23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Planurile secrete ale lui Eminescu pentru România. Ce a vrut să facă prin proiectul "Daciei Mari", acțiunea care i-a adus moartea

Intelectualii români visau la unificarea tuturor provinciilor românești încă de la începutul secolului al XIX-lea. Mai mult decât atât, o parte a lor, în frunte cu poetul Mihai Eminescu, pregăteau declanșarea unor revolte în Transilvania și Bucovina și anexarea acestora prin metode de gherilă.

În secolul al XIX-lea, Regatul României însemna doar Moldova și Țara Românească. Transilvania și Bucovina se aflau sub stăpânire austro-ungară încă de la finele secolului al XVIII lea, iar Basarabia făcea parte din Imperiul Țarist încă de la începutul secolului aflat în discuție. În aceeași perioadă însă elitele culturale și politice românești visau la unificarea tuturor teritoriilor locuite masiv de români într-un singur stat. 
 
De altfel aceste dorințe au fost manifestate, ce-i drept trecător, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În plin "secol al națiunilor" și mai ales după anul revoluționar 1848, ideea de independență națională și mai apoi de unificare totală a devenit principalul deziderat și subiect de propagandă sau inspirație literară a intelectualității românești. 
 
În acest context, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a născut o acțiune de unificare națională, unicat în veacul respectiv, condusă de cele mai luminate minți ale României din aceea perioadă. Se numea proiectul "Daciei Mari" și se urmărea unificarea tuturor provinciilor românești în același stat. Iar în fruntea aceste mișcări iredentiste se afla și poetul Mihai Eminescu, cel care de altfel a fost motorul principal al acestei mișcări în Vechiul Regat.
 
"Trăiască nația"
 
Mihai Eminescu a fost mereu un patriot înfocat. O arată atât versurile sale de factură naționalistă, cât și mărturiile contemporanilor săi. Se presupune că naționalismul lui Eminescu s-a dezvoltat în anii de liceu. Atunci îl cunoaște pe Aron Pumnul, profesorul său preferat. Aron Pumnul era la rândul său un iredentist, fost revoluționar pașoptist în Transilvania și autor al unor publicații naționaliste în plină Bucovină austriacă, la Cernăuți. Acest profesor i-ar fi insuflat acest naționalism militant tânărului Eminovici, venit la studii în capitala Bucovinei de Nord. De altfel Eminescu își manifestă patriotismul încă de la 17 ani, atunci când a scris  "Ce-ți doresc eu ție dulce Românie". 
 
În această poezie este prefațat idealul său național și unificator exprimat mai târziu. Ajuns student în Viena, Eminescu a ajuns să disprețuiască pe austrieci numai pentru faptul că stăpâneau Transilvania și Bucovina, provincii ocupate în majoritate de români. De altfel ajunge să se certe inclusiv cu Ioan Slavici, venit în capitala Imperiului Austro-Ungar pentru a-și satisface stagiul militar, ca orice ardelean. Eminescu s-a arătat deranjat de faptul că Slavici vorbea limba "cuceritorilor". 
 
"Limba pe care o vorbea Slavici și simpatia lui pentru Austria produceau iritație și dispreț în Eminescu", scria George Călinescu în "Viața și opera lui Mihai Eminescu". Totodată este consemnat faptul că Eminescu își saluta prietenii cu "Trăiască nația". Celor care i-o luau înainte și îl salutau în același fel ca să-i facă pe plac le răspundea, "Sus cu dânsa!". Tocmai din acest naționalism îl vor împinge pe Eminescu la organizarea unor acțiuni unioniste și iredentiste fățișe, la instigare împotriva austriecilor, la nesupunere, război civil și chiar război de gherilă. Este o față mai puțin cunoscută a poetului Mihai Eminescu, dar o componentă esențială a naționalistului Eminescu.
 
