23:59
Comentarii Adauga Comentariu

V-am spus noi că zilele la conducerea Departamentului de Stat a celui care a insultat România făcând jocul Progresiștilor sunt NUMĂRATE? Donald Trump plănuiește înlocuirea lui Rex Tillerson din fruntea diplomației cu șeful CIA (presă)

Nota redacției

Bucuria progresiștilor că și-au găsit omul la conducerea Departamentului de Stat care să le facă jocul și să dea ordine cu nerușinare Parlamentului României va fi de scurtă durată : Donald Trump tocmai se pregătește să-l schimbe pe șeful Departamentului de Stat, suspectându-l din ce în ce mai mult pe Tillerson, că în realitate, face jocul progresiștilor-globaliști. (Tillerson este fostul CEO de la multinaționala Exxon, cei care alături de Gazprom și OMV ne iau pe nimic petrolul și gazele din Marea Neagra prin legislația trădătoare a cozilor de topor de la noi - OMV-ul ne ia pe nimic și petrolul și 50% din gazele din subsolul patriei. Toate aceste resurse sunt ale noastre 100%.)

Donald Trump a elaborat un plan prin care secretarul de stat Rex Tillerson ar urma să fie înlocuit cu Mike Pompeo, actualul director al Agenției Centrale de Informații (CIA). Acest lucru ar urma să se întâmple în interval de câteva săptămâni, a relatat joi New York Times, citând înalți oficiali americani, transmite Reuters.

Potrivit aceluiași plan, senatorul republican Tom Cotton l-ar înlocui la rândul său pe Mike Pompeo în fruntea CIA.

The New York Times menționează că nu este deocamdată clar dacă președintele Donald Trump va da curs acestui plan, iar Reuters nu a putut deocamdată confirma informațiile în acest sens, dar toată lumea se-așteaptă ca Tillerson să fie schimbat.

New York Times - White House Plans Tillerson Ouster From State Dept., to Be Replaced by Pompeo

Nov 30, 2017

Rex Tillerson May be Dropped by Trump

The White House has developed a plan to force Rex W. Tillerson out as secretary of state, according to sources, as President Trump sours on him. By AINARA TIEFENTHÄLER and SAMEEN AMIN on Publish Date November 30, 2017. Photo by Doug Mills/The New York Times. Watch in Times Video »

WASHINGTON — The White House has developed a plan to force out Secretary of State Rex W. Tillerson, whose relationship with President Trump has been strained, and replace him with Mike Pompeo, the C.I.A. director, perhaps within the next several weeks, senior administration officials said on Thursday.

Mr. Pompeo would be replaced at the C.I.A. by Senator Tom Cotton, a Republican from Arkansas who has been a key ally of the president on national security matters, according to the White House plan. Mr. Cotton has signaled that he would accept the job if offered, said the officials, who insisted on anonymity to discuss sensitive deliberations before decisions are announced.

It was not immediately clear whether Mr. Trump has given final approval to the plan, but he has been said to have soured on Mr. Tillerson and in general is ready to make a change at the State Department. Mr. Tillerson was at the White House on Thursday morning, although he was not listed on the White House public schedule.

Asked by reporters on Thursday if he wanted Mr. Tillerson to stay on the job, Mr. Trump said only, “He’s here. Rex is here.”

Sarah Huckabee Sanders, the White House press secretary, later issued a statement. “There are no personnel announcements at this time,” she said. “Secretary Tillerson continues to lead the State Department and the entire cabinet is focused on completing this incredibly successful first year of President Trump’s administration.”

John F. Kelly, the White House chief of staff, developed the transition plan and has discussed it with other officials. Under his plan, the shake-up of the national security team would happen around the end of the year or shortly afterward. But for all of his public combativeness, Mr. Trump is notoriously reluctant to fire people, and it was not known if Mr. Tillerson had agreed to step down by then. Public disclosure of Mr. Kelly’s transition plan may be meant as a signal to the secretary that it is time to go.

At the same time, there was some concern in the White House about the appearance of a rush to the exits given that other senior officials may also leave in the early part of the new year. White House officials were debating whether it would be better to spread out any departures or just get them over with all at once.

