09:57
Comentarii Adauga Comentariu

Anchetă în cazul profesorului de religie de la Copșa Mică; ministrul Educației îi cere demisia

Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în prezent este în desfășurare o anchetă în cazul profesorului de religie de la Copșa Mică, județul Sibiu, acuzat de o elevă că s-ar fi masturbat la școală.

Liviu Pop i-a cerut public cadrului didactic să își dea demisia din sistemul de învățământ.

Potrivit ministrului, diriginta clasei nu ar fi informat conducerea unității de învățământ despre incident.

"Eu îi cer public să își dea demisia din sistemul de învățământ. Este un profesor de religie și preot care nu putea să predea în sistemul de învățământ fără avizul cultului respectiv. Am înțeles că s-a titularizat acum 15 ani. Ancheta este în desfășurare la nivelul unității școlare. Cealaltă componentă - faptul că eleva clasei respective a sesizat-o pe dirigintă de acest incident, dar diriginta clasei nu a transmis conducerii unității de școlare ceea ce se întâmplă în clasă. De aceea pot să spun că a aflat presa înaintea noastră. Una peste alta, eu cred că din datele preliminare, dacă am înțeles bine, este profesor acolo. S-a recunoscut lucrul acesta. Eu îi cer public să își dea demisia din sistemul de învățământ. Aștept finalul anchetei la nivelul inspectoratului școlar. Dacă se va impune completare vom interveni, dar la cât de profesioniști sunt colegii mei din Sibiu sunt convins că vor lua cele mai bune decizii pentru sistemul de învățământ", a precizat Pop.

El a menționat că a cerut Inspectoratului Școlar Sibiu să asigure alt cadru didactic de religie până la rezolvarea problemei. "Pentru toți elevii de la clasa respectivă am cerut Inspectoratului Școlar să asigure un alt cadru didactic la ora de religie până la rezolvarea problemei", a spus Pop. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Corupție la vârful firmei franco-japoneze Renault-Nissan. Președintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat în legătură cu acuzații de corupție. Să iasă Klemă și soroșiștii și să condamne corupția franco-japoneză. Pariu că vor tăcea chitic?

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Washington Post: Brexit și Trump: Răspunsuri facile la ntrebări dificile

IMAGINI ŞOCANTE: Tânără lovită şi tâlhărită la intrarea în lift. O cameră a surprins totul. Recunoaşteţi individul?

O companie din Norvegia vrea să folosească peștele mort pe post de combustibil pentru navele de croazieră

Dragnea, despre numirea lui Laufer ca ministru: M-am abținut la vot, dar are toată susținerea mea

România preia preşedinţia semestrială a UE într-un moment "palpitant"

MESAJ RUNE pe ZODII săptămâna 19-25 NOIEMBRIE 2018. O nouă etalare de RUNE şi SFATUL runelor pentru tine!

Celula este un SUPERCOMPUTER. Cum are loc Transcripția ADN-ului în ARN-mesager şi mai apoi Translația ARN-ului-mesager în proteine. Care sunt asemănările cu un Program de Calculator?

Vulcanul Fuego a erupt. Mii de persoane au fugit din calea erupţiei GALERIE FOTO

MANTRA săptămânii 19-25 NOIEMBRIE 2018 pentru fiecare ZODIE. Iată NOUA AFIRMAŢIE POZITIVĂ de care ai nevoie

MUNTENEGRU-ROMÂNIA LIVE. A patra accidentare în lotul lui Contra. Răzvan Marin a părăsit antrenamentul naţionalei

ȘTIRILE OREI 20.00

Studiu: Luxemburg, Elveția, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Islanda, Slovenia, cele mai sigure țări din lume

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Liga Națiunilor | Tot ce trebuie să știi despre noua competiție UEFA: grupe, rezultate, program și echipele promovate/retrogradate. Germania - Olanda, meciul serii. Rezultatele înregistrate luni

Dinamo vinde bine. Fanii "câinilor" au băgat în conturile clubului o sumă importantă din activitățile de marchandising: "Am avut o creștere în ultimii doi ani de 50-60%". Cifrele oficiale și cele mai "vânate" tricouri

Tânără de 17 ani, moartă într-un accident pe DN 1, în Prahova. Două maşini s-au ciocnit frontal

Negocierile pentru bugetul Uniunii Europene 2019, fără rezultat. Siegfried Mureșan: Romnia trebuie să fie pregătită să gestioneze o situație de criză. E pregătită?

