23:59
Comentarii Adauga Comentariu

RUŞINE PSD. Cine e Victor Negrescu - fiul lui tăticu care la 29 de ani a ajuns europarlamentar şi la 33 de ani ministru. Trai nineacă. Du-te mă, băiatule, puțin la muncă vreo 20 de ani înainte să aterizezi europarlamentar şi ministru

Nota Redacției=Opinia Fluierul.ro

Victor Negrescu face parte din rândul politicienilor de tip MRU, Julien Cioloş, Eduard Hellvig, politicieni teleghidați de mici să ajungă miniștri, şefi de servicii, prim-miniştri şi să ne conducă

De-asta trebuie făcute alegeri primare ca la americani pentru candidații fiecărui partid şi mai apoi la alegeri pe lista de partid trebuie să poți pune ştampila uninominal pe cine vrei tu pentru ca Sistemul să nu-i bage în față de mici pe acești Jumbix cu muci în nas. Care român credeți că l-ar alege pe Victor Negrescu, fiul lui tăticu, eurodeputat la 29 de ani şi ministru la 33 de ani?



Articol preluat de pe Hotnews

Negrescu (29) pare sa fie "liderul noii generatii de tineri intelectuali de stanga cultivati de PSD".

A fost numit pe vremea cand Victor Ponta conducea partidul presedintele Fundatiei Stanga Democratica. Acesta a explicat intr-un text programatic publicat pe blogurile Adevarul cine sunt fondatorii noii fundatii si de ce este nevoie de o platforma intelectuala a stangii. Liderii noii fundatii isi propun sa rastoarne "hegemonia hegemonia intelectuala a dreptei" si sa spuna "cu voce tare adevarurile stangii", dupa cum anunta unul dintre liderii Fundatiei, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Cine este insa Negrescu?

Victor Negrescu a declarat pentru HotNews.ro ca tatal sau se numeste Ion Negrescu, ca este fost diplomat si fost consul al Romaniei la Bruxelles.

Surse politice si din MAE au declarat initial pentru HotNew.ro ca tatal lui Victor Negrescu se numeste Dragos Negrescu, ca a lucrat la Bruxelles insa persoana cu acest nume nu a fost consul ci a ocupat alte functii, asa cum se arata in articol.

Acesta a parut sa vina din neant cand a fost retrasa Ecaterina Andronescu de pe lista de europarlamentare. Potrivit surselor HotNews.ro, Negrescu a fost promovat in interiorul partidului de catre fostul lider al PSD, Mircea Geoana.

Presa raporteaza putine informatii relevante si se opreste la detalii derizorii, cum ar fi faptul ca la alegerile din 2008, pe cand avea 22 de ani, cand tanarul Negrescu a candidat la parlamentare facandu-se remarcat cu propunerea de a reduce pretul la prezervative.

"Trendul ascendent înregistrat de aceste statistici, coroborat cu faptul că media europeană a TVA la prezervative este de 10%, m-au determinat să aduc pe agenda publică o astfel de propunere", explica Negrescu. Dar nu prin asta s-a facut cu adevarat remarcat la 22 de ani, ci prin calitati de antreprenor.

Aceste calitati le dezvaluie chiar el, intr-un articol de promovare publicat in ianuarie 2008 intr-o publicatie economica din trustul controlat de Dan Voiculescu.

Articolul noteaza ca, pe langa multe alte activitati, Negrescu "detine o companie care se numeste Esprit Consulting , o companie de consultanta in resurse umane pe care a infiintat-o in urma cu un an si care are in prezent un profit de peste 100.000 de euro. Compania ofera traininguri, recrutare si consultanta pe diverse domenii de specialitate: campanii on-line, redactarea de proiecte europene sau consiliere. Esprit Consulting are in prezent peste 20 de angajati si dezvolta proiecte in mai multe zone din tara prin produsele oferite".

