23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Un nou scandal în Maternitatea din Iaşi. Patru bebeluşi infectaţi cu Klebsiella, doi dintre ei au murit

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iaşi, unde patru bebeluşi ar fi fost infectaţi cu Klebsiella în secţia de neonatologie, iar doi dintre ei au murit.

Ancheta Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a început după ce, conform protocolului, Maternitatea a sesizat instituţia după ce patru bebeluşi internaţi aici ar fi fost infestaţi cu Klebsiella, iar doi dintre ei au murit.

"A fost o infecţie asociată asistenţei medicale. E clară treaba acolo. E Klebisella preumoni. Au fost patru copii infectaţi, dintre care doi au decedat. Am început o anchetă chiar din ziua în care am fost anunţaţi de spital. Am efectuat un control medico sanitar. Într-adevăr, acolo este o problemă din cauza supraaglomerării, pentru că sunt primiţi copiii prematuri din toată regiunea. Ţinând cont că secţia de Terapie Intensivă Neonatologie 2 are aprobat un număr de 25 de paturi, uneori există şi 30 de paturi şi chiar mai mult pentru că deserveşte întreaga zonă a Moldovei şi secţia este în permanenţă supraaglomerată. În perioada iulie-noiembrie 2017 au fost asistaţi 318 nou-născuţi. Rata de mortalitate a fost cea mai mică pe ţară", a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi, potrivit Mediafax.

În ceea ce priveşte ancheta, ea este într-o fază preliminară.

"Deocamdată suntem într-o etapă preliminară, pentru că am prelevat şi noi probe de sanitaţie, de sterilităţi, de ape sterile, medici şi echipament personal. Aşteptăm rezultatele. Avem câteva posibile cauze pe care le-am putea lua în considerare", a spus Stafie.

Situaţia a fost semnalată şi de către un consilier judeţean, fost director administrativ al spitalului. Acesta a trimis un comunicat de presă prin care solicită înfiinţarea unei comisii care să analizeze situaţia de la Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Cuza Vodă".

Acesta susţine că în cursul lunii noiembrie la spital au avut loc o serie de incidente care au condus la decesul mai multor nou-născuţi.

Marian Uscatu, consilier judeţean din partea PMP, consideră că vina este a conducerii şi nu acuză cadrele medicale. "Puţină lume ştie faptul că în cursul acestei luni acolo au avut loc mai multe incidente, inclusiv decese în rândul nou-născuţilor. Este bine cunoscut faptul că spitalul are un personal medical bine pregătit. Cunosc acest lucru şi pentru că am lucrat mai mulţi ani acolo, ambii mei copii fiind născuţi acolo. Sunt convins că nu a fost nicio "mână criminală", ci doar deciziile unui manager preocupat mai mult de latura administrativă", se arată în comunicatul consilierului.

Potrivit directorului DSP Iaşi, o plângere penală ar fost depusă şi la IPJ Iaşi.

Maternitatea din Iaşi este de ceva timp în centrul atenţiei din cauza unor acuzaţii grave aduse personalului.

Conducerea maternităţii Cuza Vodă din Iaşi a anunţat luni că a demarat o anchetă internă, după ce o femeie a relatat pe blogul său că angajaţii unităţii medicale s-au purtat urât atât cu ea, cât şi cu alte femei internate în spital pentru a naşte. Vezi aici: Gravidă, umilită în timpul travaliului. Conducerea maternităţii a demarat o anchetă internă


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

A ÎNCEPUT. Primul caz de Coronavirus anunțat de autorități în România

Mortalitatea Gripei Sezoniere e MAI MICĂ de 0.1%. ActiveNews continuă să MINTĂ și să DEZINFORMEZE că mortalitatea gripei e de 2.4%. La DEZINFORMAREA masivă participă din păcate "medici"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Protestele violente din India: Bilanțul morților a crescut. Peste 200 de oameni au fost internați în spitale

LIVE Italia. 12 morți, 400 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 10 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Gwyneth Paltrow, alarmată de coronavirus: Am jucat deja în filmul ăsta. Fotografia postată de actriță pe Instagram

Cinci persoane, ucise de un ''asasin oribil'' într-un incident armat la Milwaukee (Trump)

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2801 morți 82164 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Atac armat în Milwaukee. Autoritățile anunță că mai mulți oameni au fost uciși, inclusiv atacatorul

Oficialii din Norvegia confirmă primul caz de coronavirus

Donald Trump dă asigurări și spune că americanii nu sunt în pericol din cauza coronavirusului

SUA: Mai mulți răniți într-un incident armat în statul Wisconsin

LIVE. Coreea de Sud unul din Focarele Pandemiei Mondiale. 12 morți, 1595 de îmbolnăviri. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Coronavirus: SUA și Coreea de Sud amână exercițiile militare comune

VIDEO: Președintele brazilian Jair Bolsonaro, ținta ironiilor la Carnavalul de la Rio 2020

Coronavirus: Riscul pentru Statele Unite este ''foarte scăzut'' (Trump)

The first Romanian with coronavirus has been confirmed in Gorj county

Un caz de infectare cu noul coronavirus din SUA nu poate fi explicat de autoritățile medicale

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 190 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Coronavirus: Trump afirmă că va decide ''la timp'' asupra unor noi restricții de călătorie

