23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Nigel Farage: "Sub anchetă ar trebui să se afle nu Rusia, ci miliardarul american George Soros, care a finanţat prin fundaţiile sale cu sume importante mai multe grupări din Marea Britanie care vor răstoarne decizia poporului britanic de la Referendum"

Foto: Donald Trump cu Nigel Farage în liftul de la Trump Tower, în timpul campaniei electorale din SUA



Dacă premierul britanic Theresa May acceptă ca Brexitul - ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - să fie "diluat" sau oprit de susţinătorii apartenenţei la blocul comunitar, Marea Britanie va fi aruncată în cea mai gravă criză constituţională de după al Doilea Război Mondial, a apreciat eurodeputatul britanic Nigel Farage, într-un interviu acordat agenţiei Reuters difuzat luni.

"Scenariul cel mai optimist, cu conducerea jalnică a ţării noastre din momentul de faţă, este ca Brexitul să rămână doar cu numele. (...) Scenariul cel mai pesimist este să ne facă să luăm lupta de la capăt, ceea ce ar însemna o importantă trădare a ceea ce au votat milioane de britanici", a spus Farage, fost lider al UKIP (Partidul Independenţei Marii Britanii) şi unul din principalii susţinători ai organizării referendumului din 2016 la care aproape 52% dintre participanţi au votat pentru ieşirea ţării din UE.

În acelaşi interviu, Farage a lăudat prestaţia lui Donald Trump ca preşedinte al SUA şi a calificat drept isterie alegaţiile privind legăturile dintre campania acestuia şi Rusia.

"Ancheta asta cu Rusia este una din cele mai mari farse la care am asistat în vremurile noastre", a spus el, respingând totodată afirmaţiile privind relaţiile dintre persoana sa şi Rusia sau presupusul rol al Rusiei în Brexit.

"Este o prostie totală şi completă. Poate că am băut şi eu o dată o vodcă, dar n-am fost niciodată în Rusia", a declarat Farage.

Theresa May a acuzat în trecut Rusia de amestec în alegeri şi presa rusă de răspândirea de ştiri false şi de imagini modificate în încercarea de a submina instituţii occidentale. Rusia neagă acuzaţiile că s-ar fi implicat în scrutine din alte ţări, cum a fost referendumul din iunie 2016 din Marea Britanie privind Brexit-ul şi alegerile prezidenţiale din SUA din acelaşi an.

În opinia lui Nigel Farage: "Sub anchetă ar trebui să se afle nu Rusia, ci miliardarul american George Soros, care a finanţat prin fundaţiile sale cu sume importante mai multe grupări din Marea Britanie care vor răstoarne decizia poporului britanic de la Referendum".

"Este nevoie de o anchetă serioasă cu privire la măsura în care George Soros subminează politica din lumea occidentală", a spus eurodeputatul britanic, conform căruia avem de-a face cu "cea mai mare organizaţie pentru campanii politice din lume şi cea mai mare parte dintre oameni neagă acest fapt".

El a respins de asemenea criticile unor comentatori britanici conform cărora acuzaţiile că Soros ar fi pus la cale o conspiraţie au nuanţe de antisemitism. "Cum? Nu-l putem critica pentru că se întâmplă să vină dintr-un mediu evreiesc? Nu este evreu, este ateu", a mai afirmat Farage.

Un purtător de cuvânt al lui Soros a refuzat să comenteze remarcile lui Nigel Farage, menţionează Reuters preluată de AGERPRES


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Bianca Andreescu, de neoprit! A noua victorie consecutivă și calificare în turul trei la Miami pentru jucătoarea de origine română

Fotbal: Victorii clare pentru Anglia și Franța, la debutul în preliminariile EURO 2020

Surpriza zilei la Miami: Monica Niculescu a eliminat-o pe Garbine Muguruza în turul doi (scor 7-6, 4-6, 6-2)

VIDEO/FOTOGALERIE Mii de oameni au venit sa vada cortegiul funerar al Regelui Mihai, pe drumul de la Palatul Regal, la Patriarhie

EXCLUSIV | Cel mai greu meci pentru Ovidiu Herea. Fostul rapidist a deschis "cutia cu amintiri" la ProSport LIVE: "Am dat de niște fundași foarte buni"

SUA: Procurorul special Robert Mueller a predat raportul său privind afacerea rusă

Medic: Educaţie sexuală nu înseamnă să îi înveţi pe elevi să facă sex sau vizionări de filme porno

Tudorel Toader îl acuză pe jurnalistul ProTV Ovidiu Oanță că nu ar fi respectat regulile Ministerului Justiției

Mueller a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016

O actriță din Game of Thrones povestește cum a ajuns să joace în filme pentru adulți: Nu sunt de acord cu stigmatizarea industriei porno. Mă consider o feministă

Handbal feminin: România a câștigat clar meciul de debut în Trofeul Carpați la tineret

60 de persoane evacuate dintr-un restaurant din Râmnicu Vâlcea din cauza unui incendiu | FOTO, VIDEO

Bărbat de 61 de ani arestat pentru relații sexuale cu minore, pe care apoi le șantaja

Ce frumoasă e mama Alinei Erimia!

Robert Mueller a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016

Aventurile unui sofer cu mașina electrică: La stațiile de alimentare, e o problemă cu șoferii mai puțin educați/ Drumul către mare e gratis, dar esti limitat. Cel mai rentabil este să o iei prin Bulgaria.

