23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Punctele comune dintre Ritualul Jertfei descris de Herodot și Ritualul Jertfei descris în Miorița pe baza cărora afirmăm că e vorba de unul și același Ritual. Cum a descoperit Fluierul.ro că în Miorița e descris același RITUAL cu cel descris de Herodot

Punctele comune dintre Ritualul Jertfei descris de Herodot cu 500 de ani înainte de Hristos și Ritualul Jertfei descris în Miorița pe baza cărora afirmăm că e vorba de unul și același Ritual.

Vom numi acest ritual "Ritualul Jertfei Celui Mai Bun Dintre Noi"

1. Jertfirea prin aruncarea în sulițe

Herodot: "...îl aruncă peste vârfurile sulițelor"

Miorița (variantă din Maramureș): "...o să-l puie-ntre țăpuște"

2. Doar cei mai buni pot fi Jertfiți. Alegerea prin sfat a celor mai buni sortiți jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă nu moare atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul"

Miorița (varianta Alecsandri):
 "Mări, se vorbiră,
 Ei se sfătuiră (au discutat îndelung, nu au luat decizia în grabă)
 Pe l-apus de soare (ca prin sacrificiu ritualic, făcut simbolic odată cu sfârșitul luminii)
 Ca să mi-l omoare (ca să îl omoare)
 Pe cel moldovan,
 Că-i mai ortoman (pentru că e cel mai drept dintre ei)
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute, (pentru că știe să crească cel mai bine oile)
Şi cai învăţaţi, (pentru că știe să dreseze cel mai bine caii)
Şi câni mai bărbaţi". (pentru că știe să crească cei mai curajoși câini)

3. Tragerea la Sorți. (În cazul mai multor opțiuni), alegerea Jertfei dintre cei buni prin tragere la sorți.

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis"

Miorița (variantă din Maramureș): "Lui gre lege i-o picat"

4. Incertitudinea că vei muri sau nu în timpul ritualului jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, ...dacă nu moare..."

Miorița (varianta Alecsandri): "Şi de-o fi să mor..."

Miorița (variantă din Maramureș): "O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu..."

Faptul că un Ritual Dac al Jertfei Umane, atestat şi descris de Herodot, este păstrat şi descris într-o Baladă Populară Românească, care în plus ne descrie în amănunt, drama şi trăirile celui Jertfit, ține de domeniul FABULOSULUI.

Desigur unii se întreabă 'naiv', ce caută "ardeanul, moldoveanu și vrânceanu" într-un ritual de jertfă al dacilor? Sau cum ar putea reprezenta doi baci de la stână "sfatul bătrânilor"? Sau cum pot să-l "puște" pe ciobănaș în varianta din Maramureș, dacă suntem pe vremea Dacilor?

Acestea sunt niște îndoieli absolut puerile, dacă ținem cont de povestirile și re-povestirile ORALE ale baladei și adaptări continue pe care balada le-a suferit, adaptări petrecute de-a lungul a 2.500 de ani sau mai mult.

Esențiale pentru identificarea în Baladă a Ritualului Jertfei descris de Herodot sunt cele patru puncte esențiale enumerate mai sus (și posibil și alte aspecte care așteaptă a fi dezvăluite în cele peste 1000 de variante ale baladei), puncte esențiale, puse desigur în întregul context al dramei ciobănașului din Baladă, pus în fața unei jertfei inevitabile.

Trăirile ciobănașului, ultimele sale dorințe, împăcarea cu sine, precum și raportările sale lipsite de adversitate față de ceilalți baci, sunt coerente, doar dacă sunt puse în Contextul Jertfei. JERTFA și prezența RITUALULUI UNEI JERTFE e cheia care luminează și limpezește, dintr-o dată definitiv și fără dubii, înțelegerea atitudinii și trăirilor ciobănașului din poveste.

Oricine realizează acest lucru, își dă seama dintr-o dată, că doar așa pot sta lucrurile și că nici o altă interpretare a contextului dramei din baladă nu mai poate fi posibilă...

Căci puse în orice alt context, trăirile și atitudinile ciobănașului devin ciudate, ilogice și incoerente...de unde și nenumăratele interpretări și neînțelegeri cu privire la atitudinea ciobănașului din Baladă.

Totuși, celor naivi, care se întreabă ce caută "ardeleanul, moldoveanu și vrânceanu" într-un ritual de jertfă al dacilor, le răspundem prin "Fragmentarium din 1932" a lui Mircea Eliade, în care Eliade nota:

„În folclor se întâlnesc, astăzi, forme din mai multe ere, reprezentând etape mentale diferite. Găsim o legendă cu substrat istoric recent, găsim un cântec popular de inspirație contemporană, alături de forme medievale, precreștine sau chiar preistorice. Lucrurile acestea le știu și folcloriștii. Dar, îndrăznim a crede, le înțeleg foarte puțin. Foarte puțini folcloriști înțeleg că memoria populară, întocmai ca o peșteră, a păstrat elemente autentice, reprezentând experiențe mentale pe care actuala condiție umană le face nu numai imposibile, dar chiar imposibil de crezut”.
(M. Eliade, Fragmentarium (1937), Editura Destin, Deva, 1990, p. 73.)



Ce spuneau lingviștii şi etnologii români, despre când şi cum a apărut Miorița

Ce credeau ei despre Momentul Genezei Baladei Mioriței

Ideea că Miorița a însoțit istoria poporului român încă din vremuri imemorabile, că este parte componentă a spiritualității noastre și este un mit reprezentativ difuzat în peste o mie de variante răspândite în toate colțurile țării – a creat inevitabil un orizont de așteptare potrivit căruia cântecul mioritic trebuie să aibă o vechime apreciabilă. Cu toate acestea nu au lipsit teoriile care plasează momentul genezei în istoria recentă a poporului român. Cei care au avut alte argumente s-au oprit la perioada medievală ca moment al genezei Mioriței.

Vasile Alecsandri a susținut originea vrânceană a Baladei

La început, Vasile Alecsandri (născut la Bacău) avea toate motivele să creadă și să susțină că balada Miorița provine din Munții Vrancei, de vreme ce amicul său, Alecu Russo, susținuse că o descoperise la Soveja (în 1846). Necunoscându-se amănunte despre circulația baladei sau despre soarta variantelor din Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat sau Transilvania, Alecsandri nu putea să-i ofere decât o locație vrânceană.

Acest lucru e dovedit de scrisoarea ce a însoțit balada trimisă spre publicare redacției ziarului Bucovina din Cernăuți (1850) și e întărit de afirmațiile lui Jules Michelet (1854). „Influențat de Alecsandri, Michelet crede că balada s-ar fi născut în Vrancea, «à la frontière transsylvaine et moldo-valaque»…” – o preparare inteligentă a Occidentului pentru materializarea ideilor unioniste. Din perspective politice și de interes național, regiunea Vrancei corespundea, în acele vremuri, unor idealuri ale pașoptiștilor.

Însă mai târziu, în 1866, după Unire și după moartea lui Alecu Russo (1859), în culegerea „Poezii populare ale românilor”, V. Alecsandri se simte ispitit să insereze o notă (la balada Dolca) în care afirmă că „Această baladă a Dolcăi, precum și aceea a Mioriței, le-am cules din gura unui baciu, anume Udrea, de la stâna de pe muntele Ceahlău … la anul 1842…”.

Unii afirmă că ar fi vrut să apropie obârșia Mioriței de regiunea sa natală...

Secolul al XIX-lea după Duiliu Zamfirescu - "A apărut între 1800 - 1900"

Utilizând "metoda lingvistică", Duiliu Zamfirescu(1909) a ajuns la concluzia că balada este relativ modernă. [1] Concluzia i s-a părut "justă raportată la textul analizat – varianta Alecsandri". Și asta deoarece Miorița, ca de altfel toate creațiile folclorice, este prin excelență un produs viu, dinamic, supus permanent ameliorărilor lingvistice conceptuale și culturale din partea fiecărei generații, în mod succesiv.

