23:59
Comentarii Adauga Comentariu

BREAKING NEWS. DOSARUL REVOLUȚIEI: Procurorul general cere aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pentru infracțiuni contra umanității

Foto: Cu presupușii CRIMINALI de la Mineriadă și de la Revoluție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, a adresat președintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituționale și legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârșirea infracțiunii contra umanității în cazul lui Ion Iliescu, membru și președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (din 22 decembrie 1989), "organism care de facto a exercitat puterea executivă și legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariția Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când președintele consiliului a primit rolul unui șef de stat, iar atribuțiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989", precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Totodată, se cere urmărirea penală față de Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 și față de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989.

Solicitările vin în cauza intitulată generic "Dosarul Revoluției", mai precizează Parchetul General.

În cadrul Dosarului Revoluției, procurorii au anunțat, pe 18 decembrie 2017, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceaușescu din decembrie 1989, dar și cele legate de declanșarea și efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.

Totodată, a fost identificată sursa sunetului cu efect de panică emis în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu din 21 decembrie '89 care a dus la izbucnirea protestelor în Capitală. Anchetatorii s-au edificat și cu privire la declanșarea și executarea diversiunii militare, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989.

Procurorii au mai clarificat, în cadrul dosarului, și succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

"Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum și existența unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice. Au fost realizate progrese notabile pentru înțelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate și anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acțiune cât și din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de așteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii și eventualele complicități în realizarea acesteia", a spus atunci procurorul Marian Lazăr.

Astfel, până la execuția celor doi, care a avut loc pe 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora, potrivit Parchetului.

Procurorii au mai precizat faptul că, după anul 1989, probe importante au fost distruse sau alterate.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

REMEMBER Ribbentrop-Molotov. Încă un scuipat pe care ni-l trage în față federalista UE. Republica Moldova pierde oficial Transnistria. Ambasadorul UE, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova s-a întâlnit cu liderul separatist de la Tiraspol

Un Securistoid Progresist pe nume Iulian Fota se ia de MIHAI EMINESCU. Eminescu era un "ANTI-OCCIDENTAL" pentru că era finanțat de "Moșieri, și aceștia îl finanțau pe Eminescu ca să desființeze toate ideile venite dinspre Europa prin pașoptism"

Daily Mail a intrat în posesia unor documente care arată alte 6 milioane de lire sterline date de Soros&comp. pentru a finanța un întreg Plan pentru a răsturna Brexitul votat de britanici și a ține Marea Britanie în federalista UE

Noi Studii leagă medicamentele antidepresive de instaurarea demenței. Lista de medicamente în cauză.

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Tenis: Simona Halep - Alison Riske, în primul tur la Roland Garros

Partidul lui Erdogan își dorește depășirea problemelor din relațiile bilaterale dintre Turcia și SUA

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Întrevedere la Casa Albă între consilierul pentru politică externă a României și consilierul pentru securitate națională a președintelui SUA

Siria: Depozite de arme ale Hezbollah au fost lovite de rachete (OSDO)

Rusia respinge informațiile conform cărora avionul MH17 a fost doborât de rachete ale armatei ruse

Vladimir Putin: Rusia regretă anularea întrevederii dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Cum acționa Binomul ca să facă Dosare Penale. Traian Băsescu despre documentul secret din Dosarul Gala Bute: A existat un plan de cooperare SRI-DNA, planul avea nume de cod "Bujorul"

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

ONU inițiază un sondaj global adresat tinerilor

FLUIERUL A AVUT DREPTATE. BEBELUȘII S-AU ÎMBOLNĂVIT DE LA VACCINURI. Corpul de control al Guvernului a sesizat Parchetul în cazul copiilor cu SHU. "La 17 bebelușilor îmbolnăviți le fuseseră administrate anterior vaccinul hexavalent şi alte vaccinuri"

Adevărul din spatele REFUZULUI primit de Simona Halep la turneul de la Strasbourg. Strategia organizatorilor, lipsită de ETICĂ

Când pică Paștele în 2019. Ce a hotărât Sinodul BOR legat de parteneriatele civile

