23:59
Comentarii Adauga Comentariu

FamiliaOrtodoxă.ro - LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII – PAŞI SPRE UN NOU TOTALITARISM



FamiliaOrtodoxă.ro - LEGEA VACCINĂRII OBLIGATORII – PAŞI SPRE UN NOU TOTALITARISM

Proiectul de lege pentru obligativitatea vaccinării a creat, într-o anumită măsură, ceea ce presa a şi dorit: cel puţin o ignorare a temei, dacă nu chiar o dezbinare în populaţie sau în mediile de specialitate între cei care sunt pentru şi cei care sunt împotriva vaccinării.

Miza însă este cu totul alta, dar puţini realizează acest lucru. Legea obligativităţii vaccinării deschide, de fapt, cale liberă către inaugurarea unei adevărate dictaturi medicale. Dacă vaccinarea devine obligatorie, iar consimţământul, în acest caz, prezumat, atunci va fi posibil orice consimţământ prezumat – adică statul va hotărî privind orice procedură medicală ni se va aplica pe viitor, inclusiv prelevarea de organe, decuplarea de la aparate a celor din terapie intensivă şi chiar eutanasia. Nu ne-au ajuns oare patruzeci şi cinci de ani de comunism? A sosit oare vremea pentru intrarea într-un nou totalitarism?

Există însă şi oameni care au conştientizat situaţia şi luptă pentru libertatea noastră. Ei sunt cei care participă la dezbateri, fac petiţii către instituţiile de specialitate şi chiar acţionează în judecată organele responsabile. Însă aceşti oameni au nevoie şi de sprijinul nostru, căci altfel s-ar putea ca ei să nu mai fie luaţi în seamă, în condiţiile în care România, de la presă până la guvernanţi, preferă dictatul unor interese străine în dezavantajul românilor.

În acest sens, Asociaţia Pro Consumatori va organiza în data de 17 septembrie un protest public, la care vom avea ocazia să mărturisim măcar prin prezenţa noastră că nu dorim să ne din nou către dictatură. În continuare, vă prezentăm punctul de vedere privind legea obligativităţii vaccinării din partea a doi din cei mai semnificativi reprezentanţi ai luptei pentru libertate, pentru libertatea de a hotărî în privința sănătății şi a viitorului nostru şi al copiilor noştri.

Avoc. Alexandra Oberschi, președinte al Asociaţiei juriştilor pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor

„Un stat în care individul nu mai contează”

– În ce măsură această lege – sau, mai exact, acest proiect de lege – vine în conflict cu drepturile şi libertăţile pe care asociaţia reprezentată de dumneavoastră le apără?

– Acest proiect de lege ne-a atras atenţia încă de la publicarea sa în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Legea propusă de autorităţi la acel moment al dezbaterii publice prevedea practic câteva aspecte esenţiale, şi anume: obligarea cetăţeanului de a fi vaccinat exclusiv în forma şi procedura propusă de minister; raportarea cetăţenilor care nu se supun către anumite instituţii, pentru a li se aplica sancţiuni; înregistrarea datelor medicale cu caracter personal aparţinând cetăţenilor – care, de altfel, sunt protejate de relaţia de confidenţialitate medic-pacient – în nişte baze de date constituite special pentru a centraliza activitatea de vaccinare la nivel naţional, şi folosirea şi dezvăluirea acestor date fără acordul expres şi prealabil al cetăţeanului, al subiectului, al titularului datelor respective; sancţionarea cetăţenilor care refuză să furnizeze aceste date personale sau să se supună şi să-şi supună copiii unor proceduri medicale – care, de altfel, comportă riscuri pentru sănătatea şi viaţa lor – prin acuzarea lor de „neglijare medicală”, respectiv „rele tratamente aplicate minorului”. tot în proiectul legislativ apăreau prevederi menite să-i identifice pe acei medici care ar exprima opinii contrare sau neîncredere în procedura vaccinării, precum şi anihilarea lor profesională. Toate aceste reglementări încalcă grav prevederile de prim rang din sfera legislaţiei aplicabile în materie de sănătate, a dreptului la viaţă, la sănătate şi integritate corporală, a drepturilor parentale, precum şi libertăţi fundamentale de conştiinţă şi opţiune religioasă. Aceste aspecte ne-au suscitat interesul şi ne-a făcut să ne implicăm în procedura de consultare cetăţenească şi să participăm la dezbaterea publică organizată de minister.