Secolele XIV-XV consideră B.P. Hasdeu - "A apărut între 1350 - 1450"

Argumentele de natură general istorică sau istoria limbii sunt cele care au stat la fundamentarea aprecierilor lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (1875) referitoare la datarea originii Mioriței. Episodul „alegoria morții” ar oferi indicii pentru a susține că acest cântec a fost creat între 1350-1450. [8]

Printre primii la noi, Hasdeu surprinde caracterul pre-creștin, arhaic, al credinţelor populare româneşti peste care creştismul nu a putut decât să pună o pojghiţă subţire.

Astfel, comentând paradisul la români Hasdeu arată că locul acestuia e "în genoe (n.r. în genune), în apusul soarelui" și că "apusul soarelui" ca loc al paradisului moștenit dinainte de creștinism, este "un rest păgânic, pe care creștinismul l-a găsit împietrit pe pământul Daciei".

Hasdeu scoate în evidență rolul substratului autohton In legătură cu formarea unor creaţii populare, și subliniază importanța anumitor ritualuri străvechi în apariţia motivelor comune din basme, doine și din balade.

O puternică influenţă asupra specificului naţional o are şi spaţiul geografic în care s-a dezvoltat un popor, mai crede Hașdeu.

Condiţiile proprii de viaţă generează apariţia unor elemente originale în folclorul acelui neam.

Astfel, formula frunză verde, de la începutul fiecărui cântec daco-romăn e inspirată de secularele păduri de pe crestele Carpaţilor "unde străbunii noştri s-au format şi s-au dezvoltat in curs de veacuri, mai nainte de a pogorî din munte şi a se răspîndi la câmpie".

Adept al concepţiei că folclorul este un important document istoric Hasdeu atrage însă atenţia, asupra pericolului de a acorda credit unor datări contra-făcute, strecurate adesea de unii cărturari în legătură cu textele populare.

Haşdeu datează apariţia baladei Mioriţa între anii 1350 - 1450, pe baza datării istorice a epitetului de vrâncean, folosit la acea vreme, potrivit supoziţiei sale, ca apelativ pentru un locuitor al Ţării Românești, precum și pe baza episodului „alegoriei morții” care ar oferi indicii pentru a susține că acest cântec a fost creat între 1350-1450. [8]

Secolul al XVIII-lea după Nicolae Iorga - "A apărut între 1700 - 1800"

Stăruința lui Nicolae Iorga [2] de a coborî obârșia Mioriței în secolul al XVIII-lea, doar pe baza unor conflicte pastorale din acea epocă, nu a entuziasmat. Utilizând metoda istorică, de invocare a izvoarelor scrise, Nicolae Iorga a fost preocupat să demonstreze existența unor conflicte pastorale (evocate în unele documente ale vremii) și să sugereze că „Miorița ar fi fost creată în secolul din care provin aceste descrieri”. [3]

O primă localizare atribuită de Nicolae Iorga, este Moldova de Sud. În Istoria literaturii române (volumul I, 1925), N. Iorga socotește că Miorița a luat naștere în zona vestitului codru al Ghigheciului, și include balada în ciclul Codrenilor . În schimb, Ion Diaconu (~1984) nu este de acord cu modul în care A. Fochi (1964) a „escamotat” „concepția profesorului Iorga” (atribuindu-i afirmația cum că locul de obârșie este Moldova de Sud) și ține să precizeze că în „realitatea bibliografică, absolut corectă”, „în 1931 Iorga a scris răspicat: «Multe variante ale Mioriței, răsărită pe aceste plaiuri…»” referindu-se la lucrarea Ținutul Vrancei, I, 1930, publicată de I. Diaconu.

E lesne astfel a se constata „nestatornicia” proverbială a lui N. Iorga în toate cele întreprinse de el, uneori amendat pentru obstinența în „a nu corecta greșelile evidente” și a adopta „ideea cea mai puțin probabilă, pentru a evita pe cea justă”, după cum îl caracteriza G. Călinescu

Duiliu Zamfirescu și Nicolae Iorga au greșit totuși, pledând pentru o creație relativ modernă a versiunii supuse analizei – balada de sorginte vrânceană, în formula publicată de Vasile Alecsandri.

Secolele XVI-XVII - Ovid Densușianu - "A apărut între 1500-1700"

În opinia marelui lingvist Ovid Densușianu [4], aceleași mișcări transhumante ale turmelor de oi dinspre Moldova și Ardeal străbătând Vrancea, pentru a coborî apoi spre câmpiile sud-dunărene pentru iernat, ar fi avut o intensitate deosebită în urmă cu 300-400 de ani, deci în secolele XVI-XVII și ar fi constituit un bun prilej pentru zămislirea Mioriței.

Densușianu (1922) neagă însă, fără a avea argumente solide, vechimea colindelor din Ardeal, considerându-le "involuții". Ovid Densușianu (1922): „… Prin unele părți, în special în Ardeal, ea (Miorița) se mai aude schimbată în colind, numai în câteva versiuni scăzute și monotone”. (Ovid Densușianu, Viața păstorească în poezia noastră populară, 1922, apud A. Fochi, 1964, p. 157.) Se știe, colindele, spre diferență de doine sau balade, se caracterizează printr-o interpretare restrictivă (îngrădire impusă de cutume), exclusiv pe perioada celor 12 zile care compun ciclul sărbătorilor de iarnă. (n.red. de unde și-or fi imaginat atunci maramureșenii "țepuștele" descrise și de Herodot?)

Dacă istoricul A.D. Xenopol (1847-1920) indica Moldova drept loc de obârșie a Mioriței , iar Gheorghe Maior propunea ca loc de baștină – zona Oituzului, la nord de Munții Vrancei, fidel susținător al primei teorii alecsandriene, Ovid Densușianu (1922) pledează pentru originea vrânceană a Baladei.

Secolul al XVI-lea după Ion Diaconu - "A apărut între 1500 - 1600"

După o jumătate de veac de cercetare a motivului mioritic în spațiul tradițional al performării, după repetate anchete și interviuri luate diverșilor interpreți și rapsozilor, Ion Diaconu ajunge (spre începutul deceniului opt al veacului al XX-lea) la concluzia că „motivul poetic popular” mioritic a fost plăsmuit artistic „timp de cel puțin patru secole prin geniul nostru popular configurativ…”. [5].

Ion Diaconu (1930) și-a mărturisit fără ocolișuri dezaprobarea și desconsiderarea față de Miorița-colind, pe care o consideră „resturi inexpresive” rezultate dintr-o „puternică dezagregare” a unei capodopere poetice: Miorița-baladă.

Referindu-se la principiul ce impune „dinamica folclorică” (propus și definit de autor în 1930), folcloristul precizează: „Aceasta e ca o lege constantă pentru psihologia creației poetice populare. Arată anume că în domeniul folclorului o capodoperă poetică – aparținând întregului spațiu geografic etnoistoric al unui popor – trăiește mult mai intens într-o anume regiune etnografică. Pe când în celelalte ținuturi ea circulă sporadic, trăiește mai izolată decât alte specii poetice, fiind și mai simplificată ori puternic degradată în resturi inexpresive (noi considerăm astfel Miorița-colind în Ardeal) – sau chiar dispărută din circuitul folcloric general”.(I. Diaconu, Ținutul Vrancei, IV, Editura Minerva, București, 1989, p. 289.)