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Care sunt semnele Apocalipsei în Biblie. Sfârșitul lumii i-ar fi cunoscut doar de Dumnezeu, dar există și câteva indicii

Copii aduși pentru prima dată la mare. Provin din comunități foarte sărace, iar cineva s-a gândit la ei, pentru 1 Iunie

Fifor, despre "dezertorii" din PSD:Este o lipsă crasă de onoare şi de respect atât faţă de cei care au votat PSD, cât şi faţă de colegi

Efectele GDPR n SUA: ntre 60% și 85% dintre companii declară că nu vor fi n deplină conformitate cu termenul de vineri

Utile: Cum iti afecteaza sanatatea obiceiurile tale zilnice; Cum te protejezi de clorul din piscina. Ce pericole te pandesc; 5 trucuri pentru accelerarea metabolismului

COMENTARIU: Doi melci îl contrazic pe Iohannis: "Construcția autostrăzilor e mai lentă decât viteza noastră"

Finala din 2020 a Ligii Campionilor se va disputa la Istanbul

Consilierul prezidențial Bogdan Aurescu a avut o întrevedere la Casa Albă cu John Bolton, consilier pentru Securitate Națională al președintelui SUA

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Mihai Bendeac suferă de o boală cumplită! Anunţul făcut de actor: "Am un singur gând ce mă ajută să lupt cu boala asta sinistră..."

Dobânda de Referință a lui Isărescu, care a impus pe rând 3 recorduri mondiale în acest an, a UMFLAT pe spinarea românilor profiturile băncilor străine din România cu pâna la 120%

Globuri de papanași cu carambola și sos de zmeură. Rețeta ușor de preparat acasă

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Cum a încercat să se sinucidă un student în timpul Experimentului Pitești, după ce fusese supus la orori teribile de către torționarul Eugen Țurcanu

Sex cu un SCORPION. Tot ce trebuie să ştii. Compatibilităţi, poziţii, zone erogene

​VIDEO Despăgubirile pe care le pot primi copiii rămași orfani după accidentul din Ungaria

Ministrul de Finanţe a fost victima unei farse făcută de un impostor

Coreea de Nord este în continuare deschisă dialogului cu Statele Unite (KCNA)

Zodiac chinezesc săptămânal 28 mai-3 iunie 2018. Mesaj nou pentru fiecare zodie din înţelepciunea chinezească!

Roland Garros: Rafael Nadal și ncepe drumul către al 11-lea trofeu contra lui Alexandr Dolgopolov - Marius Copil, duel cu Marco Cecchinato

Liderii PSD reacționează după plecările din partid: Dezertorii trădează voturile cetățenilor

Horoscop zilnic VINERI 25 mai 2018. Cine are mult noroc azi?

CITATUL ZILEI

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Steve Bannon: Viktor Orban este atacat pentru că a devenit "un personaj politic mondial"

Ce nu a știut să facă Dică. Cum trebuia gestionată relația cu Alibec: "În momentul în care îl antrenezi pe Denis, trebuie să știi asta"

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Strălucitoarea Angela Gheorghiu, invitată de onoare la TIFF 2018

Federaliștii progresiști de la UE, împart banii pe criterii progresiste. Comisia Europeană, acuzată că dă dovadă de lipsă de transparenţă privind viitorul buget al UE

Horoscop 25 mai 2018: Leii trebuie să fie atenţi la falşii prieteni care îi invidiază din umbră

Ziua Africii

Pentagonul, "pregătit să răspundă" oricărei provocări din partea Coreei de Sud

PEDRO ACUZAT DE SÂNGELE VĂRSAT. Dosarul Revoluției: Petre Roman, acuzat și de infracțiuni contra umanității. Reacția fostului premier FSN este de a NEGA tot, împotriva evidențelor.: "Este grotesc". Nu recunosc acuzațiile care mi se aduc

Macron vrea INIŢIATIVE COMUNE cu Putin în dosarele iranian, sirian şi ucrainean

EXCLUSIV | Opțiune pentru FCSB? Antrenorul pe care îl tachinează Becali vorbește despre interesul vicecampioanei: "Banii nu sunt garanția succesului. Trebuie să ai viziune. Eu sunt deschis, indiferent de numele clubului"

