19:41
Comentarii Adauga Comentariu

Mangia nu-i dă șanse lui Gardoș: "Nu voi schimba linia defensivă". Care e situația fundașului și ce spune despre meciul cu Viitorul

Viitorul și CS Universitatea Craiova se întâlnesc vineri, de la ora 20.45, în etapa a adoua a play-off-ului Ligii I. Devis Mangia a vorbit despre prima deplasare din play-off a Craiovei, cea de la Ovidiu, având numai cuvinte de laudă despre Gică Hagi, despre fiul acestuia și despre echipa Viitorul.

"Ne așteaptă un meci foarte greu, fiindcă Viitorul este o echipă foarte bună, cu un antrenor excelent, Gică Hagi. De la Viitorul provin 80-90% dintre jucătorii tineri valoroși ai României. Trebuie să ne concentrăm, să jucăm foarte bine și să învingem. Va fi un joc dificil, mergem acolo să facem un meci bun și doar la asta ne gândim. Am văzut că și ei vor încerca să dea totul pentru a rămâne în lupta pentru locul 3, așa că și voi trebuie să ne ridicăm la același nivel de angajament. Față de anul trecut, cred că Viitorul a căpătat mai multă viteză. Țucudean era un punct de referință în față, Eric era un jucător tehnic, foarte bun, care juca între linii, dar Ianis Hagi are aceste calități, plus viteză, per total, este mai versatil. Asta din punct de vedere tahnico-tactic, fiindcă toți acești jucători sunt au calităților lor și nu-mi permit să-i analizez".


Continuați să citiți...

(Prosport)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

UEDZI A TRECUT PE PLUS ÎN TOTAL, DUPA 130 DE PARIURI PUSE. Cel mai tare program de Pariuri. Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Guvernul italian a aprobat un nou pachet de legi mpotriva imigranților

Germania: Ministrul de interne din Saxonia propune arestarea solicitanților de azil fără acte de identitate valabile

Progresiștii își continuă planul AMESTECULUI ETNIC FORȚAT. Bilderbergul Emmanuel Macron spune că țările UE care refuză migranții ar trebui date afară din Schengen

Theresa May va discuta cu Donald Trump, miercuri, la New York, despre comerțul bilateral

Doborârea avionului rusesc în Siria: Putin i-a transmis lui Netanyahu că respinge versiunea israeliană

În ciuda promoțiilor oferite de băncile comerciale, dobnzile la depozite rămân real negative. Cu alte cuvinte, pierzi bani depunându-i la bancă. Inflația îți înghite eventualul câștig

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Atenționare de călătorie MAE: Republica Elenă - menținere risc de incendii de vegetație

Olguța Vasilescu se simte ca n emisiunea Big Brother: Sunt absolut convinsă că sunt interceptată n continuare / Cu ct au costat interceptările, cte școli aș fi putut construi n Craiova?

ULTIMA ORĂ: Accidentarea lui Alibec, mai gravă decât se credea! Mulțescu a făcut anunțul trist: "E clar! Păcat că îl scoate din circuit. Îmi pare rău de parcă aș fi făcut-o eu"

Bihor: Dirijorul Cristian Lupeș și Bucharest Festival Orchestra au concertat la Oradea, în turneul 100 x Enescu

USR: Peste 80 de candidați s-au înscris în cursa internă pentru alegerile europarlamentare

Caru' cu vedete:Charles Aznavour s-a ntors pe scenă la 94 de ani;Simona Halep face furori n Asia. Chinezoaicele sunt nnebunite să cumpere rochia pe care a purtat-o la petrecerea de la Wuhan; Dorian Popa va fi coprezentator ntr-o emisiune celebră

Hitler și Lennin vor fi adversari într-un scrutin local din Peru. Ce slogan crede Hitler că îl va ajuta să câștige alegerile

Luka Modric, jucătorul anului la The Best FIFA Awards.