Secolul al XV-lea după Al. Odobescu și I. Mușlea - "A apărut între 1400 - 1500"

Alți doi exegeți ne propun să acordăm o atenție sporită secolului al XV-lea, dar de pe poziții diametral opuse. Alexandru Odobescu (1861) e de părere că, după o milenară gestare a cântecului în folclorul fabulos al Greciei, Miorița pelegrinează prin Balcani și pătrunde în provinciile românești, trecând fluviul danubian undeva prin secolul al XV-lea: „Nu mai târziu de al XV-lea secol, acest cântec păstoresc a trecut peste Dunăre, unde s-a împlântat în memoria poporului sub forma baladei Miorița. Timpii și împrejurările au știut să schimbe multe într-însul; dar tot au rămas urme netăgăduite de clasica sa origine”. [6]

În schimb, Ion Mușlea identifică același timp istoric invocând fapte și întâmplări petrecute în teritoriile autohtone, evenimente care ar fi determinat decisiv zămislirea baladei. [7]

Lucian Blaga "Spațiul Mioritic" - Momentul 1936

În anul în care Lucian Blaga (1895-1961) devine membru al Academiei Române (1936), acesta publică, la București, un amplu și profund studiu numit Spațiul mioritic, inclus mai târziu în Trilogia culturii (1944). Deși abordarea sa este pur teoretică, istoria Mioriței intră astfel definitiv pe un alt făgaș. Lucian Blaga este, fără îndoială, promotorul specificității baladei Miorița în raport cu spiritualitatea românească

În ”Spaţiul mioritic”, pornind de la balada populară, Lucian Blaga ajunge la următoarele convingeri:

p. 21

„...Cu acest orizont spaţial se simte organic şi inseparabil solidar sufletul nostru subconştient, cu acest spaţiu-matrice, indefinit ondulat, înzestrat cu anume accente, cari fac din el cadrul unui anume destin. Cu acest orizont spaţial se simte solidar ancestralul suflet românesc, în ultimele sale adâncimi, şi despre acest orizont păstrăm undeva, într-un colţ înlăcrimat de inimă, chiar şi atunci când am încetat de mult a mai trăi pe plaiu, o vagă amintire paradisiacă: Pe-un picior de plaiu,/ pe-o gură de raiu. Să numim acest spaţiu-matrice, înalt şi indefinit ondulat, şi înzestrat cu specificele accente ale unui anume sentiment al destinului: spaţiu mioritic. Acest orizont, neamintit cu cuvinte, se desprinde din linia interioară a doinei, din resonanţele şi din proiecţiunile ei în afară, dar tot aşa şi din atmosfera şi din duhul baladelor noastre. Acest orizont, indefinit ondulat, se desprinde însă, ceeace e mult mai important, şi din sentimentul destinului, din acel sentiment care are un fel de supremaţie asupra sufletului individual, etnic sau supraetnic."

p. 53

...Noi răsăritenii ne putem mândri în genere cu un sentiment mult mai lămurit al etnicului, decât apusenii, şi câteodată cu o idee mai limpede şi în orice caz mai firească, despre naţiune, identificând ideea cu aceea de neam, sau derivând-o din ideea de neam. Apuseanul înclină, la fiecare pas, să confunde ideea de naţiune cu ideea de stat, sau chiar să o derive din ideea de stat. Confuziile rezultă în cele din urmă din inaderenţa la « fire », din lipsa de simpatie faţă de tot ce e organic, atitudini proprii spiritului catolic. Din contră simpatia pronunţată, de un accent ca o caldă îmbrăţişare, faţă de categoriile organicului, a avut în răsărit ca urmare atât aspiraţia spre o biserică ecumenică în înţeles de unitate organică a totului, cât şi divizarea bisericii după naţiuni, concepute tot ca un fel de organisme. Aderenţa la tot ce e organic, sub ale cărui vii şi suverane tipare se modelează în răsărit ideea de biserică şi ideea de neam, e verificată şi prin împrejurarea plină de tâlc şi profund naivă că românul îşi numeşte credinţa simplu « lege românească ». Sinteza celor doi termeni, a cosmicului şi etnicului, îşi are puntea mijlocitoare în categoriile organicului."

1964 - Momentul A. Fochi și publicarea a 930 variante ale Mioriței - Fochi: "A apărut între 1300 - 1500"

În monografia Miorița – tipologie, circulație, geneză, texte (Adrian Fochi), publicată sub auspiciile Editurii Academiei Române (1964), A. Fochi (1920-1985) realizează o sinteză a tuturor ipotezelor, teoriilor, tezelor și ideilor legate de Miorița, corespunzător perioadei 1850-1950, propune o tipologie exhaustivă și trece în revistă câteva repere ale fenomenului cultural generat de baladă. În final inserează prima antologie națională a variantelor din ambele versiuni (baladă și colind), o parte deja publicate, altele inedite, în total 930 de documente (702 variante complete, 123 de fragmente și 105 „informații de circulație”) – „lucru care este fără precedent, atât în folclorul românesc, cât și în cel mondial”, avea să afirme A. Fochi 16 ani mai târziu, când numărul variantelor trecuse de pragul de o mie.(A. Fochi, Miorița – texte poetice alese, Editura Minerva, București 1980, p. 23.)

În 1980, A. Fochi revine cu un compendium – Miorița, texte poetice alese (Editura Minerva, colecția Meșterul Manole, București, 1980) - unde schițează un bilanț a ceea ce știm despre Miorița „la modul absolut sigur”, dar și a ceea ce „nu vom ști niciodată”. Reia principalele concluzii din ediția 1964 și alcătuiește o antologie de 92 de texte provenind din Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat și Transilvania, fără a se raporta la un etalon tipologic. În această formulă, lucrarea a devenit accesibilă unui segment larg de cititori, impunându-se ca una de referință.

In 1985, Fochi își încheie cariera pe tărâmul cercetării folclorului cu o amplă sinteză (Cântecul epic tradițional al românilor), pe parcursul căreia abordează Miorița din două perspective interesante. Capitolul „În căutarea epocii de comunitate culturală străromână” vizează geneza și circulația textelor mioritice (prin raportare la variantele aromâne), iar capitolul „Câteva capodopere în lumina eternității” debutează cu unele aprecieri despre Miorița – un rezumat tematic, reluarea tezei „morții tânărului nelumit” ca germene al textului, respectiv o teorie privind datarea.

Fochi (1964) este primul exeget care urmărește fenomenul evolutiv al Mioriței și ia în discuție două momente distincte (nașterea versiunii colind a Mioriței, respectiv a transformării colindului în baladă). Analizând toate elementele specifice variantelor tip baladă (transhumanța, posibilele conflicte economice, contaminările cu teme și motive folclorice învechite etc.), Adrian Fochi formulează o concluzie pertinentă: „Materialul moldo-muntean ne îndreaptă atenția spre relațiile economice tipice pentru feudalismul dezvoltat”. [9]

Tot analiza colindelor îi oferă prilejul lui Adrian Fochi (1964 și 1980) să opineze că: „Tot ce putem spune, cu șansa de a nu greși prea mult, este faptul că textul oglindește o concepție foarte veche, precreștină, că, deci, ar putea avea rădăcini foarte adânci, până departe, în străfundurile neguroase ale istoriei”. [12]. Deci ar fi vorba doar de vechimea ideilor pre-creștine și nu vechimea pre-creștină a însăşi Baladei-Colind.

În studiul Apostol- Fochi (1964), Pavel Apostol (1964) susține faptul că în Transilvania variantele mioritice ar fi fost generate de baladele extra-carpatice: „Paralel cu formarea versiunii baladă, elementul tematic a generat în Transilvania o versiune-colind”.(Pavel Apostol, Studiu introductiv, Miorița (A.Fochi), Editura Academiei, București, 1964, p. 87.) Constatăm astfel că arhaismul evident al colindelor poate fi privit și într-o altă lumină, recte din perspectiva teoriei ariilor laterale, prin care se demonstrează conservarea unor variante involute, mult mai vechi decât varianta-apogeu (de obicei caracterizată prin rafinament artistic și stilistic). Invocarea acestei teorii, respectiv recunoașterea statutului de „arie laterală” a unei regiuni, nu-i conferă cu necesitate acesteia rolul de obârșie a unei producții folclorice oarecare. La această strategie a recurs P. Apostol pentru a pune în valoare varianta-baladă.

Însă în capitolul rezervat concluziilor, Adrian Fochi (1964) pledează cu convingere pentru cauza variantelor transilvănene. Deoarece afirmațiile sale aveau greutatea și autoritatea dată de cercetarea a 930 de variante (cuprinse în prima antologie națională), teoria sa a bulversat întregul sistem de analize efectuate până atunci: Fochi: „Credem că prima versiune a Mioriței s-a născut în zona de Nord Est a Transilvaniei, în regiunea dintre Munții Rodnei și Munții Călimanului, unde și astăzi circulă cu destulă intensitate în forma sa cea mai simplă”.

Zona indicată de A. Fochi cuprinde Munții Bîrgăului, izvoarele Bistriței, ale Dornei și ale Someșului Mare, în județul Bistrița Năsăud. Rațiunea nominalizării acestui spațiu se întemeiază pe o variantă (Fochi susține că sunt mai multe) descoperită în localitatea Romuli (județul Bistrița Năsăud) pe care o definește drept perfect autentică și profund arhaică. Un alt argument este incidența tipului clasic (schema indispensabilă) în această regiune, tip care se propagă radial până în Câmpia Transilvaniei, Maramureș și Nordul Moldovei (spre Putna, în Suceava) .

