07:53
Comentarii Adauga Comentariu

Armata israeliană a efectuat bombardamente sâmbătă noaptea

Aviaţia israeliană a bombardat sâmbătă o ţintă din Fâşia Gaza, a anunţat armata, şi a închis punctul de trecere a mărfurilor între enclava palestiniană şi statul evreu, transmite AFP.

Armata israeliană a bombardat o "infrastructură teroristă" din Fâşia Gaza. Israelul "a vizat o infrastructură teroristă, cu avioane de luptă, în regiunea Rafah, în apropierea frontierei între Fâşia Gaza şi Egipt", precizează comunicatul armatei.

"Organizaţia teroristă Hamas este responsabilă pentru orice activitate în interiorul sau provenind din Fâşia Gaza", arată aceeaşi sursă.

Surse de securitate palestiniene apropiate de mişcarea islamistă au precizat că infrastructura vizată a fost un tunel, relevă EFE. Lovitura israeliană nu s-a soldat cu răniţi, conform unor surse de securitate din Gaza, citate de AFP.

Mai devreme, în cursul zilei de sâmbătă, ministerul israelian al Apărării a informat că punctul de trecere Kerem Shalom, între Fâşia Gaza şi Israel, în apropiere de Rafah, va fi închis începând de duminică şi "până la noi ordine".

Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului, această decizie are la bază "evaluări de securitate".

Violenţa s-a intensificat între Israel şi Fâşia Gaza după decizia preşedintelui american, Donald Trump, din 6 decembrie, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Acest gest a provocat mânia palestinienilor, care vor să facă din partea estică a Ierusalimului capitala unui viitor stat.

Zeci de rachete au fost trase de atunci din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, iar 16 palestinieni au fost ucişi de armata israeliană. 

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Una noche mas - Ultima noapte de Dragoste

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Utile: Murăturile n oțet din comerț pot cauza cancer gastric din cauza aditivilor; Balonarea: cauze, simptome și tratament; Remediile amare. Aceste plante nu trebuie să lipsească din casă

Iata ce va urma daca se va privatiza sistemul de sanatate. Copil, mort după o operație la un spital privat. Vii cu el sănătos și pleacă în 4 scânduri

​Caru' cu vedete: Nadia Comăneci, superbă la aproape 57 de ani! Iată ct de bine arată; Ce avere a adunat Ilie Balaci; Daniela Crudu de nerecunoscut din cauza operațiilor

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Cel puțin șase copii au murit, alți 12 sunt infectați, în urma unei epidemii cu adenovirus într-un centru medical din SUA

Donald Trump: Modul în care Arabia Saudită a gestionat cazul Khashoggi, una din "cele mai proaste mușamalizări din istorie"

Statele Unite interzic accesul a 21 de saudiți legați de cazul Khashoggi

Luptă "la baionetă" în Grupa Albă de la Turneul Campioanelor. Marea favorită la calificarea în semifinale

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Patru militari americani, răniți în Norvegia, înaintea unui exercițiu NATO

Bancul zilei: Despre votul la Referendum

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

SUA vor revoca vizele unor oficiali saudiți suspectați de implicare în cazul uciderii lui Khashoggi

Fosta SIRENĂ Magda Ciulac A EȘUAT! Cum ARATĂ CUM ARATĂ ACUM fosta nevastă a lui Tolea ESTE IREAL! FOTO

Cornel Dinu, dezvăluiri care nu-i fac cinste lui Marcel Popescu. Momentul care l-a fi făcut pe Ilie Balaci să ia calea exilului: "Am aflat o chestie foarte urâtă. Prăduitorul ăsta care-l plângea cu lacrimi de crocodil..."

Deputații votează astăzi legea offshore. Ce beneficii va avea România din exploatarea gazelor

Extrema dreaptă belgiană: Moneda euro nu este obligatorie, după alegeri vom redesena Europa

CÂT COSTĂ O PROSTITUATĂ VIRGINĂ?