– Şi care a fost rezultatul dezbaterii?

– Autorităţile nu au luat deloc în calcul numeroasele propuneri de îmbunătăţire a legii, a cadrului legislativ aplicabil în materie de sănătate, deci de proceduri medicale. Dimpotrivă, legea propusă spre aprobare Parlamentului este cu mult mai restrictivă privind libertăţile cetăţeanului. În unele puncte este atât de diferită, încât putem spune că e o cu totul altă lege decât cea supusă dezbaterii cetăţeneşti.

Acordul prezumat – o aberaţie legislativă

– Care ar fi aspectele principale ale acestui proiect de lege care trebuie să ne stârnească îngrijorarea?

– Un prim aspect deosebit de grav este consimţământul pacientului, consimţământul informat al pacientului, care este prevăzut în legislaţia naţională, în Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, care spune expresis verbis că pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală (intervenţie medicală însemnând orice tratament sau act medical). Pacientul are dreptul de a fi informat asupra intervenţiei medicale propuse, asupra riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, asupra alternativelor existente, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale. Deci introducerea conceptului de „acord prezumat” este o absurditate, o aberaţie legislativă. Aplicarea unei proceduri medicale obligatorii este contrară drepturilor omului, contrară drepturilor pacientului, contrară eticii profesionale a medicului, al cărei principiu de bază este primum non nocere – „în primul rând, nu trebuie să faci rău”. Noi vorbim, desigur, de o procedură medicală care are indicaţii şi contraindicaţii, presupune riscuri (care, de altfel, sunt trecute pe prospecte), riscuri mai mici sau mai mari, dar şi foarte grave pe care pacientul, respectiv părintele, în cazul minorilor, şi le asumă sau nu şi le asumă, după cum analizează şi consideră în privinţa sa sau a copilului său. Deci este o normă deontologică fundamentală în relaţia medic-pacient obţinerea consimţământului pacientului sau al reprezentantului legal. Vorbim de codul internaţional al eticii medicale.

Anihilarea statului de drept

– Care ar fi efectele unei astfel de legi la nivel legislativ?

– Orice stat de drept are un ansamblu de drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor. Există o structură esenţială pe care se bazează relaţia dintre cetăţean şi stat. În momentul când toată această structură este atacată, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură sau totalitarism, cum vreţi să o numiţi. Când vii cu forţa coercitivă a statului şi impui cetăţeanului un anumit lucru, vorbim de anihilarea statului de drept.

Constituţia are numeroase prevederi care reglementează dreptul la viaţă privată, dreptul la sănătate, inviolabilitatea persoanei, faptul că nici o persoană nu poate fi expusă unor experienţe, tratamente sau intervenţii în scop terapeutic fără acordul său, dreptul la integritatea fizică şi psihică.

Pe de altă parte, există şi un cadru legislativ internaţional la care România a aderat, este parte la numeroase convenţii internaţionale care îi sunt aplicabile în mod direct, deci ele fac parte din dreptul intern în momentul în care un stat aderă la un asemenea act normativ.

Convenţia de la Oviedo, care protejează drepturile omului şi demnitatea fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii, ratificată de România în anul 2001, spune că părţile la Convenţie vor proteja demnitatea şi identitatea tuturor fiinţelor umane şi vor garanta tuturor, fără discriminare, respectarea integrităţilor şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale. Şi un articol foarte important din Convenţia de la Oviedo spune: „Interesele şi bunăstarea fiinţei umane prevalează asupra intereselor singulare ale societăţii sau ale ştiinţei” – asta apropo de acel concept vehiculat cu „imunitatea de turmă”, cu interesul societăţii în ansamblul său, ce nu se împiedică de un biet copilaş care suferă de un efect advers și care trebuie sacrificat pentru binele societăţii. Legislaţia europeană prevede însă, în mod contrar decât se doreşte a se legifera astăzi în România, că binele şi bunăstarea fiinţei umane sunt prevalente.

Consimţământul, de asemenea, este tot reglementat şi de convenţia de la Oviedo: „Orice intervenţie în domeniul sănătăţii poate fi făcută numai după ce persoana respectivă şi-a dat consimţământul” – deci în mod liber şi în cunoştinţă de cauză. O lege care ne întoarce înapoi către dictatură

– Dar încălcarea a unui număr atât de mare de articole din Constituţie şi din legile ţării ar putea fi posibilă numai într-un stat totalitar. Practic, această lege este incoerentă cu fondul legislativ.