Eminescu  și "Dacia Mare"
 
Încă din anii facultății, Eminescu începe să treacă la fapte. Ca tânăr student la Viena, Eminescu, din inima Imperiului Austro-Ungar, îndemna populația Transilvaniei să se revolte împotriva stăpânilor habsburgici și maghiari. Mai precis în 1870 publica în gazeta "Federațiunea" din Pesta un manifest virulent. Îi atacă fățiș pe nobilii maghiari care oprimau populația românească și instigă la revoltă în Transilvania, cerând desprinderea acesteia de Ungaria. "Vina aceste direcțiuni o au descreierații lor de magnați, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această țară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până și pietrele. (...) Noi am putea uza de drepturile noastre prin propria noastră inițiativă, am putea proclama autonomia Transilvaniei", scria Eminescu. Nu a fost singurul articol de acest fel al poetului. 
 
Din capitala puterii stăpânitoare îndemna efectiv pe ardeleni și bucovineni la luptă. Mai mult decât atât, planifică împreună cu alți studenți o întâlnire pan-românească în inima Bucovinei, la Putna. Mai precis studenții din asociația "România Jună" din Viena doreau ca această întâlnire să aibă loc la mormântul lui Ștefan cel Mare. Eminescu, care era și secretar al asociației, se implică și dorește provocarea unui referendum prin care românii din Bucovina și mai apoi din Transilvania să-și comunice împăratului austriac dorința de a se desprinde din Imperiu și unificarea cu România. Pentru activitatea sa, Eminescu a fost dat în judecată, urmărit de agenți austrieci și aproape expulzat.
 
Întors în România, Eminescu pare că renunță o perioadă la acest activism patriotic, fiind implicat mai mult în acțiunile Junimii ieșene, dar și cu munca de la ziar. În "Timpul", cotidianul conservator la care lucra, Eminescu inițiază o adevărată campanie mediatică prin care susținea același ideal, al unificării Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România. De altfel a dat glas unui proiect național cu rădăcini mai vechi și care se numea "Dacia Mare", adică constituirea României în vechile hotare ale Regatului Dac. Totodată în plan literar își exprimă crezurile naționaliste și politice. 
 
Societatea "Carpații" și pregătirea războiului de gherilă
 
După ce România ajunge stat independent în 1878, după Războiul ruso-turc din Balcani, Eminescu își canalizează toate eforturile în scopul unificării tuturor provicincilor românești. Simțea că momentul era prielnic. În acest scop în anul 1882, împreună cu intelectuali din România, dar și din Banat,Transilvania sau Bucovina pune bazele unei organizații iredentiste, de eliberare și unionistă, numită "Societatea Carpații". În jurul ei coagulează și toate organizațiile studențești. Scopul declarat era provocarea unor revolte populare în Transilvania, Bucovina inițial și apoi Basarabia, dar și intervenția armată în aceste regiuni, tocmai pentru a le obține independența și apoi alipirea de România. Societatea "Carpații" era înființată pentru realizarea acelui vis tainic al lui Eminescu, "Dacia Mare". "Societatea Carpații avea drept țintă refacerea Daciei Mari, proiect ce prefigurează România Mare de la 1918. Iar Eminescu era o personalitate centrală a Societății Carpații, principala voce pentru Transilvania, cum se exprimă N. Georgescu, ca și pentru Bucovina sau Banat și Basarabia", preciza Theodor Codreanu în lucrarea sa "Eminescu-drama sacrificării".
 
Eminescu, prin activitatea sa literată, publicistică, dar și prin activismul său naționalist, devenise un personaj deosebit de popular. Societatea "Carpații" începea să câștige tot mai mult teren și tot mai mulți adepți. Devenise o forță de temut atât pentru autorități, dar mai ales pentru imperiali. Un agent austriac este infiltrat în rândul membrilor și oferă informații deosebit de îngrijorătoare. Eminescu și intelectualii din Societatea "Carpații" pregăteau inclusiv o intervenție armată în Transilvania. De altfel Eminescu stabilise ca acesta să fie începutul procesului de unificare. Mai precis eliberarea Transilvaniei. În acest scop pe lângă articolele insinuante din "Timpul", Eminescu trimitea manifeste în Transilvania prin intermediul elevilor ardeleni veniți la studii în Regat. Mai multe filiale ale asociației strângeau fonduri și se bănuiește chiar arme. 
 