Codrin Ştefănescu explică sancţiunile dictate împotriva Gabrielei Firea

Liga Națiunilor | Tot ce trebuie să știi despre noua competiție UEFA: grupe, rezultate, program și echipele promovate/retrogradate. Olanda egalează în prelungiri în Germania și câștigă dramatic grupa! Rezultatele înregistrate luni

Premieră după 28 de ani. România derulează acum un parteneriat pentru sport și sănătate: trecerea de la medicina omului bolnav la medicina omului sănătos

Președintele Putin avertizează că Rusia va riposta dacă Statele Unite se retrag din tratatul INF

Imran Khan denunță o nouă tiradă a lui Donald Trump împotriva Pakistanului

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Jafuri în serie în Călăraşi. Un medic care s-a împrumutat la bancă pentru pacienţi a fost bătut şi legat de calorifer VIDEO

Du-te-vino la Palatul Victoria: PSD a schimbat 21 de miniștri în aproape doi ani de guvernare

CASTIGATOR INSULA IUBIRII 2018: cea mai dulce recompensă a venit la final

Fotbal: Răzvan Marin a acuzat dureri la antrenamentul oficial al echipei României, dinaintea meciului cu Muntenegru

Liviu Dragnea, atac la raportul MCV şi răspuns la acuzele Gabrielei Firea

"Pauzele lungi au fost mai puțin eficiente decât în 2017". Roger Federer pare pregătit să schimbe strategia după eșecurile din final de an

Cine este Daniel Breaz, propunerea pentru Ministerul Culturii

EXCLUSIV | Mititelu face totul pentru promovare! Câți bani "pompează" în FC U Craiova: "E un buget record, nu a mai fost așa ceva în acest eșalon". Schimbare totală de strategie, pe placul ultrașilor: "Implementez în cinci ani!"

Ministrul de externe ungar a solicitat răspunsuri de la Comisia Europeană și ONU în legătură cu cardurile de debit pentru migranți

Ajutoarele de încălzire s-ar putea majora: Câţi bani va primi o familie, lunar, de la stat

Regretele lui Edi! A rezistat doar 3 meciuri la CFR și acum regretă că a ales să vină în Gruia: "Am fost neinspirat! În primă fază am refuzat, lumea știe!"

ȘTIRILE OREI 17.00

Chipciu a convins! Clubul e gata să achite două milioane de euro pentru transfer. Știrea apărută în presa din Belgia

Iordache, după GESTURILE OBSECENE din Parlament: Regret un gest reflex pe care l-am avut plecând de la tribună

FOTO | Cum se prezintă stadionul Dinamo după ninsoarea de ieri, cu cinci zile înainte de meciul cu Gaz Metan

Chelsea vrea să bată toate recordurile! Abramovic plătește 200 de milioane de lire pentru doi fotbaliști din Italia

Dragnea despre raportul MCV: România să legifereze așa cum o face fiecare stat membru UE

O furtună din Tenerife a produs valuri monstruoase. Balcoanele hotelurilor au fost smulse de ape VIDEO

Primar de sector al Capitalei, propus pentru a prelua interimatul la PSD București după demisia Gabrielei Firea

Bulgaria: Autoritățile vor verifica documentele bulgare emise cetățenilor străini în ultimii cinci ani

Ilan Laufer, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării, a făcut parte din Cabinetul Tudose

Anul în care ar putea deveni funcțional bugetul zonei euro

Vrancea: O persoană decedată și șase rănite, după ce un autocar din Republica Moldova s-a răsturnat la Mărășești

Liviu Dragnea, reacţie ironică la acuzele Rise Project: "Câteodată îţi pare rău de Kovesi, era un DNA mai profesionist"

EXCLUSIV | "Sadic" și cu sânge rece. "Acest tupeu dus de multe ori la nesimțire! Nu l-aș schimba pe Mutu, făcea ce-i trecea prin cap. Nu avea mustrări de conștiință". Lucruri spuse "pe față" despre fostul decar

FOTO ȘOCANT | Drama prin care trece un fotbalist de la Arsenal! A suferit 8 operații și a fost la un pas să-i fie amputat piciorul: "O infecție mi-a mâncat 8 centimetri din tendon"

Dăncilă: O să avem o discuţie cu doamna primar general săptămâna viitoare pe subiectele ELCEN, Metrou şi Centurii Capitalei

Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Transporturilor. Prima provocare, greva de la metrou

Maria Ghiorghiu, o nouă profeţie teribilă: "Urmează o iarnă cumplită. Vom avea multă, multă zăpadă!"

