23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Cazul Mircea Ionescu Quintus. Despre morți numai de bine. Dar nu putem face "Eroi Naționali" din Turnătorii la Securitate şi din cei care au fost personaje cheie în partidele care după "Revoluție" au patronat şi condus dezastrul țării noastre

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - CINE NE SUNT EROII?

Nu am auzit ca marii luptători anti-comunişti care şi-au dat viața în munți luptând împotriva ocupantului bolşevic: frații Arnăuțoiu, familia Şuşman din Răchițele, frații Şuşman din Măhăceni, Nicolae Dabija, Ion Uță, Ion Gavrilă Ogoranu, etc..etc...Să primească post-mortem "Steaua României".

În schimb regimul progresist internaționalist de azi i-a decorat pe cei care au turnat zeci de ani la Securitate, oameni pe care ni prezintă acum ca "eroi naționali".

Pentru care merite?

Pentru că au fost zeci de ani turnători la securitate şi pentru că au fost mai apoi alți zeci de ani după "revoluție", personaje cheie în partidele care au patronat şi condus dezastrul țării noastre din ultimii 27 de ani?

Da, exact pentru asta ne sunt prezentați ca "eroi naționali", exact pentru asta au și fost decorați inclusiv cu "Steaua României'...Dar mai ales pentru că au fost obedienți sistemului progresist internaționalist așa cum anterior au fost obedienți (ca turnători, etc.) sistemului bolșevic..

Pentru că altceva nu au făcut la viața lor.



Cazul Mircea Ionescu Quintus. Despre morți numai de bine. Dar nu putem face "Eroi Naționali" din Turnătorii la Securitate şi din cei care au fost personaje cheie în partidele care au după revoluție au dus țara la dezastru

Mircea Ionescu Quintus: CONTROVERSATA legătură cu Securitatea și scandalurile generate de aceste legături

Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PNL, a încetat din viață la vârsta de 100 de ani. Quintus a fost fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova.

Mircea Ionescu Quintus a fost în centrul unui scandal uriaș în anul 2000. El era președinte al Senatului, iar CNSAS a făcut public faptul că a fost colaborator al Securității. Quintus nu a negat că a fost racolat de Securitate, însă a precizat că nu a colaborat cu aceștia, "în sensul dorit de regim". Ulterior, Curtea de Apel București a decis că liberalul nu a făcut poliție politică deşi a dat note informative ani în şir.

Quintus a suferit represaliile regimului comunist îndreptate împotriva membrilor partidelor istorice. A stat mai mulţi ani în lagăre, inclusiv la Canalul Dunăre - Marea Neagră, perioadă din care şi-l aminteşte pe părintele Galeriu despre care a spus că ar trebui trecut în rândul sfinţilor.

În 1954, când a fost eliberat de la Canal, a fost racolat de Securitate.

A spus ulterior că nu a avut puterea să refuze fosta poliţie politică a regimului comunist, dar "că nu a deranjat pe nimeni" prin declaraţiile date Securităţii (n.red. vechea placă a oricărui turnător nenorocit: "am turnat (ca un porc, asta nu o mai spune), dar nu am făcut rău nimănui" Ce tupeu nenorocit...).

În 2000, pe când Mircea Ionescu Quintus era preşedintele Senatului, CNSAS a făcut public faptul că fusese informator al Securităţii. A contestat decizia, iar doi ani mai târziu instanţa a decis că liberalul nu a făcut poliţie politică.

În 2002, președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit lui Mircea Ionescu-Quintus Ordinul național „Steaua României” în rang de cavaler.

Mircea Ionescu Quintus a primit în aprilie 2009 gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu.

La 17 martie 2017 a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României”, în grad de ofițer, de către președintele Klaus Iohannis.

De numele lui Quintus se leagă şi apariția serviciului secret SIPA care a apărut în 1992 când Quontus era Ministru Justiției

Nota Redacției - Opinia Fluierul.ro - CINE NE SUNT EROII?