Era planificată o mișcare diversionistă în 1883, an în care societatea număra peste 2000 de membrii. "Prin 1882-1883, am mai spus-o, Eminescu era dispus să utilizeze chiar metodele organizatorice ale francmasoneriei pentru realizarea marelui său proiect de renaștere și unitate națională. Ministerul de interne atrăgea atenția că filialele societății se extind rapid. Mai mult, cea din Ploiești a creat subfiliale în Câmpina, Urlați, Mizil, Vălenii de Munte, că adunările se țin în mare secret, că acțiunile sunt finanțate și din Ardeal. Societatea era pregătită chiar și pentru luptă armată", preciza Theodor Codreanu. Lupta pentru "Dacia Mare" era în toi.
 
Eminescu și planul "Daciei Mari", sacrificate pentru pace
 
Automat, având în vedere acțiunile și planurile Societății "Carpații", austriecii și nemții reacționează. Pe data de 28 iunie 1883, Imperiul Austro-Ungar rupea relațiile diplomatice cu România. Mai mult decât atât, trupe austriece au fost masate pe linia Carpaților, pregătite să invadeze teritoriul românesc. În același timp cancelarul german Otto von Bismarck amenința România cu războiul. Și totul din cauza acțiunilor considerate iredentiste, războinice și periculoase ale societății Carpații. În aceea perioadă, statul român condus de neamțul Carol I era de factură filo-germană. De altfel Austro-Ungaria și Germania fiind considerați garanți mai buni ai noului stat decât Imperiul Țarist. 
 
În aceste condiții autoritățile s-au grăbit să facă pe plac austriecilor. S-a încheiat un tratat secret prin care se cerea desfințarea și interzicerea societății "Carpații". Totodată se bănuiește că s-a hotărât suprimarea lui Eminescu, un individ considerat deosebit de periculos. Societatea era desfințată, iar la 1883 Eminescu era închis în spitalul de nebuni. Astfel lua sfârșit și proiectul "Daciei Mari". Va deveni realitate abia în 1918, moment pe care Eminescu nu l-a mai apucat în viață.
 

Preluare: Adevărul.ro

(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Nationalizare  George Cosa   2017-09-18 - 20:16

    Nu vreau sa insir lucruri stiute, ci sa reamintesc doar ca as/am vrea ca toate bunurile ce apartineau Tarii noastre, poporului roman in 1989 sa fie recuperate si sa fie mai bine gospodarite, pazite de hotii, de sacalii care le-au jefuit fara mila....Sa ne recuperam flota, siderurgia, industria petroliera, industria farmaceutica, terenurile instrainate, retrocedarile abuzive etc, ca sa amintesc doar cateva..Cine se teme de nationalizare? Marea Britanie a nationalizat dupa al II-lea Razboi mondial- pana prin anii '70- industrii, banci s.a. fara ca cineva sa puna la indoiala capitalismul si economia de piata din aceasta tara. Deci se poate !....Si ar mai fi ceva : 1.sa e confiste toate averile obtinute prin frauda, nejustificabile, caci au fost facute prin spolierea avutiei nationale si a poporului 2. cei vinovati sa fie trasi la raspundere sub acuzatia de tradare ...NUMAI ASA VOM PUTEA SA REDEVENIM INDEPENDENTI, RESPECTATI, PROSPERI !


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ANPDCA: 18.012 de copii aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, la finele lunii iunie

Soroșiști din toate țările UNIȚI-VĂ! USR și Cioloș vor să se unească.

Iata ce va urma daca se va privatiza sistemul de sanatate. Copil, mort după o operație la un spital privat. Vii cu el sănătos și pleacă în 4 scânduri

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

BUCUREȘTI. INCREDIBIL. GUVERNUL SOROS ÎI BATE PE UNIONIȘTI. POLIȚIA I-A BĂTUT PE MANIFESTANȚI LA MARȘUL PRO-UNIRE. Analistul Bogdan Chirieac: "Pot să cred că ne aflăm la Moscova"

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Jerusalem Post: Finanțările lui SOROS vizează crearea unui Haos Global care să distrugă autoritatea Statelor Naționale.

