23:59
Comentarii Adauga Comentariu

DOCUMENT. Artificiul fiscal al Finanțelor pentru a se încadra în ținta de deficit în 2018. "În cazul neadoptării măsurilor deficitul bugetar s-ar majora la 8,11%"

Astfel, potrivit unui proiect de ordonanță nici anul viitor nu se vor acorda tichete cadou, premii, indemnizații de hrană și indemnizația de vacanță. Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător. De asemenea, proiectul de OUG prevede neacordarea de ajutoare, plăți compensatorii la pensionare, precum și menținerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2017. 

Totodată, în 2018, pentru instituțiile și autoritățile publice se interzice cumpărarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme sau mobilier. Este permisă însă achiziționarea de autoturisme pur electrice.

De asemenea, potrivit proiectului de ordonanță, angajările în sectorul public sunt restricționate, în sensul că la două posturi vacantate, după 1 ianuarie 2018, se va ocupa doar unul. 

Cheltuielile cu bunuri și servicii în instituțiile publice se vor reduce cu 10%. Este vorba de banii care pot fi cheltuiți pentru telefonie, servicii de curățenie, utilități sau carburanți.

Nici în 2018 nu vor fi acordate cupoane sociale pentru educația timpurie și echivalentul în lei a 500 euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut. De asemenea, în școli nu se va districui suplimentul de miere de albine, Guvernul invocând faptul că aplicarea simultană a legilor care prevăd distribuția de alimente în școli pot afecta sănătatea copiilor. 

Continuarea articolului este pe gandul.info


sursa:Mediafax.ro


(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Republicăm acest articol după ultimul miting SOROȘIST. Iată DOVADA că lupta ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI e o MARE MINCIUNĂ și o făcătură soroșiștă. Cum au fost MUȘAMALIZATE MARILE DOSARE DE JAF de ZECI DE MILIARDE din România

Luju.ro - Ponta, Şova, Teodorovici şi Grindeanu l-au turnat pe Dragnea la DNA:" 'Dovezile' DNA că Tel Drum ar fi compania lui Dragnea sunt declaratiile date la DNA de: Ponta, Şova, Teodorovici". Şi când te gândești că Teodorovici e propus să fie ministru.

Soroșistul Dan Turturică, ONG-ist Șef la pușculița de unde se împart banii lui SOROS, numită FDSC.RO și redactor șef la Digi24, post poreclit SRI-SOROS TV1 sau UM Digi24, apare în dosarul DNA ca INTERMEDIARUL care trebuia să ducă MITA șefului ANI

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Bilderbergul Progresist Emmanuel Macron: "Marea Britanie şi-a luat un risc imens lăsându-i pe cetățeni sa decidă ieșirea din UE. Referendumul a fost o greșeală"  Ați înțeles? Cetățenii NU trebuie lăsați să decidă. Asta o spune cinic Bilderbergul Macron. 

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Donald Trump aplică primele măsuri PROTECȚIONISTE pentru protejarea şi dezvoltarea industriei Naționale. Contrar Constituției, România şi-a cedat cu totul suveranitatea economică vulturilor globalişti serviți de federalista UE

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Turcia, al doilea stat membru NATO care va primi sisteme anti-aeriene ruseşti S-400. Shoigu confirmă semnarea contractului cu Rusia

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

SURPRIZA NEAŞTEPTATĂ pe care a avut-o gravida Andreea Mantea. Ce i-a spus medicul când a mers la ecograf

Cum vă explicați că deşi "există sancțiuni" şi că decizia de condamnarea a agresiunilor Rusiei făcută de Germania şi de UE e "atât de fermă", valoarea schimburilor comerciale dintre Germania şi Rusia creste şi tot creşte

UNGARIA. Ce prevede pachetul de legi STOP SOROS

STUDIU - Vaccinurile NU îi protejează de boli, pe peștii vaccinați din crescătorii. "Peștii vaccinați au arătat mult mai multe semne de infecție și o rată mai mare a mortalității în comparație cu grupul de pești nevaccinați"

Thomas K. Yazdgerdi, trimis al SUA cere restituirea bunurilor evreieşti atât private cât şi comunitare şi acordarea de pensii pentru supravieţuitori care au plecat din România şi nu mai au cetăţenie română precum şi restituirea bunurilor fără moştenitori

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Iohannis vrea un Stat Progresisto-Soroșist. Iohannis: "Societatea românească, matură și activă, are nevoie de un stat pe măsura ei". Prin "societate matură și activă" Iohannis se referă la organizațiile și activiștii soroșisti care au scos lumea la Miting

Tânăr drogat, scene uluitoare pe o stradă din Capitală. Băiatul vedea căpuşe pe el VIDEO

Senatul SUA confirmă numirea lui Jerome Powell la conducerea Federal Reserve

EXALTON ROMANIA. Prima relaţie între două vedete la Exatlon: "Hai, iubita mea, să te iau în braţe!"