Nu am auzit ca marii luptători anti-comunişti care şi-au dat viața în munți luptând împotriva ocupantului bolşevic: frații Arnăuțoiu, familia Şuşman din Răchițele, frații Şuşman din Măhăceni, Nicolae Dabija, Ion Uță, Ion Gavrilă Ogoranu, etc..etc...Să primească post-mortem "Steaua României".

În schimb regimul progresist internaționalist de azi i-a decorat pe cei care au turnat zeci de ani la Securitate, oameni pe care ni prezintă acum ca "eroi naționali".

Pentru care merite?

Pentru că au fost zeci de ani turnători la securitate şi pentru că au fost mai apoi alți zeci de ani după "revoluție", personaje cheie în partidele care au patronat şi condus dezastrul țării noastre din ultimii 27 de ani?

Da, exact pentru asta ne sunt prezentați ca "eroi naționali", exact pentru asta au și fost decorați inclusiv cu "Steaua României'...Dar mai ales pentru că au fost obedienți sistemului progresist internaționalist așa cum anterior au fost obedienți (ca turnători, etc.) sistemului bolșevic..

Pentru că altceva nu au făcut la viața lor.




(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Digi Sport: Cine este milionarul care a fost surprins n mașina Alexandrei, fata mijlocie a lui Gigi Becali

UE E FEUDA LUI SOROS. Fluierul.ro vă prezintă în premieră pentru România întâlnirile lui SOROS cu Comisarii UE de la Bruxelles pe ore, minute, zile, săptămâni, luni, ani...Ghiciți cu cine s-a întâlnit SOROS la Bruxelles chiar pe 1 februarie 2018?

Turneul Campionilor | "Duelul Coloșilor" a întrerupt seria victoriilor-bliț de la Londra. Deținătorul celui mai bun serviciu din circuit, osândit de dublele greșeli. Decisivul jucat de Isner și Cilic a dat primul semifinalist

VIDEO Caravana migranților ajunge la frontiera Statelor Unite

Stirile ProTv: 500 de romni nșelați de un escroc care a luat 3 milioane pentru apartamente n blocuri ilegale

Băsescu: Dacă țineți la România, schimbați guvernul!

Horoscop zilnic JOI 15 NOIEMBRIE 2018. De astazi, Marte in Pesti pana la Anul Nou!

Primăria Capitalei anunţă că angajaţii companiilor municipale nu-şi vor pierde locurile de muncă

CALAUZIRE ZILNICA Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru JOI 15 NOIEMBRIE 2018. Mesajul si rugaciunea zilei pentru TINE

Brexit: Primul ministru irlandez salută acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Macron: Franța nu este vasalul SUA, ci este un aliat al acesteia

Victor Negrescu, despre acordul privind Brexitul: Românii vor putea să continue să lucreze, studieze sau să locuiască în Regat

Retete de post: 30 de preparate populare pentru Postul Craciunului

Trump/Twitter: "Ce mă intereseză este ceea ce facem împreună cu armata americană" (președintele Macron)

eNational anunță că "The Movement" - "Mișcarea" lui Steve Bannon (agreată și de Donald Trump) va susține coagularea forțelor conservatoare din România

Victor Negrescu: Acordul privind Brexitul nseamnă garanții ferme pentru romnii din Marea Britanie

Irlanda: Un violator a fost găsit nevinovat pentru că victima sa purta lenjerie provocatoare

Consilierul adjunct pe probleme de securitate națională părăsește Casa Albă la cererea Primei Doamne

Surse: Deputatul PSD Marius Bota ar putea renunța la funcția de vicepreședinte ASF, deși a fost validat de Parlament / Marius Bota: Nu fac nicio declarație. Mine!

