23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Româncă lăsată să moară în spital, în Spania. A aşteptat în zadar să primească asistenţă medicală. Asta se va întâmpla şi în România după Privatizarea Asigurărilor Medicale de Stat către asiguratorii privați internaționali.

Nota Redacției: Aruncarea în întregime a contribuțiilor pentru sănătate și pensii pe spinarea salariaților, este un pas decisiv pentru PRIVATIZAREA MASIVĂ A ASIGURĂRILOR MEDICALE ȘI A PENSIILOR, către asiguratorii privați internaționali

Aurelia Doina, o româncă din Spania, a murit într-un spital după ce a așteptat 12 ore pe holurile acestuia fără să primească îngrijiri medicale.

Românca de 64 de ani s-a stins în camera de gardă a spitalului public din San Juan de la Cruz, din localitatea Ubeda.

Deși starea ei era gravă, femeia nu a fost tratată ca fiind o urgență majoră, deoarece era însoțită, iar protocolul spitalului prevedea că au prioritate pacienții care vin neînsoțiți.

În jurul orei 14.00, ea a fost plasată în sala de așteptare, unde ar fi fost strigată de mai multe ori, însă, pentru că aceasta nu ar fi răspuns, medicii au considerat că nu este prezentă.

Seara, la ora 22.00, s-a făcut schimbul de tură, însă abia în jurul orei 02.00, un angajat al spitalului ar fi întrebat cine este femeia care stă în sala de așteptare și respiră cu dificultate.

În acele momente, românca își dădea ultima suflare.

Potrivit cotidianului El Mundo, o anchetă internă a fost deschisă în cazul morții Aureliei.


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Meleșcanu despre atacul armat de la Erbil, produs lângă Biroul Consular al României: Nu avem niciun element potrivit căruia români ar fi putut fi afectați

Pentagonul va trimite 2.100 de militari la granița dintre Statele Unite și Mexic

Angela Merkel își întărește statutul de strateg politic

Fotbal: FC Rapid a câștigat cu 2-1 amicalul cu Gazișehir Gaziantep, echipă antrenată de Marius Șumudică

Fotbal: CFR Cluj, calificată în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 3-1 cu FC Astana

Sorina Pintea, despre "pacienții falși" în spitale: Nu am înțeles controversa; sunt niște lucruri firești, care se întâmplă în toată lumea civilizată

SUA: Congresul respinge o moțiune ce solicita declanșarea unei proceduri de destituire a președintelui Donald Trump

Boris Johnson dorește ca perioada de tranziție Brexit să fie finalizată înainte de alegeri

BRD Bucharest Open: Laura Siegemund, adversara Irinei Begu din sferturi / Viktoria Kuzmova și Kristyna Pliskova merg mai departe (Rezultatele zilei)

Reprezentanții aplicației FaceApp răspund acuzațiilor legate de protejarea intimității utilizatorilor

"Metoda Accidentul": O femeie a murit după ce a fost sunată și înșelată de persoane necunoscute

VIDEO Andi Moisescu, în prezentarea Simonei Halep pe Arena Națională: "Aurul nu mai trebuie adus de la Londra, aurul este aici"

Liderii Mercosur discută în Argentina despre Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană

Tăriceanu: Ursula von der Leyen să nu închidă ochii la abuzurile din anumite state est-europene

Casa Albă: Implicarea Turciei în programul F-35 este imposibilă

Tenis: Patricia Țig și Jaqueline Cristian joacă joi în optimi la BRD Bucharest Open (WTA)

Autoritățile de la Ankara consideră "nedreaptă" decizia SUA de a bloca participarea Turciei la programul F-35

Mihai Fifor: Pe 23 iulie anunțăm candidatul PSD la prezidențiale

CNAIR a scos la licitație supervizarea Autostrăzii de Centură București Sud

SUA nu vor furniza avioane F-35 Turciei (Casa Albă)

CFR Cluj s-a calificat în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor

Ceasul Rolex al lui Marlon Brando va fi scos la licitație. La ce sumă se preconizează că va fi vândut

Finlanda respinge apelurile de a se pune capăt sponsorizării președinției UE

Câte pensii speciale sunt în România și cât s-a plătit pentru ele anul trecut

Istoria se scrie sub ochii noştri: Cea mai Mare Performanță din Istoria Sportului Românesc: Simona Halep câştigă Wimbledon-ul după ce în finală a snopit-o în bătaie, pe Serena Williams cu 6-2 6-2 VIDEO

