23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Progresismul face ravagii. Noua Zeelandă este 'indiscutabil rasistă' declară prim-ministrul progresist al țării. Denumirile geografice ce conțin cuvântul NEGRU au fost schimbate fiind "RASISTE". Multe denumiri au fost schimbate cu denumiri în limba maori.

Prim-ministrul neozeelandez, Jacinda Ardern, a admis că țara sa este "indiscutabil" rasistă, exprimându-și în același timp mândria față de eforturile de combatere a acestei probleme, relatează miercuri AFP.

Ardern a reacționat la afirmațiile regizorului din Noua Zeelandă Taika Waititi, un maori, care și-a acuzat țara de rasism într-un interviu.

"Cred că Noua Zeelandă este cel mai bun loc din lume, dar este un loc rasist", a declarat săptămâna trecută autorul filmului ''Thor: Ragnarok'', într-un interviu acordat revistei britanice Dazed & Confused. "Există oameni care refuză să pronunțe corect nume maori. Ei au un comportament discriminatoriu față de polinezieni", a adăugat Waititi, spunând că el însuși a fost victima unor remarci rasiste.

Aceste comentarii au declanșat o dezbatere aprinsă în Noua Zeelandă, în timp ce unii l-au susținut pe realizator, alții au spus că el a exagerat o problemă mult mai gravă în alte țări.

"Cred că ar fi greu de găsit o țară unde rasismul nu există", a declarat Ardern la canalul TV3, înainte de a recunoaște că Noua Zeelandă nu face excepție. "Noua Zeelandă este una dintre aceste țări? Indiscutabil. Este rasismul prezent în majoritatea țărilor? Indiscutabil. Putem face mai bine? Da". "Sunt foarte mândră de eforturile depuse în fiecare zi pentru a face mai bine", a adăugat ea.

La sfârșitul anului 2016, Noua Zeelandă a anunțat că a scos de pe hartă numele de locuri ce conțin termenul "negru".

Trei localități din Alpii de Sud din Insula de Sud au fost redenumite folosind termeni împrumutați din limba maori.

Nigger Stream a devenit Pukio Stream, Niggerhead a fost transformat în Tawhai Hill și Nigger Hill în Kanuka Hills.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

INSCOP Research: 64,4% dintre români cred că Rusia rămâne principala AMENINȚARE la adresa României

SUA: Un senator republican dorește un "răspuns militar copleșitor" în cazul unei acțiuni ostile a Iranului

Philip Hammond: Un eventual Brexit fără Acord ar reprezenta o trădare

Venezuela: Adunarea Constituantă își prelungește mandatul până la sfârșitul lui 2020

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

​Caru' cu vedete: ​Game of Thrones a ajuns la final. Ce mesaje de adio emoționante au transmis protagoniștii; Tudor Chirilă s-a enervat și a oprit un spectacol la Arad; Câți bani a primit Brigitte Năstase la Ferma

Dosarul angajărilor fictive - Floarea Alesu: Răsuflu ușurată după 7 ani de coșmar

SUA: Un judecător le dă dreptate democraților care anchetează situația financiară a lui Trump

Iranul și-ar fi extins capacitățile de îmbogățire a uraniului

Acțiunea în instanță a lui Donald Trump privind citațiile Camerei Reprezentanților referitoare la datele sale financiare a fost respinsă

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, propune organizarea de alegeri parlamentare anticipate

Utile: Cum scapi de dependența de telefonul mobil în 7 zile; Ce alimente cauzează respirația urât mirositoare; De ce gripa și răceala nu se tratează cu antibiotice

Premierul Dăncilă, în vizită de lucru la Suceava și Vaslui

HOROSCOP 21 mai 2019: Taurii dau lovitura pe plan financiar, iar Gemenii sunt carismatici și fermecători

CITATUL ZILEI

Meteo #azi 21 mai: Vijelii, grindină și ploi torențiale/ Temperaturile pot atinge 25 de grade

Niki Lauda, fostul pilot de Formula 1, a decedat

BREAKING | Fostul campion de Formula 1, Niki Lauda, a decedat

Sfinții Constantin și Elena | Ce nu este bine să faci în această zi

Bancul zilei: Ziua fericită

Ce previne înghețarea oceanului de pe Pluto?