Ardelenii Stancu Ilin, Mihai Pop, Ovidiu Bârlea și Ion Taloș susțin vechimea Colindei din Ardeal în fața Baladei și trimit la vechi ritualuri precreștine.

Astfel, s-a afirmat că sistemul de referință al colindelor se deosebește de cel al baladelor și dezvoltă preponderent un substrat mitologic, o atmosferă fabuloasă, „cu rituri demult apuse”, și nu relatează despre anume evenimente istorice, figuri legendare ori împărați .

„Unele tipuri de colindă nu le întâlnim decât la noi (la români, comparativ cu alte popoare - n.n.) în întruchipări artistice deosebite și de mare vechime istorică. Așa, de pildă, sunt colindele cu tema «nașterea din piatră», «miorița», «leul», «ciuta năzdrăvană», «vânători preschimbați în cerbi»” (Stancu Ilin, 1985).

Același apel la o istorie îndepărtată și la evidențe ce suportă cu dificultate o contrareplică a venit și din partea profesorului maramureșean Mihai Pop (1980) – născut la Glod, Maramureș – „Nu ne mirăm că în poezia colindelor de la noi există Miorița, Meșterul Manole, Soarele și Luna, colindele cu Cerbul ș.a.m.d., fiindcă aceste colinde sunt, în fond, forme poetice ale unor vechi rituri”.(Mihai Pop, Anul nou, lectura unui discurs ceremonial, în Calendarul Maramureșului, editat de Asociația folcloriștilor din județul Maramureș, Baia Mare, 1980, p. 5-8.)

În alte intervenții răspunsul a căpătat note și mai categorice, pornindu-se de la ideea că versiunea colind se dovedește mult mai permisivă și abordabilă, deoarece pe firul ei putem urca spre izvoarele tainice ale genezei.

Ion Taloș (1981) (născut la Prodănești, județul Sălaj): „Din păcate, mai toate cercetările de până acum au pornit de la varianta Alecsandri, care este punctul cel mai evoluat al unui proces în permanentă devenire, și n-au acordat atenția pe care o merită versiunea colind a temei”.(Ion Taloș, Miorița în Transilvania, în Anuarul de folclor, II, Cluj-Napoca, 1981, p. 101.) Cercetătorul sălăjean este de părere, în continuare, că versurile mai vechi ale textului mioritic se regăsesc în variantele cele mai simple, în colindele transilvănene, considerate fiind „formele cele mai arhaice”.

Un alt reprezentant al acestei generații este Ovidiu Bârlea (1967) (născut la Bîrlești, județul Alba): „Nu mai încape îndoială că forma colindă păstrează stadiul cel mai arhaic al Mioriței și Meșterului Manole. Faptul epic este redus la esența lui în conformitate cu trăsăturile specifice ale colindei care exploatează doar semnificația, înțelesul ce se poate desprinde din fabulație, desfășurarea narațiunii cu etalarea întâmplărilor rămânând pe plan secund, subordonată acestui țel, în opoziție cu ce se petrece în baladă”.(Ovidiu Bîrlea, Miorița colind, în Revista de etnografie și folclor, 12 (1967), nr. 5, p. 339-347.) E evident că O. Bîrlea nu pledează pentru o reducție involutivă a faptului epic din colinde, ci pentru întâietatea acestora, la fel ca și I. Taloș, care solicită să pornim cu necesitate de la surse, „… altfel e ratat începutul; și dacă începutul e ratat, dezvoltarea e aberantă” . Bineînțeles că în toate aceste opinii, versiunea-colind reprezintă sursa și izvorul baladei Miorița. O pledoarie rafinată în favoarea originii transilvănene.

Dumitru Caracostea - "Încă de pe vremea românei comune (600-800 după Hristos)"

În anul 1924, Dumitru Caracostea (1879-1964) publică, în Convorbiri literare, cea de-a doua parte a studiului Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia. Obiecțiile d-lui Densușianu. Totalizări, după ce, în 1915, publicase, în aceeași revistă, o lucrare ale cărei concluzii erau amendate de caracterul regional al cercetării („Miorița în Moldova”).

Din scrierile lui D. Caracostea răzbate prima sinteză ca urmare a cercetării motivului mioritic în largi spații geografice. Astfel, el redactează o schiță genetică a Mioriței, în patru faze: cântec liric cu circulație independentă (testamentul), colindul transilvan, episodul oii năzdrăvane, respectiv episodul maicii bătrâne și alegoria morții. Tot el este cel care utilizează pentru prima dată termenul de testament al ciobanului. În linii mari, această teorie își va dovedi valabilitatea în timp, fapt confirmat și de concluziile fochiene.

Analiza comparată a variantelor mioritice românești cu cele semnalate la aromâni, l-au îndreptățit pe Dumitru Caracostea (1927) să afirme că această creație datează din vremea „când nu fusese încă răzlețirea principalelor ramuri române”, „epocă străveche de unitate primitivă a neamului".

Caracostea concluziona că apariția Baladei e "anterioară separării dialectelor principale ale limbii, deci spre sfârșitul mileniului I”. [10]

Constantin Brăiloiu - "Apărută înaintea apariției creștinismului (înainte de anul 0 dH)"

În 1946, etnomuzicologul Constantin Brăiloiu publică, la Geneva, exegeza Sur une ballade roumaine: La Mioritza, pe care o redactează pornind de la mai multe coordonate: anchetele de teren, studiul lui I. Mușlea (1925) și interpretarea metafizică, datorată îndeosebi lui L. Blaga (1936).

Mircea Eliade și A. Fochi (1964) – îi va dedica lui C. Brăiloiu un capitol aparte, socotind că această lucrare marchează o dată importantă în istoria interpretărilor mioritice, „și mai constituie, pe deasupra, un document prețios pentru istoria ideilor în România modernă” . Brăiloiu realizează un studiu de caz, pornind de la credințele și ritualurile funerare românești, respectiv nunțile postume ale tinerilor morți celibatari, lămurind astfel definitiv (după I. Mușlea) misterioasa alegorie nuntă-moarte, episod prezent exclusiv în versiunea baladă a Mioriței.

Constantin Brăiloiu(1946), e SINGURUL care situează geneza Mioriței într-o perioadă precreștină. Teoria etno-muzicologului pornește de la motivul tânărului nelumit (nunta funerară, alegoria morții), motiv regăsit exclusiv în variantele extra-carpatice. Iar geneza corespunde acestei perioade, deoarece obiceiul nunții postume „era practicat, probabil, chiar înainte de pătrunderea creștinismului pe teritoriul țării noastre”. [11] O altă motivație este, în opinia lui C. Brăiloiu, absența elementelor mistic-creștine, „absență care, în unele variante, merge până la respingerea fățișă a însoțirii ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”.

Mircea Eliade

Mircea Eliade (1907-1986) publică, în 1970, la Paris, prima ediție a volumul De la Zalmoxis la Genghis-Han – Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Occidentale, în cuprinsul căreia dedică un capitol distinct baladei Miorița – Mioara năzdrăvană.

Aprecierile și notele autorului dovedesc faptul că principala sursă de documentare în acest subiect este monografia lui A. Fochi. M. Eliade nu se lasă însă influențat de concluziile fochiene, pe care le amendează parțial într-un mod subtil și elaborează o construcție interpretativă originală din prisma preocupărilor sale în descifrarea germenilor spiritualității omenirii: „Inutil să precizăm că demersul nostru este acela al unui istoric al religiilor…”.

Mircea Eliade nu și-a propus să reconstituie istoria și geneza baladei și nici s-o analizeze în contextul culturii populare românești. Meritul său constă în inaugurarea unei direcții de cercetare, respectiv exegeza „adeziunii totale și spontane a poporului român la frumusețile poetice și la simbolisme, cu implicațiile lor rituale sau speculative, ale baladei”. (M. Eliade, ibidem, p. 249.)