Patru militari americani au fost răniți în urma unui accident în Norvegia, înaintea unui amplu exercițiu NATO

Brexit: Sadiq Khan avertizează UE că laburiștii vor fi siliți să respingă planul lui May viznd Brexitul

TUPEU DE Sanador, despre cazul copilului mort: "Au fost respectate toate procedurile și protocoalele". Mai vreti PRIVATIZAREA sănătății? Veți MURI CU ZILE VOI ȘI COPIII VOȘTRI "cu respectarea procedurilor și a protocoalelor"

HOROSCOP 24 OCTOMBRIE 2018: Oboseală, tracasare la serviciu, pierderi financiare şi o vizită la medic

Bulgaria anunță că un mistreț infectat cu pesta porcină africană a fost descoperit la frontiera cu România

Camera Deputaților votează moțiunea simplă a PNL împotriva ministrului Apelor, Ioan Deneș

MESAJ RUNE săptămâna 24-31 OCTOMBRIE 2018 pentru fiecare ZODIE. Etalarea şi previziunea RUNELOR!

Haos la metroul din Roma, chiar înaintea meciului cu ȚSKA Moscova. VIDEO | O scară rulantă s-a prăbușit și a provocat victime

Cum te poţi relaxa când eşti agitat? 6 obiceiuri care reduc anxietatea

Liga Campionilor: Bayern a cștigat la Atena cu AEK, Valencia doar egal, n Elveția

Donald Trump afirmă că probabil se va întâlni în luna noiembrie cu Vladimir Putin

​VIDEO Răspunsul unei femei, asistată social, la ntrebarea: Știți cum e la muncă?

A fost inaugurat cel mai mare pod maritim din lume

Donald Trump vrea să se întâlnească din nou cu Putin

Tăriceanu: MCV nu este Dumnezeul nostru pe pămnt / Nu aș refuza un pact pe justiție/ Satisfacția pe care a avut-o șeful ALDE cnd a citit raportul Comisiei de la Veneția

Tăriceanu, despre Comisia de la Veneția: Și-au dat avizul la modificarea Constituției în anii 1991 și 2003, iar acum cer din nou, paradoxal, același lucru

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Soroșiști din toate țările UNIȚI-VĂ! USR și Cioloș vor să se unească.

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Cazul jurnalistului saudit asasinat în Turcia: Cinci întrebări fără răspuns

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Horoscop zilnic MIERCURI 24 OCTOMBRIE 2018. O zi cu o energie specială! Luna plină şi start de Scorpion!

Patru beneficii ale consumului de miere

SUA: Publicitatea electorală pe Facebook a depășit un sfert de miliard de dolari în șase luni

Tudorel Toader este așteptat să anunțe astăzi, la ora 18:00, rezultatul evaluării lui Augustin Lazăr

Camera Deputaților votează, decizional, Legea privind combaterea spălării banilor

Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aștept cu mare curiozitate următorul raport

​Champions League: Juventus, victorie pe Old Trafford, 1-0 cu Manchester United; Real și Bayern au nvins, dar n-au convins (Rezultatele serii)

Șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre consultările de la Cotroceni: Nu aș refuza ideea unui PACT pe justiție cu toate partidele

Tăriceanu: Ministrul Toader se bucură de susținerea noastră

ATENŢIE, DOAMNELOR! Un bărbat care ţine la voi va face aceste 8 lucruri

Călăuzirea ZILEI pe ZODII de la Arhanghelul Mihail. MIERCURI 24 OCTOMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

LIVE BLOG Liga Campionilor | Juve domină la Manchester, Real conduce, dar fanii fluieră. Dzeko și Kramaric sunt eroii serii, Hoffenheim și Lyon fac spectacol

MESAJUL SĂPTĂMÂNII de la ÎNGERII PĂZITORI ZODII pentru 24-31 octombrie 2018. Află pentru care ASPECT din viaţa ta îl PRIMEŞTI

Ţi se pare că eşti pe o cale greşită? Iată 6 paşi simpli ca să revii pe drumul tău

LIVE BLOG Liga Campionilor | Ronaldo se întoarce cu victorie pe Old Trafford, Real învinge chinuit Viktoria Plzen, Hoffenheim și Lyon oferă meciul serii. Toate rezultatele, marcatorii și clasamentele

Facebook a lansat o bază de date pentru informaţii privind cheltuielile advertiserilor pentru promovare politică

Adevărul despre relația lui Traian Băsescu - Elena Udrea, spus de un fost consilier prezidențial: "Îmbrăcată în roșu, cu o fustă mini provocatoare, atârnând pe biroul lui..."