Bogdan Vlădău, relaţie cu o NIMFOMANĂ. Cum s-a terminat totul

O ispită de la "Insula iubirii" face dezvăluiri în premieră: "Nu aș mai participa la emisiune"

Un nou medicament împotriva Alzheimer a fost creat de cercetătorii australieni

Se restrânge lupta pentru locul 1 mondial! Halep mai este amenințată de două adversare. Jucătoarele care pot răsturna situația la vârf în această săptămână

Jurnalistul Nic Sârbu, soțul Simonei Tache, a murit la 43 de ani: "Ultimul lui an a însemnat o uriașă suferință"

ANDRA, APROAPE GOALĂ! Uite-o CU SÂNII LA VEDERE, înainte să îl cunoască pe Măruță | VIDEO INCENDIAR

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Ce face o femeie cu mâna în chiloți, în metrou, te lasă perplex | VIDEO INTERZIS MINORILOR

EPOCA DE AUR chiar a fost chiar de aur în opinia celor mai mulți români. SONDAJ - 40% dintre români consideră că Epoca Ceaușescu a fost cea mai bună din istoria României.

VIDEO - Un reportaj live din centrul Munchen-ului cu ce cred germanii despre Merkel, terorism, migrație (deocamdată în engleză)

SOROȘISTII și manipulații lor (care și-au luat numele internaționalist #rezist după ce anterior erau #unitisalvam #occupy etc..) nu sunt susținuți de populația României. RomâniaTV și Antena 3 au fost cele mai urmărite canale de știri în seara protestelor.

SOROS LOVEŞTE CU MITINGURI ŞI ÎN SUA. Sute de mii de persoane, printre care și numeroase vedete, au participat în marile orașe americane la Marșul Femeilor împotriva Administrației Trump. Reacția lui Trump, pe Twitter | FOTO, VIDEO

Viorica Dăncilă, probleme cu gramatica: Am fost investit ca și prim-ministru.

Ungaria s-a săturat de ilegalitățile susținute de ONG-urile lui SOROS. De acum le va pedepsi prin lege dacă mai susțin sau fac activități ilegale. Guvernul Ungariei a întocmit o listă cu organizațiile care promovează migrația ilegală

Drama romilor alungați în Transnistria în anii 1940. O notă secretă arăta cum explicau autoritățile deportările în masă

NE TREBUIE ȘI ÎN ROMÂNIA, O LEGE PENTRU ONG-URI. Cum se luptă Guvernul Conservator Polonez cu ONG-urile lui SOROS. Partidul "Lege și Ordine" din Polonia vrea să scoată Polonia de sub influența ONG-urilor lui SOROS printr-o nouă lege a finanțării ONG-urilor

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Procurorul General Augustin Lazăr: S-ar vedea că dezincriminarea este făcută cu dedicație, lucrurile sunt clare

Niciun vinovat pentru crima de pe malul Someșului. O actriță a fost ucisă, violată și abandonată în centrul orașului

Grupare de 58 de persoane, specializată în trafic de droguri, destructurată la Timișoara

Alexander Van der Bellen, învestit în funcția de președinte al Austriei (fișă biografică)

Scarlett Johansson și Romain Dauriac s-au despărțit după doi ani de căsătorie

Atenţie, bărbaţi. Cât de repede după un orgasm poţi face sex din nou

Florian Coldea: Lipsit de constrângerile statutului şi uniformei militare, voi avea, în viitor, libertatea de a vorbi

HOROSCOP URANIA 21-27 ianuarie: Carusel de evenimente de importanță diferită, fiecare zodie este pusă la încercare

Copiii lui Audrey Hepburn se ceartă pe bunurile mamei lor

Laura Andreşan, în filme XXX. "Profa de sex": "Sunt prima târfă din ţară"

MAE a emis atenţionări de călătorie pentru mai multe ţări din Europa

Distracţie macabră, printre morminte, la Caransebeş. O tânără s-a filmat sărind pe cripte VIDEO

Comedy Central se reînnoiește românește: Sector 7 aduce serialul de teatru cu păpuși "Mor toți dușmanii" și premiera noul sezon "South Park"

Peste 1.000 de bicicliști au pedalat în linie dreaptă în Bangladesh, stabilind un record mondial

Bloomberg - Planurile de acțiune ale Ungariei pentru alungarea din țară a ONG-urilor Finanțate de SOROS. Parlamentul maghiar va da o lege pentru verificarea la sânge a surselor de finanțare a acestor ONG-uri și a scopului în care se fac aceste finanțări.