Mircea Eliade (1970), în schimb, respinge argumentele lui C. Brăiloiu referitoare la caracterul profund pre-creştin al Mioriței, dar își cantonează propria teorie în același segment istoric, pe care îl definește „creștinism cosmic”, premergător creștinismului occidental, mistic și dogmatic. Or, acest aspect e întărit de fondul colindelor transilvănene . În final concluzionează: „E posibil că unele texte vin din epoca precreștină. Prezența nucleului epic inițial al Mioriței printre cântecele rituale confirmă (…) arhaismul ei…”. M. Eliade, De la Zamolxis…, Editura Humanitas, 1995, p. 254.

Cititor atent al studiului Apostol- Fochi (1964), Mircea Eliade (1970), preia anumite informații din monografie și le reformulează în comentariul dedicat mioarei năzdrăvane. Acesta este motivul pentru care regăsim în concepția lui Eliade teza „integrării” și a „adaptării” baladei Miorița în repertoriul colindelor transilvănene: „În Transilvania, Miorița se întâlnește și sub formă de baladă, dar este mai ales cunoscută sub formă de colind. Evident, odată integrată în repertoriul colindelor, Miorița s-a adaptat condițiilor specifice acestui gen de literatură orală”. Cu toate acestea, Eliade sesizează în colinde „stadiile cele mai arhaice ale spiritualității românești”.(Mircea Eliade, De la Zamolxis…, 1951, p. 252.). Prin urmare, Eliade crede în întâietatea Baladei în fața Colindului.

O particularitate evidentă a textelor mioritice este stratificarea temelor și motivelor, fenomen datorat suprapunerii unor „sedimente” mentale din ere istorice diferite. Într-un Fragmentarium din 1932, Mircea Eliade nota: „În folclor se întâlnesc, astăzi, forme din mai multe ere, reprezentând etape mentale diferite. Găsim o legendă cu substrat istoric recent, găsim un cântec popular de inspirație contemporană, alături de forme medievale, precreștine sau chiar preistorice. Lucrurile acestea le știu și folcloriștii. Dar, îndrăznim a crede, le înțeleg foarte puțin. Foarte puțini folcloriști înțeleg că memoria populară, întocmai ca o peșteră, a păstrat elemente autentice, reprezentând experiențe mentale pe care actuala condiție umană le face nu numai imposibile, dar chiar imposibil de crezut”.(M. Eliade, Fragmentarium (1937), Editura Destin, Deva, 1990, p. 73.)

Concluziile lingviștilor de până la descoperirea Fluierul.ro

Caz cu totul special, Miorița pare a fi o sinteză a întregului folclor, preluându-i caracteristicile și legitatea. Memoria cântecului mioritic păstrează documente autentice reprezentând experiențe și etape mentale diferite, de inspirație medievală, precreștină sau chiar preistorică. Ponderea acestor "experiențe mentale" sunt de factură medievală. În formula celor mai arhaice variante cunoscute, Miorița apare ca fiind un colind medieval, cu profunde conotații precreștine; iar prin riturile pastorale invocate aluziv, rădăcinile sale pot fi regăsite în preistorie.


1. Duiliu Zamfirescu, cf. A. Fochi, Miorița, 1964, p. 140.
2. Nicolae Iorga, Balada populară românească, Originea și ciclurile ei, Vălenii de Munte, 1910, p. 24-25, apud A. Fochi, Miorița, 1964, p. 142.
3. Ion Taloș, Miorița și vechile rituri funerare la români, Anuarul…, 1983, p. 30.
4. Ovid Densușianu, Viața păstorească în poezia noastră populară, București, 1992, p. 61-62, apud A. Fochi, Miorița, 1964, p. 157 și I. Taloș, Miorița și vechile rituri…, 1983, p. 30.
5. Ion Diaconu, Ținutul Vrancei, IV, Editura Minerva, București, 1989, p. 290.
6. Alexandru Odobescu, Răsunete al Pindului în Carpați, în Revista Română, București, 1861, apud A. Fochi, Miorița, 1964.
7. Ion Mușlea, Cercetări etnografice și de folclor, II, București, 1972, p. 29-31; cf. I. Taloș, Miorița și vechile rituri…, Anuarul…, 1983, p. 30.
8. B. P. Hasdeu, Istoria critică a românilor, Pământul Terrei Românești, vol. I, București, 1875, p. 56-57, cf. I. Taloș, Miorița și vechile rituri…, Anuarul…, 1983, p. 30 – vezi și A. Fochi, Miorița, 1964, p. 134.
9. A. Fochi, Miorița, Editura Academiei, 1964, p. 243.
10. Dumitru Caracostea, Poezia tradițională română, II, București, 1969, p. 210, studiul Miorița la aromâni, în Omagiu lui Ion Bianu, București, 1927.
11. C. Brăiloiu, Sur la ballade roumaine, Geneva, 1946, p. 4, apud A. Fochi, Miorița, 1964.
12. A. Fochi, Miorița, Editura Minerva, 1980, p. 9.



Sursele acestei sinteze:

1. Wikipedia - Momentul Genezei Mioriței

2. Wikipedia - Istoria exegetică a Mioriței

3. Wikipedia - Miorița s-a născut în Maramureș - de Sorin Ștef








Descoperirea Fluierul.ro - "Miorița Exista în anii 500 î.Hr. pentru că ritualul jertfei din Miorița este cel descris de Herodot"

Descoperirea Fluierul.ro : Miorița se referă la Ritualul jertfei Celui Mai bun dintre Noi care va fi jertfit pentru a fi trimis ca Sol la Zamolxis, ritual pe care-l descrie Herodot cu 500 înainte de Hristos. Miorița exista pe vremea Dacilor cu cel puțin 500 î.e.n.

Cheia înțelegerii Mioriței și a vechimii ei, este stabilirea cu certitudine a faptului că Balada descrie un ritual al jertfei și nu un jaf și o crimă. Identificarea acestui ritual cu cel descris de Herodot, coboară vechimea baladei cu 500 de ani înainte de Hristos, pe vremea lui Herodot.

În varianta din Maramureş ciobănaşul e jertfit "între țăpuşte", pentru că "lui gre lege i-o picat", exact aşa, cum ne spune şi Herodot că se-ntâmpla

Sus în vârfu muntelui,
Sub crucița bradului
Sunt duși trei păcurărei
Cu oile după ei.
Pe cel mai mic l-o mânat
Să d-întoarne oile.
Oile le-o d-îndurnat,

Lui gre lege i-o picat:

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor".

Lui gre lege i-o picat:
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște

Herodot ne descrie în detaliu cum era pus cel jertfit "între țăpuşte":

Herodot, cu 500 de ani înainte de Hristos şi cu 600 de ani înainte de Decebal:
"Trimiterea solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor

Maramureș: "O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște"

Herodot, cu 500 de ani înainte de Hristos şi cu 600 de ani înainte de Decebal:
"Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare

(de unde incertitudinea celui jertfit dacă va muri sau nu:
"Şi de-o fi să mor",
Maramureș "O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu"),

"...atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul".

Oile le-o d-îndurnat,
Lui gre lege i-o picat:
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște

El o strâgat cătră ei:
– O, dragi, frățiorii mei, (n.Red. frățiori, nu hoți, nu criminali)
De să-ntâmplă să mor eu,

Săpați-mi mormântul meu
Nu în verde țintirim,
Că-ntre morți voi fi străin;
Ci-n staulul oilor,
În locuțu mieilor.
O, drag, fluierașul meu,
Puneți-l la capul meu;
Când or sufla vânturi grele
Să-mi fluiere hori de jele.
Și dragilor oi cornute
Cum mi-ți căuta prin munte!
Și dragilor mielușăi
Cum mi-ți căuta prin văi!

Note
Culegător – Béla Bártok
Informator – Dumitru Goja, Vasile Dăncuș (15).
Localitatea/Data – Ieud, →1923; Țara Maramureșului.
Publicat în Volksmusik der Rumänen von Maramuresch, Bártok, 1923, p.187-188, txt. 7.
Republicat – Miorița, A. Fochi, 1964, p. 992, text III (anexă).
Tipul – Nord-maramureșean, clasic.

În baladă, cei doi baci s-au vorbit să îl omoare. Asta e cert..

"Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare"

Dar care a fost SCOPUL omorului decis de cei doi BACI: Jertfa Ritualică sau Jaful/Hoția Și despre ce Ritual de Jertfă e vorba? Varianta din Maramureș, îl lasă pe oricine perplex când o compară cu descrierea lui Herodot...
Asemănarea e izbitoare.

Scopul Omorului a fost "Jertfa Ritualică a Celui Mai Bun" - jertfă umană descrisă și de Herodot ca existând la Daci. În articol susținem, că Miorița povestește despre trăirile și atitudinea Ciobănașului pus în fața JERTFEI ce o va face pentru comunitatea sa. Doar din perspectiva asta, atitudinile și trăirile sale din baladă capătă sens. Mai mult, dacă veți reciti balada cu atenție, veți observa că nicăieri în poezie nu se face referire cum că scopul omorului ar fi fost furtul oilor. Observând acest lucru am reanalizat în detaliu pasajul care descrie motivele omorului așa cum apare el în versurile Baladei și am ajuns la concluzia că decizia celorlalți doi baci, ține de procedeul alegerii persoanei care VA FI JERTFITĂ RITUALIC și nicidecum de pregătirea unui furt sau a unui jaf.

Aceasta înseamnă că Miorița s-a născut în LUMEA DACĂ și că strămoșii noștri Daci ne-au transmis-o din generație în generație, chiar dacă ca să ajungă până la noi, contextul istoric s-a schimbat (și odată cu el și unele dintre versurile baladei) și chiar dacă strămoșii noștri Daci și-au pierdut limba (fiind nevoiți la un moment dat, să traducă balada în Latină)

Mai mult, Miorița ne oferă detalii extraordinare despre modalitatea în care erau aleși cei care urmau să fie jertfiți pentru a fi trimiși ca soli la Zamolxis, detalii care vin să completeze descrierea făcută de Herodot cu 500 de ani înainte de Hristos

BACII l-au ales "pe cel moldovan" ca JERTFĂ a CELUI MAI BUN DINTRE NOI

Să recitim pasajul

MIORIȚA:

"Mări, se vorbiră,

Ei se sfătuiră (n.red. au discutat îndelung, nu au luat decizia în grabă)
Pe l-apus de soare (n.red. ca prin sacrificiu ritualic, făcut simbolic odată cu sfârșitul luminii)
Ca să mi-l omoare (n.red. ca să îl omoare)
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman (n.red. pentru că e cel mai drept dintre ei)
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute, (n.red. pentru că e harnic și știe să crească cele mai bune oi)
Şi cai învăţaţi, (n.red. pentru că se pricepe cel mai bine să invețe și să dreseze caii)
Şi câni mai bărbaţi (n.red. și pentru că se pricepe cel mai bine să crească cei mai curajoși câini)

Bacii erau SFATUL BĂTRÂNILOR și-l ALEGEAU CA JERTFĂ pe CEL MAI BUN DINTRE EI.

Pentru toți cei care cred în varianta jafului și a crimei dorim să-i întrebăm: de când îi interesează pe "hoți" cât de curajoși și "bărbați" își crește câinii și cât de "învățați" își crește caii, și cât de drept și corect a fost în viață ("că-i mai ortoman"), cel pe care vor să-l jefuiască și să-l omoare? Cum de sunt numiți "frățiori" hoții și criminalii în varianta din Maramureș?

Iată ce ne spune Herodot despre RITUALUL JERTFEI CELUI MAI BUN DINTRE NOI (cu 500 de ani înainte de Cristos)

Herodot: "Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credința lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii îl cred același cu Gebeleisis.

Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor.

Trimitere solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor.

Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul.

Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viață. Când tună și fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgețile în sus, spre cer, și își amenință zeul, căci ei nu recunosc vreun alt zeu in afară de al lor".

Iată aceeaşi descriere din varianta Mioriței din Maramureş. Asemănarea e izbitoare. E vorba de unul și același ritual

Oile le-o îndurnat
Lui gre lege i-o picat:
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște

Credem că descrierea procedurii a ajuns la Herodot puțin denaturată.

Căci e clar că strămoșii noștri nu îi aruncau pe toți la rând în suliți "să vadă cine e cel mai bun dintre ei", ci îl ALEGEAU pe CEL MAI BUN DINTRE EI ca să-l jertfească în URMA UNUI ÎNDELUNG SFAT, așa cum foarte exact ne descrie balada Miorița: "că-i mai ortoman, și-are oi mai multe mândre și cornute și cai învățați și câini mai bărbați".

Desigur în cazul mai multor bărbați demni de această onoare, se trăgea la sorți dintre ei, așa cum ne descrie procedeul, părintele Istoriei, Herodot.

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor".

Același lucru se spune și în varianta din Maramureș : "Lui gre lege i-o picat"

Ce simte și cum alege să se comporte CEL ALES CA JERTFĂ - despre lucrul acesta extraordinar, un lucru căruia doar cei mai buni dintre noi pot să-i facă față, e vorba în MIORIȚA.

Unii ar fi vrut ca el să fugă, alții ar fi vrut ca el să refuze jertfa ba chiar să se bată cu cei din Sfatul Bătrânilor și să se lepede de religia strămoșilor săi; unii ne spun chiar cât de prost și fraier e ciobănașul că nu s-a opus jertfei...

Strămoșii noștri însă, au știut care e calea cea dreaptă, demnă de urmat. Și nu numai atât : nu numai că au știut care e calea cea dreaptă de urmat dar au știut și cum să ne-o transmită, după mii și mii de ani, ca să nu uităm niciodată cum trebuie să ne comportăm într-o astfel de situație excepțională, singura care ne poate măsura cu adevărat umanitatea din noi

Cel mai grav e că "unii au înțeles că ar fi o poveste despre niște hoți care vor să fure niște oi"

În baladă nu se specifică nicăieri că bacii "vor să-i fure oile". Cei care cred in falsa teorie cu "hoții" trebuie să-și pună întrebarea: De când îi interesează pe "hoți" cât de curajoși și "bărbați" își crește câinii, cât de "învățați" își crește caii, și cât de drept și corect a fost în viață ("că-i mai ortoman"), cel "pe care vor să-l jefuiască omorându-l"? De când a devenit "evaluarea morală și umană a țintei" criteriul după care "hoții își aleg victimele"?

Care e POVESTEA REALĂ DIN MIORIȚA

BACII din SFATUL BĂTRÂNILOR, format din cei mai în vârstă și mai înțelepți baci, după o discuție grea ("mări se vorbiră, ei se sfătuiră") decid că cel mai bun dintre ei PENTRU JERTFĂ, "e cel moldovan", pentru că e cel mai drept dintre ei ("că-i mai ortoman")", pentru că e cel mai priceput dintre ei la creșterea oilor ("și-are oi mai mândre, multe și cornute"), pentru că e cel mai bun dintre ei la dresajul cailor ("și cai învățați") și pentru că știe să crească cei mai curajoși câini ("și câni mai bărbați").

Miorița năzdrăvană aude că cel ales pentru JERTFĂ e ciobănașul ei drag, și se grăbește să-l înștiințeze despre ce s-a hotărât. Nevrând să-l piardă, oița îi cere Să Se Opună și să Refuze Jertfa...("Stăpâne, stăpâne, îți cheamă și-un câne...")

Cel care fugea de Jertfă, și refuza întâlnirea cu Zeul, fie înainte, sau chiar în urma ritualului, suferea oprobiul comunității din care făcea parte

Herodot: "Dacă, în cădere (în sulițele lor), omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul."

Ciobănașul nostru nu se lasă cuprins de panică și ACCEPTĂ JERTFA.

În Miorița; e vorba de atitudinea ciobănașului nu în fața Morții (care poate fi de orice natură) - e vorba de atitudinea ciobănașului ÎN FAȚA JERTFEI.

Doar când vine vorba despre mama sa, ciobănașul își dă seama că ea, ca orice mama, nu va putea înțelege și accepta niciodată întru totul, JERTFA propriului său copil. ("dar la cea măicuță să nu-i spui drăguță...că la nunta mea a căzut o stea")

În rest, calm dar și cu durere și cu înțelegere, el îi cere Mioriței, să le spună BACILOR din SFATUL BĂTRÂNILOR, ca să îl îngroape "aice pe-aproape în strunga de oi să fiu tot cu voi, în dosul stânii să-mi aud cânii"

Cum credeți că cineva le-ar putea cere jefuitorilor și criminalilor săi să se ocupe de înmormântarea lui? Ar fi complet ilogic, dacă nu ar fi vorba DE O JERTFĂ, și nu de criminali ci de Sfatul Bătrânilor.