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 400 în Italia

Fundația SOROS până în 2006: printre membri: H-R Patapievici, Mihai Șora, Andrei Marga, Sanda Pralong, Cristian Pîrvulescu, Ionuț Popescu, Andrei Pippidi, Victor Rebengiuc, Alin Teodorescu, Alexandru Lăzescu, Catrinel Pleșu, A. Oișteanu, S.Fati, R.Weber

HOROSCOP 27 FEBRUARIE 2020: Zi extrem de tensionată pentru zodiile Cardinale

Detalii despre primul român diagnosticat cu Covid-19. Are 20 de ani și lucra la restaurantul italianului care a vizitat recent țara noastră

Bărbatul depistat pozitiv cu virusul COVID-19 a ajuns la Institutul 'Matei Balș'; medicii au stabilit o schemă de tratament

Jucătorii lui Ludogoreț au purtat măști la sosirea în Milano: Ne-am speriat. Oamenii păreau liniștiți

Golf/Coronavirus: Doi jucători italieni, excluși de la Openul Omanului și plasați în izolare

CITATUL ZILEI

Noi dotări pentru Poliția de Frontieră, discutate în ședința de Guvern: șalupe de intervenție și autospeciale cu termoviziune

O carte pe zi: "Oameni vs tehnologie. Internetul trebuia să se elibereze", de Jamie Bartlett

Avertizare ANM: Cod galben în 29 de județe. Meteorologii anunță zonele afectate

Real Madrid-Manchester City, scor 1-2. Guardiola are șansă la calificare în sferturile Ligii Campionilor

Danemarca și Estonia confirmă primele cazuri de infectare cu noul coronavirus. COVID-19 a apărut în cel puțin șapte state europene în ultimele două zile

FOTO. Elevi implicați într-un accident fatal în Neamț. Un minor a murit și alți doi au fost răniți, loviți de o autoutilitară

Coronavirus: Facebook interzice reclamele înșelătoare

Neamț: Trei copii accidentanți de un autoturism, la Davideni

CNAS clarifică situația indemnizațiilor în situații de carantină. Durata acestora nu se cumulează cu cea a concediilor pentru alte afecțiuni

Percheziții în Brașov, la firme bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul ajunge la 2 milioane de lei

Primul român infectat cu noul coronavirus a ajuns la Institutul "Matei Balș". Pacientul nu prezintă încă simptome

Cutremur în Vrancea. Seismul s-a produs la 140 de kilometri adâncime

COVID-19 | China anunță alte 29 de decese și 433 de noi cazuri depistate. Autoritățile monitorizează potențiale surse de infectare din afara țării

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

Datele a 100 de milioane de utilizatori ai site-ului de ntrebări și răspunsuri Quora au ajuns pe minile hackerilor

Dana Săvuică spune totul despre intervențiile estetice la care se supune constant

Primul mort de Coronavirus în Italia. Nu e chinez, e un italian

ATENȚIE. ÎN ROMÂNIA SE FAC 36 DE TABERE NOI DE MIGRANȚI - România se pregăteşte pentru „mişcări masive de migranţi“: 36 de tabere mobile în dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Constanța, Mangalia, Tulcea, Timișoara și alte 32 de localități

Este uriasa colonizare a Europei cu imigranti islamici un atac organizat impotriva popoarelor Europei? ONU: "Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi" George Soros: "În felul acesta, rasa albă va dispărea"

PENIBIL. Un ziarist ONG-ist a ajuns Ministrul Fondurilor Europene. Decretul privind numirea lui Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene, publicat în Monitorul Oficial

ONG-urile lui SOROS și activiștii progresiști sunt din nou în Stradă - Organizatorul vizibil scrie "Adevărul" e Florin Bădiță autorul LISTELOR NEGRE cu ziare ce trebuie cenzurate și organizatorul acțiunii în chiloți "Fără Pantaloni la Metrou"

Ies la iveală capii rețelei informale de presiune care acționează la Liceul Tudor Vianu. ONG-ul "Asociatiei Parintilor" de la Tudor Vianu este un ONG fondat de 3 oameni Vișoianu Daniela, Radu-Valer Gramatovici, Alic-Octavian Ciprian

PNL continuă moda selfie-urilor. Turcan alături de doi premieri, unul desemnat, altul interimar | FOTO

NU E NORMAL CA ASA CEVA SA APARA INTR-O EMISIUNE TV. INSULA IUBIRII, dezmăţ total. Deea a făcut SEX NEBUN cu Tomi în faţa camerelor de filmat FOTO

Proiect de Lege al Deputatului Vexler: "Închisoare până la 10 ani pentru manifestări antisemite". Oare vom avea vreodată închisoare până la 10 ani pentru cei care fac manifestări anti-românești și pentru cei care încalcă Constituția României?

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie

Brexit: Macron și Rutte au îndemnat Marea Britanie să facă 'progrese' în negocierile cu UE

Top 15 superstiții legate de nuntă - ce ascunde păpușa care se pune obligatoriu în lada cu zestre. Tot ce trebuie să facă mirii pentru o căsnicie fericită

Dezvirginarea bizară a unor fete tinere din Malawi. Sunt nevoite să plătească pentru a-şi putea pierde virginitatea

VIDEO. DACII N-AU MURIT. TOCMAI I-AȚI TREZIT. Neamț: 11 alaiuri tradiționale la cel mai longeviv festival județean de datini și obiceiuri din România. Dansuri și Obiceiuri păstrate de pe vremea Dacilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1376, afisate in 23 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI