23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Protest al părinților, în Piața Victoriei, față de OUG 3: Nu se încurajează natalitatea

Părinții au ținut în mâini cartonașe roșii, în semn de penalizare a guvernanților, susținând că una dintre consecințele ordonanței este că pentru calculul CAS se elimină plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizația de concediu efectiv primită de fiecare.

"Este o formă de protest împotriva părților din Ordonanța de Urgență 3/2018, care privește concediile medicale, în care toți bolnavii, mamele care intră în prenatal, sunt afectați, adică urmează să plătească 25% din ceea ce li s-ar cuveni, ceea ce este foarte mult. Legea a fost făcută, din ce înțeleg, ca cei din IT să primească drepturile luate, doar că nu s-a luat în calcul și cum vor fi afectați ceilalți care intră în concedii medicale. Și sumele sunt extrem de mari. Personal, voi avea lipsă peste 800 de lei, în momentul în care voi intra în prenatal, peste două săptămâni. Nu pot să spun exact suma, salariul fiind confidențial, dar anul trecut se plătea 115 lei, era o sumă fixă la CAS, acum s-a mărit - în inauarie a fost 364, urmând să crească la 25% din ceea ce ni s-ar cuveni. Este foarte mult. Vorbim și de pacienți bolnavi de cancer, de părinți ai căror copii sunt în spitale și trebuie să-și ia concediu medical. Sunt niște categorii afectate atunci când au nevoie. Nu este în regulă. S-a promis că se va rezolva problema, însă am zis să venim astăzi aici pentru a-i arăta domnului ministru că acei sub 3% nu sunt de ignorat. Sunt foarte multe mame, inclusiv din cele care sunt aici, care nu știau ce se întâmplă, au aflat de pe grupurile pe care am discutat", a spus Andreea Dumitrescu.

O altă mămică, prezentă la manifestație cu copilul în vârstă de aproape doi ani, a spus că noile reglementări nu îi vor mai permite să beneficieze de concediu medical, dacă micuțul se va îmbolnăvi.

"Nu suntem de acord cu decizia Guvernului de a tăia din banii de concedii medicale, din concediile de îngrijire a copilului. Pe noi nu ne mai afectează acum, dar ne va afecta în cazul în care vom mai avea un copil sau în cazul în care copilul nostru se îmbolnăvește. Atunci va trebui să stau în concediu medical. Deci nu-mi voi mai permite să stau în concediu medicla, pentru că voi lua mai puțini bani. Copilul rămâne cu bunica sau în alte condiții, când ar putea să rămână acasă cu mama lui. Alta va fi formula de calcul și sunt niște bani în minus de care noi avem nevoie. Nu am făcut un calcul cam cât se va scădea, nu mă pricep foarte bine, dar din simulările făcute și din ce am citit, e o sumă consistentă, nu sunt 10-20 de lei. Noi sperăm ca guvernanții să se gândească mai bine și să anuleze Ordonanța, să rămână formula de calcul inițială. Oricum ni se iau destul de multe contribuții", a spus Ramona.

"Sunt o viitoare mămică, mai am un copil. Pe mine momentan nu m-a afectat, pentru că nu am avut concediu nici prenatal, pentru că am lucrat până ieri, dar urmează să am. Impactul este semnificativ, nu mă așteptam. Sincer, am fost luată prin surprindere de această nouă Ordonanță. Protestez pentru că mi-aș dori să fie dată legea înapoi, măcar cum era înainte. Pentru cei care au și rate, nu știu cum se vor descurca. Probabil eu mă voi întoarce mai repede în câmpul muncii, dar e un sacrificiu pe care îl fac în detrimentul copiilor. Ar fi fost mai bine să am această perioadă", spune Valentina.

"De la 500 de lei pe lună, pentru un salariu de 3.000 de lei este foarte mult. Vorbim de primele luni de viață ale unui copil, când ai nevoie de pampers, de lapte praf, de lucruri prin care să asiguri măcar minimul necesar. Dacă nu se încurajează natalitatea, pe viitor va fi mai rău. Mă gândesc că ar fi descurajant - poate o mămică nu poate să asigure strictul necesar pentru copilul ei și nu știu dacă mai are curajul să aducă pe lume un copil în România, pentru că nu poate să-i asigure minimul necesar. Am deja doi copii și îl aștept pe al treilea. Nu îmi va fi ușor. Îi iubesc și sunt sigură că ne vom descurca. Sper ca Guvernul să se focalizeze și pe viitorul României și nu doar pe ce-și doresc ei. Sunt foarte dezamăgită, mi se pare că distrug tot ce s-a clădit din 1989 încoace", a declarat altă mămică.

