15:27
Comentarii Adauga Comentariu

Un primar din Caraș-Severin, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene.  Prejudiciul este de peste un milion de euro

Gheorghe Percea, primarul comunei Ciclova Română, împreună cu încă cinci persoane vor ajunge în fața judecătorilor pentru că au încasat fonduri europene fără să aibă acest drept


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Gheorghe Percea, primarul comunei Ciclova Română, județul Caraș Severin, pentru comiterea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În același dosar, alături de primarul din Ciclova Română, DNA a mai pus sub control judiciar încă patru persoane: Natalia Chincea, Nicolae Chincea, Cosmin Negrea și Daniel Balint-Copăcean. Un alt inculpat, Nicolae Borza, consilier superior la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) Centrul Județean Caraș Severin, va fi judecat în stare de libertate.


Continuați să citiți...

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșiști din toate țările UNIȚI-VĂ! USR și Cioloș vor să se unească.

Iata ce va urma daca se va privatiza sistemul de sanatate. Copil, mort după o operație la un spital privat. Vii cu el sănătos și pleacă n 4 scnduri

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Utile:Durere de cap persistentă, stare de greață și rău! Puțini se gndesc că aceasta este cauza; Cauzele apariției cancerului și cum au evoluat tratamentele pentru această maladie; Fructe permise și interzise n diabet

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Il Messaggero: Salvini: Migranți descărcați la graniță de către Franța, Parisul dezminte: Este o expulzare normală

Seara în care Dică a "rupt" în sfârșit barierele! A apărut supărat la conferință, a admis intervențiile lui Becali la echipă și i-a spus patronului exact ce crede: "Dacă aș avea libertate mai mare, aș face lucruri mai bune". Reacția lui Becali

Un feribot s-a ciocnit cu mai multe iahturi în apropierea insulei Wight din Marea Britanie

A murit Ilie Balaci, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile după Hagi şi Dobrin. Minunea Blondă avea doar 62 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

​Business report: Licitația pentru autostrada Ploiești - Brașov a fost lansată; Băieții deștepți din agricultură, milionari pe terenurile statului; Noua afacere care ia avnt n Romnia

Erdogan și Trump de acord asupra 'necesității de a clarifica' afacerea Khashoggi (președinția turcă)

Cazul Khashoggi: Germania suspendă vnzările de arme către Arabia Saudită

Un pompier a murit în urma inundațiilor din sudul Spaniei

La Libre Belgique: O armată kosovară ar pune n pericol pacea n Balcani, avertizează Serbia

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

Sunt chiar necesare anvelopele de iarnă sau ne-au fost impuse pe nedrept de către politicieni cu interese ascunse? Este România una dintre puținele țări care le cere? Iată situația REALĂ și ce spun experții [VIDEO]

Rubrika: Putin ar fi dispus desfășurarea unor forțe speciale GRU n bisericile Patriarhiei Moscovei din Ucraina

Faze tari:Hai la pușcărie să i tragem o beție!; O pnză de păianjen de un kilometru a acoperit o zonă din Grecia; Cum arată acum primul bărbat din Romnia care și-a pus silicoane, la 5 ani de la operație!

La Stampa: Un jurnalistul rus de investigație de la Novaya Gazeta a primit amenințări cu moartea

Haltere: Românii au cucerit trei noi medalii la Europenele de juniori

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Oficial francez: Uniunea Europeană nu poate accepta măsuri temporare pentru granița irlandeză

Gorbaciov: Decizia lui Trump de a retrage SUA din INF ,,nu este munca unei minți mărețe

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Egipt: Un economist critic al guvernului a fost arestat

Londra: Dominic Raab este deschis extinderii perioadei de tranziție post-Brexit

Haltere: Romnii au cucerit trei noi medalii la Europenele de juniori

Egipt: Autorul unei cărți critice la adresa măsurilor economice arestat

Descoperire macabră la Brăila: mai multe bucăți dintr-un cadavru, descoperite într-o gospodărie

Liga I: Universitatea Craiova o nvinge după 16 ani pe FCSB, n ziua cnd s-a stins Balaci

Lupte: George Bucur, în recalificări la Mondialele de la Budapesta

La Vanguardia: Turcia accelerează pregătirile pentru operațiunea militară mpotriva kurzilor din Siria

Arabia Saudită cataloghează asasinarea lui Jamal Khashoggi drept o "greșeală gravă"

ZILE LIBERE 2018: Ce minivacanţă au românii de Sfântul Andrei

Adolescenta de 14 ani din imagine a fost imobilizată de poliție. Ce i-a făcut polițistul înainte să fie încătușată este ȘOCANT. Incidentul a fost filmat de un martor, iar omul legii riscă să fie pedepsit aspru | VIDEO

Financial review Prima pagină a presei străine: Erdogan amenință cu dezvăluiri complete despre moartea lui Khashoggi. Franța reia asaltul privind taxarea Gafa. Brexit- sute de mii de manifestanți pentru un al doilea referendum

Cea mai mare bancă japoneză se alătură exodului bancar de la un forum saudit pentru investiții