Cum facem diferenţa între un copil lenes şi un copil lent. Sfaturi de la psihologul Monica Bolocan

DECLARAȚIA SERII | Cum a ajuns Gigi Mulțescu să spună "vorbim fără zgomot"

Cecilia Malmstrom: SUA și UE discută despre un acord comercial, dar negocierile nu au început încă

The White Album de la The Beatles va primi o ediție aniversară cu ocazia mplinirii a 50 de ani de la lansarea lui inițială

Theresa May afirmă că nu va renunța la planul său privind Brexit

Prima decizie luată de Niculescu la Dinamo: nouă jucători, out din lotul pentru meciul de debut al "Lunetistului". Cum arată lista pe care se află Penedo și Pesic

Liviu Pleşoianu, demască fățătnicia și minciunile individului numit Victor Ponta care MINTE așa cum RESPIRĂ! Victor Ponta pe rit vechi înainte de alegeri făcea pe naționalistul și conservatorul, "același" Ponta face azi pe soroșistul-progresist

Fotbal - Liga I: Astra Giurgiu - Gaz Metan Mediaș 3-0

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

​The Best FIFA Football Awards: Luka Modric, cel mai bun jucător al planetei n 2018

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Parlamentul dezbate interzicerea ţigărilor electronice în spaţii închise. Cum se prezintă situaţia în celelalte state ale UE

Cristian Boureanu are un nou proces cu poliţiştii. Care este ultimul motiv de scandal

Un tânăr a SUPRAVIEȚUIT pe mare timp de 49 de zile. Cum a reușit să se hrănescă și ce a făcut pentru a fi salvat

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best", de la 21:30. FOTO | Cum a apărut Ronaldinho la Londra! Lista completă a nominalizărilor

Lista miniştrilor remaniaţi din cabinetul Dăncilă. Cine pleacă din Guvern luna viitoare

Insula iubirii 2018. A cedat farmecelor, invitaţie în dormitor pentru ispita C: "Avem o cameră sus!". Imagini interzise minorilor

Horoscop zilnic MARŢI 25 SEPTEMBRIE 2018. Ce îţi aduce Luna plină în Berbec de azi?

Nașu' nu l-a iertat! Motivul șocant pentru care portarul lui Groningen a fost arestat

Legea offshore, retrimisă parlamentului de către Iohannis, adoptată de Senat. Au fost aduse mai multe modificări: pentru producția petrolieră din Marea Neagră se aplică redevențele actuale

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

IN TIMP CE UN ROMAN MUNCESTE O LUNA PENTRU UN SALAR MINIM NET DE 777 lei. Guvernul a aprobat cadrul legal pentru majorarea sumei gratuite acordate unui solicitant de azil: 1.185 lei pentru sezonul rece, si 1.117 de lei pentru sezonul cald.

WSJ: Alunecă din nou Germania către Weimar?

Utile:Uite ce trebuie să faci ca să adormi mai ușor;Ceaiul verde: cum l alegem ca să fie eficient;Nu ignora durerea n zona ficatului! Poate fi semnul acestei boli frecvente

Rusia: Opozantul Aleksei Navalnîi trimis în judecată imediat după eliberarea din închisoare

​Politic Show:​ Ce a vrut să spună Dragnea cnd l-a amenințat voalat pe Tăriceanu. Explicația unei declarații politice;Radu Mihail: Nu vrem să fim ntr-o gubernie și să dea cu biciul n noi un oligarh

Condamnare pentru corupţie în fotbalul românesc. Un înalt oficial i-a dat mită unui arbitru

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best" are loc ACUM. S-a acordat premiul Puskas! Decizie ciudată a organizatorilor

"Acum o spui lumii? De ce ai face-o? Pur și simplu nu înțeleg, nu are niciun sens". Serena continuă să surprindă: apropiatul pe care a pus "tunurile" de această dată

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best", de la 21:30. FOTO | Cum a apărut Ronaldinho la Londra. Lista completă a nominalizărilor

Toni Greblă, după numirea în funcția de secretar general al Guvernului: E o recunoaștere a profesionalismului, responsabilității și seriozității

Diplomat american ucis în Madagascar

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 1-0. Bahamboula a deschis scorul la Giurgiu. Iliev a salvat la execuția lui Caiado

Dragoș Grigore, tot mai aproape de revenirea pe teren. "Nu sunt terminat. Reintrarea mea se apropie"

Bratu face dezvăluiri. De ce nu a jucat Torje cu el antrenor: "Asta trebuia să fac!"