Ciobănașul acceptă să se jertfească pentru comunitatea din care face parte .

Nici o clipă nu-i trece prin cap că ar putea FUGI de această RĂSPUNDERE URIAȘĂ, chiar dacă iubește viața , chiar dacă îl doare că va muri...

Ciobănașul NU FUGE DE JERTĂ chiar dacă acest lucru va conduce la viitoarea sa MOARTE. El își ACCEPTĂ CU CURAJ JERTFA....Balada prin dramatismul ei ÎN FAȚA JERTFEI ÎNȚELESE se ridică la dramatismul Antigonei lui Sofocle.

În Miorița e vorba de ACCEPTAREA JERTFEI. E vorba de dramatismul existent ÎN FAȚA JERTFEI ACCEPTATE ȘI ÎNȚELESE. Doar dacă privim așa, toate faptele din baladă se justifică și capătă sens. Dacă nu ar fi vorba de o JERTFĂ decisă de un Sfat al Bătrânilor, ne trezim în fața unor aberații logice: ex. cum să ceri să te îngroape chiar hoții și criminalii tăi ("să-i spui lui vrâncean și lui ungurean ca să mă îngroape...")? Cum de fac presupușii "hoți" evaluarea morală a victimei și discută "cât de drept și corect ('ortoman') e acesta și cât de priceput este, cât de bine știe să dreseze caii și cât de bine știe să învețe câinii să fie curajoși? Cum să stai și să nu faci nimic dacă ar veni din senin hoții să te jefuiască și să te omoare?

În Miorița, ne aflăm de fapt în fața celei mai frumoase și mai dramatice poezii din literatura română. Acum am aflat că ea ne-a fost transmisă DIRECT de la strămoșii noștri Daci

Cheia înțelegerii adevăratei situații descrise în Miorița stă în versurile "și cai învățați și câni mai bărbați"

Ele ne arată că Bacii l-au ales ca JERTFĂ "pe cel moldovan", "că-i mai ortoman", adică pentru că A FOST CEL MAI DREPT ȘI MAI BUN DINTRE NOI

Mioriţa (varianta culeasă de Vasile Alecsandri)

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.

Iar cel ungurean
Şi cu ce-l vrâncean,

--- aici bacii decid ca ciobănaşul să fie viitoarea Jertfă şi nu să-l fure
--- bacii decid ca ciobănaşul să fie jertfă pentru că urmând ritualul milenar trebuie să îl aleagă ca jertfă şi să îl sacrifice pe cel mai bun dintre ei
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi,


Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câine,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană,

şi de-o fi să mor
în câmp de mohor,

-- Faptul că ciobănaşul nu e sigur că va muri în timpul ritualului jertfei, se datorează înşăşi naturii ritualului pe care Herodot ni-l descrie în detaliu:
"Trimiterea solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor.
Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul".
Faptul că ciobănaşul care acceptă jertfa nu e sigur că va muri, este dovada cea mai clară că e vorba exact de ritualul de jertfă descris de Herodot. Căci pe oricare altă variantă reacția dubitativă a ciobănaşul în legătură cu moartea sa, ar fi lipsită de sens. Cum să accepți să te jertfeşti dar totuşi să nu mori ? (Iar faptul că e vorba de o jertfă, reiese din celelalte pasaje).

Să-i spui lui vrâncean
Şi lui ungurean

-- observați că nu există nici o urmă de duşmănie la adresa bacilor, ba mai mult ciobănaşul le încredințează prin intermediul oiței, ultimele sale dorințe.
-- Lucru inexplicabil dacă cei doi ar fi hoții şi criminalii care vor să-l ucidă.
-- Dacă însă cei doi sunt cei care au decis jertfa conform ritualului alegerii celui mai bun, lipsa de dușmănie ba chiar încredințarea către ei a ultimelor sale dorințe se explică de la sine
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii
Să-mi aud cânii.


Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
Cu-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi paltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmpi alergând,
Pe toţi întrebând
Şi la toţi zicând:
"Cine-a cunoscut,
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Musteţioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
Cu-o fată de crai,
Pe-o gură de rai.
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!

Cel care a avut dreptate, intuind corect originea pre-creștină a Baladei a fost marele muzicolog și etnolog Constantin Brăiloiu

Marele muzicolog și etnolog Constantin Brăiloiu a situat geneza Mioriței într-o perioadă precreștină (1946).

Teoria etno-muzicologului pornește de la motivul tânărului nelumit (nunta funerară, alegoria morții), motiv regăsit exclusiv în variantele extra-carpatice.

Iar geneza corespunde acestei perioade, deoarece obiceiul nunții postume „era practicat, probabil, chiar înainte de pătrunderea creștinismului pe teritoriul țării noastre”.

O altă motivație este, în opinia lui C. Brăiloiu, absența elementelor mistic-creștine, „absență care, în unele variante, merge până la respingerea fățișă a însoțirii ceremonialului de înmormântare cu obiecte de cult sau procedee creștine”.

Demnă de remarcat și analiza lui Caracostea (1927) care pe baza variantelor aromâne, dădea ca certă existența Mioriței pe vremea românei comune (600 - 800 după Hristos).

Concluzie

Nu numai că apariția Mioriței e pre-creștină, dar am identificat acum că în Miorița e vorba de jertfa umană a dacilor care-l trimiteau pe cel mai bun dintre ca sol la Zamolxis. Trăirile dinaintea morții a celui ales ca jertfă umană, despre asta e vorba în Miorița. O dramă și o înțelegere umană a JERTFEI, care ridică Miorița printre cele mai profunde tragedii antice.

Cheia înțelegerii Mioriței și a vechimii ei, este stabilirea cu certitudine a faptului că Balada descrie un ritual al jertfei și nu un jaf și o crimă. Identificarea acestui ritual cu cel descris de Herodot, coboară vechimea baladei cu 500 de ani înainte de Hristos, pe vremea lui Heorodot.

În varianta din Maramureş ciobănaşul e jertfit "între țăpuşte", pentru că "lui gre lege i-o picat", exact aşa, cum ne spune şi Herodot că se-ntâmpla

Sus în vârfu muntelui,
Sub crucița bradului
Sunt duși trei păcurărei
Cu oile după ei.
Pe cel mai mic l-o mânat
Să d-întoarne oile.
Oile le-o d-îndurnat,

Lui gre lege i-o picat:

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor".

Lui gre lege i-o picat:
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște

Herodot ne descrie în detaliu cum era pus cel jertfit "între țăpuşte":

Herodot, cu 500 de ani înainte de Hristos şi cu 600 de ani înainte de Decebal:
"Trimiterea solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor

Maramureș: "O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște"

Herodot, cu 500 de ani înainte de Hristos şi cu 600 de ani înainte de Decebal:
"Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare

(de unde incertitudinea celui jertfit dacă va muri sau nu:
"Şi de-o fi să mor",
Maramureș "O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu"),

"...atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul".

Oile le-o d-îndurnat,
Lui gre lege i-o picat:
O să-l taie, o să-l puște,
O să-l puie-ntre țăpuște

El o strâgat cătră ei:
– O, dragi, frățiorii mei, (n.Red. frățiori, nu hoți, nu criminali)
De să-ntâmplă să mor eu,

Săpați-mi mormântul meu
Nu în verde țintirim,
Că-ntre morți voi fi străin;
Ci-n staulul oilor,
În locuțu mieilor.
O, drag, fluierașul meu,
Puneți-l la capul meu;
Când or sufla vânturi grele
Să-mi fluiere hori de jele.
Și dragilor oi cornute
Cum mi-ți căuta prin munte!
Și dragilor mielușăi
Cum mi-ți căuta prin văi!

Note
Culegător – Béla Bártok
Informator – Dumitru Goja, Vasile Dăncuș (15).
Localitatea/Data – Ieud, →1923; Țara Maramureșului.
Publicat în Volksmusik der Rumänen von Maramuresch, Bártok, 1923, p.187-188, txt. 7.
Republicat – Miorița, A. Fochi, 1964, p. 992, text III (anexă).
Tipul – Nord-maramureșean, clasic.

