22:23
Comentarii Adauga Comentariu

Dragnea despre Andronescu, Bănicioiu sau Ștefănescu: Nu știu de ce era nevoie de acest scandal și de această victimizare

Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, marți seară, că neincluderea Ecaterinei Andronescu, a lui Codrin Ștefănescu sau Nicolae Bănicioiu în noua structură de conducere a PSD a fost determinată de faptul că delegații la congres nu au fost de acord cu atitudinea publică a acestora.

"După părerea mea, principalul motiv pentru care nu au câștigat sau nu au ocupat nicio funcție a fost supărarea delegaților că, înainte de congresul nostru, alți colegi iar vorbesc despre partid, iar spun lucruri urâte despre partid, iar încearcă să provoace un scandal, în condițiile în care votanții noștri, membrii noștri și cred că cea mai mare parte a românilor nu mai vor scandal", a afirmat Dragnea într-o emisiune la Antena 3.

Liderul PSD și-a exprimat nedumerirea față de "scandalul" și de "victimizarea" de care au dat dovadă Andronescu, Ștefănescu și Bănicioiu.

"Eu mă așteptam ca acești colegi, doamna Andronescu, domnul Codrin Ștefănescu, domnul Nicolescu Bănicioiu, dacă doreau să candideze și au arătat că doresc să candideze, să depună pur și simplu dosare de candidat, așa cum au depus toți ceilalți care au vrut să candideze. Nu știu de ce mai era nevoie și nu a înțeles nimeni de ce mai era nevoie de tot acest scandal și de această victimizare, în condițiile în care la noi Comitetul Executiv aprobă candidaturile și au fost aprobate toate candidaturile. Deci, au fost trecuți pe buletinele de vot", a adăugat Liviu Dragnea.

El a subliniat că votul a fost democratic și că nu a influențat rezultatul alegerilor interne din partid.

"Democrația înseamnă în primul rând vot, care să legitimeze. Votul este dat de delegați. Nu eu sunt cel care numesc sau care blochez pe cineva. Nu am făcut asta niciodată", a precizat președintele PSD. AGERPRES/ (A- Autor: Cristian Lupașcu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ILIESCU JUDECAT PENTRU SÂNGELE VĂRSAT. Dezvăluiri ȘOCANTE din Dosarul MINERIADEI. Iliescu a APROBAT distribuirea MUNIȚIEI DE RĂZBOI. Chițac a AVIZAT FOLOSIREA acesteia

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Daniela Crudu şi Mihai Mitoşeru, spectacol porno în MALL. Vedetele au fost filmate pe ascuns VIDEO

Vaccinurile împing agenți patogeni să evolueze și să devină din ce în ce mai periculoși

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Dobânda de Referință a lui Isărescu, care a impus pe rând 3 recorduri mondiale în acest an, a UMFLAT pe spinarea românilor profiturile băncilor străine din România cu pâna la 120%

7 reguli când faci sex la telefon. Ce trebuie să ştii înainte de a tasta numărul

Active News - Cristian Dogaru - "Cu care Licurici ne va fi mai bine?" Trump-Netanyahu sau Federalista-UE? Autorul "nu vede niciun motiv de bucurie dacă schimbăm Stăpânul (Progresist)". Este o concluzie Fundamental Greșită pentru Soarta Țării Noastre

În comă alcoolică la 8 ani, după ce a băut ţuică

Hyeon Chung, forfait pentru Roland Garros din cauza unei accidentari

Ludovic Orban, audiat la Parchetul General

Poziţii sexuale pentru persoanele plinuţe. Ce să faci ca să simţi plăcere când eşti supraponderal

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Din cauza opoziției, Republica Moldova nu va primi în acest an 100 de milioane de euro din partea UE (ministrul de finanțe)

Cum arată ACTRIŢELE PORNO când nu joacă în filme XXX. Imagini INTIME cu frumuseţi erotice în timpul liber FOTO

Fostul preot Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General. Ar fi vizat într-un nou dosar

5 mesaje haioase pe care le poţi lăsa în parbrizul maşinii când ai blocat pe cineva

ALDE cere noi măsuri de transparentizare a finanțării ONG-urilor lui Soros: Apărăm interesele lui Soros?

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Horoscop: Cele trei semne zodiacale cu care vei avea relaţii toxice, în funcţie de zodia ta

Dăncilă: Urmărim ca, prin noile politici, sectorul agricol să devină un motor de creștere economică

Ultimele postările ale lui Donald Trump în lupta sa cu Rețeaua Progresistă care controlează FBI-ul și Departamentul de Justiție din SUA - LIVE TEXT

Rusia sărbătorește azi la București doi ani de la Anexarea Crimeei cu "Documentarul Crimeea drumul spre casă". Propunem să sărbătorească şi 76 de ani de la ultima Anexare a Basarabiei şi 26 de ani de la sfârtecarea Republicii Moldova.

Bolnavii de cataractă se pot opera acum și la Spitalul Municipal Mangalia

Șmecheriile lui Isărescu care nu răspunde niciodată de nimic. Lia Olguța Vasilescu: "BNR stabilește ținta inflației. Acum fuge de responsabilitate"

Suedia: Partidul Democrații Suedezi (antiimigrație), scor record înaintea alegerilor din septembrie (sondaj)

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

O carte pe zi: "Voci în intemperii", de Sebastià Perelló


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 28, afisate in 1 pagina.

ieri 18:42 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:39 CITATUL ZILEI