The ouster of Mr. Tillerson would end a turbulent reign at the State Department for the former Exxon Mobil chief executive, who has been largely marginalized over the last year. Mr. Trump and Mr. Tillerson have been at odds over a host of major issues, including the Iran nuclear deal, the confrontation with North Korea and a clash between Arab allies. The secretary was reported to have privately called Mr. Trump a “moron” and the president publicly criticized Mr. Tillerson for “wasting his time” with a diplomatic outreach to North Korea.

Mr. Tillerson’s departure has been widely anticipated for months, but associates have said he was intent on finishing out the year to retain whatever dignity he could. Even so, an end-of-year exit would make his time in office the shortest of any secretary of state whose tenure was not ended by a change in presidents in nearly 120 years.

While some administration officials initially expected him to be replaced by Nikki R. Haley, the ambassador to the United Nations, Mr. Pompeo has become the White House favorite.

Mr. Pompeo, a former three-term member of Congress, has impressed Mr. Trump during daily intelligence briefings and become a trusted policy adviser even on issues far beyond the C.I.A.’s normal mandate, like health care. But he has been criticized by intelligence officers for being too political in his job.

Mr. Cotton has been perhaps Mr. Trump’s most important supporter in the Senate on national security and immigration and a valued outside adviser. Officials cautioned that there was still a debate about whether Mr. Cotton was more valuable to the president in the Senate than in taking over the spy agency in Langley, Va., but he is the consensus choice at the moment.

Under Arkansas state law, Gov. Asa Hutchinson, a Republican, would appoint a replacement who could serve until the 2018 election. That could put another seat in play during a midterm election when Republicans, with 52 of 100 seats in the Senate, cannot afford to take too many chances. If Mr. Cotton stayed in the Senate, his seat would not be up for election again until 2020.

Asked about a possible move, Caroline Rabbitt Tabler, a spokeswoman for Mr. Cotton, said, “Senator Cotton’s focus is on serving Arkansans in the Senate.”

Mr. Tillerson’s appointment was something of an experiment from the start. Never before had a president named a secretary of state with no prior experience in government, politics or the military. Mr. Trump, who himself had no government or military experience before this year, bet that Mr. Tillerson would be able to translate his formidable skills in the corporate world to international diplomacy after 41 years at Exxon Mobil.

But Mr. Tillerson has often been on a different page than Mr. Trump, and he has spent much of his time reorganizing the State Department, slashing its budget and pushing out more than 2,000 career diplomats. Even on that he ran into serious troubles. Just this week, the counselor he brought in to execute his plan quit after just three months.

A sign of his fading fortunes in the White House has been the changing views of Mr. Kelly. Once a defender of Mr. Tillerson, Mr. Kelly is described by colleagues as now having mixed opinions, seeing him as a wounded figure who may no longer be able to be as effective as the president needs his secretary to be.

Sursa: New York Times

Conform unui sondaj online realizat de DCNews 73% dintre români DEZAPROBĂ amestecul grosolan al Departamentului de Stat în afacerile interne ale României (sondajul nu e științific dar reflectă poziția majorității populației din România)

Sondajul DcNews a inceput la 28-Nov-2017 23:47.

Până în 29 Nov-2017 la orele 20:00 votaseră peste 20.000 de oameni

DA - 26,95% (5.510)

NU - 73,03% (14.930)

Departamentul de Stat al SUA, controlat de progresiști, se amestecă GROSOLAN în afacerile interne ale României. Departamentul de Stat cere CU TUPEU Parlamentului României "să renunțe la modificările legilor justiției, care afectează lupta anticorupției"

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - Departamentul de Stat al SUA, controlat de progresiști, se amestecă GROSOLAN în afacerile interne ale României. Departamentul de Stat cere CU TUPEU Parlamentului României "să renunțe la modificările legilor justiției, care afectează lupta anticoruptiei"

Parlamentul României e ales de Poporul Român și nu de 'mă-sa lui Tillerson...cel care are tupeul să dea de la distanță Parlamentului României (organul suprem de conducere ales de poporul român), asemenea comenzi nesimțite, care încep cu "cerem de urgență..." (eng. "we urge...").

Asta ca să punem lucrurile la punct și să spunem în termeni corecți cum stau lucrurile.