Accident grav în Piteşti, provocat de un tânăr elev la şcoala de Poliţie: S-a înfipt cu maşina în stâlp

Dragnea, despre gestul lui Iordache: Nu mi-a plăcut. Cred că s-a inspirat din ce a spus Iohannis despre nişte plăcuţe

Peste 40% din populația Egiptului are mai puțin de 18 ani

Sfârșitul unei ere? Messi și Ronalado ar fi OUT din cursa pentru Balonul de Aur. VIDEO | Detaliul care i-a surprins pe fanii fotbalului: cu cine ar urma să dea Luka Modric marea bătălie

Nigel Farage îi avertizează pe români să nu se lase prostiți de neobolșevicii progresiști ce conduc UE-ul "Sunteţi pe punctul de a fi trataţi ca cetăţeni de rangul al doilea de această Uniune Europeană. Treziţi-vă!"

"Vestele galbene" ţintesc autostrăzi şi depozite petroliere. Este a treia zi consecutivă de blocare

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru MARŢI 20 NOIEMBRIE 2018. Atenţie la impulsuri, curent foarte puternic!

Dragnea, după ce Firea și-a pierdut toate funcțiile politice: Nu s-a pus problema să fie exclusă din partid

Un lider din Opoziție spune cine, din PSD, este "papagalul zilei" după CEx: Să stai ca un fazan jumulit, împușcat dar nu prea tare

Prunea și un frumos moment de sinceritate: "E deja mai mare decât mine, uitați-vă unde joacă!" Fotbalistul român în fața căruia se înclină

Gabriel Leş, ministrul recuperat al Apărării

EXCLUSIV | Minusul lui Ianis Hagi, identificat de Marica: "Asta vine cu vârsta"

Situaţia Gabrielei Firea în PSD, în dezbaterea CEx. Surse: Se doreşte înlăturarea ei din toate funcţiile deţinute în partid

Stirile ProTV​: Pedeapsa primită de un german care a angajat ilegal n abatoare 1.000 de romni

EXCLUSIV | Nikolic a prefațat Muntenegru - România "Nu pleacă cu prima șansă". Fostul atacant de la FCSB are un pronostic, dar și un mesaj pentru tricolori

VIDEO EXCLUSIV/ Alina Chivulescu vorbește în premieră despre relația sa cu Dan Chișu! Fără certuri, dar și fără… nuntă!

Deea de la Insula Iubirii, COMPLET GOALĂ în timp ce face VIDEOCHAT. Imagini SCANDALOASE

Cinci ghicitori pe care numai un GENIU le poate rezolva. Câte răspunsuri corecte ai avut?

Incertitudinile Brexit-ului afectează cooperarea militară între Marea Britanie şi Uniunea Europeană

Macedonia protestează oficial împotriva rolului Ungariei în fuga fostului premier Nikola Gruevski

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele. UPDATE: grile corecte

Preotul Hrisostom Filipescu a fost găsit n Germania (tvmneamt.ro)

Theresa May, SOMATĂ să organizeze rapid votul parlamentar pe tema acordului Brexit

O maimuţă conduce un autobuz plin cu călători. Imagini incredibile surprinse în traficul din India VIDEO

Maria Grapini a fost implicată într-un accident rutier. Taxiul a fost "făcut zob"

ANP: Două noi penitenciare vor fi construite în baza unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

FOTO Japonia mentine deschisa o gara folosita doar de o eleva si a ajustat mersul trenurilor dupa programul acesteia. In Romania 50% din căilor ferate au fost închise și date la fiare vechi la indicațiile FMI și UE pe motiv că nu mai sunt rentabile

Comitetul pentru elaborarea Planului național pentru autism, înființat printr-o decizie a premierului

VIDEO Rusia: Tablouri de Goya și Dali, deteriorate de un grup de fete care și făceau selfi-uri ntr-o expoziție

The Guardian: Nivelurile poluării aerului forțează familiile să se mute din orașe

