23:59
Comentarii Adauga Comentariu

EcoPolititic.ro dezvăluie că Ponta se ocupa, când era Prim-Ministru, să-și bage proprii colegi de partid la Pușcărie. Marian Oprișan a prezentat o dovadă despre cum a vrut Ponta să-l bage la Pușcărie.



DOCUMENT EXPLOZIV / Marian Oprişan prezintă dovada prin care spunea că: ”Ponta a vrut să mă bage în puşcărie”

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, şef al Consiliului Judeţean, a afirmat că Victor Ponta a vrut să-l bage în puşcărie, atunci când era premier.

La finalul unei şedinţe a conducerii PSD, Oprişan a afirmat că Ponta a vrut să-l bage în puşcărie, fiind singurul „care s-a ocupat „ de dosarul în care acesta a fost ulterior achitat.

Ponta a ordonat Secretariatului General al Guvernului să scrie la sfârşitul apelului că susţine şi roagă instanţa de judecată ca să admită apelul DNA şi să procedeze la condamnarea mea în acel dosar

„Da. Şi, dacă vreţi, luaţi foarte frumos, şi vi-l pun la dispoziţie, apelul pe care Victor Ponta l-a făcut la sentinţa mea de achitare în procesul pe care l-am avut şi care a fost ordonat de Traian Băsescu.

Deci Ponta a ordonat Secretariatului General al Guvernului să scrie la sfârşitul apelului că susţine şi roagă instanţa de judecată ca să admită apelul DNA şi să procedeze la condamnarea mea în acel dosar.

Da, Victor Ponta a vrut să mă bage în puşcărie. (…) Victor Ponta este singurul care s-a ocupat de această chestiune, pentru că el era componentă a jocului care s-a făcut la vremea respectivă, joc în urma căruia a ajuns preşedintele PSD”, a susţinut Marian Oprişan, care a susţinut că Traiuan Băsescu şi George Maior sunt cei care l-au pus pe Ponta preşedinte al PSD.

Ulterior, Oprişan ne-a dat şi documentul care vine în sprijinul afirmaţiilor sale, pe care-l prezentăm public.

„După ședința BPN, am declarat că fostul prim-ministru Victor Ponta a vrut să mă bage in pușcărie. Vă rog să consultați Apelul formulat abuziv în dosarul 271/231/2010 de către Secretariatul General al Guvernului, instituție care nu era parte în dosarul dintre mine și DNA și care, chiar și fără a avea această calitate, cere instanței de judecată să admită apelul DNA și să desființeze sentința penală nr. 140/06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 271/231/2010 prin care eram achitat! Da! Victor Ponta a vrut să mă bage în puşcărie, iar apelul introdus în cauză în 2015 de către Guvernul condus de Victor Ponta este dovada cea mai clară a celor afirmate de mine! Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, anunţă Oprişan într-un comunicat care însoţeşte documentul citat.

 

Sursa: EcoPolitic.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Cioloș, despre Dragnea: E nevoie de mult tupeu să te duci la Timmermans și să vorbești despre valori comune, după ce ți-ai pus slugile să-l dea n judecată

Box: Vasile Cîtea, ales membru în Comitetul Executiv al EUBC

​Alegeri Republica Moldova: Aproape 3 milioane de alegători sunt chemați să voteze Parlamentul, ntr-un context politic tensionat

CITATUL ZILEI

La Sharm-El-Sheikh începe primul summit UE - Liga Statelor Arabe

Ion Crăciunescu a aruncat "bomba"! "A fost penalty". Faza care ar fi putut schimba rezultatul partidei Poli Iași - CFR 0-1

Timmermans, mesaj pentru Dragnea, la congresul socialiștilor: I-am spus "Liviu, dacă vreți să fiți parte din această familie, să respectați valorile"

SOROȘISTA Ana-Gomez se ocupă în Parlamentul European nu numai cu acțiuni ANTI-ROMÂNEȘTI dar și cu ACȚIUNI ANTI-ISRAELIENE. Times Of Israel "Grupurile evreiești protestează împotriva găzduirii fondatorului BDS la Parlamentul European"

Poveste adevărată. "Sunt Irina, am 20 de ani şi am facut videochat în..."

Poli Iași - CFR 0-1. Incredibil! Țucudean apare de nicăieri și aduce victoria în ultimele secunde ale meciului

Visele din noaptea de sâmbătă spre duminică se adeveresc

Renata Gheorghe, mesaj INCREDIBIL pentru Andreea Marin. Ce spune despre divorţul Zânei de Tuncay

Tenis: Tsitsipas - Kukușkin, în finala turneului ATP de la Marsilia

Coducerea CFR-ului a luat cuvântul în privința revenirii lui Dan Petrescu la Cluj!

Handbal feminin: SCM Craiova s-a impus în derby-ul cu Măgura Cisnădie, în Liga Națională

Un bărbat eliberat condiționat, prins n flagrant după ce a violat și agresat două femei

Digisport ntrebarea care a enervat-o pe Simona Halep, la revenirea n Romnia. Chiar credeți asta?