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

HOROSCOP 23 OCTOMBRIE 2018: Reproşuri nemeritate, evenimente neprevăzute, dar şi câştiguri neaşteptate

Sunt chiar necesare anvelopele de iarnă sau ne-au fost impuse pe nedrept de către politicieni cu interese ascunse? Este România una dintre puținele țări care le cere? Iată situația REALĂ și ce spun experții [VIDEO]

Il Messaggero: Salvini: Migranți descărcați la graniță de către Franța, Parisul dezminte: Este o expulzare normală

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

A murit Ilie Balaci, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile după Hagi şi Dobrin. Minunea Blondă avea doar 62 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Utile:Durere de cap persistentă, stare de greață și rău! Puțini se gndesc că aceasta este cauza; Cauzele apariției cancerului și cum au evoluat tratamentele pentru această maladie; Fructe permise și interzise n diabet

Pensiile speciale au costat bugetul de stat 3,86 miliarde de lei în primul semestru din acest an

Adolescenta de 14 ani din imagine a fost imobilizată de poliție. Ce i-a făcut polițistul înainte să fie încătușată este ȘOCANT. Incidentul a fost filmat de un martor, iar omul legii riscă să fie pedepsit aspru | VIDEO

S-a stabilit cauza morții lui Ilie Balaci! Rezultatul autopsiei care pune capăt lanțului de întrebări

Boloni, în stare de șoc! Scrisoarea emoționantă compusă despre moartea lui Balaci: "Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer"

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

​VIDEO Se deschide cel mai lung pod maritim din lume, proiect de 20 de miliarde de dolari ce a strnit multe controverse

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

ONG-ul Progresist "Federația Asociațiilor de Părinți": Avem nevoie de educație sexuală in școli. Opționalul Educație pentru Sănătate trebuie revizuit

Iranul califică drept "halucinații" acuzațiile SUA privind intenția Teheranului de a influența viitoarele alegeri americane

Cea mai mare bancă japoneză se alătură exodului bancar de la un forum saudit pentru investiții

Accident de tren în Taiwan: Probleme la sistemul de frânare, raportate cu jumătate de oră înainte de deraiere

Accident grav în Vrancea: Un om a murit, iar două mașini au fost distruse

Cum recunoașteți modelele străvechi de pe IE față de cele inventate recent. Cum recunoști o IE cu modele străvechi românești, de UN KITSCH.

#roMânia | Doi olteni au trimis bani acasă pentru a deschide școli: Eu am lăsat mingea de tânăr

Arabia Saudită cataloghează asasinarea lui Jamal Khashoggi drept o "greșeală gravă"

Un feribot s-a ciocnit cu mai multe iahturi în apropierea insulei Wight din Marea Britanie

​Politic show: Ponta: Alții cnd vorbesc limba romnă au nevoie de traducător; Doi dușmani politici renvie conflictul: A venit vremea să pleci n Costa Rica; Cum se mbracă bărbații din politică

​Business report: Licitația pentru autostrada Ploiești - Brașov a fost lansată; Băieții deștepți din agricultură, milionari pe terenurile statului; Noua afacere care ia avnt n Romnia

Seara în care Dică a "rupt" în sfârșit barierele! A apărut supărat la conferință, a admis intervențiile lui Becali la echipă și i-a spus patronului exact ce crede: "Dacă aș avea libertate mai mare, aș face lucruri mai bune". Reacția lui Becali

Three-Month Money Market Rate Rises To 3.30%

Simona Halep a răspuns la zece întrebări - fulger! Pe cine iubește, sportivul preferat și ce ar schimba în tenis | VIDEO

Presa turcă publică noi informații despre uciderea ziaristului Jamal Khashoggi: Șeful comandoului ar fi sunat de patru ori la biroul prințului moștenitor după asasinat

UDMR a discutat cu PSD legea offshore: Suntem pentru exploatare. Așteptăm varianta finală

Bărbat prins în timp ce îşi viola nepotul de 8 ani. Cum s-a întâmplat nenorocirea

Turcia: Angajați turci ai consulatului saudit au dat declarații în ancheta privind uciderea lui Khashoggi (media)

Un spărgător din Germania se autodetonează și moare, ncercnd să devalizeze un automat de bilete de tren

DECLARAȚIA ZILEI | "Așa sunt eu: naturală!". Simona Halep și un moment de sinceritate, dis-de-dimineață. "O să plec pe unde o să-mi facă plăcere. Și cu cine o să-mi facă plăcere"

