04:40
Comentarii Adauga Comentariu

FOTO Imagini nemaivăzute cu românii prizonieri în Primul Război Mondial. Viața ostașilor ajunși în lagărele Europei

Puține fotografii au rămas mărturii ale vieții românilor aflați pe fronturile din Primul Război Mondial, însă și mai rare au fost ilustratele trimise de ostași români în lagărele în care au fost ținuți prizonieri.


Peste 500.000 de români au murit în Primul Război Mondial, potrivit unor istorici, însă unele mărturii fotografice din acei ani oferă și o altă față a acelor vremuri.

Dan Simion Grecu păstrează una dintre cele mai vaste colecții de istorie militară din țară, iar printre ilustratele de colecție se numără o serie de cărți poștale rare, trimise de românii luați prizonieri pe fronturile din Primul Război Mondial. Iată explicațiile acestora:

1 Cartea poștală trimisă în SUA
Una dintre cărțile poștale cu o poveste aparte a fost trimisă de pe frontul Moldovei, de un medic român, tocmai în SUA. "Cel pozat pare, după dr.-ul din semnătură, să fie medicul Regimentului 3 Artilerie Grea din Divizia III. A fost expediată la 26 august / 8 septembrie 1917 (așadar după vara de foc a luptelor de apărare), eliberată de cenzura Iași de-abia la 14 noiembrie 1917 (eliberarea se făcea în funcție de dechiderea / închiderea traseului poștal prin Rusia anarhizată), tranzit prin Petrograd la 3/16 decembrie 1917, trece apoi prin Suedia și Marea Britanie, pentru a ajunge, cine știe când, la New York", arată datele cărții poștale, prezentate de cercetător.

2 Ilustrata cu un prizonier evadat spectaculos
O altă ilustrată rar întâlnită înfățișează soldați într-un lagăr de trupă din Austria. "Dacă ofițerii prizonieri din Primul Război Mondial au avut timpul, banii și ocazia să se fotografieze în toate ipostazele, în lagărele de trupă situația a stat altfel; în mare parte muritori de foame, fără sprijin financiar sau de altă natură, soldații aveau alte priorități. Și totuși, din când în când apar și fotografii din lagărele de trupă. Una este din lagărul austriac Knittelfeld, aceasta fiind interesantă și din alt motiv. Datată 7 mai 1917, Lagăr Nikelfeld (Knittelfeld) Austria, îl reprezintă probabil pe sergentul Ghemeș Gheorghe, despre care un text pe fața fotografiei spune ceva deosebit: 1918 Martie 21 Dezertat și pe 26 Dță. Martie trecut frontiera în Dorohoi. Așadar o evadare fără îndoială spectaculoasă. Între Knittelfeld și Dorohoi sunt peste 1.100 kilometri, imposibil de parcurs în cinci zile, ceea ce ne face să presupunem că prizonierul român era detașat la muncă undeva în Galiția (azi Polonia sau Ucraina)", scrie Dan Simion Grecu.

3 Prizonieri în Bulgaria
O fotografie la fel de prețioasă este a unui grup de prizonieri români (ofițeri) din lagărul Haskovo, Bulgaria, în Primul Război Mondial.

4 Căpitanul ajuns în lagărul german
Imagini din lagărul de favoare Crefeld (Krefeld)., Germania. "Dedicație pe verso: Din captivitate. Ca amintire prietenului meu jude – Cpt. V. Ștefănescu, din partea Cpt. Grigorescu ,. 8/I 918 Crefeld. Este aprope sigur vorba de Cpt. Grigorescu Gheorghe, născut la 25.2.1878, inspector comunal în Câmpulung, ofițer în Reg. 70 infanterie, luat prizonier în 6.12.1916 la Filipeștii de Pădure, a trecut prin lagărele Slatina, Stralsund (martie) – Crefeld (iulie – noiembrie 1917) – pedepsit la Cüstrin pentru refuzul în final al compromisului sturzist (martie 1918). Pe birou are un număr din ziarul Lumina al lui C. Stere, ce apărea în Bucureștiul ocupat", explică istoricul.