Început de tornadă deasupra Timişoarei. Fenoment meteo rar, filmat în România VIDEO

OFICIAL | Xavi și-a prelungit contractul cu Al Saad! Legenda Barcelonei va continua să joace până la 40 de ani

"Din culisele cinematografiei". Cum a ajuns șoferul de la Buftea, Anastase Niță, zis "Fifi", să joace alături de Adrian Pintea sau Ilarion Ciobanu

Tânăr de 21 de ani suspectat de agresiune sexuală, audiat de polițiștii din Capitală; bărbatul a fost prins în urma unui apel pe 112

FC Botoșani - ACS Poli Timișoara 0-0. Elevii lui Neaga nu au reușit să iasă din zona periculoasă

Liga I: FC Botoșani - ACS Poli Timișoara 0-0, în play-out

Ministrul Finanțelor, ntrebat cum este ca premier Viorica Dăncilă: O persoană fără orgolii, o persoană simplă, mă ascultă, mă susține

LIGA 1. Timişoara a făcut doar egal la Botoşani. Bănăţenii nu mai pot evita barajul de menţinere în primul eşalon

PSD Olt: Victor Viorel Ponta, un fost membru PSD, rămas fără job. Plecările din partid, plata unor polițe mai vechi

Cum l-au găsit producătorii filmului "Solo: O Poveste Star Wars" pe urmașul lui Harrison Ford

MB: Șeful diplomației britanice, surprins de o farsă telefonică

Traian Băsescu: A existat un plan de cooperare SRI-DNA, planul avea nume de cod "Bujorul"

Alarmă la Dresda, unde o bombă a explodat şi a declanşat şi un incendiu. 9.000 de persoane au fost evacuate

Franța consideră Italia partener esențial în zona euro

FINALA LIGII CAMPIONILOR. Fetele de la Lyon au câştigat trofeul a 5-a oară. Au câştigat în prelungiri meciul cu Wolfsburg

Un copil, accidentat pe trecerea de pietoni; femeia de la volan, bătută de tatăl victimei

LIVE TEXT | FC Botoșani - ACS Poli Timișoara se joacă acum! Elevii lui Neaga luptă pentru evitarea retrogradării. Echipele de start

DGPMB: Polițiștii audiază un suspect în cazul agresiunii sexuale comisă asupra unei tinere de 17 ani

Eugen Teodorovici: Nu sunt şi nu vor fi probleme nici cu pensiile şi nici cu salariile. Pensiile se măresc cu 10% de la 1 iulie

Un copil lăsat nesupravegheat, accidentat pe trecerea de pietoni. Femeia de la volan, bătută de tatăl victimei

Tânăr suspectat de agresiune sexuală, prins după un apel la 112. E bănuit că ar fi atacat o fată în scara blocului VIDEO

Traian Băsescu: Trebuie o alianță pe dreapta. Altfel, lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat

Toșca, subiect la modă pentru perioada de transferuri! După Lazio, o altă echipă din Italia a intrat pe fir pentru fundașul român. Cât cere Betis

Harvey Weinstein se va preda Poliției din New York- surse

Ministrul Finanțelor: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie

Gabriela Firea: Detest trădarea și nu pot empatiza cu cei care își găsesc justificări pentru trădare

Măsuri extreme cu Alibec. Becali: "Am pus bodyguarzii să-l dea afară!". Ce s-a întâmplat la antrenamentele FCSB: "Trebuia să-l lichidez mai de mult"

Ministerul Finanțelor acordă un termen de grație de trei luni pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic

Xavi și-a prelungit cu încă doi ani contractul cu Al-Sadd și va juca până la 40 de ani în Qatar

Bancul zilei: După valoare

Toate monumentele din România incluse în patrimoniul UNESCO. Cum arată minunatul geoparc al dinozaurilor din Țara Hațegului

Care sunt gesturile distincte ale interlocutorilor care vor să ne invadeze spațiul și ce reacții inconștiente apar

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 mai

Traian Băsescu: Trebuie o alianţă pe dreapta. Altfel, lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat

Oficial nord-coreean: Phenianul încă este dispus să poarte discuții cu Statele Unite

Băsescu: Europarlamentarele vor fi un dezastru pentru partidele de dreapta, dacă nu se găsește o soluție politică; trebuie o mare alianță pe dreapta

ACS Poli pare un "gladiator" tot mai aproape de deces. Alb-violeții au făcut o remiză nulă cu FC Botoșani, după un meci cu multe ocazii

Harvey Weinstein se va preda Poliției din New York- surse

COMENTARIU: Doi melci îl contrazic pe Iohannis: "Construcția autostrăzilor e mai lentă decât viteza noastră"

ILIESCU JUDECAT PENTRU SÂNGELE VĂRSAT. Dezvăluiri ȘOCANTE din Dosarul MINERIADEI. Iliescu a APROBAT distribuirea MUNIȚIEI DE RĂZBOI cu care u fost ucişi oameni. Chițac a AVIZAT FOLOSIREA acesteia

​Dan Barna, prezent la aniversarea PNL / Liderul USR despre o moțiune de cenzură: Discutăm cu toți parlamentarii din arcul majorității

Roland Garros | Irina Bara, la un pas de a-și împlini un vis. "Ea a făcut senzație, da! Dar și eu am făcut senzație pe tărâm american". Duel tare cu o jucătoare care a condus-o cu 6-1 pe Simona Halep în acest an. Corespondență de la Paris

LIVE TEXT | FC Botoșani - ACS Poli Timișoara, ora 21:00. Elevii lui Neaga luptă pentru evitarea retrogradării. Echipele de start

VIDEO | Tragerea la sorți de la Roland Garros. Halep, meci ușor în primul tur al Openului francez. Cu cine au picat Begu, Ana Bogdan, Cîrstea și Buzărnescu

Flashmob cu sute de tineri care au îmbinat folclorul cu dansul modern, îmbrăcați în ii, la Târgu-Jiu. Unei femei i s-a făcut rău | FOTO, VIDEO

Sorina Pintea: Vor exista opt centre regionale de transfuzie, inclusiv cu puncte de colectare a plasmei

ROLAND GARROS 2018. Româncele şi-au aflat adversarele, traseul excelent pentru Simona Halep

EXCLUSIV | Situația de la FCSB enervează pe toată lumea: "Tănase are 1000 de euro și Dică 8000! Angajezi unul cu studii medii în detrimentul unuia cu studii superioare". Exemplul Zidane: "Nu l-au suspendat că nu avea carnet? În România se permite orice"

OFICIAL | Atletico Madrid a reușit primul transfer al verii! Ce jucător a semnat pe cinci ani cu câștigătoarea Europa League

Președintele Coreei de Sud se declară "perplex" că Donald Trump a anulat întrevederea cu liderul Coreei de Nord

S-a întâmplat cu doar câteva ore în urmă! TORNADA filmată pe cerul României | VIDEO

Mașini autonome testate pe străzile din România. Care e marele investitor

Gafă uriașă. Cum a transferat Deutsche Bank, din greșeală, 21 de miliarde de euro

Şi-a prins fiica de 16 ani în pat cu un băiat! Reacţia mamei a fost extrem de dură

REZIDENŢIAT 2016. Ministerul Sănătăţii a anunţat data concursului

Ce face o femeie cu mâna în chiloți, în metrou, te lasă perplex | VIDEO INTERZIS MINORILOR

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Ziua internațională a copiilor dispăruți

Vladimir Putin salută eforturile depuse de UE pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul

Dragnea îl acuză pe Iohannis: "A stat la masă cu un stat, Kosovo, care încă nu e recunoscut de România". Numai atât? Iohannis a relocat populații străine pe teritoriul României la cererea lui Merkel și a lui Juncker încălcând Constituția României

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Andreea Marin, goala! Pictorialul sexy cu îndrăgita prezentatoare TV

Cerbul de Aur revine la TVR după o absență de nouă ani. Când va avea loc

OUG pentru modificarea pachetului legislativ privind achizițiile publice, aprobat de Guvern


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 493, afisate in 5 pagini.



ieri 18:51 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:39 CITATUL ZILEI