Protestul a fost organizat pe rețelele de socializare, organizatorii subliniind, în descrierea evenimentului: "Noua ordonanță OUG 3/2018, care presupune a rezolva problema celor cu contract part time și a celor angajați in IT, scade semnificativ veniturile persoanelor aflate în concediu medical. Pacienți, mame ce intră în prenatal, părinți ai căror copii sunt bolnavi etc. După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimină plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizația de concediu efectiv primită de fiecare. La o indemnizație de 3400 lei, în luna Ianuarie, o mămică a primit 3036 lei după ce a fost oprit CAS iar acum, în luna februarie, mămică a primit 2550 lei. Mai exact, i-au fost luați 486 lei. Acestea sunt efectele modificării Codului Fiscal".


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Prostie și Nesimțire Cât Casa. Idioții nu au mai lăsat-o pe Buzărnescu să joace cu jucătoarea mai slabă a francezilor. Va juca Begu care nu a câștigat nimic anul ăsta. Ilie Năstase e revoltat...dar ce folos, au decis...alții.

Medicii care predau la facultate și membrii unui ONG condus de Irinel Popescu se pot pensiona la 70 de ani / Nume grele pe lista beneficiarilor / Ce reproșează unii medici: "Atotputernicii blochează posturile din spitale, iar tinerii pleacă din țară"

Cele mai frumoase mesaje de Sfantul Gheorghe: La mulţi ani Georgeta, George, Gheorghe, Geta, Gheorghiţă...!

Faze tari: Țara în care nu se mai permite anonimatul pe internet, din 2020; Cum arată preotul care se pregătește pentru o competiție de haltere; S-a îndrăgostit de un roboțel

Utile: Primele semne care indică autismul la copii; Cum scapi de alergia la ambrozie; Cum scazi glicemia în mod naturist

Marele Duce Jean al Luxemburgului a decedat la vârsta de 98 de ani

Andronescu: Încercăm să găsim soluții să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă / Se vor dubla locurile la școlile profesionale

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

SUA: Donald Trump susține că nu poate fi demis de Congres

Nigeria: Un polițist lovește o procesiune de Paștele catolic (10 morți, 30 de răniți)

VIDEO | Gestul incredibil făcut de Ilie Năstase, care a stârnit o reacție dură: "Este un golan, general al armatei române"

Ministerul Educației, tăieri DRASTICE de locuri în învățământul preuniversitar/ Câte clase de liceu vor dispărea

Iranul consideră "ilegale" sancțiunile americane / Gardienii Revoluției amenință cu închiderea strâmtorii Ormuz

Fotbal: Liviu Ciobotariu (FC Botoșani) - Un rezultat de egalitate era echitabil

Donald Trump va face o vizită oficială în Marea Britanie în luna iunie -presă

​​Subiectele zilei: Cum l-au ironizat pe Dragnea actorii Teatrului de Comedie după incidentul "Nimic!"; 98% dintre români sunt afectați de boala secolului; Primarii, somați să dea înapoi statului banii primiți de la Guvern pentru cheltuielile sociale

Apelul jurnaliștilor arestați în Myanmar, în urma unei investigații care a vizat forțele de securitate, respins de Curtea Supremă

Poemul "profund rasist" al unui om politic austriac stârnește furia oamenilor

Digi 24: Radarul, învins de aplicațiile de trafic. Cum află șoferii în 30 de secunde locația echipajului de Poliție

Tenis: Simona Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart (WTA)

Andronescu: Învățământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță și ultimii doi ani de liceu

Merkel și Macron, din ce în ce mai divizați. S-a dizolvat axa franco-germană?