Aici trebuie subliniat totusi performanta de a face prima suta de euro la 22 de ani din consultanta pe proiecte europene si consiliere. In paranteza fie spus, Negrescu de azi, care isi pronune sa strige adevarurile stangii, denunta goana dupa profit. In textul manifest de care aminteam la inceput, scrie asa: "Ţi se pare că societatea a devenit prea individualistă şi că solidaritatea socială pe care sunt clădite comunităţile trebuie să îşi regăsească drumul în societatea românească. Atunci cu siguranţă nu aprobi discursul dreptei politice din ultimii 20 de ani, care îi blamează pe cei mulţi pentru faptul că nu acceptă politica austerităţii şi că nu îşi sacrifica viaţa căutării profitului imediat ".

Tot gratie publicatiei din trustul Voiculescu care doreste sa-l prezinte pe tanarul Negrescu in culori cat mai roz mai aflam ceva relevant despre el.

"Provine dintr-o familie respectabila, realizata, cu parinti profesionisti, Victor a ales sa nu se lase impins de la spate. Asa incat impinge el lucrurile dupa cum simte, este sigur de rezultate, nu-si iroseste timpul dupa modelul „baiatul lui tata“ sau „totul de-a gata“.

Azi e la Cluj, la noapte are treaba la Oradea, maine are examen sau afaceri la Bucuresti.

Si-a luat viata in maini in 1997, atunci cand familia lui a plecat la Bruxelles, gratie meseriei de diplomat a tatalui. „In 1997 m-am vazut parasutat intr-o tara despre care nu stiam nimic si a carei limba nu o cunosteam deloc. Uimitor si pentru mine, in trei luni am si invatat limba si am si obtinut locul doi pe scoala“, povesteste Victor"

Cine ar putea fi insa tata? Revista lui Voiculescu n-a dezvaluit identitatea diplomatului.

Potrivit surselor HotNews.ro, tata se numeste Dragos Negrescu. Acesta isi povesteste singur cariera intr-un interviu publicat in 2013 pentru o publicatie din afara. Din acest interviu acordat de Negrescu-tatal aflam intamplator si cine a fost bunicul tanarului Negrescu:

"My father used to be the general manager of a foreign trade company dealing with metals. In all the socialist countries, the state had a foreign trade monopoly, and different companies focused in specific products. My father’s counterpart in the Soviet Union was Yuri Brezhnev. Whom I met when I was 10 years old".

Negrescu-tatal povesteste ca a reusit sa se angajeze pentru scurt timp inainte de 89 la Ministerul Metalurgiei gratie relatiilor lui Negrescu - bunicul in sistem si ca ulterior s-a angajat la Institutul de Economie Mondiala , unde a fost coleg cu Misu Negritoiu.

Pe Negrescu-tatal il gasim apoi in diverse functii: la Agentia Romana de Dezvoltare condusa de Negritoiu pe vremea guvernului Vacaroiu, consultant economic la Delegatia Comisiei Europene din Romania, la Fondul Proprietatii de Stat in guvernul Nastase, apoi inapoi la Delegatie, subsercretar de stat la Ministerul de Externe pe probleme europene , la Banca Nationala etc. (Vezi detalii in interviu).

Pe unde a lucrat tatal in trecut va trece si fiul, care l-a si depasit ajungand vicepresedinte PSD. Negrescu-fiul a fost consilier de comunicare la externe prin 2009 si consilier la ministerul economiei prin 2013.

Contactat de HotNews.ro, Victor Negrescu a negat in prima faza ca tatal sau este una si aceeasi persoana cu Dragos Negrescu, insa toate sursele HotNews.ro din PSD si Ministerul de Externe au indicat fara ezitare ca noul vicepresedinte PSD este fiul lui Dragos Negrescu, fost subsecretar in MAE.

Pe pagina sa de Facebook, Negrescu-fiul se prezinta astfel:

"Victor Negrescu (n. august, 1985) este un politician român, membru al Partidului Social Democrat, cel mai tânăr europarlamentar român, ales în Parlamentul European în luna mai 2014. Activează în Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi este membru permanent în Comisia pentru bugete şi în Delegaţia la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. Mai deţine calitatea de membru supleant în Comisia pentru afaceri juridice, Comisia pentru afaceri constituţionale, Delegaţia pentru relaţiile cu Canada.

