22:36
Comentarii Adauga Comentariu

Bianca Drăguşanu, mărturisiri intime din dormitorul lui Victor Slav: "Partea cea mai frumoasă cu zvârcolitul în pat ştiţi care este?"

Bianca Drăgușanu a făcut mai multe mărturisiri, în emisiunea "Te vreau lângă mine" de la Kanal D, din viața pe care o are alături de Victor Slav.

"Nu știu dacă se vede pe fața mea, dar eu nu am închis un ochi toată noaptea. Sunt obosită, ruptă. M-am foit până la ora 04:00, am căutat pe Internet și am citit că este luna nouă. Când am ațipit, m-a trezit cea mai scumpă alarmă din viața mea, Sofia. Când mă strigă, zice: "Mam, mam, mam!". Ok, adică m-am, m-am trezit. Chiaună de somn, m-am dus, am luat biberonul, într-o mână copilul, într-o mână biberonul. Copilul e deja măricel, imediat face un an, are 12 kg, nu e chiar simplu dimineața la 04:00 să cânți, să zici povești. Într-un final a adormit. M-am pus în pat, bineînțeles că l-am trezit pe Victor. Nu râdeți, știți foarte bine despre ce vorbesc. Partea cea mai frumoasă cu zvârcolitul în pat știți care este? Că Victor nu m-a certat, nu s-a supărat pe mine, nu a plecat în altă cameră. Mai mult decât atât, m-a luat în brațe", a spus Bianca Drăgușanu.

Citește mai departe...


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

UPDATE. UEDZI REVINE SI VREA SA TREACA PE PLUS. Pariuri sportive. Meciurile de AZI si ISTORIC din 15 septembrie 2018 (fără englezi care sunt în teste de AI) alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Simona Popescu - Cotidianul - România este condusă de Multinaționalele Străine prin două francize : "Președintele Prostănac" şi "Premierul Tehnocrat"

[P] In IKEA Group, credem ca egalitatea de gen este responsibilitatea fiecaruia dintre noi

LIVE BLOG | FC Botoșani - FCSB 0-0. Roman trage puțin pe lângă poarta lui Niță, la prima ocazie a meciului!

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

LOVITURA PENTRU TRIPLETA SOROS-OBAMA-HILLARY Statul Texas se retrage din programul SUA de primire a refugiaților

Panama anunță că va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2

Țara arde şi Iohannis se cațără. VIAȚĂ DE PREŞEDINTE FĂRĂ GRIJI. NESFÂRŞITELE VACANȚE ALE LUI KLAUS IOHANNIS. Klaus Iohannis a urcat pe Vârful Negoiu după vacanța de pe litoral la Neptun şi înainte să plece pe litoralul spaniol la Palma de Mallorca

Liviu Pleşoianu, demască fățătnicia și minciunile individului numit Victor Ponta care MINTE așa cum RESPIRĂ! Victor Ponta pe rit vechi înainte de alegeri făcea pe naționalistul și conservatorul, "același" Ponta face azi pe soroșistul-progresist

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Ilie Dumitrescu l-a readus cu picioarele pe pământ: "Unde vrei să pleci? Eu n-am ieșit din România până nu am dat 24 de goluri într-un campionat". Ce-i lipsește omului în care Becali își pune mari speranțe

Trădătorii nu se lasă până nu ne dau resursele naturale care sunt ale noastre 100%, ȘI MAI PE NIMIC.Klaus Iohannis și secretarul pentru Energie al SUA au discutat despre resursele de gaz din Marea Neagră. Oficialul american s-a întâlnit și cu Liviu Dragnea

Klaus Iohannis, vizită de o săptămână în Statele Unite ale Americii

Patru beneficii ale consumului de miere

Fotbal: Nicolae Stanciu a reușit o 'dublă' pentru Sparta Praga, în campionatul Cehiei

Jos pălăria! Declarația prin care Hagi i-a făcut pe olteni să se simtă mari

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Un adolescent de 15 ani, mort într-o tabără din Caraş Severin

Două săptămâni până la referendum. Opinie separată la CCR pe redefinirea familiei