Consecințele majorării salariului minim de la 1 noiembrie: Un plus de jumătate de miliard de lei la buget, anul acesta, și costuri mai mari pentru firme

​Alegeri regionale n Polonia: Conservatorii lui Kaczynski, n frunte, dar pierd Varșovia și alte mari orașe

Transportatorii solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană privind RCA

Ultimele cuvinte ale lui Ilie Balaci. Ce i-a cerut mamei sale

Trei romi din România au deturnat 1,7 milioane de euro de la statul francez. Ce metodă au folosit

Horoscop complet pentru luna Noiembrie. Schimbări uriaşe pentru câteva zodii. Cine este fericit pe final de an

Un pompier a murit în urma inundațiilor din sudul Spaniei

Administrația Trump, pe punctul de a elimina termenul transsexual din legislație

Ultima victorie a lui Ilie Balaci. Florin Caramavrov, după Craiova - FCSB 2-1

Gorbaciov: Decizia lui Trump de a retrage SUA din INF ,,nu este munca unei minți mărețe

ZILE LIBERE 2018: Ce minivacanţă au românii de Sfântul Andrei

Faze tari:Hai la pușcărie să i tragem o beție!; O pnză de păianjen de un kilometru a acoperit o zonă din Grecia; Cum arată acum primul bărbat din Romnia care și-a pus silicoane, la 5 ani de la operație!

Rubrika: Putin ar fi dispus desfășurarea unor forțe speciale GRU n bisericile Patriarhiei Moscovei din Ucraina

Medicii au stabilit cauza morții lui Ilie Balaci

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Rusia va lua măsuri după decizia Statelor Unite de a se retrage din Tratatul INF

Eroul care a zădărnicit planurile naziștilor de fabricare a bombei atomice a murit

Simona Halep, la revenirea n țară: Plec n concediu cu cine mi place și cu cine mă simt bine

Grevă spontană la Administrația Străzilor. Angajații sunt nemulțumiți de decizia Consiliului General de a desființa instituția

Simona Halep vrea să uite de durerile de spate: "Plec în concediu cu cine îmi place și cu cine mă simt bine"

Baschet: NBA - Golden State Warriors, la prima înfrângere din acest sezon

INSULA IUBIRII 2015. SCENE PORNO în noul show de la ANTENA 1. Imaginile nu vor ajunge niciodată la TV VIDEO

Metodele INEDITE folosite de hoți pentru a acoperi furturile de lemne

Spania: Un mort și trei răniți, după ce sute de migranți au luat cu asalt enclava spaniolă Melilla

Patru cutremure succesive n largul coastei vestice a Canadei, cu magnitudini ntre 4,9 și 6,8

O leoaică l-a omort pe tatăl puilor săi la o grădină zoologică din Indianapolis / Aceasta l-a sufocat mușcndu-l de gt

Discurs matur al Simonei Halep, la revenirea în România. "Accept. Nu dramatizez"

PSD Sector 5 a EXCLUS din partid patru consilieri generali. Șeful organizației ceruse această pedeapsă și pentru Gabriela Firea

Juventus suferă. Emre Can, scos din lot. Mijlocașul de 24 de ani are probleme de sănătate

HOROSCOP. Trei zodii păşesc cu dreptul în sezonul Scorpionului. Norocul este de partea lor

Ce avere lasă în urma sa Ilie Balaci. Sumele COLOSALE care i-au intrat în CONTURI

Zone din București și din județele Ilfov și Giurgiu rămân temporar, luni, fără curent electric

Procesul Colectiv se reia de la zero, după aproape trei ani de la tragedie şi la un an şi jumătate de la primul termen

EXCLUSV | Dinamo se autofinanțează! Negoiță nu mai bagă bani la echipă. A fost în insolvență, dar a ajuns să producă. Informații din interior, de la un fost angajat

VIDEOCompania Ryanair este acuzată de pasivitate n gestionarea unui incident rasist

OFICIAL: Simona Halep a egalat-o pe Victoria Azarenka la numărul de săptămni pe locul nti n clasamentul WTA

Caravana migranților avansează în Mexic spre SUA, în ciuda avertizărilor lui Trump

Biletul zilei Pariuri1x2.ro: Începem săptămâna cu meciuri din Serie A, Premier League şi La Liga

Botoșani: 12 percheziții domiciliare, efectuate de polițiști la suspecți de furt

Becali s-a întrecut pe sine: planul la care fanii se gândeau doar în glumă, realitate! Pe cine aduce antrenor la FCSB: "El n-o să se plângă, o să-l vedeți cât de curând!"