Macron i răspunde lui Trump, după ce liderul american a zis că francezii au nceput să nvețe germana, nainte să vină SUA: Franța este aliatul SUA, nu un stat vasal

Ilie Năstase explică de ce o refuză pe Simona Halep: "Nu m-aș băga să o antrenez pentru că ..." :-)

Corina Crețu: România trebuie să continue drumul său european; nu trebuie să ne jucăm cu viitorul nostru

Gică Hagi ar putea pleca de la Viitorul în vara lui 2019

Căutat de justiția progresistă controlată de cine trebuie, fostul premier macedonean conservatorul Nikola Gruevski a fugit n Ungaria, unde a cerut azil politic

Statele Unite ar putea pierde un război împotriva Chinei sau Rusiei (raport parlamentar)

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Virginia Ruzici, prima declaraţie despre noul antrenor al Simonei Halep

Ilie Năstase, despre Simona Halep: Nu pot să o antrenez, iar iau amenzi, sar la arbitri, mă enervez

Sinteza zilei: Reacțiile politice strnite de MCV. Este obligatorie sau nu implementarea raportului MCV pentru Romnia? Decizii ale Curții Constituționale aparent contradictorii

Olanda și Austria cer Comisiei Europene să adopte măsuri mpotriva Italiei

Proteste antiguvernamentale anunțate de 1 decembrie: La mulți ani n Europa, Romnia! E timpul să scapi de hoți!

Spania: Guvernul anunță un plan de acțiuni mpotriva pseudoterapiilor precum homeopatia sau acupunctura

Postul Craciunului. Ce nu trebuie sa faci in Postul Nasterii Domnului. Ce rugaciuni e bine sa spui in timpul postului

Traian Băsescu: Soluţia politică este schimbarea imediată a guvernului

Cum iti afecteaza sarbatorile MERCUR RETROGRAD? Ghid de supravietuire

Filme porno şi orgii sexuale într-o instituţie publică din Timişoara

CU PREȚUL unor scoruri RUŞINOASE Mişcarea Națională A SCĂPAT DE CAII TROIENI: Marian Munteanu şi Bogdan Diaconu. Traseistul iliescian Coşea, militarul politruc Grumaz sau fostul procuror Nastasiu cel care a cerut eliberarea lui Haysam au devenit istorie.

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Un oraș terorizat. Alarmele cu BOMBĂ din Ploiești au fost false

Incendiul de la depozitul din Ploiești, stins după mai bine de trei zile

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 noiembrie

Ilie Năstase, despre Simona Halep: Nu pot să o antrenez, iar iau amenzi, sar la arbitri, mă enervez

S-a mărit zestrea de medalii a României la Mondialele de lupte U23 de la București. Samuel Ojoj a cucerit medalia de argint

Steaua a bătut zdravăn Dinamo în "clasicul" handbalului masculin. Scandal la Baia Mare: directorul general al echipei Minaur, Ionuț Marta, a intrat de mai multe ori în teren în timpul partidei cu CSM Focșani

Andreea Raicu, confesiune intimă. "Până acum îmi era ruşine să recunosc!"

Iohannis, la dineul de la Palatul Buckingham; o icoană și vinuri de colecție - cadourile șefului statului de ziua prințului Charles

Mike Pompeo urmează să se întâlnească cu viitorul ministru de Externe mexican

Handbal masculin: Steaua a învins-o clar pe Dinamo, în Liga Națională

Acordul privind Brexitul evită 'o frontieră dură' între Irlanda și Irlanda de Nord (Michel Barnier)

Crețu, despre o demisie din PSD: Nu mă gndesc dect la a-mi ndeplini mandatul

Juncker recomandă un summit UE privind Brexitul, după unda verde din partea guvernului de la Londra

Turneul Campionilor. Roger Federer l-a "executat" pe Dominic Thiem. Șanse de calificare în semifinale pentru elvețian

Dăncilă, chemată la RAPORT în plenul Camerei Deputaților, la "Ora prim-ministrului"

COD RUTIER 2018: Răsturnare de situaţie, la câte puncte de penalizare vi se va suspenda permisul

N-ai fi crezut așa ceva! Dă din fund mai bine ca Shakira și îl are mai mare decât al lui Kim Kardashian! VEZI VIDEO

5 poziţii sexuale incendiare, pe care trebuie sa le încerce orice femeie. Iata cum îl seduci in pat!

