23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Progresistul Iohannis: "Avem o prolemă majoră cu Legile Justiției și cu Codurile penale în România". Care ar fi problema? Că au fost votate democratic în Parlament de către majoritatea legitim aleasă?

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în România există "o problemă majoră" cu Legile Justiţiei şi cu Codurile penale, iar soluţia este în ţară, nu afară.

"Avem o problemă majoră cu Legile Justiţiei şi cu Codurile în România şi aceasta trebuie să o rezolvăm în România. Degeaba aşteptăm să vină cineva din afară să ne prezinte o soluţie. Soluţia este la noi", a spus Iohannis în conferinţa comună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi comisarul european Corina Creţu.

El a arătat că "avem soluţii legislative care satisfac şi nevoile sistemului de acasă, dar care satisfac şi criteriile general valabile pe care le numim noi valorile europene".

"De aceea, mă implic foarte mult şi sunt optimist în ce priveşte parcursul final. Acum suntem într-o fază intermediară. Deja, a doua lege a fost trimisă înapoi de CCR pentru îmbunătăţiri, acest proces va mai dura o vreme, evident că aşteptarea mea este ca la final să avem legi care ţin cont de deciziile CCR şi vin să îmbunătăţească întregul cadru, dar pe de altă parte, legi care păstrează, garantează, întăresc independenţa justiţiei şi înlesnesc actul de justiţie în România şi pentru asta eu mă agit destul de mult. Se vede, nu se vede, este partea a doua. Aceste lucruri se ştiu şi aici, la Buxelles, şi nu pornesc de la premisa că modificarea acestor legi va duce automat la o complicare a procesului de phasing out pe MCV sau la complicarea dosarului Schengen, care oricum încă nu este lămurit", a spus şeful statului.

Iohannis a subliniat că, din capul locului, preşedintele Comisiei Europene şi Comisia au fost susţinut acceptarea României în spaţiul Schengen.

El s-a declarat îngrijorat de procedura legislativă referitoare la Legile Justiţiei, arătând că de aceea a vorbit în timpul acestui proces.

"La mine nu au ajuns. Când o să ajungă la mine, o să scriu o scrisoare CCR sau Parlamentului, aici sunt mai multe variante pe care le am", a conchis Iohannis.


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Portretul unui fost lider comunist: Nicolae Ceaușescu - cizmar, geniu, condamnat

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Fratele lui Pablo Escobar a lansat un smartphone pliabil "Pablo Escobar Fold 1". Ținta antreprenorului, compania Apple: "(Apple) îi înșală pe oameni vânzându-le telefoane scumpe, care nu sunt bune de nimic" VIDEO

Infotrafic: Un mort și 4 răniți după ce un șofer a intrat cu autoturismul într-un autotren oprit, pe DN 7 Pitești - Râmnicu Vâlcea

Liban: Consultările pentru desemnarea unui nou premier, amânate cu o săptămână

Radu Boroianu lansează romanul autobiografic "Despovărarea"

Trafic blocat pe DN7. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite după ce o mașină s-a izbit de un TIR

Sanna Marin, 34 de ani, nominalizată să preia conducerea Guvernului de la Helsinki, devenind cel mai tânăr premier din istoria Finlandei

Un lider al protestatarilor irakieni a fost ucis în orașul Karbala, după o manifestație antiguvernamentală

Prințul moștenitor saudit l-a sunat pe Trump și i-a transmis condoleanțe după atacul din Florida

Consilier prezidențial american: Atacul armat de la Pensacola pare să fi fost de natură teroristă

Secretarul de stat american îl va primi marți la Washington pe ministrul de externe rus

Dosarul Colectiv. Prima decizie, pronunțată astăzi, după patru ani de la tragedie. Pedepsele cerute de procurori

Mai multe persoane au fost rănite în urma erupției unui vulcan în Noua Zeelandă

Lanț uman la Bruxelles cu scopul de a atrage atenția opiniei publice asupra necesității unor acțiuni urgente împotriva schimbărilor climatice

Agentul din Serviciile Secrete care a plănuit ruta convoiului lui John F. Kennedy a murit. Ce a spus despre asasinarea președintelui într-un interviu din 2013

ORA 19.00 EDIȚIE SPECIALĂ MARIUS TUCĂ SHOW. Invitat Col. (R) Ionel Boeru, șeful plutonului de execuție al soților Ceaușescu

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu participă, luni, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles

HOROSCOP 9 decembrie 2019: Ce surprize au pregătit astrele pentru ultimele săptămâni ale anului