Victor Negrescu a venit în Parlamentul European cu un set de proiecte prin care urmăreşte facilitarea accesului la fondurile europene pentru statele membre UE, promovarea Garanţiei europene pentru Sănătate şi uniformizarea cerinţelor sistemelor de educaţie din UE astfel încât elevii şi studenţii din statele membre să nu mai fie nevoiţi să-şi echivaleze studiile.

Este iniţiatorul la Bruxelles al proiectului „Delegaţia Transilvaniei şi Banatului" pe lângă Uniunea Europeană, care promovează valorile locale ale regiunii Transilvaniei în Parlamentul European. Este primul europarlamentar român care a introdus în dezbatere şi analiză un Proiect Pilot - Accesul la Sănătate pentru persoanele din mediu rural.

Victor Negrescu este, începând cu anul 2009, respectiv anul 2012, cadru universitar la două universităţi din Bucureşti: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Universitatea Dimitrie Cantemir. A fost consilierul vicepreședintelui Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European, Titus Corlățean în perioada 2008-2009. A lucrat ca jurnalist la Radio France Internationale şi a colaborat cu revista Le Monde diplomatique.

Victor Negrescu a terminat studiile preuniversitare în străinătate, în cadrul Longchamp School – Bruxelles, Belgia (1997-1998), Notre Dame des Champs Institute – Bruxelles, Belgia (1998-2001), «Victor Duruy» Highschool - Paris, Franța (2001-2004). Este licenţiat în ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2008.

Doctoratul în ştiinţe politice îl obţine în anul 2011, în cadrul Şcolii Naționale de Studii Politice și Administrative cu specializarea relații internaționale și studii europene. De asemenea în cadrul doctoratului a parcurs un stagiu academic la Colegiul European din Brugges. În anul 2012 obţine un MBA în cadrul Academiei de Studii Economice și CNAM Paris.

Victor Negrescu este în politică de 11 ani, neschimbând niciodată partidul în care a activat (Partidul Social Democrat). A ocupat pe rând funcţiile de Vicepreședinte PSD sector 3/ Purtător de cuvânt, Președinte PSD Alba Iulia, președinte-coordonator național PES Activists România. Din 2007 coordonează activitatea PES Activists România în calitate de preşedinte. PES Activists România este o structură compusă din peste 7000 de membri și simpatizanți PSD de toate vârstele interesați în politica europeană. "

La europarlamentarele din iunie 2014, alianta PSD-PC-UNPR la europarlamentarele a obtinut 16 locuri, insa Ponta a decis sa o retraga pe Ecaterina Antonescu de pe lista astfel ca mandatul sau a revenit urmatorului clasat.

De notat ca, potrivit surselor HotNews.ro, ajunge pe locul 17 pe lista de europarlamentare a PSD din 2014 gratiei prieteniei cu primarul de Buzau, Constantin Bosodeala. Acesta a fost trimis in judecata in iunie 2014 pentru abuz in servici u cu consecinte deosebit de grave.

Boscodeala a fost condamnat pe 10 februarie in prima instanta la cinci ani de inchisoare, fiind acuzat ca a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei clubului de fotbal Gloria Buzau. Cateva zile mai tarziu dupa condamnare, Boscodeala a anuntat ca presedintele PSD, Victor Ponta, nu i-a acceptat demisia astfel incat ramane in continuare la sefia organizatiei judetene a PSD Buzau.

Negrescu are deschis birou de europarlamentar la Buzau. Potrivit declaratiei de avere din 2014, nu detine case, terenuri, masini sau credite, ci veniturile au fost de 88.604 lei, majoritatea, 56.080 lei, din contract de drepturi de autor la European Project Management Specialists.

Nu are declarate case, terenuri, maşini, credite, bunuri de valoare.