Vizitatorii unui cinema bucureștean pot adopta un câine, începând cu premiera "Câinele, adevăratul meu prieten"

200 de părinți, profesori și elevi au protestat în stradă față de fuziunea a două școli, în Arad

SUA: Doi copii morti si alti 12 raniti, dupa ce un coleg a deschis focul in scoala

Pe Simona o doare glezna, pe Svitolina o doare șoldul. Rivala Simonei Halep s-a abținut cu greu să nu plângă! Ce s-a întâmplat cu Svitolina și cât de tare o doare șoldul, după ce a fost eliminată de la Australian Open - VIDEO CONFERINȚA DE PRESĂ

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX

Faze tari: Camile injectate cu botox, descalificate de la un concurs de frumusete; Au construit o cale ferata in doar 9 ore; Scuza gasita de un sofer prins beat la volanul unei Tesla

Alergie la frig? Iată cum se tratează

Corul Cenuşiilor din Opera "Statului Paralel" se întregește cu Aria Ministrului Marius Nica care folosește Manipularea prin Frică. Ministrul Fondurilor Europene sperie PSD-ul: "Schimbarea Guvernului pune în PERICOL banii europeni pentru aleşii locali"

"O Societate secretă" care a acționat împotriva lui Trump şi la care au aderat şefi ai serviciilor secrete a fost dezvăluită în mesajele FBI-ului şi a Departamentului de Justiție care au ajuns sub ancheta Congresului American

Sebastian Bodu a fost chemat în ARMATĂ

VIDEO - ONG-urile lui SOROS şi activiștii progresişti regrupați sub eticheta #rezist au pus la cale un nou miting. Cum a organizat Rețeaua Progresisto-Soroșistă Mitingul. Estimare : La 1 soroșist, progresist sau activist sunt 10-20 de manipulați

Eforturile disperate ale învățătorului care vrea să salveze școala din munți, de dragul celor 7 copii care fac carte. Bine că băgăm miliarde anual gratuit în buzunarele austriecilor de la OMV prin redevențe bacşiş în timp ce ne batem joc de copiii noştri

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Război total! Dunca: "MTS nu își bate joc de campioni!". FR de Canotaj: "Ați declanșat un atac fără precedent. În loc să veniți în sprijinul sportivilor nedreptățiți, ați considerat oportun să porniți o întreagă campanie de denigrare"

HOROSCOP 24 ianuarie 2018: Prietenii sunt cei mai importanţi în planurile tale de azi

UN NOU LINȘAJ AL REȚELEI SOROS "SHHADEH RISC DE SECURITATE NATIONALĂ". REȚEAUA PROGRESISTĂ vrea să-și IMPUNĂ Primul Ministrul Progresist de tipul Dâncu, Aurescu..ONG-ul FINANȚAT DE SOROS RISE-PROJECT "SOȚUL lui Shhaideh îl susține pe DICTATORUL SIRIAN"

Zeci de morți în urma unor atentate în Libia

Papa Francisc si amenintarea robotilor: Omul trebuie sa fie in centrul economiei

Incident în gara din Gent | Poliția belgiană a împușcat un bărbat înarmat cu un cuțit

Britanicii s-au prins că federalista UE urmăreşte dezmembrarea statelor naționale. Theresa May: Marea Britanie nu se va răzgândi în privința părăsirii Uniunii Europene. Părăsim UE, nu Europa"

Binomul SRI-DNA este acuzat de celebrul ziar progresist The Guardian că face Poliție Politică. Semn că protectorii BINOMULUI fie au dispărut politic, fie i-au lăsat din mână, fie ambele.

FOTO | Imaginea prin care Icardi a "cucerit" internetul, după transferul lui Rafinha la Inter

Grecia se oferă să organizeze procesul a opt militari turci pe care refuză să îi extrădeze

Ce este de urmarit la Davos din momentul deschiderii Forumului Economic Mondial: efectele Brexitului, criptomonedele si Big Tech

Băsescu, despre varianta unei coaliţii de dreapta: Categoric, da, dar problema este onestitatea PNL-ului

Noul star sexy al televiziunilor din Albania. Prezintă topless ştirile VIDEO

Băsescu, despre raportul Comisiei de control privind alegerile prezidenţiale din 2009: Au fost validate de CCR

