14:19
Comentarii Adauga Comentariu

Fotbal: Messi ar putea câștiga peste 100 milioane euro/an din salariu și drepturi de imagine (media)

Superstarul argentinian Lionel Messi, care și-a prelungit recent contractul cu FC Barcelona, ar putea câștiga peste 100 milioane euro anual din salariu și drepturi de imagine, potrivit datelor unui consorțiu jurnalistic de investigații.

Jurnaliștii susțin că au intrat în posesia unei copii a unei versiuni provizorii a contractelor în negociere dintre Messi și formația catalană, așa cum erau scrise la finele lui iunie 2017. Messi nu a semnat noul contract decât la 25 noiembrie, după o lungă perioadă de negocieri, fapt care lasă să se înțeleagă că noul contract, până în 2021, este cel puțin la fel de avantajos ca și precedentul.

Astfel, Messi trebuie să atingă un venit anul de peste 70 milioane euro (85% din salariu, 15% drepturi de imagine), la care va fi adăugat un bonus de semnătură de 63,5 milioane euro, și un bonus de loialitate de 70 milioane euro dacă nu va părăsi clubul catalan înainte de încheierea contractului în 2021.

Presa iberică menționa la începutul acestei luni că Lionel Messi ar putea pleca gratis de la FC Barcelona, în cazul în care Catalonia își va declara independența față de Spania, informa cotidianul El Mundo.

Publicația preciza că, în timpul negocierilor privind noul contract, Messi a solicitat și a obținut includerea unei clauze în baza căreia poate pleca liber de la Barca, în cazul în care echipa sa nu va mai putea evolua în campionatul Spaniei și nici într-un alt campionat puternic, precum cele ale Angliei, Germaniei sau Franței, în cazul declarării independenței provinciei catalane.

El Mundo reamintea că, în baza Legii Sportului din Spania, FC Barcelona va fi exclusă în mod automat din campionatul acestei țări, în cazul în care Catalonia își va declara independența. Gruparea de pe Camp Nou nu va putea lua parte, temporar, nici la competițiile internaționale desfășurate sub egida UEFA, așa cum este Liga Campionilor. AGERPRES (editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruștei)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Valentina Pelinel, aproape goală pentru Borcea. Ce poze sexy îi trimitea îi pușcărie

Vinul pe care îl bei e PLIN de compuși CHIMICI și METALE GRELE

Gabriela Firea i-a chemat luni la discuții pe șefii SRI, SIE, ISU, Poliției și Ambulanței pentru a stabili condițiile organizării mitingului din 10 august

Donald Trump nervos pe Isăreștii Americani care-și bat joc de creșterea economică și vor s-o oprească cu orice preț. Donald Trump critică decizia Rezervei Federale de majorare a dobânzii, avertizând că este afectată creșterea economică

Șmecheriile lui Isărescu care nu răspunde niciodată de nimic. Lia Olguța Vasilescu: "BNR stabilește ținta inflației. Acum fuge de responsabilitate"

FOTO | Românii iubesc tenisul :)! Cum își arată "devotamentul" pentru conaționale la BRD Open

Revigorarea industriei românești de film pe agenda întâlnirii ministrului Culturii cu o delegație a Universal Studios


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 10, afisate in 1 pagina.

ieri 19:29 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:48 CITATUL ZILEI