23:52
Comentarii Adauga Comentariu

STATUL PARALEL ASCULTA ÎN DRACI. Daniel Dragomir: Peste 80 de oameni din conducerea statului au fost ascultaţi şi urmăriţi de SRI. Ţinta ar fi fost Tăriceanu

Mandatul a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 – 6 noiembrie 2014, acesta încheindu-se la 4 zile după primul tur de scrutin al prezidenţialelor din 2014, scrie Mediafax.

Fostul ofiţer SRI susţine că mandatul a fost dat într-un dosar deschis în 2013, în baza unei sesizări a Guvenului Ponta, şi se referă la fapte din anii 2000.

Din acest dosar, s-a desprins ulterior dosarul Microsoft, potrivit lui Dragomir.

"În perioada 4 iulie - 6 noiembrie 2014, o serie de oameni politici din România s-au aflat sub un mandat de interceptare extrem de strict care avea în vedere verificarea aspectelor pe care le desfăşoară în timpul campaniei prezidenţiale. Campania prezidenţială a avut loc la finalul anului 2014 ori acest mandat, unul dintre cele mai dure mandate pe care eu le-am văzut vreodată şi care cuprinde, printre altele, interceptarea comunicaţiilor, dar şi supraveghere video, audio a persoanelor, localizare, urmărire prin mijloace tehnice specifice. Este un mandat care are peste 80 de persoane ca ţinte", a declarat, vineri, Daniel Dragomir, într-o conferinţă de presă.

Mandatul, spune Dragomir, a fost acordat de către colonelul Valentin Şelaru, judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Acest mandat, luat într-un dosar deschis în 2013, în baza unei sesizări a Guvenului Ponta, se referă la fapte din anii 2000. Din acest dosar mai stufos, s-a desprins ceea ce ulterior s-a numit dosarul Microsoft. Însă acesr dosar pe care eu vi-l prezint se referă la un lucru mult mai grav, şi anume la acte de poliţie politică împotriva conducătorilor legitimi ai ţării", a completat fostul ofiţer SRI.

Printre cele 80 de persoane interceptate şi localizate se numără Călin Popescu Tăriceanu, la acel moment preşedinte al Senatului şi candidat la alegerile prezidenţiale, Vasile Blaga, care la acel moment conducea campania electorală a unuia dintre candidaţi, Ecaterina Andronescu, Varujan Pambuccian, Radu Stroe, Eugen Orlando Teodorovici, Ioan Rus, Borbely Karoly, Enache Jiru, Mihnea Costoiu, Dan Nica, Marian Săniuţă, consultantul Bogdan Teodorescu, generalul Toma Zaharia, Sebastian Vlădescu, Vlad Moisescu, Ioan Moraru, Daniel Funeriu, Valerian Vreme şi Gabriel Berca.

Tăriceanu: Nu am ştiut că sunt interceptat. E o dovadă în plus a existenţei statului paralel

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri, legat de mandatul de ascultare/localizare pe numele său, într-un dosar din care s-a desprins cazul Microsoft, că nu a fost anunţat de mandat, iar situaţia denotă existenţa statului paralel.

"Interceptarea unuia din candidati în procesul electoral duce la suspiciuni si la acuzaţii grave legate de deformarea procesului electoral, pentru că se creează avantajul unuia din candidaţi. E dovadă în plus legat de existenţa statului paralel în România. Vreau să văd care este baza legală pe care s-au făcut interceptările. Alte instituţii aveau dreptul să facă parte din partea de procedură judiciară?Din câte ştiu, nu. Conform legislatiei, trebuie să vă aduc la cunoştinţă că nu am fost informat, desi exista obligativitatea să fiu", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

-----------------------------------------------------------------

Totodată, interceptaţi ar fi fost şi Cătălin Harnagea, fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, jurnalistul Bogdan Chireac, Alexandru Bittner, Tiberiu Urdăreanu şi Irina Socol.