Jorge Mendes, cel mai bogat agent de fotbaliști. Câți bani a strâns portughezul

Unde-s ONG-urile lui Soroș, cele 57, care acum câteva luni urlau de mama focului sa vină câți mai mulți imigranți în România? Poliția din Suedia, acuzată că a ținut secrete agresiuni sexuale în masă ale imigranților, similare cu cele din Koln

RUSINE! Tehnocratii si-au luat abuziv "locuinte de servici". Membri ai Guvernului Cioloş au primit locuinţe RA-APPS. Doi dintre ei, "americanca" Palmer si Dragos Tudorache şef al Cancelariei Primului Ministru, au o altă locuinţă în Capitală

George Ivănescu, acționar la Murfatlar, rămâne în arest preventiv

Eleve accidentate pe trecerea de pietoni la Craiova

Privatizarea Sănătății sau Șmecheria lui Dragnea: Salariu Brut Relativ Mare.....dar toți banii curg la Asigurările Sociale, ce urmeaza a fi Privatizate care sunt TRIPLE față de Polonia. Asiguratorii Privați îți freacă deja mâinile de fericire

La primul meci după accidentarea de la Iași, Mihăilă a marcat pentru naționala under 19. România, doar egal cu Bulgaria la primul meci al turneului de calificare la Turul de Elită

CITATUL ZILEI

Cehia se alătură statelor care se opun impozitului digital al UE

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

HOROSCOP 15 noiembrie 2018. Porneşti un drum complet nou. PREVIZIUNI COMPLETE

MANIPULAREA PRIN SEX. IMAGINI EXPLICITE! Mădălina GHENEA, GOALĂ PUȘCĂ în SCENE de SEX SĂLBATIC in serialul "Familia Borgia - Adevar si Frica" | VIDEO 18+

Ce cadou i-a făcut Klaus Iohannis prinţului Charles de ziua lui: O icoană şi vinuri de colecţie

Guvernul britanic aprobă acordul privind Brexitul

"Greșeala făcută o să o marcheze 10 ani pe Barcelona!". Agentul lui Mbappe, dezvăluiri incredibile despre transferul francezului

Iordănescu a rupt tăcerea și a vorbit despre revenirea sa pe bancă! Astra îl vrea înapoi pe fiul fostului selecționer

Miting antiguvernamental de 1 Decembrie în Piaţa Victoriei

Corina Creţu: Sunt mâhnită că am o relaţie tensionată cu guvernul ţării mele. Este trist

EXCLUSIV | Detalii noi despre posibilele transferuri ale lui Fortes și Olaru la Dinamo. Anunțul Gazului Metan, după ce Rednic a fost văzut la Mediaș

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Ca de la patron la patron! Marica și Becali, protagoniștii unui dialog în direct la TV: "După să nu spui ca Gică Hagi. Ce dacă se bagă Becali?"

Guvernul britanic a aprobat acordul privind Brexit

Gigi Becali a luat DECIZIA. În ce oraş va juca FCSB ultimele trei meciuri de acasă din 2018

ULTIMA ORĂ: Hagi, gata să plece de la Viitorul! Anunțul făcut de "Rege": are ofertă din străinătate

ULTIMA ORĂ: FCSB are "casă" nouă! Anunțul lui Becali: unde se mută vicecampioana după închiderea Arenei Naționale

Incendiul de la depozitul de mase plastice din Ploieşti, stins după trei zile

Cristian Dide, unul din simbolurile Pieţei Victoria, mesaj halucinant pe Facebook, după moartea jandarmeriţei la Suceava

Penibil. După Spania ne-a bătut şi Georgia la rugby. Rugby: Georgia a învins România, în ultima etapă a REIC 2018, dar 'Stejarii' s-au calificat la CM 2019