Cel mai ciudat moment din cariera lui Gerard Pique: "I-am luat ghetele și mi-am făcut nevoile în ele". "Greul" din vestiar care l-a pus la respect pe fundaș

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 0-0. Start la Giurgiu! Ambele formații promit un meci spectaculos

Portar din prima ligă olandeză, arestat după un meci de fotbal. Motivul este halucinant

Karolina Pliskova a dezvăluit secretele victoriei de la Tokyo: "Nu cred că am mai reușit asta vreodată"

Băluță likes this! Viktoria Plzen a fost zdrobită în ultima etapă și Slavia Praga s-a desprins în fruntea clasamentului

Germania vrea să respingă solicitanţii de azil cu cetăţenie îndoielnică

Donald Trump vrea să aibă "curând" o nouă întrevedere cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un

Doliu la Hollywood, a murit un producător uriaş. Războiul Stelelor şi American Graffiti sunt operele sale

Incendiu puternic în Teleorman. Pompierii intervin de urgenţă

Regizorul Oleg Sentsov, aflat n greva foamei ntr-o nchisoare din Rusia, a devenit cetățean de onoare al Parisului

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 0-0. Marius Constantin a irosit o șansă bună a Mediașului

Olguţa Vasilescu, un nou dosar la DNA

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 0-0. Iliev salvează în fața lui Caiado

Interviul controversat al unui jucător trecut pe la Roma, Inter și Juventus: "Ronaldo vine de la antrenament și face 150 de abdomene, eu aprind grătarul"

Cum să îţi creşti contul din bancă în funcţie de zodie

Incendiu puternic în judeţul Constanţa. Două case au fost distruse de flăcări

Atenţionare de la MAE: Vânt puternic, ploi severe şi îngheţ la sol în Ucraina

Un bărbat care a fost ucis s-a transformat într-un smochin

Astra - Gaz Metan 3-0. Giurgiuvenii revin pe locul secund. Medieșenii au terminat meciul în 10

Mari emoții pentru Alibec. FOTO | Denis s-a întins pe teren și a cerut schimbarea, după ce a creat faza golului: ce i s-a întâmplat în minutul 75 al meciului Astra - Gaz Metan

Ministrul Muncii, anunţ important despre salariul minim pe economie

Ce înseamnă când visezi aur. Semne de bine sau de rău? Află mesajele ascunse în visul tău

Cîlin Popescu Tăriceanu: "DNA îşi alegea ţintele politice pentru a deminstra eficienţa luptei anticorupţie"

Mohamed Salah, marele premiat la gala FIFA The Best. A marcat cel mai frumos gol al anului 2018 VIDEO

Turişti blocaţi pe munte. Salvamontiştii intervin

MANTRA săptămânii 25-30 septembrie 2018 pentru fiecare ZODIE, marca LOUISE HAY

Vorbește cel mai bun jucător al anului! Luka Modric: "Fără ei, acest trofeu nu ar fi fost posibil". Discursul emoționant prin care a provocat lacrimi în sală

Luka Modric, cel mai bun dintre cei mai buni! Mijlocașul croat i-a devansat pe Salah și Ronaldo la gala "The Best". Decizie ciudată a FIFA în legătură cu premiul Puskas + lista completă a câștigătorilor

Cei mai puternici 5 antioxidanţi pentru sănătatea întregii familii

De ce s-a prăbuşit avionul malaezian în Ocean. Ultimele momente ale zborului MH370

Viorel Cataramă: Nu am atacat niciun moment PNL. E o dezinformare. Eu iubesc acest partid

Prea mult somn strică? Iată ce spun cercetătorii

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 3-0. Dublă pentru Neluț Roșu. Medieșenii evoluează în 10 oameni