Sursa: Hotnews

N.Red. Astăzi fiul lui tăticu a ajuns ministru la doar 33 ani. Rușine PSD. Rușine Dragnea.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

OLANDA - GERMANIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING: Meciul de care depinde calificarea României în semifinalel CE

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

SUA. Încă o manipulare progresistă s-a încheiat în coadă de peşte...Procurorul special Mueller a depus raportul de investigații fără a pune sub acuzare pe nimeni din cercul lui Trump în legătură cu Rusia

SCANDAL în lumea INTERLOPĂ. SOŢIA lui Ion Clămparu "a fugit" cu un alt BĂRBAT FOTO

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Cea mai mare surpriză a turneului de la Miami! OUT din turul al treilea după un colaps cum rar se vede, Naomi Osaka poate pierde fotoliul de lider mondial. Ce șanse are Simona și cine o mai poate depăși pe niponă

​Euro 2020, preliminarii: Spania, victorie la limită cu Norvegia (2-1) în grupa României; Italia a învins Finlanda (2-0) - Rezultatele serii

"Comicărie, rușine, nu se poate așa ceva la echipa națională". Cornel Dinu, scos din minți de un detaliu care a trecut neobservat: "Mă opresc aici, mă apucă pandaliile!"

Digi24 Au crescut salariile medicilor, au crescut și șpaga și dezinteresul în spitale. "Că îngrijește 2 sau 100, el și-a luat banul"

Fostul lucrător bolșevic în Ministerul de Externe al Regimului Bolșevic condus de Ana Pauker progresistul Mihai Șora face pe deontologul despre decizia Guvernului Grindeanu: "Niciun oac-oac nu i se iartă unui om de Stat"

VIDEO Operațiune dramatică de salvare pe nava de croazieră Viking Sky, după ce motoarele au cedat

Ioan Becali, povești 'nebune' din închisoare: "Mă, tu ești homosexual? Da, sunt! De mâine...". Când se eliberează Borcea, 'menajera' din celulă și momentul în care fostul acționar de la Dinamo s-a speriat teribil: "Victoraș, vino că m-am văzut!"

Proteste de amploare în Germania față de legea europeană a copyright-ului în internet

Bianca Andreescu la superlativ: victorie cu repetiție în fața lui Kerber, al zecelea succes consecutiv și calificare în optimile de la Miami. Adversara din "sferturi" și cât urcă în clasamente

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 martie

Turcia: JP Morgan și alte bănci sunt anchetate după deprecierea semnificativă a lirei

INTERVIU INTEGRAL "Gândurile lui Cristoiu": Există calcule ca referendumul să se facă la alegerile prezidențiale. Întrebarea va fi în legătură cu Dragnea

"Regina dramelor". Darren Cahill intervine în polemica iscată de Kerber prin atacul neobișnuit la adresa Biancăi Andreescu

Simona Halep a aflat când joacă în turul III la Miami. Organizatorii au anunțat ora meciului cu Polona Hercog

"A fost o decizie de ultim moment, e grozav!". Prima reacție după victoria mare a Simonei Halep la Miami + duel cu o româncă în turul următor

Julia Goerges: "A fost o decizie de ultim moment să joc cu Simona la dublu. Facem echipă bună"

A început 'războiul' Ioan Becali vs. soția lui Regehcampf. 'Giovani' anunță: "Stanciu nu a plecat pe 10 milioane și nu are două milioane salariu. Atât a costat! Mai făceam și eu d-astea, dar cu un Ilie Dumitrescu"

Darren Cahill intervine în polemica iscată de Kerber prin atacul neobișnuit la adresa Biancăi Andreescu. Moment de sinceritate al australianului

Naomi Osaka, în pericol să piardă locul 1 WTA după eliminarea de la Miami. Ce șanse are Simona Halep să redevină lider mondial

LIVE BLOG | Niculescu - Wozniacki se joacă ACUM, în turul III, la Miami. E loc de revenire? Daneza a servit pentru victorie, dar Monica i-a "tăiat" ritmul și a forțat intrarea în tiebreak

Lider PSD îl ia peste picior pe Iohannis: În frac și papion, ne anunță că vrea referendum. Avem și noi idei

Theresa May, presată să plece din fruntea guvernului: Mai mulți miniștri pregătesc înlăturarea ei, pe fondul haosului privind Brexit-ul

​ATP Miami: Radu Albot, aproape de surpriză cu Roger Federer; Anderson și Tsitsipas merg mai departe; Zverev, Cilic și Khachanov au părăsit competiția (Rezultatele complete)