"Acest mandat care s-a întins pe o perioadă de şase luni şi care a cuprins întreaga perioadă de precampanie electorală şi de campanie electorală a alegerilor prezidenţiale din 2014 ne duce la următoarea chestiune: s-a discutat despre sufrageria domnului Oprea. Acest mandat şi acest dosar şi informaţiile pe care le voi face publice în continuare ne duc cu gândul la o altă ipoteză: şi anume, a faptului că în 2014, în funcţiile de răspundere ale statului român , pe care l-au transformat într-un stat arestat, se aflau aceiaşi oameni ca în 2009. Să fie acesta răspunsul la poziţia oficială a preşedintelui Iohannis din discursul de la 1 decembrie?", a arătat fostul ofiţer SRI.

Potrivit lui Dragomir, în perioada campaniei electorale din 2014, au existat echipe operative mixte dintre DNA şi SRI, care s-au ocupat de aceste ţinte.

"Trebuie să înţelegem şi să devoalăm implicarea DIICOT, SRI, DNA, Ministerului de Interne şi a altor instituţii de forţă în campaniile electorale. Românilor li s-a încercat tot timpul să li se transmită ce să voteze", a adăugat Dragomir.

Fostul ofiţer SRI a mai spus că a trimis documentele privind mandatul de ascultare/urmărire preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru că acesta a fost ţinta principală a mandatului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

PAŞTE 2018. Friptură de miel la cuptor, aşa cum o face Horia Varlan

Un tânăr din Vaslui, care s-a întâlnit cu eleva care a murit de meningită, la spital cu dureri de cap și senzație de greață/ Diagnosticul dat de medici

Tăriceanu despre USR, poreclită Uniunea lui Soros din România. USR, ''aripa tânără a Securității'', ar putea avea în programul de guvernare și limitarea libertății de exprimare

Business report: Lovitură pentru Uber. Taximetriștii câștigă și la Curtea de Apel: Uber, scos din Cluj-Napoca; Economia României, pe locul 15 în UE - am întrecut Portugalia; Cine exploatează cele mai scumpe terenuri arabile ale statului

Bancul zilei: Cel mai romantic tip

Alegeri UE 2019: Cine e Ska Keller? Și ce program are?

Tupeu incredibil al regimului Kim Jong Un: Au trimis SUA o factură de 2 mil. dolari pentru spitalizarea studentului american torturat și predat americanilor în comă

"Manif pour Tous" varianta franceză a Coaliției pentru Familie face apel către toți francezii să se opună Bilderbergului progresist Macron "un candidat care e în mod deschis anti-familie" şi care "pune banul înaintea oamenilor"

Subiectele zilei: Fiului unui primar PSD i s-a mărit salariul cu 400% în doi ani! Dragoș Panțeru câștigă 2.000 euro pe lună; Andrei Pleșu: Ce mă face să mă retrag din viața publică; Dăncilă: Nu sunt erou pentru că l-am contrazis pe Dragnea

Meteo #azi 26 aprilie: Se întorc ploile în România. Zonele afectate de vremea instabilă

INTERVIU Ion Jinga, ambasadorul României la ONU: Suntem singurul stat care oferă unități de 18 oameni pentru paza demnitarilor

#europarlamentare2019/Bannerele și materialele publicitare ale candidaților la europarlamentare trebuie eliminate până vineri la miezul nopții

CITATUL ZILEI

Antonio Guterres salută întâlnirea dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un

CCR va dezbate, pe 5 iunie, sesizarea privind repatrierea aurului/ Un alt subiect controversat pe masa Curții Constituționale: legea care instituie paradisurile fiscale

Cuba: Havana neagă acuzațiile SUA privind o prezență a trupelor sale în Venezuela

De-ale Progresismului - După ce a ajuns președinte in serial pentru că a luptat împotriva corupției....a ajuns președinte și in realitate spunând că va lupta împotriva corupției....lumea a confundat serialul cu realitatea și l-a ales președinte

Paștele sărăciei

Botoșani: Un tânăr de 23 de ani a murit carbonizat, după ce mașina acestuia a lovit un copac și a luat foc

Ce pățești dacă faci ACEST LUCRU fix în VINEREA MARE!