Dacă ești așa de nesimțit, du-te și "cere-i de urgență la mă-ta acasă" ce și cum să facă (deși nici acolo n-ar trebui să ai un așa tupeu nesimțit ca să faci așa ceva), dar nu Parlamentului României care trebuie să dea samă doar în fața poporului român, adică a noastră a tuturor.

Practic s-a suit scroafa-n copac, la Departamentul de Stat, cu asemenea "comunicate"...care conțin verbe ca "cerem de urgență"...și care dau comenzi nesimțite unui Parlament suveran, liber și democratic ales, al unei ALTE ȚĂRI, suverane, independente și egale în drepturi cu SUA.

Un X numit dintr-o funcție guvernamentală într-o țară Y, fie ea și o supraputere ca SUA, îi cere unui Parlament ales liber și democratic, dintr-o ALTĂ ȚARĂ, democrată, liberă și independentă, CE LEGI SĂ FACĂ și CE LEGI SĂ NU FACĂ. Oricum am lua-o, "îngrijorarea și cererea de urgență", sună a comandă nesimțită dată unei colonii africane din secolul XX. O structură a unui stat străin, cere unui organ ales democratic prin vot direct și democratic de către cetățenii unei alte țări, ce să facă și ce nu să facă. Tupeu și nesimțire e puțin spus...

S-a dus dracului democrația și dreptul internațional când se-ntâmplă așa ceva...în aplauzele găștii soroșisto-progresiste de la noi.

Suntem convinși că Donald Trump habar nu are de acest lucru și că habar nu are că "lupta împotriva corupției" nu e altceva decât noua luptă de clasă progresisto-neomarxistă.

Dacă ar ști că în spatele așa-zisei "Lupte împotriva Corupției" se află Rețeaua Progresistă începând de la Soros-Obama-Hillary precum și ramnificațiile ei progresiste europene de interiorul conducerii UE și din Europa Occidentală și de Est, ar da de pâmânt rapid cu această manipulare.

Din păcate, am avut întotdeauna îndoieli asupra acestui Tillerson, fostul șef al Exxon (multinaționala care ne ia pe nimic, alături de austriecii de la OMV, petrolul și gazele din Marea Neagră), ca să nu mai vorbim că Departamentul de Stat a rămas dominat de progresiști și de rețeaua lor.

Să sperăm că Donald Trump îl va demite în curând pe acest Tillerson (a și avut cu Tillerson un diferend foarte recent).

După ce acest Tillerson, a venit recent în România, "noaptea ca hoții" (ca să-i cităm pe progresiști), ca să-și ceară tainul de miliarde de dolari, pe rachetele Patriot, vândute României (sărace), la niște prețuri umflate și exorbitante și fără nici un fel de offset, acest Tillerson (sau doar departamentul de Stat pe care îl conduce?), se amestecă GROSOLAN în afacerile interne ale României, dând ORDINE de la Washington, direct Parlamentului României - organul legitim ales al Poporului Român

Faptul că tratează România și Parlamentul României ca pe ultima colonie africană din secolul XX, e o NESIMȚIRE MAXIMĂ

Avem un singur mesaj pentru Departamentul de Stat și pentru acest Tillerson...Știți bancul cu Anton? Care Anton?...

Cerem Parlamentului României SĂ NU CEDEZE la așa o nesimțire a lobby-ului progresist care controlează încă Departamentul de Stat și să-și vadă de treaba lui în aprobarea Legilor Justiției. Parlamentul Român a fost ales de poporul român și nu trebuie să asculte de ordinele nimănui altcuiva.

Credem de asemenea că acest comunicat PENIBIL al Departamentului de Stat a fost sugerat și cerut de unele PUPEZE PROGRESISTE de la București căci a apărut imediat ce Iohannis a semnat MILIARDELE DE DOLARI pentru rachetele Patriot

La ora 12:45 de minute, Iohannis a semnat decretul pentru aprobarea legii prin care România va plăti 5 miliarde de dolari, pentru achiziția la suprapreț și fără nici fel de offset a rachetelor Patriot. La doar câteva ore după ce Iohannis a semnat MILIARDELE pentru unele multinaționale din industria de armament americană, HOP vine și comunicatul Departamentului de Stat care dă apă la moară politicilor progresiste ale lui Iohannis și ale rețelei progresisto-soroșiste din România, rețea soroșistă care a exultat de bucurie la auzul acestui comunicat...PENIBIL.