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best" are loc ACUM. Courtois i-a luat fața lui Lloris. Deschamps, antrenorul anului. Decizie ciudată a organizatorilor în legătură cu premiul Puskas

Cazul baschetbaliștilor înjunghiați la Brăila | Decizia primită luni de cuțitarul Dasaev: ce se întâmplă cu principalul suspect din dosar

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best" are loc ACUM. Courtois i-a luat fața lui Lloris. Deschamps, antrenorul anului. Decizie ciudată a organizatorilor în legătură cu premiul Puskas

LIVE TEXT | Astra - Gaz Metan 1-0. Bahamboula a deschis scorul la Giurgiu. Medieșenii evoluează în 10 oameni

"Fără să jignesc, acesta e adevărul". Miriuță, contra curentului: ce se întâmplă, de fapt, la Dinamo: "Am fost acolo și pot să confirm"

Carmen Dan, audiată în Comisia de Apărare din Senat pentru violenţele din 10 august

Guvernul italian a aprobat un nou pachet de legi împotriva imigranților

CCR va discuta, marți, sesizarea lui Iohannis asupra Legii 303/2004 privind statutul magistraților

Hitler şi Lenin se luptă pentru funcţia de Primar

Numărul deceselor provocate de un focar de holeră izbucnit în Nigeria a crescut la 97 (ONU)

​VIDEO/FOTOGALERIE Ford Fiesta ST - rețetă complet nouă pentru cel mai mic model de performanță al Ford

ONU: Donald Trump îl laudă pe 'formidabilul' Kim Jong Un

Comunicat de presă - MAE

El Mundo: Horst Seehofer, bestia neagră a marii coaliții germane

Liberalul Viorel Cataramă l atacă pe Klaus Iohannis: A tratat PNL ca pe o rudă săracă

Mihai Teja la FCSB? Antrenorul Gazului a pus capăt speculațiilor

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best", de la 21:30. Luka Modric, Cristiano Ronaldo și Mo Salah se luptă pentru cel mai râvnit trofeu. Lista completă a nominalizărilor

MAE, după ce un romn a fost răpit n Nigeria: Starea ostaticilor este bună

CCR va dezbate, marți, sesizarea lui Klaus Iohannis privind modificarea Legii Curții de Conturi

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunță că va fi audiată la DNA într-un nou dosar

Financial Times: Yanis Varoufakis crede că Google nu ne oferă nimic în schimb

Ștefan Caramitru: Soția lui Valentin Dragnea ne-a persiflat. Noi am reproșat asocierea cu PSD

LIVE TEXT | Gala FIFA "The Best" are loc ACUM. Modric, Salah și Cristiano Ronaldo se luptă pentru supremație. FOTO | Cum a apărut Ronaldinho la Londra. Lista completă a nominalizărilor

Sesizarea lui Iohannis privind modificarea Legii care sancționează faptele de corupție, pe masa CCR

Olguța Vasilescu: Lucrăm la o HG pentru majorarea salariului minim din 1 ianuarie 2019 la 2.050 de lei

Fotbal - Premiile 'The Best' FIFA: Didier Deschamps, desemnat cel mai bun antrenor al anului

Atenționare de călătorie MAE: Ucraina - condiții meteorologice severe în perioada 25 - 27 septembrie

Ștefan Caramitru: Soția lui Valentin Dragnea ne-a persiflat. Noi am reproșat asocierea cu PSD

Lia Olguța Vasilescu: Lucrăm la o hotărâre de guvern pentru majorarea salariului minim din 1 ianuarie 2019 la 2.050 de lei

Ultimele clipe ale avionului MH370. A căzut n ocean ntr-o spirală a morții

Astra Giurgiu a câștigat meciul cu Gaz Metan Mediaș, 3-0

Fotbal - Premiile 'The Best' FIFA: Croatul Luka Modric, cel mai bun jucător al anului

Prim-vicepreședintele PNL ,despre europarlamentare: Crin Antonescu și Vasile Blaga, legați ombilical de USL și de tăierea pensiilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 496, afisate in 5 pagini.



ieri 19:24 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 05:37 CITATUL ZILEI