23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Ninel Peia, președintele Partidului Neamul Românesc, le cere Președintelui Iohannis, Primului Ministru Dăncilă, și Președinților Camerelor Tăriceanu și Dragnea să organizeze de urgență Referendumul Pentru Familie inițiat de 3 milioane de români

Foto: Banner al suporterilor care susțin referendumul Pro-Familie "Române, Creștine, Ar Trebui Să Știi Familia=Mamă+Tată+Copii"





Ninel Peia, președintele Partidului Neamul Românesc, le cere Președintelui Iohannis, Primului Ministru Dăncilă, și Președinților Canmerelor Tăriceanu și Dragnea să organizeze de urgență Referendumul Pentru Familie inițiat de 3 milioane de români

Iohannis, Dăncilă, Tăriceanu, Dragnea şi Orban, fiţi români, ascultaţi voinţa Neamului Românesc!

Chemaţi poporul la Referendumul pentru Familie, nu mai puneţi urechea la trompetele lui Soros şi ale globaliştilor şi începeţi să daţi Neamului Românesc ceea ce i se cuvine de drept: să îşi rânduiască singur existenţa sub Soare. – Ninel PEIA, Preşedinte Partidul Neamul Românesc, Deputat Român (2012-2016)

Acesta este un apel cătrei cei ce conduc, astăzi, destinele României şi cele ale compatrioţilor mei.

Voi, conducători ai României, ascultaţi voinţa Neamului Românesc şi aprobaţi degrabă Referendumul pentru Familie. Orânduind repede acest lucru veţi dovedi că strigătele poporului ajung la urechile voastre Europa îşi revine în simţiri, iar România trebuie să o urmeze grabnic dând exemplu de mare demnitate şi înclinare către legile cele mai drepte de pe lume la baza cărora stau imuabilele legi ale lui Dumnezeu .

Iohannis, încetează să te mai porţi de parcă ai descinde din când în când în România de pe o altă planetă, “Planeta minunaţilor”. Coboară pe Pământ şi adună-te lângă familia tradiţională, lângă mame şi copii, lângă românii care de veacuri ştiu exact ce este firesc şi care respectă datinile cu mare sfinţenie. Dă semne de trezie, domnule preşedinte, altfel nu vei fi decât un rând în cartea istoriei Neamului Românesc. Un rând mic şi neînsemnat…

Doamnă Viorica Vasilica, a fi premier nu exclude ideea de a fi român curat la suflet. Dacă ai ceva de spus, dacă e adevărat că iubeşti portul nostru strămoşesc, foloseşte-ţi firea neconflictuală şi salvează-ţi sufletul. Cheamă românii să hotărască că nefireasca împerechere nu se ridică deasupra legii româneşti şi nici a hotărârilor europene.

Domnule Tăriceanu, de când vă jucaţi de-a PSD-ul liberal aţi adoptat imaginea prăfuită a fanariotului de rând. Dispreţuiţi dansând la mesele bogate ale Satanei şi vă îndepărtaţi zi de zi de talpa Ţării. Treziţi-vă la realitate şi dovediţi că nu deageaba aţi avut cinci sau şase neveste, ci tocmai pentru că homosexualitatea nu este drumul cel drept al unei vieţi curate şi împlinite. Chemaţi poporul la Referendumul pentru Familie, nu mai puneţi urechea la trompetele lui Soros şi ale globaliştilor şi începeţi să daţi Neamului Românesc ceea ce i se cuvine de drept: să îşi rânduiască singur existenţa sub Soare.

Domnule Dragnea, nici mustaţa de miliţian şi nici purtarea nu vă va salva (cu Satana Soros nu faci pact niciodată). Dovediţi măcar acum că ştiţi ce e important pentru devenirea românilor şi luaţi atitudinea pe care vi-o cere Ţara. Odată şi odată tot va trebui să daţi la spate meschinăria care străpunge sticla televizoarelor jignind zilnic milioanele de români care vor dreptate şi viaţa pe care o merită.

Domnule Ludovic Orban, o parte din români te cred lider al Opoziţiei, dar de când conduci PNL parcă nici nu mai ştii cum te cheamă. Privirea ta pierdută în zare şi glasul molcom nu te fac politician şi cu atât mai puţin politician român. Cum poţi observa, dacă ai putinţa acesta, Ţara asta trece prin clipe grele decise tocmai de cei care sunt convinşi că sunt politicieni, dar au uitat că sunt, înainte de toate români. Demonstrează, domnule, că eşti lângă poporul din care te-ai ridicat ca politician. Revino la matcă, simte puterea Neamului Românesc şi dă-i şansa să îşi spună cuvântul, cere cât mai iute Referendumul pentru Familie până când nişte indivizi care nu urmează vrerea Domnului vor cere ca steagurile curcubeului să fluture lângă sfântul nostru drapel!