Punctele comune dintre Ritualul Jertfei descris de Herodot cu 500 de ani înainte de Hristos și Ritualul Jertfei descris în Miorița pe baza cărora afirmăm că e vorba de unul și același Ritual.

Vom numi acest ritual "Ritualul Jertfei Celui Mai Bun Dintre Noi"

1. Jertfirea prin aruncarea în sulițe

Herodot: "îl aruncă peste vârfurile sulițelor"

Miorița (variantă din Maramureș): "o să-l puie-ntre țăpuște"

2. Doar cei mai buni pot fi Jertfiți. Alegerea prin sfat a celor mai buni sortiți jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor;
dacă nu moare atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul"

Miorița (varianta Alecsandri):
 "Mări, se vorbiră,
 Ei se sfătuiră (au discutat îndelung, nu au luat decizia în grabă)
 Pe l-apus de soare (ca prin sacrificiu ritualic, făcut simbolic odată cu sfârșitul luminii)
 Ca să mi-l omoare (ca să îl omoare)
 Pe cel moldovan,
 Că-i mai ortoman (pentru că e cel mai drept dintre ei)
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute, (pentru că știe să crească cel mai bine oile)
Şi cai învăţaţi, (pentru că știe să dreseze cel mai bine caii)
Şi câni mai bărbaţi". (pentru că știe să crească cei mai curajoși câini)

3. Tragerea la Sorți. (În cazul mai multor opțiuni), alegerea Jertfei dintre cei buni prin tragere la sorți.

Herodot: "Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis"

Miorița (variantă din Maramureș): "Lui gre lege i-o picat"

4. Incertitudinea că vei muri sau nu în timpul ritualului jertfei

Herodot: "Dacă, în cădere, omul moare străpuns, ...dacă nu moare..."

Miorița (varianta Alecsandri): "Şi de-o fi să mor..."

Miorița (variantă din Maramureș): "O, dragi, frățiorii mei, De să-ntâmplă să mor eu..."

Faptul că un Ritual Dac al Jertfei Umane, atestat şi descris de Herodot, este păstrat şi descris într-o Baladă Populară Românească, care în plus ne descrie în amănunt drama şi trăirile celui Jertfit, ține de domeniul FABULOSULUI.






(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

METEO #azi 18 septembrie 2019: Vreme rece, cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei/ Zonele în care sunt prognozate ploi

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Un om de afaceri din Dolj a murit, după ce a fost bătut cu sălbăticie în trafic/ Cum a pornit conflictul

Israel: Netanyahu nu cedează și cere formarea unui "guvern sionist puternic"

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 septembrie

Shinzo Abe va avea o întâlnire oficială cu Hassan Rouhani

Venezuela: Punerea în libertate a vicepreședintelui parlamentului

CCR discută sesizarea privind un posibil conflict între Guvern și Președinție

CCR dezbate, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe modificarea Legii privind armele și munițiile

La Valetta acceptă 90 de migranți salvați în apele malteze

Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Israel în ianuarie 2020

Aviația militară belgiană a interceptat patru avioane rusești deasupra Mării Baltice

Israel: Gantz lansează un apel la formarea unui guvern de uniune națională

Ședință CCR, miercuri. Părțile implicate în conflictul Guvern-Președinție vor susține opiniile

HOROSCOP 18 septembrie 2019: O zi plină de vești bune pentru zodiile de Pământ

CCR discută, miercuri, sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu la ANRE

Regele Arabiei Saudite transmite că regatul său este capabil să răspundă atacurilor

CITATUL ZILEI

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Prețul gazelor românești a ajuns în august la un nivel dublu față de cel de pe piețele internaționale

Coface lansează cea de-a XI-a ediție a publicației TOP 500 CEE

Tânăra militantă pentru apărarea mediului Greta Thunberg a fost primită de Barack Obama

BCR lansează, miercuri, o platformă digitală dedicată creditelor ipotecare

CCR discută, miercuri, sesizarea PNL- USR pe legea ce sporește atribuțiile Poliției și Jandarmeriei

Jacinda Ardern va avea o întâlnire oficială cu Donald Trump

BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema"140 de ani de la înființarea Societății de Cultură Macedo-Română"

Președintele TATA, Bogdan Drăghici, acuzat că ar fi violat și agresat sexual un minor, a fost scos din arest pentru percheziția informatică

SUA îl dau în judecată pe Edward Snowden deoarece cartea sa, ''Permanent Record'', încalcă acorduri de confidențialitate

CCR discută sesizarea USR privind numirea lui Marian Neacșu ca vicepreședinte al ANRE

Jurgen Klopp, antrenor Liverpool: Napoli poate câștiga Liga Campionilor

Tatăl cântăreței Britney Spears a scăpat de acuzația că și-ar fi agresat unul dintre nepoți

Senatul dezbate, miercuri, proiectul lui Teodorovici pentru modificarea programului "Prima Casă"

CEDO condamnă Rusia la plata a peste 100.000 de euro despăgubiri pentru patru școli în limba română din Transnistria

Senatul discută în plen, miercuri, proiectul lui Teodorovici privind impozitarea pensiilor speciale

Reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat. Anunțul Nuclearelectrica

Fotbal: Răzvan Lucescu, în semifinalele Ligii Campionilor Asiei cu Al Hilal

Riscul unui Brexit fără acord rămâne real, avertizează Jean-Claude Juncker

Medic din Cluj, cercetat de DNA: Ar fi luat mită de la zeci de persoane pentru a le ajuta să obțină pensie de handicap

DNA: Medic din Cluj, cercetat pentru luare de mită

Tulcea: Telefonul verde și comisariatele de control din Deltă funcționează non-stop

ANM: Cod galben de vânt puternic în județele Caraș-Severin și Hunedoara

Caz cumplit la Sanatoriul Moroieni. Un pacient a murit, după ce s-a aruncat de la etaj

Tu știi de ce ne-am luat rația de libertate? Doina Cornea, glasul disidenței anticomuniste, transmis printr-o păpușă (Partea a III-a)

O persoană rănită, în urma unui accident produs pe DN66, în Hunedoara

Dosarul maimuței găsite în Sectorul 5 al Capitalei: Au loc percheziții la casa lui Nuțu Cămătaru/ Polițiștii au găsit alte două maimuțe și o cămilă | VIDEO

Tenis: Tsonga a debutat cu dreptul la turneul de la Metz (ATP)

Spania va organiza noi alegeri generale pentru a patra oară în patru ani. Anunțul premierului interimar Pedro Sanchez

Fotbal: Liga Campionilor - Liverpool 'nu a avut o prestație rea' la Napoli, în ciuda înfrângerii, crede Klopp

Cazul mașinii de Poștă jefuite în Balș: Patru bărbați au fost reținuți, printre care și poștașul, care ar fi fost implicat în tâlhărie

Judecata dosarului fostului trezorier PSD Mircea Drăghici poate începe. Înalta Curte a constatat legalitatea rechizitoriului

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat miercuri dimineața pentru lucrări de remediere la un parametru de proces

Cazul Caracal. Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă

Un roman care se citește pe nerăsuflate, în ciuda dimensiunilor sale. O carte pe zi: "Alb letal", de Robert Galbraith

Botoșani: Prefectul Dan Șlincu, lucrători ai Biroului Vamal Stânca-Costești și jandarmi au donat sânge

Social-democrații se reunesc în CEx, miercuri, după ce dimineață are loc ședința CCR pe conflictul Guvern-Președinție

Conflictul Guvern - Președinție, dezbătut în ședința CCR. Premierul a reclamat refuzul lui Iohannis de a numi miniștrii interimari

ȘTIRILE OREI 09.00 | 18 septembrie 2019

Cine este autorul atacului comis în Milano. Autoritățile italiene încearcă să afle motivele acestuia

Tenis: Ana Bogdan s-a oprit în optimi la Seul (WTA)

Alegeri în Israel: Partidele lui Netanyahu și Ganz, aflate la egalitate, nu pot forma niciunul un guvern de coaliție


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 639, afisate in 11 pagini.