22:22
Comentarii Adauga Comentariu

Nicolae Dică (FCSB): Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm mai mult, dar sunt fericit pentru victorie

"Consider că a fost o primă repriză echilibrată. În prima repriză am avut probleme pe partea dreaptă, nu am putut să îl blocăm pe Salomao. În repriza a doua am făcut un joc mai bun, am avut o posesie bună, un lucru bun pentru noi. Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm mai mult, dar sunt fericit pentru victorie.

Pot să spun că ne-am creat ocazii mari de a marca în repriza a doua. Și ei au avut, dar noi am avut mai multe. Și consider că meritam să câștigăm. Am reușit să dominăm jocul, în ciuda faptului că jucăm din trei în trei zile", a declarat Dică, la Digi Sport.

Tehnicianul în vârstă de 37 de ani a explicat și înlocuirea lui Denis Alibec cu Harlem Gnohere, la pauză: "În prima repriză, nu am reușit să ținem de minge, iar în a doua repriză am decis să îl introduc pe «Bizon», ca să ținem mai mult de minge. Întotdeauna mă aștept la mai mult de la Denis Alibec și de la alți jucători".


Continuați să citiți...

(Mediafax)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

A fost tradusă în română cartea "George Soros - Puterea din umbră" - care dezvăluie modul în care Rețeaua Progresisto-Globalistă şi-a introdus Tentaculele în Statele Lumii formând Puterea din Umbră prin State Paralele

Progresiștii vor să aducă milioane de migranți cu forța prin COTE OBLIGATORII impuse țărilor UE. Liderii UE s-au certat pe cotele obligatorii pentru relocarea refugiaților. Liderii Progresiști vor să aducă milioane de migranți conservatorii se opun

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

112 a ignorat apelul. METROREX demontează MANIPULAREA ORDINARĂ lansată de vuvuzele statului paralel mai ales de Gâdea și de Antena 3 cum că firma de transport și NU poliția ar fi trebuit să asigure SECURITATEA ȘI SIGURANȚA pasagerilor la Metrou

Bancul Zilei: Poarta autostrazii

Donald Trump dezvăluie că organizația #rezist, care protestează sub această etichetă și în SUA, și în România, și în Europa, e de fapt o organizație făcută să OBSTRUCȚIONEZE puterea legitim aleasă și spune că rețeaua progresistă se află în spatele ei

CASTIGATOR VOCEA ROMANIEI 2017: Cine este Ana Munteanu

CASTIGATOR VOCEA ROMANIEI 2017: Ana Munteanu, primul mesaj pe Facebook

Ana Munteanu este câștigătoarea Vocea României: Smiley, în culmea fericirii VIDEO

VIDEO Omagiul adus regelui Mihai în finala Vocea României

Se dă vina pe acarul Păun. Angajata de la 112 care a preluat apelul fetei atacate în staţia Costin Georgian va fi cercetată de Parchetul Militar. 112 nu stă în operator care nu e de capul lii

Am făcut SEX în TREI, cu DOUĂ FEMEI, una dintre ele fiind sora mea: Ce mă fac, le-am lăsat ÎNSĂRCINATE

CASTIGATOR VOCEA ROMANIEI 2017. Show total în finala VOCEA ROMANIEI 2017

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci ghimbir în fiecare zi timp de o lună

CASTIGATOR VOCEA ROMANIEI 2017. ANA MUNTEANU a câştigat VOCEA ROMANIEI 2017

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

Profesorii Alinei Ciucu, în stare de ŞOC. Ce spun despre fosta lor ELEVĂ

Mircea Lucescu, despre cheia succesului în antrenorat: "Îi obligam pe unii dintre jucători să meargă la școală"

LIVE SCORE | Astra - FC Botoșani se joacă ACUM, în lupta pentru play-off

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Merkel și Macron vor să ajungă la o poziție comună în martie în ce privește reforma zonei euro

Simona Halep a câștigat un premiu important acordat de WTA. După șase ani, Radwanska a fost detronată

Cristian Bușoi spune că doar patru foști membri PNL Sector 2 au trecut la ALDE

O tânără, amenințată cu un cuțit într-un autobuz din Ploiești. Poliția face anchetă

Armata britanică avertizează: Rusia poate distruge cabluri submarine de telecomunicaţii. Consecinţe sunt catastrofale

Custodele Coroanei și principele Radu, la Palatul Regal; au vizitat zona în care românii au depus flori și lumânări

Franța - Norvegia este finala Campionatului Mondial de handbal feminin din 2017! Nordicele au 2-0 la "finale mari". Franța va juca pentru medalia de aur, deși a terminat după România în faza grupelor

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

Boli cu transmitere sexuala: Tot ce trebuie să ştii despre sifilis

Înot: Cătălin Ungur și George Rațiu au ratat calificarea în semifinalele probei de 50 m liber la Europene

Simona Halep a CÂȘTIGAT unul dintre cele mai râvnite titluri din lumea tenisului. În ultimii șase ani, trofeul a mers către aceeași persoană

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Şi-a uitat geanta în taxi, însă a doua zi şoferul i-a adus-o. Când s-a uitat în telefon, a rămas şocată FOTO

Scenariu incredibil recunoscut de Dan Petrescu: "Mititelu m-a sunat să vin la Craiova!"