Doamnă, domnilor, uitaţi de Soros şi de directivele lui mondiale, uitaţi de răcnetele blestemaţilor de neomarxişti, îndepărtaţi-vă de nimicuri şi alungaţi bicisnicia care s-a aşezat netrebnic peste clasa politică şi reveniţi lângă Neamul Românesc, lângă poporul vostru. Odată în viaţă luaţi decizia de a fi, pentru o clipă, mari Bărbaţi de Stat şi aşezaţi-vă lângă durerile şi speranţele poporului.

Oameni buni Referendumul pentru Familie a devenit, odată cu hotărârea Curţii de la Strasbourg, un imperativ, nu o alegere. Decizia, într-o democraţie curată, aparţine Neamului Românesc şi nu a unor vectori înveninaţi şi puşi să slujească Răul pe Pământ.

Doamnă, domnilor, în caz că nu ştiţi despre ce vorbesc, vă rog să citiţi rândurile de mai jos. Europa se întoarce la valorile ei supreme, să fim şi noi acolo unde se pun bazele dreptăţii omenirii. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

“Cei 47 de judecători din cele 47 de țări ale Consiliului Europei, care alcătuiesc inima Curții de la Strasbourg (instanța pentru cele mai importante drepturi ale omului din lume), au decis, în unanimitate, că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor”. Curtea a adăugat, de asemenea, că nu există nici o astfel de discriminare, deoarece „Statele sunt libere să rezerve căsătoria doar cuplurilor heterosexuale”.

Ninel PEIA, Preşedinte Partidul Neamul Românesc, Deputat Român (2012-2016)

Foto: Banner al suporterilor care susțin referendumul Pro-Familie "Române, Creștine, Ar Trebui Să Știi Familia=Mamă+Tată+Copii"




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Republicăm acest articol după fabricarea de probe false de către procurorii DNA. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

FERIȚI-VĂ DE ORICE INGINERII SOCIALE. Ce a schimbat neo-marximul 2.0 numit PROGRESISM față de marxismul clasic implementat de Lenin și Stalin. Popper a inventat și Soros a aplicat INGINERIA SOCIALĂ FRAGMENTARĂ în locul INGINERIEI SOCIALE CENTRALIZATE

UE. Vaccinul împotriva hepatitei B: Curtea de Justiție a Uniunii Europene recunoaște legătura între vaccinul Hepatitei B și îmbolnăvirile cu scleroză multiplă

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Simona Halep poate redeveni lider mondial mult mai repede decât se aștepta. "Cheia" se află la Simona: condițiile pe care trebuie să le îndeplinească + scenariul în care trece cu doar un punct peste Naomi Osaka

Pisica Choupette, desemnată moștenitoare a lui Karl Lagerfeld. Ce sumă fabuloasă îi revine felinei

LIVE BLOG | Halep - Tsurenko, în optimi la Dubai, în jurul orei 10:30. Duel-bis: Simona și-a dominat adversara în urmă cu o săptămână. Anunțul făcut de Lesia: "Voi avea un plan exact"

Fostul lucrător bolșevic în Ministerul de Externe al Regimului Bolșevic condus de Ana Pauker progresistul Mihai Șora face pe deontologul despre decizia Guvernului Grindeanu: "Niciun oac-oac nu i se iartă unui om de Stat"

Mircea Drăghici va fi nominalizat de PSD la conducerea AEP

​FOTO Noi informații despre viitorul Terminal 2 al Aeroportului Otopeni: Cum ar putea arăta și cum se va ajunge la el

Tudose: Statul paralel este Dragnea, fiindcă el lucrează pe lângă stat

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

"A fost manipuată de Lesia Tsurenko". Reacția WTA și L'Equipe după emoțiile din al doilea set al meciului Simonei Halep: "A fost cu spatele la perete, dar s-a calificat în sferturi"

Simona Halep, mulțumiri speciale: "Este o onoare! A fost o plăcere să câștig în fața dumneavoastră". 'Radiografia' succesului cu Țurenko și așteptările de la următoarea adversară

Bancul zilei: Piatra funerară a unui ministru

Ministerul de Externe al Republicii Moldova condamnă acțiunile Rusiei în cazul celor doi piloți moldoveni

Situație hilară: Secția specială pentru anchetarea magistraților a nregistrat o plngere a luju.ro mpotriva lui Timmermans, Vera Jurova și Angela Cristea

Andra Gogan, scene vulgare în faţa unor copii de 12 ani

Microsoft a descoperit atacuri cibernetice inițiate de grupări rusești ce au luat la țintă diverse instituții europene, inclusiv din Romnia

Alexandru Maxim, de neînțeles: "Ceva nu e în ordine cu copilul ăsta"

Tenis: Tiafoe, învins în turul inaugural la Delray Beach; Del Potro, la prima victorie din 2019

Naomi Osaka, eliminată de la turneul de la Dubai: A fost ceva de neînțeles, un dezastru

FOTO | "Ce frumusețe e". Numele "greu" din fotbal care a urmărit din fața TV-ului meciul dintre Simona Halep și Eugenie Bouchard: "Produce mulți bani, așa că..."

Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai (WTA)

LIVE BLOG | Halep trage de ea și o învinge din nou pe Tsurenko, în două seturi. Românca s-a calificat în sferturile turneului de la Dubai, după a 10-a victorie pe 2019

O pană de curent afectează zeci de mii de berlinezi

O parte dintre uriașele coloane de la Stonehenge au fost transportate peste 200 km pe uscat, arată o nouă teorie

Comunitatea științifică, cu sufletul la gură! O navă spațială va TRAGE cu gloanțe în spațiu, peste două zile. Succesul misiunii, de importanță crucială | VIDEO

"Prea bătrână pentru a purta un costum". Gwyneth Paltrow se retrage din francizele Marvel

Business report: 4 din 10 romni lucrează legal pe salariu minim; Cum se va calcula ROBOR după noua formulă, dacă va fi implementată

Dragnea, despre organizarea unui Congres PSD: Cred că e total inoportun să vorbim despre asta acum

Dotarea Armatei cu transportoare blindate Piranha 5 ntrzie. Turela transportorului nu a trecut primele teste - ministrul Apărării

VIDEO Lyon - Barcelona 0-0 / Defensiva lyoneză a fost de netrecut - A șasea remiză consecutivă pentru gazde n acest sezon

Ariana Grande, pe primele trei locuri ale Billboard Hot 100 - o premieră de la Beatles

ProSport Live | CFR, în derivă: Dan Petrescu, înapoi în Liga 1 Betano? Halep joacă împotriva lui Tsurenko la Dubai

Cuc, demisionar la Transporturi în Guvernul Tudose în 2017, propus din nou în funcție în Cabinetul Dăncilă

Cea mai căutată MESERIE din România. Unul din șase angajați câștigă peste 7.000 lei pe lună

ȘTIRILE OREI 12.00

Primăria Sibiu cumpără 10 autobuze de la producătorul romn BMC Truck Bus

Video Mii de oameni au protestat mpotriva antisemitismului n Franța

Dâmbovița: Femeie acuzată că atacă bebeluși pe stradă în Târgoviște; ea a fost internată la Psihiatrie

Tenis: Tsonga, eliminat în primul tur la turneul ATP de la Marsilia

Obligațiunile Elefant Online intră miercuri la tranzacționare pe ATS-ul BVB

Daniel Suciu, propus de PSD la Ministerul Dezvoltării, a împrumutat partidul cu 37.000 lei

​Champions League: Remize albe n meciurile serii: Liverpool vs Bayern Munchen și Lyon vs Barcelona

Ieșenii așteaptă un stadion plin la meciul cu campioana CFR Cluj. "Suporterii ne pot duce spre play-off" Prețuri speciale la bilete pentru partida contra liderului

VIDEO Liverpool - Bayern 0-0 / Calificarea se decide la Munchen - Cormoranii nu au cștigat niciun meci n deplasare n actuala ediție a competiției

V-ar plăcea să plătiți un impozit de 10 lei la un salariu de 5.000 de lei? Atâta au plătit în 2015, firmele austriece (fără bănci) ca impozit pe profit, statului român, la o uriașă cifră de afaceri de 8,047 miliarde de euro. ANALIZĂ FLUIERUL:RO

mpietrirea canonică a inimilor: criza ucraineană a Ortodoxiei

Prima reacție a lui Răzvan Cuc după ce PSD la propus din nou ministru al Transporturilor: Votul primit mă determină să preiau cu și mai multă hotărre proiectele din infrastructură care așteaptă să fie soluționate

Mireasa ISIS Shamima Begum se declară puțin șocată de decizia autorităților britanice de a-i retrage cetățenia

VIDEO | Un star din La Liga este "fanul" banilor românești. A scos un leu din buzunar în direct: "Nu se poate rupe. E din plastic". Cât are în cont :)

FT: Principalele subiecte de dispută în negocierile comerciale dintre Statele Unite și China

[P] Prețurile imobiliarelor n anul 2019

Tenis: Johanna Larsson a pierdut în primul tur la Budapesta (WTA)

Summitul Kim-Trump ar putea fi găzduit de Casa de oaspeți a guvernului din Hanoi; Kim se pregătește să ia trenul spre Vietnam (surse)

Un al treilea pacient a murit la Institutul Marius Nasta / Zeci de operații amnate din cauza infecțiilor nosocomiale

Kim Jong-Un va călători cu trenul până în Vietnam, unde urmează să se întâlnească cu Donald Trump


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1719, afisate in 29 pagini.



ieri 16:08 Dansul lui Zorba
ieri 06:01 CITATUL ZILEI