​Politic show: Ponta: Alții cnd vorbesc limba romnă au nevoie de traducător; Doi dușmani politici renvie conflictul: A venit vremea să pleci n Costa Rica; Cum se mbracă bărbații din politică

Autoritățile din Israel au arestat doi oficiali palestinieni suspecți de răpire

SUA: Donald Trump afirmă că 's-a făcut totul pentru a opri asaltul' migranților hondurieni

Marea Britanie, Franța și Germania cer explicații Arabiei Saudite privind moartea lui Khashoggi

"Când am văzut că am primit gol în minutul opt, am zis că e un semn de la domnul Balaci". Discursul lui Mitriță după marea victorie a oltenilor

Polonia naintează SUA o solicitare oficială pentru lansatoare de rachete

Senat: Comisia juridică, raport, luni, pe declasificarea CSAT 17/2005. Vot n plen săptămna aceasta

Serie A: Inter a nvins AC Milan, scor 1-0, datorită unui gol marcat n minutul 90+2

Meciul CSU Craiova - FCSB, ntrerupt n minutul 8, pentru un omagiu adus lui Ilie Balaci

DOCUMENT - Sesizarea oficială depusă de Dăncilă la CCR, legată de completele de cinci: ÎCCJ și-a stabilit propriile reguli

A luat acasă un bătrân sărman şi i-a oferit o masă caldă. Gestul unei tinere a devenit viral

Bărbat de 69 de ani, arestat pentru că a violat o fată de 14 ani

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Iranul califică drept "halucinații" acuzațiile SUA privind intenția Teheranului de a influența viitoarele alegeri americane

Liviu Pleşoianu, demască fățătnicia și minciunile individului numit Victor Ponta care MINTE așa cum RESPIRĂ! Victor Ponta pe rit vechi înainte de alegeri făcea pe naționalistul și conservatorul, "același" Ponta face azi pe soroșistul-progresist

Gest emoționant la Craiova, la moartea lui Ilie Balaci: Suporterii au aruncat în teren trandafiri albi, în memoria marelui fotbalist/ Coincidență în minutul 8 al comemorării

ANDRA, APROAPE GOALĂ! Uite-o CU SÂNII LA VEDERE, înainte să îl cunoască pe Măruță | VIDEO INCENDIAR

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Ce avere lasă în urma sa Ilie Balaci. Sumele COLOSALE care i-au intrat în CONTURI

Ministrul Carmen Dan - întrevedere cu comisarul european pentru uniunea securității, Julian King

Zone din București și din județele Ilfov și Giurgiu rămân temporar, luni, fără curent electric

Botoșani: 12 percheziții domiciliare, efectuate de polițiști la suspecți de furt

Auto - F1: Finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari) a câștigat Marele Premiu al Statelor Unite

Protestatarii au început să părăsească Piața Victoriei

Accident îngrozitor pe DN 1: Un BMW a luat foc, după ce s-a lovit cu un TIR. Trei persoane au murit carbonizate

Adrian Năstase, sfat pentru Liviu Dragnea. Cum se pot rezolva conflictele din PSD

Donald Trump și Tayyip Erdogan au avut o conversație telefonică privind cazul Khashoggi

Dominic Raab este deschis extinderii perioadei de tranziție post-Brexit

Seara în care Dică a "rupt" în sfârșit barierele! A apărut supărat la conferință, a admis intervențiile lui Becali la echipă și i-a spus patronului exact ce crede: "Dacă aș avea libertate mai mare..."

Discurs emoționant al lui Mangia după victoria uriașă cu FCSB: "Balaci a câștigat meciul". Ce s-a întâmplat la pauză

Dică și-a găsit o portiță de scăpare: "Acolo e cea mai mare problemă. Să văd ce echipă voi face cu Voluntari"

Când se montează cauciucurile de iarnă. Amenzi URIAȘE pentru cei prinși de polițiști

Primul partid care a anunțat că va participa la CONSULTĂRI la Cotroceni

Legea pentru combaterea spălării banilor, luni, n plenul Camerei Deputaților

Vești bune pentru părinți: Părinții ar putea primi mai multe zile libere atunci când li se naște un copil

Temutul Cornel Mărgan, "dușmanul" fostului șef al BCCO, Traian Berbeceanu, are noi probleme cu legea. Scrisoarea care l-a desființat pe devean

FOTO | Răspuns genial al celor de la Shrewsbury după ce Eden Hazard i-a făcut "căpșunari"

Povestea celei mai frumoase poliţiste din Ferentari: Am fost şocată când am luat urechea unui om de pe covor

Actrița Rachel McAdams va juca în noul sezon al serialului "Detectivii din Louisiana"

#roMânia | Doi olteni au trimis bani acasă pentru a deschide școli: Eu am lăsat mingea de tânăr

Emmanuel Macron a discutat cu Donald Trump despre asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

Comisarul european pentru Uniunea securităţii, o vizită oficială la Bucureşti

Becali s-a întrecut pe sine: planul la care fanii se gândeau doar în glumă, realitate! Pe cine aduce antrenor la FCSB: "El n-o să se plângă, o să-l vedeți cât de curând!"