Saad al-Hariri, premierul demisionar al Libanului, ar putea fi desemnat să formeze noul Guvern de la Beirut

Atletism: Echipa de senioare a României, locul 9 la Europenele de cros

Kirk Douglas a împlinit 103 ani, devenind astfel cel mai longeviv actor din istorie. Cum și-a sărbătorit aniversarea

Clasamentul WTA. Ce loc ocupă Simona Halep, după ultimele modificări

Șeful DRDP Timișoara, ridicat de DNA de la sediul PSD Arad

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins patru case din municipiul Giurgiu

Întâlnire la Cotroceni. Klaus Iohannis discută, astăzi, cu Ludovic Orban și Florin Cîțu despre Legea bugetului de stat

Schi alpin: Cupa Mondială - Viktoria Rebensburg, învingătoare în slalomul super-uriaș de la Lake Louise

Descoperire macabră în toaleta unui aeroport. Un bebeluș a fost găsit mort.

Alertă METEO: Cod galben de ceață în 9 județe din țară. Care sunt rutele afectate

Irak: Unul dintre liderii mișcării de protest, asasinat la Kerbala

Actorul Rene Auberjonois, cunoscut pentru rolul din ''Star Trek'', a murit la 79 de ani

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Abia a împlinit 18 ani și este deja ofertată de 3 site-uri de filme porno. Vezi despre ce vedetă este vorba!

Cutremur cu magnitudinea de 4,8 în Florența. Autoritățile anunță că traficul este suspendat. FOTO

Arad: Percheziții ale procurorilor DNA la sediul județean al PSD (surse)

Președintele continuă discuțiile la Palatul Cotroceni cu membri ai Cabinetului Orban

O carte pe zi: "Înțelegerile care ne-au schimbat lumea", de Jacques Peretti

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite l-a sunat pe Donald Trump în urma atacului din Florida

Atacatorul saudit de la Pensacola a postat mesaje antiamericane și anti-Israel înainte de atac

Haltere: România a cucerit cinci noi medalii la Europenele Under-15 și Under-17 din Israel

Volei feminin: Știința Bacău a urcat pe podiumul Diviziei A1

Percheziții DNA la sediul PSD Arad. Un deputat a fost chemat la audieri: "Nu știu despre ce este vorba"

MFE organizează luni evenimentul ''Start-up Next'', dedicat beneficiarilor proiectelor POCU Start-Up Plus și Start-Up Diaspora

Societatea de Geografie cere ca disciplina să fie reintrodusă la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională

Fotbal: Everton a deschis o anchetă legată de scandările homofobe de la meciul cu Chelsea

Răspunsul Gabrielei Firea după ce a fost întrebată dacă va candida pentru funcția de președinte al PSD: "Cu siguranță"

Schi alpin: Americanul Tommy Ford, la prima sa victorie în Cupa Mondială

WhatsApp, util în situații de urgență. Aplicația va include un instrument de răspuns la criză

Ciolacu: Biroul Permanent va decide cu privire la caracterul Congresului PSD - extraordinar sau ordinar

Miss Universe 2019. Zozibini Tunzi, reprezentanta Africii de Sud, aleasă cea mai frumoasă femeie din univers. VIDEO

Irak: Șase răniți, după un atac cu rachete asupra unei baze militare de lângă aeroportul din Bagdad

Noua Zeelandă - Cel puțin un mort și mai mulți răniți în urma erupției vulcanului de pe White Island

Incident grav la finalul meciului AC Milan cu Bologna: Un suporter a fost înjunghiat. De la ce a pornit conflictul din galerie

Fotbal: Bahrain a câștigat în premieră Cupa Golfului

Senatul votează, luni, moțiunea simplă împotriva lui Florin Cîțu, la doar o lună de la preluarea mandatului de ministru al Finanțelor

De ce maghiarii au ajuns sa-si declare falsa propria lor Cronica care vorbeste ca Ardealul era condus de Gelu - Dux Blachorum in jurul anului 900 la venirea ungurilor in Ardeal

Animația "Regatul de gheață 2/ Frozen 2" rămâne în fruntea box office-ului nord-american

Începe goana după cadourile de Crăciun 2019. Cum alegem darurile perfecte și ce spun acestea despre relațiile dintre oameni

Finlanda: Lidera Partidului de Centru, Katri Kulmuni, va fi numită ministru de finanțe


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 656, afisate in 11 pagini.



ieri 06:52 CITATUL ZILEI