23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Încă un Dosar fabricat de DNA. Nicușor Constantinescu, achitat ntr-un dosar n care inițial primise 6 ani nchisoare

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu a fost achitat definitiv vineri de Curtea de Apel București, într-un dosar în care era acuzat că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi și nu a respectat dispozițiile legale privind prelungirea unor certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale eoliene, anunță Agerpres.

Inițial, în iunie 2016, Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 6 ani închisoare cu executare de către Tribunalul București, pentru comiterea a 21 de infracțiuni de abuz în serviciu și 3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Vineri, Curtea de Apel București i-a admis apelul lui Nicușor Constantinescu și a decis achitarea lui.

În același dosar, a fost achitat și Adrian George Gâmbuțeanu, director general al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP Constanța). Acesta primise la instanța de fond o condamnare de 4 ani și 5 luni închisoare.

Instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către părțile civile Marian Turbatu, SC Romwind SRL și SC Energii Alternative SRL.

Decizia Curții de Apel București este definitivă.

În prezent, Nicușor Constantinescu se află în penitenciar, unde execută o condamnare de 5 ani închisoare primită în dosarul Centrului Militar Constanța. El mai are o condamnare de 15 ani, care nu este definitivă.

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată de DNA în mai 2014, pentru complicitate la trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase necuvenite.

Procurorii susțineau că Gâmbuțeanu, cu sprijinul lui Nicușor Constantinescu, a refuzat, în mod repetat, să pună la dispoziția Curții de Conturi documentele necesare efectuării controlului de specialitate programat în anii 2011, 2012 și 2013, control care viza activitatea RAJDP Constanța.

DNA preciza că, în 2009 - 2012, perioadă avută în vedere de controalele programate a se desfășura în anii 2011, 2012, 2013, a fost creat un folos necuvenit RAJDP Constanța, constând în faptul că activitatea sa financiar-contabilă a fost sustrasă verificării, în condițiile în care fondurile de care a beneficiat Regia din resursele publice în perioada supusă verificării au fost de peste 200 de milioane lei.

"Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăți nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului și care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA. Referitor la această împrejurare, sesizarea a fost înregistrată la data de 1 noiembrie 2012, ca urmare a unei plângeri penale formulate de Curtea de Conturi. În cursul anului 2011, prezentarea documentelor solicitate Regiei a fost condiționată de comunicarea, de către Curtea de Conturi, a unei dovezi că respectiva acțiune de control figura în programul de activitate al Curții. Această condiționare este contrară dispozițiilor legale (...). Cu toate acestea, Curtea a transmis dovada solicitată sub forma unui extras, însă, și în aceste condiții, efectuarea controlului a fost refuzată pe motiv că nu a fost transmisă o copie a întregului program", susțin procurorii.

Controalele programate în anii 2012 și 2013 nu s-au putut efectua din cauza atitudinii lui Gâmbuțeanu, precum și a dispozițiilor exprese ale lui Nicușor Constantinescu, prin rezoluții cu textul "nu sunt de acord", aplicate pe adresele întocmite de RAJDP Constanța, fără a invoca vreun argument care să justifice această poziție.

Nicușor Constantinescu mai era acuzat că, în perioada 2007 - 2014, nu a respectat dispozițiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăți comerciale.

"Mai mult decât atât, după ce instanțele judecătorești au dispus prin 9 hotărâri definitive, pronunțate în perioada 2008 - 2011, ca președintele CJ Constanța să procedeze la emiterea documentelor respective, acesta a refuzat punerea în executare a hotărârilor prin care era obligat să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Prin aceleași hotărâri, s-a dispus ca președintele CJ Constanța să plătească o amendă civilă pentru fiecare zi de întârziere, însă Nicușor Constantinescu a continuat să nu își execute obligațiile impuse de către instanța de judecată. Toate demersurile de a obține executarea silită a obligațiilor președintelui CJ Constanța au rămas fără efect, inclusiv din cauza refuzului organelor fiscale de a executa penalitățile, astfel încât Nicușor Constantinescu a lipsit practic de conținut drepturile părții vătămate, în ciuda recunoașterii acestora în mod repetat pe cale judecătorească", mai spuneau procurorii.