5 Singura fotografie a unui român din lagărul de pedeapsă Strohen-Moor

Singura fotografie a unui prizonier român din lagărul de pedeapsă Strohen-Moor (Germania). "Text: Domnului Căpitan Rotaru N., spre nețărmurita dragoste ce ne-am arătat în amarele zile de captivitate, îi prezint ca omagiu umila mea fotografie, Locot.rez. Dem. Popescu, Reg. 12 Inf., Strohen 19/V/17 (1 iunie 1917, așadar puțin timp înainte de mutarea spre Crefeld). Pe verso apare ștampila P4, a cenzurii centralizate de la Osnabrück. Semnificația sa pe o carte poștală necirculată este aceea a apobării scoaterii sale din lagăr odată cu mutarea prizonierului", scrie Dan Simion Grecu.

6 Ofițer în lagărul din Stralsund
Ofițer prizonier român din lagărul Stralsund, neidentificabil, spune cercetătorul, deși a lăsat o dedicație pe verso: Stralsund, 9/22 August 1917, de la Lt. George N: Scumpului meu camarad, cu care am împărtășit greutățile războiului și suferințele captivității în 1916/7. "Conform Convențiilor ofițerii prizonieri nu erau obligați la muncă și atunci trebuiau să-și ocupe timpul cu ceva: învățau limbi străine (se puteau comanda cărți din toate țările aliate, au fost distribuite milioane de carti în lagăre), urmau cursuri, jucau cărți, plimbări (inclusiv în afara lagăruluio, unde se putea), etc. Ofițerii de rezervă erau învățători sau avocați, așadar intelectuali cu preocupări, iar cei de carieră, într-adevăr făceau parte din elită", adaugă Dan Simion Grecu.

7 Prizonier din lagărul Stralsund
Prizonier din lagărul Stralsund (Germania), identificabil după dedicația de pe verso: Stralsund, 6/19 August 1917, de la Vlad Manoliu: În amintirea zilelor petrecute ca răniți la Târgoviștea. "Este vorba de Lt.(r) Manoliu Vlad: născut 10.12.1893 la Bacău, ofițer în compania 8 din Reg. 54 Inf., luat prizonier de germani la Prisaca în 3.12.1916. Adus la Stralsund din lagărul central de tranzit Slatina", a informat Dan Simion Grecu.

8 Imaginile unui fotograf celebru
În lagărul german de ofițeri din Stralsund-Dänholm (ultimul nume se referă la localizarea exactă) a activat un fotograf cu multă inițiativă, care a făcut ceva bani de pe urma prizonierilor ruși, englezi, români și alții, aflați aici între 1916-1918, relatează Dan Simion Grecu. "Se numea Paul Zemlin, era militar din Landsturm și ne-a lăsat zeci, sute, poate mai multe fotografii diverse din lagăr (numerele de identificarea a clișeelor sale trec de 2.600, dar evident nu erau toate în legătură cu lagărul). Câteva din acestea îi aveau subiecți pe prizonierii români, unii identificabili după notațiile de pe verso, alții nu. Una dintre ele este a unui domn așezat la masă, ce ține harta României Mici în mână și are pe birou Gazeta Bucureștilor (cotidian editat de ocupantul german din București), format caracteristic sfârșitului de an 1917 - 1918", informează colecționarul.


Continuați să citiți...

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

METEO #azi 18 septembrie 2019: Vreme rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei/ Zonele în care sunt prognozate ploi

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic/ Cum a pornit conflictul

Israel: Netanyahu nu cedează și cere formarea unui "guvern sionist puternic"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 septembrie

Shinzo Abe va avea o întâlnire oficială cu Hassan Rouhani

Venezuela: Punerea în libertate a vicepreședintelui parlamentului

CCR discută sesizarea privind un posibil conflict între Guvern și Președinție

CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele și munițiile

La Valetta acceptă 90 de migranți salvați în apele malteze

Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Israel în ianuarie 2020

Aviația militară belgiană a interceptat patru avioane rusești deasupra Mării Baltice

Israel: Gantz lansează un apel la formarea unui guvern de uniune națională

Ședință CCR, miercuri. Părțile implicate în conflictul Guvern-Președinție vor susține opiniile

HOROSCOP 18 septembrie 2019: O zi plină de vești bune pentru zodiile de Pământ

CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Regele Arabiei Saudite transmite că regatul său este capabil să răspundă atacurilor

CITATUL ZILEI

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Prețul gazelor românești a ajuns în august la un nivel dublu față de cel de pe piețele internaționale