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Mai multi romani sunt blocati pe aeroportul Luton din Londra, din cauza ninsorilor. Wizz Air: Imediat ce aeroportul se va redeschide, aeronava va decola spre Cluj-Napoca

Iranul acuză SUA și Israelul, promițând o ripostă dură după atentatul soldat cu zeci de morți

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

"Trebuie să facem în așa fel încât să nu mai spuneți asta". Ce a dorit să transmită Mangia după victoria cu Viitorul

Hermannstadt - CFR Cluj 0-1. Țucudean aduce trei puncte importante pentru campioana României, care revine pe primul loc în clasamentul Ligii 1

Celula de cadre universitare neomarxiste, de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj, finantata si propagata de Organizatiile lui Soros, s-a activat in scandalul UNATC. Apel Fluierul.ro: Opriti propaganda neocomunista in Universitatile Romanesti

UMBRA LUI SOROS ÎN PSD. Bădălău - președintele executiv al PSD s-a dat cu Rețeaua Progresistă. Într-o Scrisoare Deschisă Bădălău cere "regionalizarea" şi "o foarte intensă colaborare a PSD-ului cu partidele PROGRESISTE din Europa Centrală şi de Est"

Cum se mişcă un bloc-turn la CUTREMUR. Imagini INCREDIBILE

Tenis de masă: Ovidiu Ionescu și-a asigurat o medalie la Europenele de la Alicante

Emmanuel Macron spune că țările UE care refuză migranții ar trebui date afară din Schengen

Film porno cu elevi de liceu. Cum aajuns în atenția polițiștilor o filmare explicită cu doi elevi din Iași

Omul care se propune la Dinamo după ce situația a degenerat. Mingea e în terenul lui Negoiță

CCR discută sesizarea lui Iohannis în legătură cu legile privind bunurile proprietate publică

LIVE TEXT | FC Botoșani - Concordia Chiajna, de la ora 18:00. Echipele de start

Baghera, celebrul dealer român al drogurilor "Zombie", a fost ARESTAT. Ce efecte are drogul K2 - ZOMBIE

Și-a "tatuat" mașina cu mii de cristale Swarowski! Obsesia unei tinere rusoaice pentru bijuterii a adus-o în atenția presei britanice

BREAKING | Scrisoarea contestatarilor din PSD, semnată de Firea, Țuțuianu și Stănescu. Se cere demisia lui Dragnea

ORA DE IARNA 2018. Ultima săptămână a lunii aduce schimbarea orei. Cum se potrivesc ceasurile

INSULA IUBIRII 2017: Diana a arătat imaginile necenzurate după plecarea din emisiune

Reacţii de indignare după moartea judecătorului Stan Mustaţă. L-aţi omorât. Sunteţi deja criminali

​DEZINFORMARE HOTNEWS Tăpălagă "Cartelul anti-DNA. Schimbare majora de tactica in lupta cu Kovesi"

Aproape 30 de români candidează la alegerile locale din Belgia pentru posturi de consilieri locali

Guvern: Acces mai rapid și mai simplu la medicamente gratuite și compensate pentru pacienți

Cine sunt cele șase ispite feminine ale noului sezon "Insula iubirii"

Eva Kent se mărită. Cine este alesul divei XXX FOTO

Mafia Multinationalelor de Medicamente loveste din nou. Mai multe persoane în stare gravă, după ce au participat la studii clinice pentru un nou medicament.

Fotbal: Sir Alex Ferguson, fostul antrenor al lui Manchester United, a revenit pe Old Trafford

Părintele Arsenie Boca, despre existența demonilor: "Duhul rău, după ce intră în om, se multiplică, se face legiune"

Tenis: Dragoș Dima va juca finala tuneului challenger Sibiu Open

EXPERIMENT: Câteva femei au fost puse să citească în timp ce au orgasm! Cum s-au descurcat VIDEO

Sir Alex Ferguson, fostul antrenor al lui Manchester United, a revenit pe Old Trafford

Aproape 30 de romni candidează la alegerile locale din Belgia pentru posturi de consilieri locali

LIVE BLOG | Double shot. Urmărim împreună două partide de foc la Europeanul de la Alicante. Bernie Szocs se ciocnește cu poloneza Li Qin, Ovidiu Ionescu dă piept cu legendarul Vladimir Samsonov. Pătrunderea în semifinale înseamnă bronz