Ca să fim bine înțeleşi legat de tonul dur pe care l-am folosit: nesimțirea departamentului de stat al SUA în acest comunicat la adresa Parlamentului României e o nesimține fără de margini. Şi cum Parlamentul României este organul suprem ales de întregul popor român, nesimțirea Departamentului de Stat este de fapt la adresa tuturor românilor şi a României, cărora acest Departament american li se adresează imperativ şi cu o lipsă de respect mai rău decât în cazul unor sclavi pe plantație. Practic asistăm la o nesimțire fără de margini la adresa poporului român Şi a României. Şi aşa cum spunea Mihai Eminescu "a-i spune nesimțitului că-i nesimțit nu-i o chestiune de limbagiu". Practic fiecare dintre noi a fost jignit personal prin acest comunicat de duritate şi de o nesimțire fără margini, o duritate rar întâlnită în relațiile dintre două state egal suverane.

Știrea

Departamentul de Stat al SUA a postat luni pe site-ul institutiei o declaratie oficiala prin care cere Romaniei sa renunte la modificarea legilor justitiei, care, atrag atentia oficialii americani, "afecteaza lupta anticoruptie si independenta judiciara".

Romania: Proposals Affecting the Independence of the Judiciary

Share
Press Statement
Heather Nauert
Department Spokesperson
Washington, DC
November 27, 2017

The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.




România: Propuneri care afectează independența sistemului judiciar


Acțiune
Declarația de presă
Heather Nauert
Purtătorul de cuvânt al departamentului
Washington DC
27 noiembrie 2017

Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența judiciară în România. Această legislație, propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România la făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice, protejate de intervenția politică. Cerem de urgență Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției.




Citiți neapărat şi:

Departamentul de Stat a fost MUT întotdeauna la marile afaceri de corupție din România în care au fost implicate multinaționale americane sau străine. Prin urmare acest comunicat nu e altceva decât O GARGARĂ POLITICĂ în folosul Rețelei progresiste

Sunt unii spălați pe creier de către progresiștii-internaționaliști, care cred datorită propagandei progresiste din România ultimilor 28 de ani, că "a invoca ne-amestecul în afacerile interne ale unei țări independente" ține "de ceaușism"


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

Un Airbus Air France și un bombardier rus Tu-95 au evitat cu puțin o coliziune deasupra Moscovei

">

Statisticienii au stabilit când se va încheia epidemia de Covid-19 în Marea Britanie și SUA

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în largul statului Papua Noua Guinee

">

(Foto 18+) - Ca să știți cu ce se mai ocupă ONG-urile lui SOROȘ din toată lumea. În această duminică, ONG-iștii lui SOROS s-au plimbat cu metroul în chiloți. Nu va trece mult și se vor plimba chiar în fundul gol că asta înseamnă pentru ei "libertate".

Șapte cazuri de infecție cu noul coronavirus la asistente și infirmiere de la Institutul 'Marius Nasta', în ultima săptămână

Un ciclon puternic amenință coastele de est ale Australiei, în regiunea Marii Bariere de Corali

">

www.beicevrei.ro, magazinul preferat de băuturi și vinuri online

">

Navele petroliere din Iran ajung în Venezuela, pe măsură ce tensiunile cu SUA cresc

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cutremur în Noua Zeelandă. Reacția premierului, surprinsă în timp ce dădea un interviu pentru o televiziune

HOROSCOP 25 MAI 2020. Zodiile de Apă și cele de Pământ sunt productive și inspirate azi

Franța: Autoritățile doresc ca cetățenii să își petreacă anul acesta vacanța de vară în Franța

FT: Companii start-up depun eforturi pentru a dezvolta pașapoarte de imunitate în cazul Covid-19

Şapte morți într-o mină din regiunea ucraineană Donețk, în urma unei explozii accidentale

">

Filme, piese de teatru și concerte în București. Recomandări pentru weekend-ul 11-13 aprilie - VIDEO

">

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

Băncile Străine s-au mobilizat la miting. Deputatul Daniel Zamfir l-a identificat pe președintele Raiffaissen Bank la protestele din Piața Victoriei. Zamfir "Van Groningen e la proteste? El, președintele Raiffaissen"

VIDEO - THE GUARDIAN 2015 - Inginerii deveniți hackeri preiau controlul de la 15 km distanță asupra unui Jeep Cherokee. Blochează ușile, dezactivează frânele, opresc motorul, accelerează mașina, învârt volanul fără ca șoferul să poată face ceva.