ȘTIRILE MEDIAFAX

O femeie a făcut AMOR în timp ce îşi alăpta copilul VIDEO VIRAL

Vica Blochina, GOALĂ la masaj FOTO

Steaua a cerut penalty, Benga nu-și mai amintește :) » Oficialii campioanei vin cu replica: "Și-a creat avantaj"

Tragedie fără margini! Aurel Țicleanu este distrus! I-A MURIT SOȚIA

Călin Popescu Tăriceanu: România nu este în situația ieșirii din Uniunea Europeană

Haltere: Șapte noi medalii pentru România, la Europenele de juniori și tineret

Horoscop: Cele 12 zodii şi problemele lor de cuplu. Ce zodie nu se poate bucura deloc de o relaţie

CCR discută sesizările PNL și USR privind modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaților

Dragoș Anastasiu: Nu cred că salariul minim ar trebui să fie legat de studii sau de vechimea n muncă, ci de productivitate

SUA: Publicitatea electorală pe Facebook a depășit un sfert de miliard de dolari n șase luni

CITATUL ZILEI

LIVE BLOG Liga Campionlor | Man. United - Juventus, cel mai așteptat meci, de la 22:00. AEK Atena - Bayern și Young Boys - Valencia se joacă ACUM: s-au marcat primele goluri ale serii

Oracle cumpără un startup de analiză a firmelor prin inteligență artificială

"Tot ce ține de partea sportivă va trece prin mâna mea". Daniel Stanciu anunță o mare schimbare la CFR: "Există un contract în acest sens!"

Horoscopul lunii decembrie 2014: Ce ţi-au pregătit astrele

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Președintele Iohannis va avea consultări cu partidele pe tema legislației din domeniul Justiției

Ecuadorul nu va interveni în favoarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în relațiile cu Regatul Unit

Ce s-a întâmplat între Iulian de la Exatlon şi mexicanca Ana? "Vor avea un bebe"! Internetul a luat foc

CCR dezbate astăzi sesizările lui Iohannis, ale Opoziție și ÎCCJ pe modificarea Codului Penal

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Orban despre eventuale alianțe: Vom găsi cea mai bună strategie pentru a câștiga alegerile

VIDEO China: Cel mai lung pod maritim din lume a fost inaugurat

Ludovic Orban: Guvernul a stimulat artificial consumul prin creșterea veniturilor, fără o bază economică

Arabia Saudită acordă Pakistanului sprijin financiar de șase miliarde de dolari

Tăriceanu: Nu știu nimic despre remaniere. I-am transmis colegului Dragnea, n urmă cu cteva săptămni, că la ALDE nu am nicio dorință de schimbare

Cele mai vândute maşini în lume, în 2018. Topul achiziţiilor noi este surprinzător

LIVE BLOG Liga Campionilor | Man. United - Juventus, Real - Plzen și Șahtior - City, cele mai interesante meciuri. FOTO | S-a deschis scorul la Madrid și Manchester, englezii se distrează în Ucraina. Dzeko, "dublă" cu ȚSKA

Fiul patronului pistolar de la PAOK, moment superb! FOTO | Imaginea care a "cucerit" Grecia, după marea victorie a lui Răzvan Lucescu

Un medic a publicat o listă cu 43 de colegi morţi în gardă sau a doua zi: Plătim uneori cu viaţa şi întotdeauna cu sănătatea