SCANDAL în lumea INTERLOPĂ. SOŢIA lui Ion Clămparu "a fugit" cu un alt BĂRBAT FOTO

Suedia - România, sâmbătă, de la ora 19:00 | Tot ce trebuie să știi despre debutul tricolorilor în preliminariile Euro 2020

Coreea de Sud acordă încă un ajutor prin intermediul ONU pentru refugiații aflați în Grecia

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: set decisiv! Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

S-a dus la doctor spunând că simte ceva ciudat la fund. Medicii au fost şocaţi să vadă ce are acolo FOTO

Tânăra care nu s-a epilat de 11 ani, umilită de un post TV. "Nu am fost destul de ieșită din comun pentru ei"

Sibiu: Un mort și patru răniți într-un accident produs între Daia și Roșia

Development Minister: Administration Code Will Be Passed by Decree or Government Liability

Klaus Iohannis "evidențiază", la Bruxelles, "rezultatele foarte importante" ale Președinției României la Consiliul UE

CUTREMURĂTOR. Al Treilea Război Mondial ar începe în 2019. Previzunile clarvăzătorului Alois Irlmaier te vor pune pe gânduri

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: Monica face instrucție, câștigând 16 puncte la rând! Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

Biatlon - Cupa Mondială: Johannes Boe a câștigat proba de sprint de la Oslo; clasări modeste pentru sportivii români

Serviciul RCS-RDS de emitere rovinietă și de încasare a taxei de pod la Fetești-Cernavodă prin SMS nu va funcționa două ore

Soţia lui Kamara, Oana, în lacrimi la tv. "Am făcut sex cu acel bărbat, apoi am făcut sex şi cu...." FOTO

ROMANII AU TALENT LIVE VIDEO PRO TV ONLINE 23 MARTIE: Suspans mare, cine merge mai departe

Anamaria Prodan, din nou în Playboy. Imagini incendiare cu sexy-impresara FOTO

LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII. Rețeaua Progresistă prin vuvuzelele ei trece la amenințarea directă a părinților. "Refuzul părinţilor de a vaccina copilul, fără un motiv medical dovedit cu acte, îi poate aduce în faţa instanţei"

Suspectul în cazul atacului armat din Olanda și-a recunoscut vinovăția

Un fotograf român din Austria interbelică este eroul unei expoziții deschise la Viena

Modelul finlandez: Pauzele dese - succesul invatarii rapide

Tortura, videoclipul lui Pepe, INTERZISSUB 18 ANI. Scene XXX cu Roxana Vancea VIDEO

VACCINAREA CU FORȚA. Filipine a anunțat că se pregătește pentru "SCENARIUL CEL MAI GROAZNIC" după s-a descoperit că Vaccinul Firmei Sanofi împotriva Febrei Dengue aplicat OBLIGATORIU în școli pe 730.000 de copii, AGRAVEAZĂ BOALA în loc s-o vindece

FERMA VEDETELOR, DUEL BĂRBĂTESC. Cine a părăsit emisiunea FOTO

Politist bucurestean, trimis in judecata de DNA pentru ca ar fi cerut 4.000 de euro de o persoana aflata in arest pentru camata

ANDRA, prima reacţie în SCANDALUL POZELOR cu EA DEZBRĂCATĂ. Ce a spus MĂRUŢĂ

O femeie bea 30 de doze de cola pe zi de trei ani. Cum a reuşit să nu se îngraşe DELOC

CASTIGATOR ULTIMUL TRIB. Surpriză: cine a pus mâna pe marele premiu de 100.000 DE EURO

Mesajul lui Cătălin Măruță pentru Andra, la finalul celor trei concerte de la Sala Palatului

13 oameni obișnuiți care seamană izbitor de bine cu celebrități: cum arată sosiile lui Leonardo di Caprio, Adele, Ryan Gosling și Audrey Hepburn FOTO

Poliția italiană a confiscat vile ale mafiei în cursul unor razii la Roma

Wikileaks - Cum au fost cumpărate de România avioanele second hand F16, vechi de 30 de ani? Aflăm că suedezii de la Saab au făcut o ofertă României, cu avioane Gripen noi la același preț cu avioanele second-hand F16 și cu investiții suedeze în România

LIVE BLOG | Niculescu - Muguruza, ce luptă! ACUM, la Miami: Monica începe setul decisiv cu 8 puncte câștigate. Scurtele ei sunt fantastice. Halep debutează în turul II, dincolo de miezul nopții. Buzărnescu, repetiție pentru Fed Cup

VIDEO +18 | O cântăreață de la noi, SCENE DE SEX la piscină, cu o prietenă

O femeie a fost despăgubită de ginecologul care a "dezvirginat-o" în timpul unui control

Bianca Andreescu, canadianca de origine română, s-a calificat în turul trei la Miami

Hochei: SC Miercurea Ciuc, calificată în finala competiției Erste Liga

Volei feminin: Victorie facilă pentru campioana CSM București în Divizia A1

Chile: 11 foști militari, condamnați pentru că au incendiat doi tineri în timpul dictaturii lui Pinochet

EXCLUSIV | "Toți sunt la degetul mic al lui Budescu". Dănuț Lupu a reacționat după declarația dată de Șumudică: "La fel și Tănase a vorbit ca să nu tacă" :)

Un bătrân a găsit mai multe femei goale făcând baie în lacul său. Reacţia lui a fost şocantă

Sancțiuni americane împotriva oamenilor de știință iranieni din domeniul nuclear

Declarația săptămânii în fotbalul mondial :). Cum ajunge Pep Guardiola la transferuri "extraterestre": "Merge la șeic, face asta, apoi șeicul transferă banii și a doua zi crește puțin prețul gazului pentru a-și recupera suma"

Actrița Emilia Clarke, din "Game of Thrones", la un pas de moarte după un anevrism cerebral

​Sport Report: Ce avere are Jὒrgen Klopp și câți bani câștigă managerul lui Liverpool?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 246, afisate in 5 pagini.



ieri 06:16 CITATUL ZILEI