FOTO Japonia mentine deschisa o gara folosita doar de o eleva si a ajustat mersul trenurilor dupa programul acesteia. In Romania 50% din căilor ferate au fost închise și date la fiare vechi la indicațiile FMI și UE pe motiv că nu mai sunt rentabile

Ciobanii români medalie de bronz în UE după numărul oilor. Țăranii români locul 5 la agricultură. România, al cincilea producător de cereale și al treilea crescător de ovine din UE Speculantii fac ca valoarea acestora sa fie foarte mica

NASA vrea să trimită oameni pe Marte n 25 de ani

PSG riscă să fie exclusă de UEFA din Liga Campionilor - presă

Box: Andrei Arădoaie și-a asigurat o medalie la Campionatele Uniunii Europene

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

AUTODENUNȚ. Cătălin Avramescu ziarist la Ziare.com se autodenunță că a luat BANI DE LA SOROS. Cătălin Avramescu: "Sunt Sluga lui Soros Mă autodenunț. În nemernicia mea am luat bani de la Soros."

Primăria Sectorul 1 sărbătorește Centenarul cu doi generali ai ocupației germane din Primul Război Mondial, n Centrul Bucureștiului

Persoana care a dat două alerte cu bombă, în urma cărora au fost evacuate sute de persoane în Ploiești, a fost prinsă

Perchezitii în cinci judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor

Susanna Dinnage, președinta postului TV Animal Planet, a fost aleasă director general al Premier League

Începe Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură 2018, ediţia "România Centenar"

Oamenii din orașele Californiei se plâng de fumul greu din aer. Bilanțul victimelor a ajuns la 48 de morți

Iași: Ambulanță pentru transportul copiilor cu nevoi speciale implicată într-un accident soldat cu doi răniți

Americanii întind sârmă ghimpată la frontiera cu Mexicul

George Ciamba depune miercuri jurământul de învestitură ca ministru delegat al Afacerilor Europene

Pierdere majoră pentru Germania înainte de Euro 2018. Căpitanul care i-a înscris 11 goluri echipei CSM București în Liga Campionilor s-a accidentat grav! România va înfrunta selecționata Germaniei pe 3 decembrie, la Brest

Gregory Tade a fost luat prin surprindere de fetița lui. FOTO | Gestul făcut de fiica sa, după revenirea atacantului în Liga 1

Focuri de armă pentru prinderea unui şofer care nu a oprit la semnal. Conducătorul auto a reuşit să fugă

Crimă înfiorătoare, în judeţul Dolj. Un tânăr de 17 ani ani a ucis cu lopata un bătrân de 69 de ani

Surpriză de proporții! Anunț uriaș în presa americană: cine ar urma să fie antrenorul Simonei Halep

Prințul Charles, omul care va deveni rege, în cele din urmă, împlinește 70 de ani. O persoană arogantă care ar putea fi cel mai bine pregătit rege din istoria Marii Britanii

Parteneriat pentru Jocurile Olimpice. Primarul orașului care găzduiește întrecerea de lupte a fost la București și a parafat o înțelegere de aur pentru sportivii români în vederea participării la Tokyo 2020

Goji. 8 informaţii importante pentru sănătatea ta. Cum se cultiva goji

Şoc în fotbalul englez. Directorul tehnic al lui Brentford a murit la doar 28 de ani

Lecție de istorie a PCH: "Strigătul unei dureri pentru o Patrie care la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, este încă neîntregită". Suporterii dinamoviști explică în detaliu coregrafia de la meciul cu FCSB

A rămas doar CSM București! Alba Blaj a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. Darko Zakoc: "Pentru mine este un dezastru, nu mai am nimic de spus"

EXCLUSIV | Ionel Ganea, mesaj categoric pentru doi oameni de bază ai echipei naționale. Ce le-a transmis

Bilanțul incendiilor de vegetație din California a ajuns la 48 de morți


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1006, afisate in 9 pagini.



ieri 10:28 Tort cu fructe
ieri 08:56 Dovlecei umpluţi
ieri 05:59 CITATUL ZILEI