Totul s-a dovedit a fi o minciună, Nicuşor Constantinescu fiind achitat de judecători


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

SUA. Încă o manipulare progresistă s-a încheiat în coadă de peşte...Procurorul special Mueller a depus raportul de investigații fără a pune sub acuzare pe nimeni din cercul lui Trump în legătură cu Rusia

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

SCANDAL în lumea INTERLOPĂ. SOŢIA lui Ion Clămparu "a fugit" cu un alt BĂRBAT FOTO

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Cea mai mare surpriză a turneului de la Miami! OUT din turul al treilea după un colaps cum rar se vede, Naomi Osaka poate pierde fotoliul de lider mondial. Ce șanse are Simona și cine o mai poate depăși pe niponă

Digi24 Au crescut salariile medicilor, au crescut și șpaga și dezinteresul în spitale. "Că îngrijește 2 sau 100, el și-a luat banul"

​Euro 2020, preliminarii: Spania, victorie la limită cu Norvegia (2-1) în grupa României; Italia a învins Finlanda (2-0) - Rezultatele serii

VIDEO Operațiune dramatică de salvare pe nava de croazieră Viking Sky, după ce motoarele au cedat

Ioan Becali, povești 'nebune' din închisoare: "Mă, tu ești homosexual? Da, sunt! De mâine...". Când se eliberează Borcea, 'menajera' din celulă și momentul în care fostul acționar de la Dinamo s-a speriat teribil: "Victoraș, vino că m-am văzut!"

Proteste de amploare în Germania față de legea europeană a copyright-ului în internet

Bianca Andreescu la superlativ: victorie cu repetiție în fața lui Kerber, al zecelea succes consecutiv și calificare în optimile de la Miami. Adversara din "sferturi" și cât urcă în clasamente

"Comicărie, rușine, nu se poate așa ceva la echipa națională". Cornel Dinu, scos din minți de un detaliu care a trecut neobservat: "Mă opresc aici, mă apucă pandaliile!"

OLANDA - GERMANIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING: Meciul de care depinde calificarea României în semifinalel CE

Simona Halep a aflat când joacă în turul III la Miami. Organizatorii au anunțat ora meciului cu Polona Hercog

"A fost o decizie de ultim moment, e grozav!". Prima reacție după victoria mare a Simonei Halep la Miami + duel cu o româncă în turul următor

Julia Goerges: "A fost o decizie de ultim moment să joc cu Simona la dublu. Facem echipă bună"

A început 'războiul' Ioan Becali vs. soția lui Regehcampf. 'Giovani' anunță: "Stanciu nu a plecat pe 10 milioane și nu are două milioane salariu. Atât a costat! Mai făceam și eu d-astea, dar cu un Ilie Dumitrescu"

Darren Cahill intervine în polemica iscată de Kerber prin atacul neobișnuit la adresa Biancăi Andreescu. Moment de sinceritate al australianului

Naomi Osaka, în pericol să piardă locul 1 WTA după eliminarea de la Miami. Ce șanse are Simona Halep să redevină lider mondial

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. E loc de revenire? Daneza a servit pentru victorie, dar Monica i-a "tăiat" ritmul și a forțat intrarea în tiebreak

Theresa May, presată să plece din fruntea guvernului: Mai mulți miniștri pregătesc înlăturarea ei, pe fondul haosului privind Brexit-ul

​ATP Miami: Radu Albot, aproape de surpriză cu Roger Federer; Anderson și Tsitsipas merg mai departe; Zverev, Cilic și Khachanov au părăsit competiția (Rezultatele complete)

Lovituri israeliene asupra Fâșiei Gaza, ca ripostă la lansări de încărcături explozive

Paradă naționalistă a liderilor PSD, la Brașov. Ștefănescu: PSD e singurul partid românesc, nu e finanțat din străinătate / Teodorovici: Să înțelegem cine dorește binele acestei țări

​Box: Bogdan Dinu, învins prin KO de bulgarul Kubrat Pulev

VIDEO Scandal la mitigul PSD de la Brașov. Un protestatar și un susținător PSD s-au luat la bătaie