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 mai

Cum arată fosta soţie a lui Sorin Oprescu cu care a fost căsătorit 17 ani FOTO

DECLARAȚIA SERII vine de la inegalabilul "Magiun" Barbu. Tehnicicanul lui Sepsi, mai acid ca niciodată

Baschet masculin: Antrenorul Mihai Silvășan a demisionat de la U-BT Cluj

Am "descusut-o" pe Lena, vedeta Playboy!

Record Guinness: 542 de persoane costumate în Batman s-au reunit în orașul Calgary

Denis Alibec pleacă de la Astra! Atacantul așteaptă transferul

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-2, în ultimul meci din play-off

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Radu Mazăre a ajuns la Penitenciarul Rahova; el va sta în carantină 21 de zile

​Liga 1: Astra Giurgiu vs Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2, în ultimul meci al play-off-ului

Marinari turci răniți de polițiștii de frontieră din Constanța, după ce au fost prinși la braconaj

#Selfie69, al doilea film din serie, va fi lansat în 2016 - VIDEO

TOP metode de succes pentru masturbare la femei

O adolescentă de 16 ani convertită la islam pregătea atentate în Danemarca. Ea a fost arestată

Diferența dintre domn, domnitor și voievod: de ce conducătorii Țării Românești au fost numiți în mai multe feluri

Guvernul american retrage temporar unele sancțiuni impuse companiei Huawei

#europarlamentare2019 Marea Britanie: Bărbat arestat după ce l-a atacat pe Nigel Farage cu un milkshake

Germania a alocat ZECI de miliarde de euro, în 2018, pentru integrarea imigranților

Vândute ca SCLAVE în bordelurile din China, sub protecția regimului lui Kim Jong Un: Zeci de mii de femei din Coreea de Nord, date pe mâna traficanților de carne vie

A murit Remus Opriș. Fostul lider PNȚCD avea 60 de ani

Șocant! Au câștigat competiția și au fost premiate cu vibratoare: "Este strigător la cer. Le-am ascuns în spatele trofeelor"

Austria: Toți miniștrii de extremă dreapta demisionează din guvern

Armata saudită a interceptat două rachete lansate de rebelii houthi din Yemen

EXCLUSIV/ Secretele prieteniei de 17 ani dintre Ileana Lazariuc și Lili Sandu

New York Time: Cazul Huawei-Google. Războiul Rece tehnologic dintre SUA și China, începutul unei noi Cortine de Fier

România – Polonia 0-3. Asta DA UMilință! Grosicki și Lewandowski, dublă, ne-au executat! Noi – leșinați, ei – eLEWAți! Haos în tribune și pe teren | LIVE BLOG

Cutremur de 6,4 in Taiwan: un hotel s-a prabusit

Viorica Dancila, dupa intalnirea cu Hans Klemm: Am pus si problema ca Romania sa devina producator de armament pentru intreaga zona

Franța: Regimul progresist al Bilderbergului Macron sugrumă libertatea presei. FRANȚA IA MĂSURI FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA REPORTERILOR CARE AU PUBLICAT UN DOCUMENT GUVERNAMENTAL SECRET

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

LIVE TEXT | Astra - Sepsi se joacă ACUM! Meciul durerii din play-off

Premierul Rasmussen consideră că Danemarca trebuie să permanentizeze controalele la frontiere

DigiSport: "Este un act de curaj!". Decizia luată de familia lui Michael Schumacher, la 5 ani după teribilul accident

IGPR: Radu Mazăre a fost predat ANP; misiunea s-a derulat fără incidente

Nicolae Dică, despre Gigi Becali: E ușor să lovești în oameni, puteam să spun și eu mai multe

Prahova: Drum județean blocat de stâlpi căzuți; orașul Mizil, fără electricitate

VIDEO cu filmarea profanării. La cimitirul eroilor din Valea Uzului extremiștii maghiari au înfășurat în pungi de gunoi crucile soldaților români căzuți pentru Patrie. Băsescu;"Arată primitivism. Extremiștii maghiari au întrecut orice măsură"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 499, afisate in 9 pagini.



ieri 04:52 CITATUL ZILEI