Derby pentru play-off! LIVE SCORE | Astra - FC Botoșani, de la 20:00. Echipele de start

Bugetul pe 2018, adoptat in Comisiile reunite de buget-finante

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Sportivii români au obținut un argint și un bronz în Cupa Europei la bob și un bronz în Cupa Națiunilor la sanie

Întâlnire la nivel înalt în SUA: Ilan Laufer, George Maior și secretarul american al comerțului, Wilbur Ross

A pus un smartphone într-o gură de aerisire din baia femeilor. Ce a urmat este ŞOCANT

PMB: Instituțiile culturale din subordinea municipalității au cheltuit aproximativ 90 de milioane de euro în primele 11 luni ale anului

Oficial britanic: Rusia ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicații, inclusiv cele pentru semnalul Internet

HOROSCOP. Cele mai norocoase zodii in 2018! Vor avea parte din plin de dragoste si bani

Legile Justiției. Care sunt hibele, ce urmează în Parlament și ce poate face Klaus Iohannis

FUNERALII Regele Mihai | Regele emerit al Spaniei Juan Carlos i-a adus un omagiu Majestății Sale Defuncte la Palatul Regal/ Mii de oameni așteaptă la rând

Fotbal: Platforma "Follow the Money" îl acuză de corupție pe Gianni Infantino

Hochei: SC Miercurea Ciuc și Corona Brașov au câștigat în deplasare în Erste Liga

Franța - Norvegia este finala Campionatului Mondial de handbal feminin! Nordicele au 2-0 la "finale mari"

VIDEO Franta: Numarul mortilor in cazul accidentului in care un autobuz scolar s-a ciocnit cu un tren a crescut la cinci

Cocoș în vin roșu, o rețetă de sărbătoare propusă de chef Liviu Balint

Au rupt prietenia! Șumudică, atac fără menajamente la adresa lui Becali după cele mai recente dezvăluiri: "Chiar nu-l înțeleg de ce face așa ceva!?"

Bugetul pe 2018 a fost adoptat în Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament

Austria: Acord pentru formarea guvernului între conservatori și extrema-dreaptă; Kurz, cel mai tânăr premier european

Cutremur de 6,5 grade, produs în Indonezia - USGS

Oradea, un oraș tot mai vizitat de turiști. Boney M, invitata specială în cadrul spectacolelor Târgului de Crăciun

CASTIGATOARE BRAVO AI STIL 2017: Râuri de lacrimi la finala show-ului KANAL D

Nicolae Eugen Crișan, director general adjunct al Fondului de Garantare a Asiguraților, a murit

Robert Glință, medaliat cu bronz la Campionatele Europene de înot în bazin scurt

Ce compensaţii vor primi IT-iştii pentru salariile micşorate

ROXANA DOBRE, anunţ-bombă după ce ar fi fugit cu AMANTUL. Ce spune iubita lui FLORIN SALAM

INCIDDENT GRAV vineri seară: Adolescentă ameninţată cu cuţitul de o femeie. Apel disperat la 112

Ministrul Finanțelor, către parlamentarii din Comisiile de buget: Afectați bugetele tuturor UAT-urilor mici

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Concediul medical va putea fi obţinut online curând

Crima de la metrou: Magdalena Şerban regretă faptele şi a acceptat expertiza pshiatrică, conform avocatului acesteia

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Patru persoane au primit pedepse cu închisoarea pentru trafic cu droguri şi cultură de cannabis

O femeie din New York, suspectată că a folosit criptomoneda bitcoin pentru a trimite bani Statului Islamic

Norvegia, prima finalistă a Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania

Întârzierile pe șantierele autostrăzilor, explicate de CNAIR. Unde au greșit drumarii: "au apărut fisuri și crăpături în carosabil, deși nu se circula pe el"

REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOTIONALE CU PREMII "Mercedes-Benz Clasa X"

WTA: Simona Halep, castigatoarea premiului Favorita Fanilor

VIDEO Decizie istorică la Roma. Exilul poetului Ovidius, revocat la 2.000 ani de la moartea acestuia

Cristian Ciocan, învins de Alexander Povetkin într-un meci eliminatoriu pentru titlul mondial WBO