Lovituri israeliene asupra Fâșiei Gaza, ca ripostă la lansări de încărcături explozive

Paradă naționalistă a liderilor PSD, la Brașov. Ștefănescu: PSD e singurul partid românesc, nu e finanțat din străinătate / Teodorovici: Să înțelegem cine dorește binele acestei țări

​Box: Bogdan Dinu, învins prin KO de bulgarul Kubrat Pulev

VIDEO Scandal la mitigul PSD de la Brașov. Un protestatar și un susținător PSD s-au luat la bătaie

Angelique Kerber, reacție DURĂ după înfrângerea în fața Biancăi Andreescu: Ești cea mai mare regină a dramelor pe care o știu

Spania - Norvegia 2-1, în preliminariile EURO 2020

​WTA Miami: Bianca Andreescu, Petra Kvitova și Kiki Bertens s-au calificat în optimi; Naomi Osaka, Angelique Kerber și Julia Goerges au fost eliminate (Rezultatele complete)

Un bărbat a fost ȘOCAT să găsească un ȘOBOLAN MORT în cutia sa de Coca-Cola, imediat după ce a terminat băutura. Compensația DE TOT RÂSUL, din partea companiei | FOTO

Cea mai dură reacție după Suedia - România 2-1. Un nume mare voia 'mazilirea' lui Stanciu: "Afară! Îl scoteam după 30 de minute"

Profesoară din Bucureşti, VEDETA în filme PORNO FOTO

Box: Bogdan Dinu, învins prin KO de bulgarul Kubrat Pulev

Reacția lui Iohannis după ce Dăncilă a anunțat mutarea ambasadei la Ierusalim: Demonstrează totala sa ignoranță în domeniul politicii externe / Nu există nicio decizie

VIDEO Elicopterul Defiant realizat de Boeing și Sikorski a efectuat primul zbor de test. Cum arată neobișnuitul aparat de zbor

Dăncilă: Dragnea va promova legi ce vor acorda cetățenie română pentru evreii ce au părăsit țara sub comunism și pensii pentru supraviețuitorii Holocaustului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Răzvan Pîrcălabu, președinte FR de Lupte: "Ar fi o normalitate să readucem un titlu olimpic în România"

Interviu cu scriitoarea Andreea Răsuceanu. Despre ce scriu azi scriitorii români buni și de ce merită ei citiți

Care vor fi tendințele în România în materie de călătorii din anul 2019

Două cutremure cu magnitudinea de 5,4 grade și 6,3 pe scara Richter s-au produs în Indonezia

Eugen Tomac, discuții la "Lincoln Day" cu Donald Trump Jr. Ce i-a spus fiul președintelui SUA despre România | FOTO

Codrin Ștefănescu: PSD este singurul partid românesc, format din oameni normali, muncitori, nu ca ceilalți

Digisport: Cahill, după gestul controversat al lui Kerber la adresa Biancăi Andreescu. Cum s-ar fi comportat Simona Halep

Serena Williams s-a retras de la Miami și ratează "sfertul" cu Simona Halep. Motivul invocat: "Sper să revin anul viitor!"

Momente de groază în preliminariile EURO. A rămas întins pe teren după o lovitură la cap, dar reacția medicilor i-a uimit pe toți. FOTO

Străzile "uitate" din centrul orașului Cluj-Napoca, de nerecunoscut în urma unor proiecte de 15 milioane euro

Andreescu, în conflict cu Kerber la finalul victoriei mari de la Miami: "Ești cea mai mare regină a dramelor! pe care o știu". VIDEO | Momentul incredibil la acest nivel și reacția de campioană a Biancăi

​WTA Miami: Monica Niculescu, eliminată de Caroline Wozniacki după un meci de uzură

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 martie

Serbia: Continuă protestele săptămânale împotriva președintelui Aleksandar Vucic

Tenis: Monica Niculescu, învinsă de Caroline Wozniacki, în turul al treilea la Miami (WTA)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2231, afisate in 38 pagini.



ieri 06:05 CITATUL ZILEI