ISTORICUL SIGLEI GOOGLE: Motorul de căutare şi-a schimbat designul

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

CITATUL ZILEI

Să murim pentru businessul altora? 7 angajați ai companiei AMAZON au murit de COVID în timp ce compania refuză să spună câți sunt infectați.

O mireasă VIRGINĂ a fost şocată când a văzut ce are soţul ei în pantaloni. Ce a urmat este INCREDIBIL

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Preoții voodoo din Haiti își pregătesc templele pentru a primi pacienți bolnavi de Covid-19

FT: Națiunile bogate se confruntă cu riscul creșterii considerabile a datoriilor din cauza pandemiei

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

Peste 1.000 de câini de rasă, la două expoziții organizate în weekend la București

">

RCS&RDS a lansat un serviciu cloud de stocare de date. Cum funcționează Digi Storage

">

Avertismentul ministrului rus de Externe: Stabilitea Europei este amenințată de intensificarea sentimentelor antiruse

">

Constanța: Pompierii au intervenit pentru salvarea unui vițel care căzuse în apele mării

">

Imaginea care ar putea RĂSTURNA tot ce se știe despre creștinism

">

Investițiile străine directe au crescut în primele două luni cu aproape 36%, la peste 280 milioane euro

">

Peste 300 de actori participă la castingul organizat, vineri, de TV & Film Academy by Ruxandra Ion

">

M-am lecuit de aventuri cu femei măritate

Cartelurile traficanților de droguri pierd de două ori mai mulți bani din cauza restricțiilor impuse în SUA de pandemia de Covid-19

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 mai. Creștere a numărului de infecții zilnice. Bilanțul deceselor a urcat la 1.185

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Rocsana Marcu, poză XXX la piscină FOTO

Netfllix a început să anuleze abonamente. În ce condiții rămân utilizatorii fără acces la rețeaua de streaming

Coronavirus: 653 de noi decese în Brazilia, al doilea focar de infectare la nivel global

STALIN ȘI POPORUL RUS LIBERTATEA NE-AU ADUS: Arderea steagului UE se pedepsește acum cu închisoare în Germania. STALIN ȘI POPORUL RUS LIBERTATEA NE-AU ADUS: Arderea steagului UE se pedepsește acum cu închisoare în Germania. Arderea coanelor NU E PEDEPSITĂ.

Germania: N-au scăpat de coronavirus! Sute de cazuri noi înregistrate după ce au relaxat măsurile

Guvernul britanic şi-a dat acordul. Urmează şi România, din 13 iunie.

Sfatul "de aur" al unui reputat neurolog și psihiatru român pentru această perioadă: "Ucideți frica din voi!"

Mărturia unui pompier, după incendiul de la azil: Bătrâni imobilizaţi strigau disperaţi pentru că vedeau flăcari la geam

CE NE-A ADUS UE-UL? România a acceptat să-și distrugă Industria Siderurgică chiar prin textul Tratatului de Aderare la UE. România a SEMNAT o reducere a producției siderurgice de -2.050.000 tone

Schimb dur de replici între Israela Vodovăz şi Oana Lis. "Eşti deraiată total. Nu sunt alcoolică..."

Cum să fentezi covid-ul. Iată câteva soluții ingenioase

15 cadre medicale militare pleacă în SUA pentru a sprijini medicii din Alabama. Premierul Ludovic Orban și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă participă la ceremonia de plecare

INSULA IUBIRII. Scene explicite de SEX. Protagonişti: Loredana şi Sorin FOTO

Un fost poliţist a murit în timp ce făcea sex cu amanta. Luase două pastile de Viagra

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea traseul propus de Nicolae Ceauşescu, pe Valea Topologului

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 167, afisate in 3 pagini.



ieri 05:12 CITATUL ZILEI