14:41
Comentarii Adauga Comentariu

APADOR-CH: Declarațiile OFICIALE în cazul polițistului care a împușcat în cap un tânăr sunt PREMATURE și influențează ancheta

"APADOR-CH consideră ca premature și de natură să influențeze ancheta penală declarațiile publice ale purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui cu privire la incidentul produs la data de 15 martie 2018, în urma căruia o persoană a fost împușcată mortal în cap de către un polițist. Deși ancheta penală privind cauzele și circumstanțele uciderii victimei de către polițist abia a fost inițiată, în spațiul public a fost diseminată de către poliție, cu mare promptitudine, informația potrivit căreia fi fost vorba despre o "declanșare accidentală" a armei polițistului. APADOR-CH precizează că numai după finalizarea anchetei penale se va putea afirma, în mod temeinic, dacă a fost vorba sau nu despre o declanșare accidentală a armei sau despre folosirea intenționată/neglijentă a armei de foc", informează APADOR-CH, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În ceea ce privește posibilitatea declanșării accidentale a pistolului, lucru încă neconfirmat de ancheta procurorilor, "APADOR-CH atrage atenția că un astfel de incident nu este deloc unul izolat, existând și alte situații de persoane ucise în urma declanșării "accidentale" a pistolului unui polițist. Spre exemplu, cazul lui Sorin Pârvu împușcat tot în cap, din spate, într-un autoturism staționat, tot în urma unei pretinse declanșări accidentale a pistolului unui polițist".

APADOR-CH solicită Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să organizeze, în mod serios, instruirea corespunzătoare a polițiștilor privind folosirea armelor de foc și să pună accent pe măsurile de prevenire a declanșării accidentale a pistoalelor, întrucât astfel de "accidente" au urmări foarte grave pentru viața cetățenilor.


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Faze tari: Țara în care nu se mai permite anonimatul pe internet, din 2020; Cum arată preotul care se pregătește pentru o competiție de haltere; S-a îndrăgostit de un roboțel

Medicii care predau la facultate și membrii unui ONG condus de Irinel Popescu se pot pensiona la 70 de ani / Nume grele pe lista beneficiarilor / Ce reproșează unii medici: "Atotputernicii blochează posturile din spitale, iar tinerii pleacă din țară"

SUA: Donald Trump susține că nu poate fi demis de Congres

Nigeria: Un polițist lovește o procesiune de Paștele catolic (10 morți, 30 de răniți)

Andronescu: Încercăm să găsim soluții să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă / Se vor dubla locurile la școlile profesionale

Cele mai frumoase mesaje de Sfantul Gheorghe: La mulţi ani Georgeta, George, Gheorghe, Geta, Gheorghiţă...!

Iranul consideră "ilegale" sancțiunile americane / Gardienii Revoluției amenință cu închiderea strâmtorii Ormuz

Donald Trump va face o vizită oficială în Marea Britanie în luna iunie -presă

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Germania: Foarte puțini sirieni au acceptat ajutorul de stat german pentru a se întoarce în Siria

Phenianul confirmă vizita lui Kim, "în curând", în Rusia (KCNA)

Andronescu: Învățământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță și ultimii doi ani de liceu

Fotbal: Liviu Ciobotariu (FC Botoșani) - Un rezultat de egalitate era echitabil

Sport Report: Juan Martin del Potro este pregătit să revină din nou după o accidentare​

Prostie și Nesimțire Cât Casa. Idioții nu au mai lăsat-o pe Buzărnescu să joace cu jucătoarea mai slabă a francezilor. Va juca Begu care nu a câștigat nimic anul ăsta. Ilie Năstase e revoltat...dar ce folos, au decis...alții.

Utile: Primele semne care indică autismul la copii; Cum scapi de alergia la ambrozie; Cum scazi glicemia în mod naturist

Autoritățile au găsit corpurile celor trei alpiniști dispăruți în Munții Stâncoși, în urma unei avalanșe

Merkel și Macron, din ce în ce mai divizați. S-a dizolvat axa franco-germană?

Vremea se menține mai rece decât în mod normal. Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

Andronescu: Învățământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță și ultimii doi ani de liceu

Caracterizare inedită a lui Pique. Ce spune un jucător de la Barcelona despre fundașul central: "Pare că este mereu mirele la nuntă"

Iranul amenință cu închiderea Strâmtorii Hormuz din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite

BREAKING Instanța supremă l-a achitat pe Tăriceanu în dosarul de mărturie mincinoasă. Decizia e definitivă

Asasinarea jurnalistei Viktoria Marinova: Un tânăr bulgar a fost condamnat la 30 de ani de închisoare/ Individul a plâns în instanță

Continuă Stoican la Poli Iași? Antrenorul a rupt tăcerea după egalul cu Concordia Chiajna