Handbal feminin: Norvegia și Franța vor juca finala Campionatului Mondial din Germania

CNAIR: Neconformităţi constatate pe mai multe loturi de autostradă

CASTIGATOARE VOCEA ROMANIEI 2017: Patru fete s-au bătut pe titlul "Vocea Romaniei". Cine a primit cele mai multe voturi în finală

Incident militar GRAV între SUA și Rusia: Americanii au lansat rachete spre avioanele ruse

Daniel Negreanu a oferit primul Card Platinum unui alt jucător român

Şi-a părăsit iubitul pentru cel mai bun prieten al acestuia

VIDEO DE SENZAȚIE | Coșul anului în baschet s-a dat în "El Clasico". Puștiul are doar 18 ani și este "galactic"

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Un sistem solar similar celui din care face parte Terra, descoperit de NASA

Franța - Norvegia, finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Germania

Edi Iordănescu: "Am încheiat un parcurs extraordinar. Acum, e nevoie să transferăm jucători"

Culoarea norocoasă în 2018 în funcţie de ZODIE. Trebuie neapărat SĂ O PORŢI

O femeie care ar fi amenintat cu cutitul mai multe tinere in autobuze din Ploiesti este audiata de politie

Turcia: Erdogan a inaugurat prima linie de metrou automată din Istanbul

Mircea Lucescu crede în Steaua: Nu văd de ce FCSB nu ar putea să o elimine pe Lazio

Șeful de Poliție reclamat de aproape 20 dintre subalterni, pentru abuzuri, a fost mutat. Dănuț Mocanu va fi adjunct la Poliția Petroșani

CASTIGATOR VOCEA ROMANIEI. Tudor CHIRILA, mesaj neasteptat pe Facebook înaintea finalei VIDEO

CALENDAR ORTODOX 16 DECEMBRIE 2017: Este celebrat unul dintre ultimii proroci ai Vechiului Testament

ING, anunţ de ultimă oră pentru TOŢII CLIENŢII. Probleme cu serviciul HOME BANK

Patru morți în noi confruntări între palestinieni și forțe israeliene în cursul unei mobilizări în favoarea Ierusalimului

Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles că susţine accesul industriilor naţionale de apărare şi al IMM-urilor

Asta da aroganță! Ronnie O'Sullivan a DORMIT în timpul meciului de la Openul Scoției. Ce s-a întâmplat după ce s-a trezit din somn

Fotografie cu Forin Iordache şi Daniel Morar, împreună la masă, publicată pe Facebook

CFR suplimentează TRENURILE pentru cei care călătoresc la Argeș, la înmormântarea Regelui Mihai

Propaganda Antenei 3 - in ce consta? si cui se adreseaza? (analiza pe VIDEO)

">

Regele Mihai, citat pentru vineri la Tribunalul Arad, într-un proces iniţiat de un deţinut nemulţumit

Imaginea zilei. Daniel Morar, la masă cu Florin Iordache

GUŞĂ NU E PROST DESTUL DACĂ NU E ŞI FUDUL. Cozmin Gușă: "Donald Trump este un președinte care nu are deloc statură intelectuală. E ca și cum ar fi Gigi Becali președinte în România"

Cum a evoluat COSTUMUL de BAIE în ultimii 125 de ani! | VIDEO

9 lucruri ciudate despre vise. Tu le ştiai?

Oana Lis, reacţie DURĂ, după ce a văzut mesajul: "A murit Viorel Lis. Dumnezeu să-l odihnească în pace!"

Patru morti in noi confruntari intre palestinieni si forte israeliene in cursul unei mobilizari in favoarea Ierusalimului

Știrile ProSport, 15 decembrie | Mihaela Măncilă vine cu informațiile zilei

Erdogan a anunțat că Turcia ia unele inițiative la ONU pentru anularea deciziei SUA privind Ierusalimul

Liderii UE aprobă constituirea a zeci de universități europene până în 2024

Ministrul Educației: Suntem singurul stat din UE cu profesori necalificați în învățământ

Kanal D începe anul cu un nou serial turcesc. Care este povestea

Comunicat ING: Serviciul HomeBank functioneaza momentan cu dificultate. Clientii ING pot utiliza cardurile pentru cumparaturi, iar in reteaua de SelfBanks pot verifica fondurile, retrage bani sau pot face plati intre conturile ING in parametrii normal

Edward Iordănescu: Am încheiat un parcurs extraordinar. Acum, e neovie să transferăm jucători

Prinţul Harry şi iubita lui, actriţa Meghan Markle, au fixat data nunţii

Teritoriile palestinene: Armata israeliană a împușcat mortal trei protestatari palestinieni și a rănit alți 150


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 628, afisate in 6 pagini.



ieri 20:00 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 03:41 CITATUL ZILEI