Stanley Donen, regizorul filmului ''Singin'in the Rain'', a murit la 94 de ani

Profesoară din Bucureşti, VEDETA în filme PORNO FOTO

"CFR nu a existat până acolo". Reacția lui Flavius Stoican după ce echipa sa a suferit un șoc: "Au intrat cu capetele plecate în vestiar"

Liga Campionilor (handbal m): Sporting Lisabona vs Dinamo București 32-31 / nfrngere dătătoare de speranțe pentru retur

Dinamo, la un pas de o performanță imensă pentru handbalul masculin! Trupa din Ștefan cel Mare a obținut un rezultat bun la Lisabona și are nevoie de o victorie minimă în meciul retur pentru calificarea în "optimile" Ligii Campionilor

Venezuela: Nicolas Maduro anunță ruperea relațiilor diplomatice cu Columbia

Lurențiu Rus a rămas "mască" după golul marcat de Țucudean: "Să pierzi în ultima secundă... nu știu ce să zic". Ce șanse mai au moldovenii la play-off

Fotbal - Liga I: Politehnica Iași - CFR Cluj 0-1

Încredere uriașă pentru Alin Minteuan după meciul dramatic de la Iași: "A fost inspirație cu Țucudean". Mesaj direct pentru Dan Petrescu: "Eu sunt pe veci la CFR Cluj"

Crimă atroce la Buzău. Tânăr acuzat că și-a incendiat iubita

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

UE se așteaptă ca britanicii să ceară asistență pentru a evita o criză a alimentelor, n cazul unui Brexit fără acord

Stirile protv Otravă de șobolani, sare de baie. Ce ncep să consume elevii Romniei, din primele clase

Digi24 Reacția deputatului PSD Cătălin Rădulescu, după avertismentul dur transmis de Frans Timmermans lui Liviu Dragnea la Congresul PES

"Știți camionul roșu pe care scrie Coca Cola? Așa suntem noi". Frustrarea lui Vasile Miriuță după ce a pierdut cu Astra. Ce mesaj i-a transmis lui Cristi Bud, care a "trădat" Hermannstadt

Marș cu torțe și ținute medievale la Cluj, la 576 de ani de la nașterea regelui Ungariei, Matia Corvin - GALERIE FOTO

​Ligue 1: PSG, victorie fără drept de apel n fața lui Nimes, scor 3-0/ Kylian Mbappe a marcat două goluri

Renumele de Șumudică 2.0 nu-i este pe plac: "Nu mă compar cu el, eu sunt o fire sentimentală. Comunicarea e arma mea"

Mii de persoane au protestat în Franța în sprijinul ''vestelor galbene''

​WTA Dubai: Belinda Bencic, al treilea titlu din carieră după o nouă victorie n fața unei jucătoare de top: 6-3, 1-6, 6-2 vs Petra Kvitova

Bărbat din Capitală, reținut de polițiști pentru mai multe infracțiuni de viol și tâlhărie calificată

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

Andreea Sasu, viaţă de lux alături de celebrul Philipp Plein

Soția lui Petre Roman, Silvia Chifiriuc, ÎN LACRIMI LA TV! A dezvăluit DUREREA CARE O MACINĂ DE ANI BUNI

Anca Serea și Adi Sînă se căsătoresc din nou. "M-au luat așa niște emoții…"

O de la Orgasm. Femeile pot avea orgasm …nefăcând nimic. Nu e grozav?!

Poveşti adevărate: 8 fantezii sexuale care au devenit realitate

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

EXCLUSIV | Incredibil unde a ajuns Lacina Traore, cel mai scump jucător vândut vreodată de CFR!

Anunț de utim moment despre Cristina Neagu! Directorul general al CSM București, verdict în privința viitorului handbalistei la campioana României

LIVE TEXT | Poli Iași - CFR se joacă ACUM. Momente dificile pentru campioana României în Copou

O călugăriță a citit "actul de revoltă" în legătură cu abuzurile sexuale ale clerului catolic, la summitul istoric de la Vatican

Nențelegerile Telekom - PRO TV, ziua a doua: Faza de comunicate și apeluri către CNA

VIDEO Stanley Donen, regizorul celebrelor filme Singin'in the Rain și Charade, a murit la 94 de ani

LIVE TEXT | Poli Iași - CFR se joacă ACUM. Meci tare în Copou: Culio a fost eliminat. Moldovenii stau la pândă

No Țucudean, no fun. Golgheterul a marcat în prelungiri, la un minut după ce a intrat în teren și a decis Poli Iași - CFR extrem de plictisitor până atunci

Liga 1: Poli Iași vs CFR Cluj 0-1 / Țucudean a nscris golul victoriei la ultima fază; Culio, eliminat n minutul 17

Juan Guaido anunță intrarea primului transport cu ajutoare umanitare în Venezuela

Handbal masculin: Dinamo, învinsă dramatic de Sporting Lisabona în play-off-ul Ligii Campionilor

VIDEO Timmermans, mesaj către Dragnea: Liviu, dacă vreți să faceți parte din această familie, trebuie să respectați statul de drept. Nu putem face niciun compromis!

Frans Timmermans este candidatul socialiștilor europeni la funcția de președinte al CE

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - FC Hermannstadt 1-0


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 389, afisate in 7 pagini.



ieri 13:53 Neiubire
ieri 06:05 CITATUL ZILEI