– Exact, incoerentă. Un atac la statul de drept. Practic duce la anihilarea unei structuri pe care se bazează orice stat de drept. Aşadar, ne întoarcem într-o epocă totalitară, în care se spunea că „pentru binele colectiv trebuie sacrificat binele individual al oricărui cetăţean”? Nu cred că există precedent, în afara experimentelor naziste, nu cred că există precedent în a injecta substanţe în corpul omului fără acceptul lui. După perioada hitleristă, Convenţia de la Nürnberg tocmai asta a şi stipulat, că nu se pot face experimente pe oameni; atunci a apărut ideea de drepturi ale pacientului, de consimţământ informat, atunci s-au clarificat obligaţiile autorităţilor medicale.

Medicii îşi încalcă propria etică profesională în momentul în care ei sunt cumva prinşi între obligaţia fundamentală profesională, de etică medicală, şi ceea ce le dictează statul vremelnic şi direcţiile de sănătate publică ş.a.m.d. Ei sunt undeva într-o poziţie extraordinar de ingrată, pentru că sunt în prima linie, practic sunt carne de tun în momentul acesta, pentru că împotriva lor se vor îndrepta orice pacienţi care se simt vătămaţi în drepturile lor, dacă sunt vaccinaţi cu forţa sau dacă li se aplică orice altă procedură medicală cu forţa. Ei încalcă şi legislaţia referitoare la colportarea datelor cu caracter personal de natură medicală. Acestea sunt nişte „date personale cu caracter sensibil”, aşa se numesc cele referitoare la starea de sănătate.

Or, în momentul în care pacientul îi furnizează anumite informaţii despre sine, despre starea sa de sănătate, iar medicul este obligat printr-un act normativ să le dea mai departe la direcţia de sănătate publică, la direcţii de protecţia copilului, la autorităţi publice, el încalcă această obligaţie legală pe care o are prin legea 676 din 2001 şi prin convenţiile la care România este parte, cele referitoare la datele cu caracter personal. Deci relaţia medic-pacient presupune inclusiv confidenţialitatea datelor medicale, asta doresc să subliniez.

– Cum poate fi atacat acest proiect pentru a nu ajunge să fie votat de parlamentari? Oare parlamentarii ştiu ce-or să voteze? Şi aceasta este o problemă. Populaţia este dezinformată; dar dacă sunt dezinformaţi şi parlamentarii, în aceeaşi măsură? Din câte vedem în presă, sunt alte ţinte, se urmăreşte altă poveste, un alt scenariu. Dacă până mai ieri presa era interesată de democraţie, şi ne-o vânturau pe sub nas, mai ales când e vorba de drepturile homosexualilor, iată că față de o astfel de temă care pune între paranteze democraţia, libertăţile şi drepturile fundamentale, presa se situează pe o poziţie complet contrară.

– Din punctul de vedere al căilor de atac, după cum menţionam la început, în primul rând avem de-a face cu o dezbatere publică neconformă, nelegală, care ar trebui reluată, implicaţi toţi actorii publici, inclusiv organizaţiile de părinţi şi asociaţiile pentru drepturile pacientului, care să-şi spună punctul de vedere asupra noului text. Să se vadă o dezbatere reală, să se vadă că într-adevăr sunt luate în discuţie şi sunt tratate cu toată consideraţia observaţiile venite din partea destinatarilor legii. Credem că orice modalitate prin care poate fi informată opinia publică şi legislatorii privind conţinutul şi efectele acestei legi este binevenită. Și asta ca să nu ne trezim că se aprobă o lege care ne întoarce înapoi către un stat în care individul nu mai contează în faţa unui abstract „bine colectiv”, în spatele căruia nu se mai află omul, ci cine ştie ce interes.

Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte al Asociaţiei Pro Consumatori „O astfel de lege deschide o cutie a Pandorei”

– Domnule Costel Stanciu, asociaţia pe care o conduceţi va organiza manifestarea din 17 septembrie prin care protestaţi împotriva proiectului de lege privind obligativitatea vaccinării. Care sunt motivele care v-au determinat ca să iniţiaţi acest eveniment?