​Caru' cu vedete: Arnold Schwarzenegger, de nerecunoscut la întâlnirea cu Nadia Comăneci. Ce au sărbătorit cei doi; Karmen, fata lui Adrian Minune, fumează gravidă în 8 luni

​Utile: Adormi la televizor? Riști să devii obez; Întrebări de cultură generală cu răspunsuri. Testează-ți cunoștințele. Întrebări din mai multe domenii de interes

Tenis: Kuzmova, Siegemund și Kristyna Pliskova s-au calificat fără emoții în sferturi la BRD Bucharest Open

SUA anunță organizarea unui summit în Bahrein privind siguranța maritimă în Golf

Președintele PNL, despre riscul ruperii coaliției din cauza prezidențiabilului: Nu pleacă de la putere PSD, nici ALDE

DigiSport: Ion Țiriac, savuros! "Încă nu a fost 30-0 la fotbal, dar așa cum se duce Dinamo"

Comisia Europeană ar vrea evaluarea anuală a statelor membre privind respectarea statului de drept

Ucraina. Pariul tolstoian și acrobații geopolitice

Guvernul a aprobat deschiderea unei noi cariere de lignit la Complexul Energetic Oltenia

Un român ar putea deveni noul director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

#Euprimar | Robert Negoiță, 7 ani de mandat la Sectorul 3: O grupare organizată de la vârful statului vizează terenuri/ Destinația unor locuri care au fost gândite ca spații verzi a fost schimbată/ Am încercat să personalizez anumite zone

Deputatul "mitralieră": Secția de anchetare a magistraților trebuie consolidată. Dacă Birchall dorește altceva, va pleca și cariera ei politică se va încheia

Circulație perturbată pe traseul București-Giurgiu. Podul de la Adunații Copăceni, închis pentru reparații. Lucrările vor dura 6 luni

CE Under-19 (handbal f): Reprezentativa României a ratat calificarea în semifinale (21-31 vs Ungaria)

Ministrul de externe iranian consideră 'inumană' restricția impusă de SUA pentru deplasările diplomaților iranieni la ONU

Donald Trump l-ar putea numi pe Rand Paul emisar special în relația cu Iranul

Romarm negociază cu compania europeană John Cockerill pentru realizarea turelei de calibru 30 mm

Romarm negociază cu compania europeană John Cockerill pentru realizarea turelei de calibru 30 mm

Dăncilă îl felicită pe Geoană: Ne bucurăm să fim reprezentați în NATO de un român cu vastă experiență politică și diplomatică

Dorința Simonei Halep: "Vreau un milion de copii care să meargă la tenis și să avem cât mai mulți campioni"

Ministerul Energiei: România se implică în dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze naturale

Negoiță: PSD are nevoie de o perioadă de opoziție/ "Tătucul" nu mai e acum, dar toată lumea se raportează tot la tătuca

​LIVEVIDEO Simona Halep prezintă trofeul de la Wimbledon pe Arena Națională

Viceprimarul Aurelian Bădulescu, amendat cu 5.000 de lei, pentru discriminare

Handbal feminin: România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European Under-19

Admitere la facultate 2019. Trei candidați pe un loc la Medicină în București

Preotul din Constanța acuzat de pornografie infantilă, arestat preventiv

ȘTIRILE OREI 17.00

Primăria din Barcelona menționează posibilitatea introducerii unei taxe pe traficul auto

ȘTIRILE SERII BUCUREȘTI - 17 IULIE

Comisia Europeană vrea ca statele membre să fie evaluate anual privind respectarea statului de drept

Theresa May afirmă că un compromis este cea mai bună metodă de a preveni înarmarea Iranului cu arme atomice

Curtea Constituțională a transmis Parlamentului decizia prin care a validat referendumul pe justiție

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunță, în direct la "Marius Tucă Show", dacă va candida la prezidențiale

VIDEO Turul Franței: Caleb Ewan (Lotto-Soudal) a câștigat etapa a 11-a / Julian Alaphilippe rămâne cu tricoul galben


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 274, afisate in 5 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI
ieri 02:07