Povestea incredibilă a neașteptatului erou de la CM SNOOKER. S-a dus să îl ia pe fiul lui Stephen Hendry de la sediul Poliției, dar la rândul său a picat etilotestul: "Din cauza asta, a devenit complicat să mă antrenez"

Cum înțelege o fetiță valoarea banului

Regizor nominalizat la Oscar, în comă după un accident vascular cerebral masiv

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Proteste în Sudan, pentru instaurarea unei guvernări civile

UE și Japonia au convenit asupra întăririi cooperării bilaterale și a necesității reformării OMC

Donald Trump: Președintele chinez Xi Jinping va veni curând la Casa Albă

Franța: O figură proeminentă a mișcării "vestelor galbene" a criticat discursul președintelui Macron și a cerut continuarea protestelor

Emmanuel Macron: O "confruntare fructuasă" cu Germania este uneori necesară

Stare de urgență, decretată în capitala Canadei din cauza posibilelor inundațiilor

​Armele României (I) - Forțele Terestre: Ce arme, tancuri și blindate folosesc acum militarii români. PLUS: Ce noi echipamente se conturează pentru viitor

USR-PLUS îi acuză pe liberali că au distribuit la Cluj "pliante otrăvite"

Fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare după ce a bătut un copil de doi ani

Fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la peste 4 ani de închisoare închisoare după ce a bătut un copil la creșă

O româncă și fiica ei de opt ani au fost ucise în Cipru de un criminal în serie. Suspectul, un ofițer militar, a mai omorât alte cinci femei | FOTO, VIDEO

Nick Kyrgios s-a transformat pentru o zi. Cum a ajutat "bad boy-ul" din tenis o femeie în plină stradă

"Iese Man. Intră Roman!". Gigi Becali a creat o situație nemaiîntâlnită la FCSB: a vrut să-i dea SMS lui Teja în timpul meciului, dar i l-a trimis unui jucător

Unul din autorii atacurilor teroriste din Sri Lanka a fost anchetat în Australia în 2014

Al doilea cel mai mare diamant brut din istorie, descoperit în Botswana/ Depășește mărimea unei mingi de tenis | FOTO, VIDEO

FOTO Al doilea cel mai mare diamant brut din istorie, de 1.758 de carate, descoperit în Botswana

O procuroare s-a sinucis aruncându-se de la etajul 5 al Parchetului General - Digi 24

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 aprilie

Digi 24: CTP, despre gestul de "nesupunere totală" făcut de Viorica Dăncilă. Calculele premierului

Kim Jong-Un consideră că pacea în Peninsula Coreeană depinde de atitudinea Statelor Unite -presă

Emmanuel Macron: O "confruntare fructuasă" cu Germania este uneori necesară

Un procuror de la Parchetul General a decedat după ce s-a aruncat de la mare înălțime

Firma Serinus Energy a început producția de gaze în România

26 aprilie: Ziua Internațională de comemorare a dezastrului de la Cernobîl

Cât costă carnea de miel în șapte județe din țară / Prețurile rămân ridicate pentru că ciobanii au vândut en-gros în firmelor arabe

Accident teribil în Botoșani: Bărbat carbonizat după ce a lovit cu mașina un copac, iar autoturismul a luat foc

Prime de Paște pentru angajații Complexului Energetic Oltenia, înainte de disponibilizări

Elena Gabriela Ruse, în sferturi la turneul ITF de 25.000 de dolari de la Osprey

Real Madrid, doar 0-0 cu Getafe - Fanii galacticilor i-au cerut demisia președintelui Florentino Perez

Fanii lui Real Madrid nu au mai suportat și i-au cerut din nou demisia președintelui: "Florentino, pleacă!"

"Au 17 ani! Dacă nu o iau razna, ajung la echipa mare". Gică Hagi are două noi pariuri și un mesaj cu tentă de lecție pentru Becali: "Atenție, Gigi!"

REFERENDUMUL pe Justiție: 26 mai. Ce implică și cum poate fi validat

Un fotbalist din Burundi a făcut infarct în timpul unui meci și a murit - Avea probleme cu inima și medicii îl sfătuiseră să nu mai joace fotbal

Gheorghe Hagi: Dacă nu iei banii dinainte, produci performanță. De aceea merg lucrurile la mine/ Mesajul pentru Gigi Becali

Categoria de salariați care va beneficia de concediu de odihnă suplimentar. Ce documente sunt necesare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4867, afisate in 82 pagini.



ieri 05:05 CITATUL ZILEI