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Culmea relaţiei! O vedetă se roagă de fostul soţ să o lase însărcinată

Atentat în Iran: Armata spune că atacatorii au fost antrenați de două state din Golf și au legături cu SUA și Israel

HOROSCOP 23 SEPTEMBRIE 2018: O zodie cade în ispită, alta câştigă la Loto. Previziuni complete în amor, sănătate, bani

Rugby: Campioana Timișoara Saracens, învinsă de Steaua, în SuperLiga CEC Bank

Scula lui Soros, Macovei, e frustrată că Soroşistii nu participă la alegerea şefei DNA: Este inacceptabil ca interviul candidaţilor pentru şefia DNA să se desfăşoare doar cu ministrul Justiţiei

Un bărbat și-a dat foc în fața Guvernului. Jandarmii au stins focul în timp ce pantalonii și picioarele începuseră să-i ardă.

Un nou articol devastator despre vaccinul HPV. Ziarul American Infowars - "RAPORT: VACCINUL HPV LEGAT DE CREȘTEREA CAZURILOR DE CANCER CERVICAL. Fetițele primesc acest vaccin încă de la vârsta de 12 ani"

Federalista UE îşi face armată SUPRASTATALĂ şi vrea să dizolve armatele naționale.

Viorica Dăncilă, ameninţată cu un nou dosar penal

The Gateway Pundit - După 6 atacuri islamiste mortale și 130 de decese în 3 ani - Parisul votează 90% pentru Macron reprezentantul actualului sistem în timpul căruia s-a ajuns la această stare de fapt

Cenzură în Germania.

CAMERA ASCUNSĂ: Turişti filmaţi pe ascuns în momente de intimitate

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Horoscopul lunii octombrie 2018. Pentru care zodie pasiunea devine obsesie

SPUNE NU ARMATEI UE. Uniunea Merkelisto-Junckeristă vrea să îşi facă armată proprie şi să ne bage cu forța în ea DIZOLVÂNDU-NE ARMATA NAȚIONALĂ. Juncker: SUA si-au schimbat fundamental politica externa, Europa trebuie sa investeasca in apararea sa

Scandal MONSTRU în cel mai celebru TRIUNGHI SEXUAL al MOMENTULUI. Divorţ după 15 ani de CĂSNICIE

ȘOC în Anglia! A luat final probabil cea mai frumoasă poveste din istoria fotbalului! Claudio Ranieri, dat afară de la Leicester

Orele fixe din zi care îţi aduc noroc, în funcţie de zodie şi semnificaţia lor

Atac cu cuțitul la Paris: Doi morți, printre care agresorul, și patru răniți. Oare cine sunt autorii?

"Nefertiti şi cu Dej au băgat spaima-n burghezi" Ion Cristoiu dezvăluie şi el, Noua Luptă de Clasă a Neobolşevismului Progresist. Cristoiu "De la Scînteia din 1947 la Divizia Presă din 2018 nu-i decât un pas"

Statele Unite au sancționat o societate chineză pentru că a cumpărat arme rusești

Accident grav în Brăila. Şapte persoane au fost rănite

Macron face apel la Netanyahu să dea dovadă de ''gesturi curajoase față de palestinieni''

Horror! FOTO | Panică la Mediaș după ce Olaru și Kelic s-au ciocnit. Ambii fotbaliști au plecat cu ambulanța la spital, cu guler cervical

Cele mai ÎNTUNECATE SECRETE ale industriei auto germane. Câți oameni mor pentru ca producătorii auto să facă miliarde de euro

Orban: Suntem dispuși la toate formele de protest legale pentru a împiedica orice lovitură dată justiției

Dascăli "altoiți" de sistemul educațional. Trei profesori agresați numai în ultima săptămână

LIVE SCORE | Gaz Metan - CS U Craiova 0-0. Pleșca îi parează un penalty lui Mitriță! Golubovic lovește bara

VIDEO Protest in Iasi: Tariceanu si Dragnea / Ne-au vandut la Rusia!