Cine a introdus alfabetul latin în țara noastră. Rugăciunea "Tatăl nostru", primul text scris în limba română cu litere latine

SCANDAL MONSTRU în TV. Au apărut filmuleţe şi imagini XXX cu o cunoscută prezentatoare de ŞTIRI SPORTIVE. "E distrusă!" FOTO

CHEFI LA CUŢITE. A pozat GOALĂ, iar acum a ajuns la cratiţă. Ea este cea mai sexy concurentă FOTO

Un tânăr român s-a aruncat în Tamisa. Trecătorii s-au îngrozit VIDEO

ROXANA VANCEA, video necenzurat pe site-urile din întreaga lume. A arătat TOT

Primarul vinde la fier vechi tunuri cu apă ce fuseseră achizionate de fostul primar

Maria Grapini, victima unui accident rutier, în Capitală. Taxiul în care se afla a fost lovit în plin

Poze interzise minorilor cu Elena de la Mandinga!

Tactica INCREDIBILĂ cu care o româncă ademeneşte fetele să devină prostituate în Italia

Sile Cămătaru şi fostul lider al "Sportivilor", Radu Cristian Roşca, condamnaţi la ani grei de închisoare

Dăncilă: O să avem o discuție cu doamna primar general săptămâna viitoare pe subiectele ELCEN, Metrou și Centurii Capitalei

INSULA IUBIRII 2017: Diana a arătat imaginile necenzurate după plecarea din emisiune

Dăncilă: În urma evaluării, am considerat că domnul Tudorel Toader trebuie să rămână în Executiv

Rugăciune foarte puternică pentru găsirea sufletului pereche! O spui şi are efect imediat

Noua inovație în rândul iubitorilor de animale: s-a inventat "aparatul de lins pisica" VIDEO

Livia Taloi, alias Ema din Trăsniții, și-a sărbătorit ziua de naștere pe platourile de filmare. A împlinit 37 de ani

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Din lac în puț: noul șef de la MTS, un gafeur. Cum s-a făcut de râs Bogdan Matei :)

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Raluca Dumitru, clipe de coşmar. Diagnostic TERIBIL al MEDICILOR

După ce și-a bătut joc de francezi la nesfârșit de când a ajuns președinte, popularitatea Bilderbergului Macron a scăzut la 25%

Florin Tănase, analizat obiectiv de un oficial FCSB: "Nu se poate ridica la nivelul lui Stanciu". Man și Coman nu au scăpat nici ei

Ana Maria Mihaes, o cântăreaţă din România face videochat. IMAGINI XXX

Mariana Moculescu, fotografiata in timp ce intretine relatii sexuale; Adevaratul motiv pentru care Oana Lis si-a sters pozele in costum de baie de pe Facebook; Vocea Romaniei. Loredana a aparut cu un decolteu ametitor la filmari

Viorica Dăncilă anunţă noii miniștri: Olguţa Vasilescu - Transporturi, Marius Budăi - Muncă, Bădălău - Economie, Al. Petrescu - Comunicaţii, Daniel Breaz - Cultură, Tineret şi Sport - Bogdan Matei, Dezvoltare - Ilan Laufer, Apărare - Gabriel Leş

(P) Zentiva N.V. inițiază oferta publică de cumpărare a acțiunilor Zentiva S.A. (fosta Sicomed S.A. – Fabrica de Medicamente)

Ei sunt moldovenii care au făcut DRAGOSTE LIVE pe FACEBOOK

Cum vrea sora Denisei Răducu, Adelina, să o "readucă" pe solistă în familie. Are nevoie de tot ajutorul DIVIN

Corina, "prințesă neînfricată" și... PORNO, pe scenă, la Sibiu | FOTO

Aproape o treime dintre tinerii americani, prea graşi pentru a servi în armată

VIDEO Corduneanu, interlopul cu pagină de Wikipedia. Imagini rare, cu Costel Corduneanu reprezentând România la competițiile sportive internaționale

Cosmin Contra: Eu sunt mulțumit de parcurs, sunt speranțe că la anul ne vom califica la Campionatul European

Cea mai nerușinată vedetă! ÎN SÂNII GOI și CU MÂNA LA "PĂSĂRICĂ", în plină stradă! Cum au reacționat trecătorii | FOTO


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 162, afisate in 2 pagini.