Accident în Vaslui: Un copil de 11 ani, lăsat în mașină nesupravegheat și cu cheile în contact, a lovit două autoturisme și o conductă de gaz

​DOCUMENTE Comisia Iordache mai face un pas pentru modificarea codurilor penale. Cele mai controversate modificări, discutate marți

Campionatul Mondial de tenis de masă 2019 | România are șanse mari la medalii, după un start bun încă din primele zile

'Game of Thrones' va avea primul său congres internațional la Sevilia

Andreea Cosma (PSD), despre eliberarea din funcție a lui Mircea Negulescu: Presedintele Iohannis mi-a câștigat admirația; voi renunța la procesul împotriva lui

Canadienii testează un nou tratament pentru Parkinson

Ecaterina Andronescu: Sunt în construcție 2.300 de creșe și grădinițe

Medic neonatolog: România se află în topul listei de infecție tuberculoasă în Europa în rândul nou-născuților

Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul de mărturie mincinoasă

​WTA Istanbul: Andreea Mitu s-a calificat în sferturile probei de dublu

O femeie a murit după ce s-a aruncat în fața metroului la stația Gorjului

​​Subiectele zilei: Cum l-au ironizat pe Dragnea actorii Teatrului de Comedie după incidentul "Nimic!"; 98% dintre români sunt afectați de boala secolului; Primarii, somați să dea înapoi statului banii primiți de la Guvern pentru cheltuielile sociale

LIVE TEXT | Dinamo - FC Botoșani se joacă ACUM. "Câinii" caută revanșa pentru înfrângerea dureroasă din sezonul regular

Tenis: Irina Begu s-a retras din turneul de la Istanbul (WTA)

Meleșcanu și ambasadorul Greciei au vorbit despre o strategie clară de cooperare între cele două țări

BREAKING NEWS | Chiricheș s-a accidentat din nou! Căpitanul echipei naționale iese din nou din circuit, după doar două jocuri oficiale

Siria: 1.000 de refugiați au părăsit tabăra de la Rukban pentru a ajunge în centrul țării

Rednic le-a găsit o scuză jucătorilor și i-a înțepat pe suporteri: "Cam 1.000 au fost, ăștia sunt fanii adevărați. Azi cred că apare Game of Thrones"

Cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter, produs în Mexic

Business report: ​​Berea “craft", noua vedetă în România. Cât câștigă fabricanții de bere artizanală; De unde provine cea mai mare parte a articolelor de îmbrăcăminte importate în Europa; Prețurile proprietăților rezidențiale din România, în creștere

Antoine Griezmann e la un pas de FC Barcelona, Atletico Madrid a demarat operațiunea Cavani. Șeicii lui PSG sunt gata să renunțe la "El Matador"

Bulgaria: Tânărul care a violat-o și ucis-o pe jurnalista Viktoria Marinova, condamnat la 30 de ani de închisoare în primă instanță

​WTA Istanbul: Irina Bara și Sorana Cîrstea se vor duela în primul tur

Liga 1: Poli Iași vs Concordia Chiajna 1-1 / Gazdele au lovita de două ori transversala în prelungiri

SUA oferă recompense de 10 milioane de dolari pentru informații ce pot "perturba" rețelele financiare ale Hezbollah

Google "se răzbună" pe angajații care atrag atenția asupra problemelor de integritate din interiorul companiei

Un cetățean francez, printre străinii uciși în atentatele din Sri Lanka

Un imens nor de praf saharian lovește Europa. Când va ajunge în țara noastră

Bancul zilei: O soție grijulie

Bulgaria: 30 de ani de închisoare pentru uciderea ziariste Viktoria Marinova

Ungaria și-a repatriat ÎN ÎNTREGIME rezerva de aur. Dacă omul băncilor străine, Isărescu, nu repatriază de urgență AURUL ROMÂNIEI, Isărescu trebuie demis iar Parlamentul trebuie să voteze imediat O LEGE despre cum anume trebuie protejat AURUL ȚĂRII NOASTRE

​Știrile ProTV: Bunica îi crește în grajd, după ce mama i-a părăsit. De ce se teme cel mai mult

Suporterii lui Napoli și-au pierdut răbdarea, după ce Chiricheș s-a accidentat din nou: "Nu mai poate juca fotbal, e făcut din aluat. Suntem siguri de moarte, taxe și accidentările lui Vlad"

LIVE TEXT | Poli Iași - Concordia Chiajna se joacă ACUM. Ilfovenii au deschis scorul în Copou. Gafă imensă în defensiva echipei lui Stoican

Donald Trump susține că nu poate fi demis de Congres, în urma investigației privind ingerințele electorale ruse


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 736, afisate in 13 pagini.