Angelique Kerber, reacție DURĂ după înfrângerea în fața Biancăi Andreescu: Ești cea mai mare regină a dramelor pe care o știu

Spania - Norvegia 2-1, în preliminariile EURO 2020

​WTA Miami: Bianca Andreescu, Petra Kvitova și Kiki Bertens s-au calificat în optimi; Naomi Osaka, Angelique Kerber și Julia Goerges au fost eliminate (Rezultatele complete)

Un bărbat a fost ȘOCAT să găsească un ȘOBOLAN MORT în cutia sa de Coca-Cola, imediat după ce a terminat băutura. Compensația DE TOT RÂSUL, din partea companiei | FOTO

Cea mai dură reacție după Suedia - România 2-1. Un nume mare voia 'mazilirea' lui Stanciu: "Afară! Îl scoteam după 30 de minute"

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 martie

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Răzvan Pîrcălabu, președinte FR de Lupte: "Ar fi o normalitate să readucem un titlu olimpic în România"

Interviu cu scriitoarea Andreea Răsuceanu. Despre ce scriu azi scriitorii români buni și de ce merită ei citiți

Care vor fi tendințele în România în materie de călătorii din anul 2019

Două cutremure cu magnitudinea de 5,4 grade și 6,3 pe scara Richter s-au produs în Indonezia

Eugen Tomac, discuții la "Lincoln Day" cu Donald Trump Jr. Ce i-a spus fiul președintelui SUA despre România | FOTO

Codrin Ștefănescu: PSD este singurul partid românesc, format din oameni normali, muncitori, nu ca ceilalți

Digisport: Cahill, după gestul controversat al lui Kerber la adresa Biancăi Andreescu. Cum s-ar fi comportat Simona Halep

Serena Williams s-a retras de la Miami și ratează "sfertul" cu Simona Halep. Motivul invocat: "Sper să revin anul viitor!"

Momente de groază în preliminariile EURO. A rămas întins pe teren după o lovitură la cap, dar reacția medicilor i-a uimit pe toți. FOTO

Străzile "uitate" din centrul orașului Cluj-Napoca, de nerecunoscut în urma unor proiecte de 15 milioane euro

Andreescu, în conflict cu Kerber la finalul victoriei mari de la Miami: "Ești cea mai mare regină a dramelor! pe care o știu". VIDEO | Momentul incredibil la acest nivel și reacția de campioană a Biancăi

​WTA Miami: Monica Niculescu, eliminată de Caroline Wozniacki după un meci de uzură

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 martie

Serbia: Continuă protestele săptămânale împotriva președintelui Aleksandar Vucic

Tenis: Monica Niculescu, învinsă de Caroline Wozniacki, în turul al treilea la Miami (WTA)

România, în preliminariile EURO 2020. Clasament Grupa F, programul meciurilor și rezultatele

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. Monica se ține scai de Caroline, iar concluzia e una singură: "power play!" VIDEO

LIVE BLOG | Monica Niculescu părăsește turneul de la Miami în turul trei. Wozniacki răzbate după mai bine de două ore, deși românca a întrecut-o la numărul de lovituri câștigătoare

Înălțimile Golan: Druzii protestează față de sprijinirea suveranității israeliene asupra platoului montan, declarată de Trump

Bolşevicii n-au murit, vin cu Cioloş travestiți....Dan Andronic, EVZ - "Dacian Cioloș și Dan Barna folosesc mijloace de propagandă comuniste. O posibilă explicație".

O fostă membră Spice Girls a dezvăluit că a avut o aventură de o noapte cu o colegă de trupă

Venezuela: Nicolas Maduro îl acuză pe Juan Guaido că pregătește un complot pentru a-l asasina

Tudose, despre Codrin Ștefănescu: Pe unii care trăiesc în lumea lor e bine să nu-i contrazici

Kalașnikov vs Beretta, arma la care renunță armata și armamentul compatibil NATO la care trece

Profesoară din Bucureşti, VEDETA în filme PORNO FOTO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2010, afisate in 34 pagini.



ieri 06:05 CITATUL ZILEI