Răzvan Penalty! Craiova a pierdut două puncte la Mediaș, unde Mitriță a ratat un penalty și Golubovic a lovit bara, în prelungiri

Protest în Piața Victoriei împotriva proiectelor de modificare a legilor justiției; liderii Opoziției, în stradă

LIVE BLOG | FC Botoșani - FCSB, de la ora 20:00. Echipa aleasă de Dică! Surpriza Achim, Enache și Momcilovic revin în primul 11!

VIDEO Protest anti-coruptie la Cluj: mii de oameni in strada

România își va ajusta deficitul bugetar abia din 2019

Duminică au avut loc noi extrageri ale Loteriei Române. Care sunt numerele câștigătoare

CASTIGATOR iUmor 2017: Surpriză uriaşă în finala iUmor de duminică, 10 decembrie. Aplauze în picioare! VIDEO

Protest în Piața Victoriei față de legile justiției. La miting participă și liderii opoziției - FOTO

Ministrul Agriculturii: Absorbție de 1,55 miliarde de euro prin PNDR, în acest an

VIDEO Proteste masive in Sibiu: Hotii cu mustata ne-au furat pe fata

Franța – Muntenegru, primul sfert de finală la Campionatul Mondial din Germania. Perechea Per Johansson – Adi Vasile a dat lovitura

Principesa Margareta şi Patriarhul Daniel, luni, la şedinţa solemnă comună a Parlamentului

Parlamentarii PMP au depus 3.318 amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2018

PMP anunță că a depus peste 3.300 de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2018

LIVE BLOG | FC Botoșani - FCSB 0-0. Gnohere trage slab pe mijlocul porții lui Cobrea! Bălașa s-a accidentat și a cerut schimbare

COȘMAR pentru Dică! FOTO | Bălașa s-a accidentat la genunchi și a fost schimbat. Cum s-a întâmplat

​​FOTOGALERIE Zeci de mesaje ironice si amuzante la protestul din Bucuresti: Am pierdut regina, am pierdut regele, am ramas cu nebunii

Rezultat mare obținut de Șumudică în Turcia! Kayserispor i-a luat un punct, pe teren propriu, campioanei Beșiktaș

LIVE BLOG | FC Botoșani - FCSB 0-0. Gnohere ratează cea mai mare ocazie a meciului: trage puțin pe lângă, de la 6 metri! Bălașa s-a accidentat și a fost schimbat

Ierusalim: Decizia lui Donald Trump "va face să avanseze" procesul de pace (Nikki Haley)

ADVERSARI STEAUA (FCSB) în Europa League: Tragere la sorţi de coşmar pentru primăvara europeană

Ambasadorul SUA: Slabirea legislatiei anti-coruptie poate expune Romania la amenintari venite din partea Rusiei

Manchester City, inca un pas spre titlul din Premier League (2-1 cu Manchester United)

Principesa Margareta și Patriarhul Daniel, luni, la ședința solemnă comună a Parlamentului

Cine sunt primii miliardari în Bitcoin. Au dat lovitura după ce s-au judecat cu Mark Zuckerberg pentru Facebook și au investit banii obținuți în criptomonede

Orașul care dispare pe zi ce trece, înghițit de apă - VIDEO

LIVE BLOG | FC Botoșani - FCSB, de la ora 20:00. Echipa aleasă de Dică! Surpriza Achim, Enache și Momcilovic revin în primul 11! Budescu, OUT

Simona Halep a mai primit un trofeu. "A fost cel mai greu, a fost și cel mai frumos an. În ianuarie voi lua startul ca lider mondial. Sper să nu mă gândesc la..."

FOTO Mihai Sora a venit la protest in Iasi, pe un ger napraznic. Al doilea protest consecutiv pentru filosoful de 101 ani

Manchester United - Manchester City 1-2, în campionatul Angliei

MOTIVE pentru care este bine să te căsătoreşti iarna

Mii de persoane au manifestat la Istanbul, zeci de mii - la Rabat, împotriva deciziei SUA privind Ierusalimul

HOROSCOP 11 DECEMBRIE: În ciuda vremii de afară, iese soarele în viaţa multor zodii. PREVIZIUNI COMPLETE

Ana Maria Branza a castigat Grand Prix-ul de spada de la Doha


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 563, afisate in 5 pagini.