Coface lansează cea de-a XI-a ediție a publicației TOP 500 CEE

Tânăra militantă pentru apărarea mediului Greta Thunberg a fost primită de Barack Obama

BCR lansează, miercuri, o platformă digitală dedicată creditelor ipotecare

CCR discută, miercuri, sesizarea PNL- USR pe legea ce sporește atribuțiile Poliției și Jandarmeriei

Jacinda Ardern va avea o întâlnire oficială cu Donald Trump

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema"140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Română"

Președintele TATA, Bogdan Drăghici, acuzat că ar fi violat și agresat sexual un minor, a fost scos din arest pentru percheziția informatică

SUA îl dau în judecată pe Edward Snowden deoarece cartea sa, ''Permanent Record'', încalcă acorduri de confidențialitate

CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu ca vicepreședinte al ANRE

Jurgen Klopp, antrenor Liverpool: Napoli poate câștiga Liga Campionilor

Tatăl cântăreței Britney Spears a scăpat de acuzația că și-ar fi agresat unul dintre nepoți

Senatul dezbate, miercuri, proiectul lui Teodorovici pentru modificarea programului "Prima Casă"

CEDO condamnă Rusia la plata a peste 100.000 de euro despăgubiri pentru patru școli în limba română din Transnistria

Senatul discută în plen, miercuri, proiectul lui Teodorovici privind impozitarea pensiilor speciale

Reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat. Anunțul Nuclearelectrica

Fotbal: Răzvan Lucescu, în semifinalele Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal

Riscul unui Brexit fără acord rămâne real, avertizează Jean-Claude Juncker

Medic din Cluj, cercetat de DNA: Ar fi luat mită de la zeci de persoane pentru a le ajuta să obțină pensie de handicap

DNA: Medic din Cluj, cercetat pentru luare de mită

Tulcea: Telefonul verde și comisariatele de control din Deltă funcționează non-stop

ANM: Cod galben de vânt puternic în județele Caraș-Severin și Hunedoara

Caz cumplit la Sanatoriul Moroieni. Un pacient a murit, după ce s-a aruncat de la etaj

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Doina Cornea, glasul disidenței anticomuniste, transmis printr-o păpușă (Partea a III-a)

O persoană rănită, în urma unui accident produs pe DN66, în Hunedoara

Dosarul maimuței găsite în Sectorul 5 al Capitalei: Au loc percheziții la casa lui Nuțu Cămătaru/ Polițiștii au găsit alte două maimuțe și o cămilă | VIDEO

Tenis: Tsonga a debutat cu dreptul la turneul de la Metz (ATP)

Spania va organiza noi alegeri generale pentru a patra oară în patru ani. Anunțul premierului interimar Pedro Sanchez

Fotbal: Liga Campionilor - Liverpool 'nu a avut o prestație rea' la Napoli, în ciuda înfrângerii, crede Klopp

Cazul mașinii de Poștă jefuite în Balș: Patru bărbați au fost reținuți, printre care și poștașul, care ar fi fost implicat în tâlhărie

Judecata dosarului fostului trezorier PSD Mircea Drăghici poate începe. Înalta Curte a constatat legalitatea rechizitoriului

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat miercuri dimineața pentru lucrări de remediere la un parametru de proces

Cazul Caracal. Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă

Un roman care se citește pe nerăsuflate, în ciuda dimensiunilor sale. O carte pe zi: "Alb letal", de Robert Galbraith

Botoșani: Prefectul Dan Șlincu, lucrători ai Biroului Vamal Stânca-Costești și jandarmi au donat sânge

Social-democrații se reunesc în CEx, miercuri, după ce dimineață are loc ședința CCR pe conflictul Guvern-Președinție

Conflictul Guvern - Președinție, dezbătut în ședința CCR. Premierul a reclamat refuzul lui Iohannis de a numi miniștrii interimari

ȘTIRILE OREI 09.00 | 18 septembrie 2019

Cine este autorul atacului comis în Milano. Autoritățile italiene încearcă să afle motivele acestuia

Tenis: Ana Bogdan s-a oprit în optimi la Seul (WTA)

Alegeri în Israel: Partidele lui Netanyahu și Ganz, aflate la egalitate, nu pot forma niciunul un guvern de coaliție


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 639, afisate in 11 pagini.