Financial review Prima pagină a presei străine: Erdogan amenință cu dezvăluiri complete despre moartea lui Khashoggi. Franța reia asaltul privind taxarea Gafa. Brexit- sute de mii de manifestanți pentru un al doilea referendum

La Vanguardia: Turcia accelerează pregătirile pentru operațiunea militară mpotriva kurzilor din Siria

Haltere: Romnii au cucerit trei noi medalii la Europenele de juniori

Egipt: Un economist critic al guvernului a fost arestat

Oficial francez: Uniunea Europeană nu poate accepta măsuri temporare pentru granița irlandeză

Londra: Dominic Raab este deschis extinderii perioadei de tranziție post-Brexit

La Libre Belgique: O armată kosovară ar pune n pericol pacea n Balcani, avertizează Serbia

Cazul Khashoggi: Germania suspendă vnzările de arme către Arabia Saudită

Erdogan și Trump de acord asupra 'necesității de a clarifica' afacerea Khashoggi (președinția turcă)

Covasna: Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe va introduce programările on-line pentru consultațiile la Policlinică

Comisia de la Veneția îi recomandă României reanalizarea sistemului de numire și destituire a procurorilor de rang înalt

AOAR despre creșterea salariului minim de la 1 noiembrie, față de ianuarie 2019: O măsură populistă, arbitrară, afectnd negativ sectorul privat, cu deosebire industria prelucrătoare

Asociației Oamenilor de Afaceri: Devansarea creșterii salariului minim reprezintă o măsură populistă

O primărie din județul Iași le analizează cetățenilor sănătatea prin biorezonanță magnetică

Furia laptelui (angorjarea sânilor). Care sunt cauzele şi ce e de făcut ca să previi şi să tratezi

Ministrul Sănătății despre intervenția medicală în cazul Balaci: Se verifică respectarea procedurilor și a protocoalelor

Anunțul făcut de tatăl copilului care a murit după o operație la un spital privat

BILANȚUL LUI UEDZI DUPĂ 1 LUNA DE JOC +1.52. Cel mai tare program AI de Pariuri din Lume! Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Ce mai nseamnă o ușă nchisă?

Simona Halep, anunţ de ultima oră cu privire la revenirea pe terenul de tenis

Ilie Dumitrescu l-a pus la zid pe Dică: "Dacă accepți acest tratament, atunci trebuie să suporți și consecințele"

Militarii români au obținut prima medalie la Jocurile Invictus de la Sydney | FOTO

Sindicaliștii din poliție cer întrevedere cu Dăncilă. Sunt îngrijorați privind înghețarea salariilor

Transportatorii solicită Guvernului desecretizarea scrisorii primite de la Comisia Europeană privind legislaţia RCA

Pesta porcină africană se extinde în Teleorman. Virusul a apărut în apropierea reședinței de județ, Alexandria

O carte pe zi: "Cubul de zahăr", de Nicolae Popa

​VIDEO Situații de rsu'-plnsu' semnalate de cabliști la accesul n rețeaua Netcity după reabilitarea blocurilor: Nu se mai pot face intervenții, totul este n beton!

Accident grav pe DN 2, unde un bărbat a murit şi altul a fost rănit

Unde poate fi comandat în România și cât costă iPhone XR, cel mai ieftin smartphone lansat de Apple în acest an

Clătite fragede cu lapte bătut

CNAIR: Circulația pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, se închide de luni seară

DOCUMENT Raportul Comisiei de la Veneția pe Codul penal și Codul de procedură penală: Autoritățile să reevalueze n ntregime amendamentele, printr-o consultare largă / Recomandările punctuale din cele două coduri

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări pe tema legislației din domeniul justiției, miercuri, de la ora 15.00


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1639, afisate in 14 pagini.



ieri 05:02 CITATUL ZILEI