– Dorim să atragem atenţia opiniei publice şi a autorităţilor în legătură cu încălcările grave ale legislaţiei naţionale, europene şi internaţionale pe care le presupune votarea legii obligativităţii vaccinării. În primul rând, este vorba de încălcarea consimţământului liber-informat al pacientului, deoarece acest proiect de lege prevede nu numai vaccinarea copiilor, ci şi vaccinarea adulţilor. Se impune, practic, administrarea unui medicament, mai precis a unui produs biologic, tuturor cetăţenilor României, mai ales copiilor. Acest aspect nu este cunoscut de majoritatea cetăţenilor acestei ţări, şi probabil de aceea nu se implică în dezbaterile realizate pe marginea acestui proiect de lege. Ei au cunoştinţă numai de vaccinarea copiilor, şi mai există şi percepţia că vaccinarea oricum a fost obligatorie. Nu, ea a fost voluntară, deci se realiza după o schemă voluntară, nu a fost niciodată obligatorie după 1990. Acum se încearcă o vaccinare obligatorie după o schemă de opt vaccinuri, unele dintre ele absolut noi.

– Dar în ce condiţii poate fi vaccinat adultul, potrivit noii legi?

– În privinţa adulţilor, acest proiect de lege lasă la latitudinea guvernului ca, printr-o Hotărâre de Guvern, să stabilească atât numărul de vaccinuri pentru adult, cât şi care ar fi adulţii care ar necesita anumite vaccinuri. Cu alte cuvinte, există un articol de lege neclar cu privire la care dintre adulţi ar fi obligaţi prin lege să se vaccineze. Din acest punct de vedere, proiectul de lege este interpretativ şi, fiind interpretativ, lasă locul la abuzuri pentru cei din Guvernul României. Astfel, poate fi creat oricând un eveniment epidemiologic, poate să mai apară oricând o aşa-zisă gripă porcină sau aviară sau de orice altă natură virusologică şi, în aceste condiţii, dacă proiectul de lege devine lege, vă daţi seama că toată populaţia României va primi un vaccin care – atenţie! – nu este produs sau măcar verificat de statul român. În plus, se poate vorbi de o vaccinare cu forţa a populaţiei, în măsura în care legea ameninţă cu tot felul de sancţiuni în caz de nevaccinare, inclusiv cu decăderea părintelui din drepturi.

– Ce aşteptaţi de la această manifestare organizată pe 17 septembrie?

– Trebuie să fim în piaţă nu pentru a striga, ci pentru a-i conştientiza şi pe alţii de consecinţele nefaste ale acestei legi, despre caracterul său total antidemocratic şi antiuman. De asemenea, cred că este una dintre modalităţile prin care putem semnala conducătorilor noştri faptul că înţelegem gravitatea situaţiei şi vom lupta pe toate căile legale împotriva promulgării acestei legi. Dacă dormim, s-ar putea să ne trezim mâine că trebuie să alegem între a ne da consimţământul să fie injectaţi copiii noştri cu o substanţă care le pune în pericol viaţa şi a ni-i lua statul. Sau vom fi obligaţi să alegem între a respecta legea vaccinându-ne împotriva cine ştie cărui virus produs în laborator sau să fim decăzuţi din anumite drepturi profesionale sau cetăţeneşti. O astfel de lege deschide o cutie a Pandorei, şi nu ştim ce ne va putea aştepta. Mai bine să luptăm de-acum, ca să nu se poată spune că nu am făcut tot ce depindea de noi.

Material realizat de Gheorghe Fecioru

Articol publicat în numărul din septembrie al revistei „Familia ortodoxă”


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Au apărut noi documente despre controlul minților oamenilor de la distanță prin unde electromagnetice. Aviz amatorilor de mitinguri "spontane" cu organizatori bine ascunși la care sunt adunați brusc sute de mii de oameni.

EPOCA PROGRESISTĂ. Românii sunt majoritatea șomeri de la 55 de ani în sus dar se pot pensiona doar la 65 de ani. Ce mănâncă 10 ani? Eurostat: 57% dintre români nu au de lucru de la 55 ani în sus, deși pensionarea se face la 65 de ani.