Cum MINT PROGRESIŞTII de la Guvern de îngheață apele. Doar 6.9% dintre cei nevaccinați, 1,4% din total, au Refuzat Vaccinarea. 6.1% au avut contraindicații. Restul de 87% NU sunt vaccinați din vina Guvernului. 74% din cei nevaccinați NU au Medic de Familie

7 remedii naturale care vor îndepărta mirosul neplăcut de transpiraţie

VIDEO Japonia: Cel putin 16 raniti si un disparut dupa ce o eruptie vulcanica a declansat o avalansa (oficial)

Tenis: Elise Mertens s-a calificat în semifinalele Openului Australiei, la prima sa participare

Infotrafic: Nu sunt artere naţionale blocate din cauza zăpezii. Se circulă în condţii de ceaţă pe anumite drumuri

Cu toții o știm și o iubim pe FETIȚA ZURLI. CUM ARATĂ în realitate, cum o CHEAMĂ de fapt și ce VÂRSTĂ are | VIDEO

Kaufland face angajări. Iată posturile

Uniunea Europeană a aprobat sancțiuni împotriva a șapte oficiali din Venezuela

Papa Francisc îndeamnă Forumul de la Davos să dea dovadă de ''responsabilitate'' în fața sărăciei

Sesizarea lui Iohannis privind Statutul funcționarilor publici, pe ordinea de zi a CCR de marți

Top 7 riscuri medicale pentru bărbaţii peste 40 de ani. NU le ingora!

Rase de pisici. Top 7 cele mai iubitoare şi prietenoase rase de pisici. Vezi ce rase îţi încântă inima

7 motive pentru care bărbaţii îşi părăsesc iubitele

Prognoza meteo: un val de aer polar pune stăpânire pe România. Unde se anunță ger cumplit, când revine viscolul

Ceaiuri care îți susțin imunitatea

Serghei Lavrov: Situația din Siria se va îmbunătăți dacă SUA vor confrunta gruparea Frontul al-Nusra

Trucuri pentru a scăpa rapid de guşă

Secţia pentru procurori a CSM s-ar putea pronunţa pe acţiunile disciplinare formulate împotriva procurorului Negulescu

Curtea de Apel Bucurerşti discută cazul celor doi hackeri care au spart sistemul de supraveghere al Poliţiei din Washington

Ce probleme de sănătate sunt indicate de palme

El este viitorul portar al echipei naționale! Are doar nouă ani, dar visează deja la o carieră de succes. Promisiunea: "Voi ajunge mai mare decât Buffon și voi apăra poarta României"

Depunerea Formularului 600 se amână până la 1 martie - proiect / Ce motive invocă Guvernul

VIDEO EXCLUSIV | Ziua în care "demisia, demisia!" a primit un alt înțeles pe Giulești, iar Peseiro a fost păcălit spre binele lui! Ce credea antrenorul că-i strigau fanii furioși :)

Neil Diamond renunță la turnee, după ce a fost diagnosticat cu Parkinson

Comunicat de presă - IGPR

Tăriceanu: A leendő kormány vezetőjének egyfajta adminisztrátori szerepet kell betöltenie

Horoscop Minerva 21-27 ianuarie 2018. Urmează o săptămână plină de schimbări. PREVIZIUNI COMPLETE

5 simptome serioase la copii pe care n-ar trebui sa le ignori

ÎCCJ ar putea pronunţa marţi sentinţa în dosarul lui Darius Vâlcov

VIDEO Fata de 12 ani, batuta de un coleg in microbuzul scolar. Soferul pare ca a igorat tipetele copiilor

Curtea de Apel discuta cazul celor doi hackeri care au spart sistemul de supraveghere al Politiei din Washington

Infotrafic: Nu sunt artere nationale blocate din cauza zapezii; CNAIR: S-a intervenit cu 773 de autoutilaje si s-au raspandit 3.690 tone de material antiderapant

Sesizarea lui Iohannis referitoare la legea ce mentine abrogarea suspendarii functionarilor publici trimisi in judecata, la CCR

Tenis: Begu și Niculescu s-au calificat în semifinalele probei feminine de dublu la Australian Open

RĂUTATEA PROGRESISTĂ NU ARE LIMITE. Dragoș Pîslaru, ministrul Muncii, după decizia CCR privind majorările salariale din educație și sănătate: "Cineva va suporta nota de plată - fie alți bugetari, fie noi toți"

Comunicat de presă - Penitenciarul Ploiești


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 587, afisate in 5 pagini.



ieri 20:13 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 11:45 Palmieri cu nuci
ieri 11:33 Tartă cu legume
ieri 03:35 CITATUL ZILEI