbre colorate, demonstrații florale și "Aleea fericirii" pot fi admirate în centrul Timișoarei | GALERIE FOTO

MESAJE DE FLORII. Ce urări le puteți face celor dragi cu ocazia onomasticii

Prieteni neobișnuiți: Veterinarii, uimiți de relația dintre un motan și o oaie, la Spitalul Animalelor Orfane din Galați | FOTO, VIDEO

Bancul zilei: Zbor cu peripeții

"Share Location": Unde poți să te distrezi în timpul liber. Weekendul 20-21 aprilie

Reabilitarea țevilor RADET ar putea dura patru ani, iar costul este de peste un miliard de lei

Reabilitarea țevilor RADET ar putea dura patru ani, iar costul este de peste un miliard de lei

Fed Cup 2019 | Programul meciurilor Franța - România: Simona Halep joacă prima/ ORA la care o va înfrunta pe Kristina Mladenovic

VIDEO Tanzania: A fost descoperită și fotografiată o rară "pisică de aur"

Juan Guaido face apel la organizarea "celui mai mare protest din istoria Venezuelei"

Subiectele zilei: Ce urmează în războiul dintre Iohannis și PSD pentru ministerul Justiției. Trei scenarii; Primăria pune la bătaie 10 milioane de euro pentru studiile care vor stabili cât înseamnă introducerea trenului metropolitan și metroului în Cluj

Mexic: Un judecător a fost ucis în atacul unui grup armat asupra unei secții de poliție

Lucian Netejoru: Secția pentru procurori a CSM face agenda Inspecției Judiciare

Libia: Apelul lui Trump către Haftar arată că SUA crede în rolul armatei libiene în războiul împotriva terorismului

Popularitatea lui Donald Trump a scăzut în urma publicării raportului lui Mueller

EXCLUSIV | Cum poate falimenta Țucudean un club de fotbal din România. Gluma zilei, la ProSport LIVE: "Dacă ceri să ți se deconteze benzina, e groasă rău" :)

Părinții din "casa ororilor" au fost condamnați pe viață. Ultimele cuvinte în fața instanței ale mamei care și-a torturat cei 13 copii

Proiect care va permite instituțiilor să-i localizeze prin telefon pe cei dispăruți, pus în dezbatere publică de MAI

Restricții de circulație, sâmbătă, în București pentru Pelerinajul de Florii

Acțiune de amploare a Poliției Române: Peste 10.000 de polițiști vor fi prezenți în stradă de Florii și Paștele catolic/ Sute de radare în toată țara

Răzvan Marin e de neoprit în Belgia! VIDEO | Al treilea gol în ultimele patru meciuri pentru viitorul mijlocaș al lui Ajax

CITATUL ZILEI

Ziua limbii chineze

Paradă a motociclistelor, sâmbătă, în Capitală

Candidații la președinția Ucrainei s-au jignit reciproc în timpul unei dezbateri

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 aprilie

După ce Notre Dame a ars până aproape de temelii Bilderbergul Macron minte de îngheață apele: "Ce a fost mai rău a fost evitat"

Concert extraordinar de Paște al Corului Madrigal - sâmbătă și duminică; Parcul Ateneului - transformat într-o veritabilă Grădină Ghetsimani

Două eleve aveau de gând să UCIDĂ 9 persoane. De cine a fost descoperit PLANUL ODIOS

HOROSCOP de weekend, 20 - 21 aprilie 2019, cu Anca Martin: Zodiile cu nativi încrezători în forțele proprii și mai joviali ca oricând

Ce vor mânca de Paște astronauții de pe Stația Spațială Internațională

Peru: Justiția prelungește arestul fostului președinte Pablo Kuczynski

Restricții de trafic în Capitală pentru evenimentul sportiv "The Color Run 2019"/ "Pasiune pe două roți", organizat de Asociația Femeilor Motocicliste

FOTO Prietenie neobișnuită între un motan și o oaie, la Galați

Obiceiuri și tradiții de Florii: Plăcinte speciale și ramuri de mâțișori sau salcie, folosite la farmece și la descântece

Mihăilă, foarte fericit după prima reușită în Liga I: "Caut acest gol de cand m-am apucat de fotbal"

Bărbații care își înșală partenerele pot fi depistați după trăsăturile faciale. Cercetătorii dezvăluie factorii care ar putea arăta dacă cineva este infidel

VIDEO ​Ligue 1: Olympique Lyon vs Angers 2-1 (Programul etapei)

Marș de protest al bicicliștilor, sâmbătă, în București

Tenis: Gabriela Ruse, calificată în semifinalele turneului ITF de la Dothan (SUA)

Mexic: Un grup înarmat a ucis 13 oameni la o petrecere în Veracruz

Încă o viață pierdută pentru un selfie. O tânără a murit electrocutată pe un vagon de tren încercând să facă fotografii

"Este un miracol". Sute de mii de albine au supraviețuit incendiului de la Notre-Dame

Sf. Gheorghe nu se mai sărbătorește anul acesta pe 23 aprilie. Motivul pentru care BOR a mutat slujba după Paște

Mașină de lux, în valoare de peste 35.000 euro, căutată în Franța, descoperită la Vama Sighet

Cîțu: Marea epurare a funcționarilor din ministere începe în două săptămâni / Vor rămâne numai cei loiali lui Dragnea și PSD-ului, restructurarea fiind făcută fără plăți compensatorii

Ronaldo și-a jignit colegii de la Juventus! VIDEO | "Ce să fac eu cu ăștia?". Gestul surprins de camere, după eliminarea din Ligă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 690, afisate in 12 pagini.



ieri 05:07 CITATUL ZILEI