Orban:Dacă nu generăm nişte propuneri seioase de modificare a legilor Justiţiei, o să intrăm în coliziune cu Uniunea Europeană

LIVE BLOG Liga Campionlor | Toate echipele de start pentru meciurile de la ora 22:00: Man. United - Juventus, derby-ul serii. Bayern s-a distrat, Young Boys a fost la un pas de surpriză

LIVE BLOG Liga Campionilor | Man. United - Juventus, ACUM, în revenirea "acasă" a lui Ronaldo. Real - Plzen, Șahtior - City și Ajax - Benfica, alte meciuri tari. Toate echipele de start + Bayern s-a distrat, Young Boys a fost aproape de surpriză

SUA ameninţă Arabia Saudită: Uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi "nu va rămâne fără un răspuns american"

Tăriceanu, schimbare de discurs: Mi-aş dori să găsim un teren comun de discuţie şi de înţelegere

A dat norocul peste ea. Ce a primit o ospătăriţă de la un client

Papa Francisc îl evocă pe Hitler. Fostul dictator nazist ne arată unde duce populismul

EXCLUSIV Dana Gîrbovan, despre dezbaterile din forurile europene: Tema justiției, folosită ca ARMĂ în confruntări/ "Au încredere aceștia în autoritățile române doar într-un caz, iar în celălalt nu?"

Nivelul scăzut de încredere în vaccinuri din Europa creşte riscul de izbucnire a unor epidemii

LIVE BLOG Liga Campionlor | Man. United - Juventus, cel mai așteptat meci, de la 22:00. AEK Atena - Bayern și Young Boys - Valencia se joacă ACUM: s-a marcat primul gol al serii

"Creierul" Spaniei spune stop! "Sunt 99% sigur că acesta este ultimul meu sezon"

Actriţa româncă de filme pentru adulţi explică ce se întâmplă în spatele camerelor. "Mă sună vedete să facem amor în trei, cu iubitul"

Cum petrec Paștele foști și actuali sportivi care aparțin de diferite culte religioase. De la Daniel Zafiris, la Alin Jivan și Sabina Cojocar, de la Talida Tolnai, la Neluțu Sabău și Imi Ienei

Mureș: Fluierarii din Hodac se tem că nu au cui să lase moștenire meseria (FOTO)

SCANDAL în lumea maneliștilor. Florin Salam, acuzat de viol: "Eu aveam 27 de ani și eram virgină"

IMAGINEA ZILEI | Simona și elefanții: peisaj spectaculos în Dubai Garden Glow

Masajul erotic, cheia unei vieţi sexuale sănătoase

Studiu îngrijorător: Unul din zece vizitatori ai site-urilor porno are vârsta mai mică de 10 ani

Tăriceanu: Dragnea mi-a spus că luni vor avea un CEx în care vor discuta despre remaniere

Tăriceanu: Dragnea mi-a spus că luni vor avea un CEx în care vor discuta despre remaniere/ Despre Toader: Se bucură de susținerea noastră, a arătat curaj și pricepere

FOTO VIDEO Zeci de persoane au fost rănite, după ce o scară rulantă s-a prăbușit. Momentul accidentului

Liga Campionilor - Bayern Munchen, învingătoare la Atena

El Pais, interviu cu Robert Biedron: Guvernul polonez distruge structura statului

Scene incendiare la Insula Iubirii. Au întreținut relații intime în fața camerelor de filmat

Președintele Turciei cere Arabiei Saudite să spună unde este ASCUNS cadavrul jurnalistului Jamal Khashoggi

webPRCel mai mare cros de sprijinire a persoanelor cu epilepsie ajunge n București, pe 28 octombrie 2018, n Parcul Herăstrău

Cu ce manipulări se mai ocupă unii. Rochia care devine transparentă atunci când te gândeşti la sex

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Gârbovan, UNJR: CSM nu are atribuţii în a verifica "legalitatea" protocoalelor SRI cu Ministerul Public


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1825, afisate in 16 pagini.



ieri 19:52 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 05:08 CITATUL ZILEI