EXCLUSV | Dinamo se autofinanțează! Negoiță nu mai bagă bani la echipă. A fost în insolvență, dar a ajuns să producă. Informații din interior, de la un fost angajat

VIDEOCompania Ryanair este acuzată de pasivitate n gestionarea unui incident rasist

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

Ministrul Carmen Dan - ntrevedere cu comisarul european pentru uniunea securității, Julian King

Nathalie Loiseau: Uniunea Europeană nu poate accepta măsuri temporare pentru granița irlandeză

Ultima victorie a lui Ilie Balaci. Florin Caramavrov, după Craiova - FCSB 2-1

A fost relansat Nokia 8110, după succesul reeditării modelului 3310. Telefonul "banană", adaptat la standardele actuale

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

INSULA IUBIRII 2015. SCENE PORNO în noul show de la ANTENA 1. Imaginile nu vor ajunge niciodată la TV VIDEO

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Icardi a decis Derby della Madonnina în prelungiri, după o greșeală a lui Donnarumma! FOTO | Scenografie uluitoare a fanilor "nerazzurrilor". Inter - AC Milan 1-0

FORMULA 1 Raikkonen a câştigat Marele Premiu al SUA. Hamilton pe 3, Vettel pe 4. VEZI CLASAMENTELE

Incendiu violent la un depozit de mobilă din Bihor

Bălgrădean, discurs plin de fair play: "Am primit o monedă în cap, dar nu asta e important. Terenul a fost rău pentru ambele echipe". Unde crede că s-a pierdut derby-ul

Man, cu capul în pământ după înfrângerea cu Craiova: "Am intrat relaxați a doua repriză și am fost pedepsiți!". Cuvintele rostite despre regretatul Balaci

LIVE BLOG | U Craiova - FCSB se joacă ACUM. Koljic ratează un penalty în ultimele minute! Junior Morais a fost eliminat

Spiritul "Minunii Blonde", viu pe "Ion Oblemenco". Craiova a spart blestemul celor 16 ani fără succes în fața FCSB-ului. Cronica meciului

LIVE BLOG | U Craiova - FCSB se joacă ACUM. Fedele dă lovitura și marchează cu un șut perfect de la distanță! Dică mută disperat și îl trimite în teren pe Rusescu

U Craiova - FCSB 2-1. Koljic și Fedele aduc prima victorie a oltenilor în fața roș-albaștrilor, după 16 ani. Dică, neinspirat cu introducerea lui Moruțan, care a fost depășit total

Raikkonen a stopat hegemonia lui Hamilton în SUA! Finlandezul a obținut primul succes după o pauză de 5 ani, britanicul mai are de așteptat până să-l egaleze pe Fangio

CSU Craiova -FCSB 2-1 în etapa a 12-a din Liga 1. S-a rupt blestemul! VEZI CLASAMENTUL

Criză la Senat! S-au a cheltuit aproape toţi banii, deşi bugetul este dublu faţă de 2017! Stenogramă-bombă!

Horoscop zilnic LUNI 22 OCTOMBRIE 2018. Mistere aduse de Pluto în viaţa ta!

Prima reacție a lui Pușcaș despre transferul la FCSB. Mesajul transmis lui Becali

LIVE BLOG | U Craiova - FCSB se joacă ACUM. S-a deschis scorul în minutul în care oltenii l-au omagiat pe Balaci! | FOTO

Nadia Comăneci, despre decesul lui Ilie Balaci: O mare legendă s-a stins din viață

Senatul decide asupra declasificarării deciziei CSAT 17/2005. Vot în plen săptămâna aceasta

LIVE BLOG | U Craiova - FCSB se joacă ACUM. Moment emoționant de reculegere pentru Balaci!

Fotbal - Liga I: Gaz Metan Mediaș - FC Botoșani 1-2

Document exclusiv: Guvernul s-a mpăcat cu gndul că va fi amendat n premieră de Justiția europeană, n pragul Președinției romne a Consiliului UE

LIVE BLOG | U Craiova - FCSB se joacă ACUM. Mitriță greșește la mijloc, iar Man ratează prima șansă importantă!

Răzvan Lucescu are Grecia la picioare! PAOK s-a impus în derby-ul cu Aris și are victorii pe linie. Hamza "l-a iertat" pe fostul său antrenor

CSM Bucureşti, lider al grupei D a Ligii Campionilor la handbal. PROGRAMUL GRUPEI

VIDEO Oile au nlocuit traficul din centrul Madridului

Cifre fantastice pentru un atacant român. Va câștiga titlul de golgheter al campionatului și e înaintea lui Mbappe și Piatek în clasamentul pentru Gheata de Aur

INSULA IUBIRII 2018: Noi scene de amor în direct. Doi concurenţi nu au mai ţinut cont de camere. la final, au recunoscut TOTUL VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 662, afisate in 6 pagini.



ieri 05:02 CITATUL ZILEI