Phenianul confirmă vizita lui Kim, "în curând", în Rusia (KCNA)

Incendii de vegetație într-o zonă mlăștinoasă din Marea Britanie

Google "se răzbună" pe angajații care atrag atenția asupra problemelor de integritate din interiorul companiei

FCSB trimite un jucător la naționala Ungariei. Mijlocașul a fost convocat pentru acțiunea care va avea loc zilele următoare

Viorica Dăncilă a făcut o gafă în timp ce vorbea despre educație: A fi educator, învățător sau profesor înseamnă ca tu însuși să înveți zi de zi

Carmen Dan răspunde atacurilor fostului premier Tudose: Un bădăran, un oportunist și un securist

Singurul adăpost non-stop pentru victimele violenței domestice din București, la un pas de a fi închis/ Protest în fața Primăriei Capitalei

​VIDEO Ilie Năstase, filmat aruncând cu cafea peste fotografia lui Traian Băsescu de pe un cort electoral al PMP

Simona Halep, prima declarație după înfrângerea cu Franța: "Îmi pare rău că n-am putut să fac mai mult la dublu pentru a câștiga. Nu consider că am jucat singură"

ULTIMA ORĂ Simona Halep s-a RETRAS din turneul de la Stuttgart, deși făcuse deplasarea în Germania

ULTIMA ORĂ: Simona Halep s-a retras de la Stuttgart, deși făcuse deplasarea în Germania. Motivul invocat

AFP: Zelenski, președintele evreu al "țării pogromurilor"

Germania: Foarte puțini sirieni au acceptat ajutorul de stat german pentru a se întoarce în Siria

Andreea Cosma (PSD), despre eliberarea din funcție a lui Mircea Negulescu: Presedintele Iohannis mi-a câștigat admirația; voi renunța la procesul împotriva lui

Alunecări de teren în Columbia: nou bilanț cu 20 de morți

Bancul zilei: O soție grijulie

Mexic avertizează că întârzerile în fluxul de bunuri de la granița cu SUA sunt dăunătoare pentru ambele state

Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiți în rândul creștinilor. Când se va celebra sărbătoarea în acest an

Bugetul Bucureștiului, de peste 1,4 miliarde de euro, supus astăzi la vot. Ce planuri are Primăria Capitalei cu acești bani

Myanmar: Curtea Supremă a respins apelul final în cazul jurnaliștilor Reuters condamnați la închisoare

Trei din cinci analiști financiari consideră piața imobiliară din principalele orașe ale țării ca fiind supra-evaluată

Cutremur în România

SUA: O femeie din Wisconsin a predat pe Facebook lecții despre fabricarea bombelor, în numele jihadiștilor

Directoarea creșei din Iași unde copiii erau jigniți de educatoare și puși să înjure, dată cu capul de masă de către un părinte

Coșmarul ecologic al Mării Aral s-ar putea repeta? O altă mare, în pericol de a dispărea de pe fața pământului | VIDEO

Încă o suspiciune de meningită meningococică. O adolescentă de 15 ani din Vaslui, transferată în stare gravă la Iași

Prințul Louis al Marii Britanii a împlinit 1 an. Aniversarea, marcată printr-o serie de fotografii | FOTO

VIDEO Liviu Pop vrea să ceară ordin de restricție împotriva lui "Ceaușescu", după ce a fost urmărit și înjurat de protestatar

Ilie Năstase este numit "golan" de un politician PMP, după ce a aruncat un pahar de cafea pe afișul lui Traian Băsescu: "Ești nebun, Iliuță"- VIDEO

India: Prim-ministrul Narendra Modi își exprimă votul, în timp ce alegerile parlamentare intră în a treia fază

Dispută cu primăriile din țară: Finanțele explică finanțarea sistemului de protecție socială

Sri Lanka: Atentatele, comise 'ca represalii la atacul de la Christchurch', conform primelor elemente ale anchetei (ministru)

VIDEO Atacator sinucigaș, surprins de camerele de luat vederi înainte de a detona bomba în una din bisericile din Sri Lanka/ Bilanț actualizat

Participanții în fonduri de pensii solicită Guvernului clarificări privind viitorul Pilonului 2

Caravana greviștilor de la Electrolux vine marți în București pentru a picheta Ambasada Suediei

O soluție multi-funcțională pentru orașele inteligente, câștigătoare într-o competiție pentru startup-uri din energie

Diagnosticul primit de Irina Begu după examenul RMN. EXCLUSIV | Ultimele noutăți despre starea de sănătate a jucătoarei noastre, accidentată în timpul semifinalei Fed Cup cu Franța, de la Rouen

Rusia, suspectată că perturbă cu tehnologie militară traficul în Marea Negră/ "Transmițătorul" s-ar afla într-un palat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1314, afisate in 22 pagini.