Ungaria și-a repatriat ÎN ÎNTREGIME rezerva de aur. Dacă omul băncilor străine, Isărescu, nu repatriază de urgență AURUL ROMÂNIEI, Isărescu trebuie demis iar Parlamentul trebuie să voteze imediat O LEGE despre cum anume trebuie protejat AURUL ȚĂRII NOASTRE

O femeie din Cluj care îşi plimba bebeluşul, tâlhărită în centrul oraşului de 3 țigani infractori. Unul dintre țigani o lovește cu capul, îi fură telefonul după care îi rânjește în nas. Imaginile sunt revoltătoare

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Șefa CSM, Tarcea, despre raportarea unor dosare penale la federalista Comisie Europeană, unul din motoarele declanșării noii lupte de clasă din România: "E greu de acceptat că cineva din exterior se poate interesa de dosare penale aflate pe rol"

Arafat: "Medicii trebuie sa aleaga: la stat sau la privat". Medic „Mă privește personal ce fac în timpul meu liber”. Corect. Doar că incorect e să balansezi pacienți de la privat la stat și invers în propriul tău interes financiar.

REMEMBER 22 Decembrie 1989. DEZVALUIRI CUTREMURATOARE. Victorul Atanasie Stanculescu : Cum am complotat cu Iliescu, cu KGB-ul, cu ungurii si cu americanii ca sa-l dam jos si sa-l ucidem pe Ceausescu

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Vai de mama noastră! Bilderbergul Macron cu Nemțoaica Progresistă care a adus 1,5 milioane de migranți în doar 2 ani, trec la acțiune pentru Federalizarea Rapidă a Europei. Axa Merkel-Macron: Până în iunie vom lua măsuri importante pentru viitorul Europei

Politic show: Udrea și cu Bica s-au dus degeaba n Costa Rica: pot fi extrădate și fără tratat cu România. Azilul politic, exclus pentru fapte de corupție; Codul roșu de securitate Laleaua; Băsescu, atac dur la Dragnea;

Proteste violente împotriva reformei pensiilor. Sunt cel puţin 20 de morţi, între care şi un ziarist

Cea mai sănătoasă și ieftină mâncare. Cum faci ciorba de salată verde, cât se fierbe și de ce se drege cu lapte prins

Stallone i-a cerut lui Trump să l grațieze pe boxerul Jack Johnson. Președintele ia n considerare amnistierea totală

Acuzată de otrăvirea agentului dublu Skripal, Rusia enumără crimele făcute de Marea Britanie acuzată că a decimat 95% dintre aborigenii australieni, că l-a otrăvit pe Rasputin, pe împăratul Pavel I şi pe prim-ministru Congo-ului Patrice Lumumba

Mexic, țara ASASINATELOR: În primele 3 luni au fost comise 7.667 asasinate, cu 20% mai multe față de anul trecut

Cum poate un automobil să fie declarat "de epocă". De ce proprietarii de mașini istorice nu plătesc impozite

Y-DNA

Avicii a fost fotografiat relaxndu-se n compania prietenilor cu doar o zi naintea morții

Militanți "ai extremei drepte" încearcă să blocheze o trecătoare din Alpi, loc de trecere al migranților

Tânărul care a supraviețuit atacurilor unui șarpe, urs și rechin

Business report: Semnal de alarmă: ncepe criza economică reală; Apartamentele noi se vnd n faza de machetă. Riscurile la care se expun cumpărătorii; Viitor incert pentru emblema județului Galați

FOTO VIDEO Imagini spectaculoase, surprinze cu drona: Munții Căpățânii, "tărâmul zeilor"

Emmanuel Macron: Vladimir Putin este un om foarte puternic

În doar 28 de ani regimul progresisto-globalist și cozile lor de topor politice din România au reușit să DISTRUGĂ sistemul de căi ferate al României. România şi Bulgaria, codaşele Europei, cu cele mai slabe sisteme feroviare

Acest lucru ar trebui introdus și în România. India introduce pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii

CITATUL ZILEI

Cele mai frumoase mesaje de Sfantul Gheorghe: La mulţi ani Georgeta, George, Gheorghe, Geta, Gheorghiţă...!

Cel puțin 36 de militanți ai rețelei teroriste Stat Islamic au murit în urma unor raiduri aeriene efectuate de Irak în Siria

Accident grav de transport in Coreea de Nord/ Mai mulți chinezi s-ar număra printre victime

Tăriceanu și Dragnea participă, la Tallinn, la Conferința Președinților Parlamentelor statelor membre UE

Beijingul spune că turiști chinezi au fost implicați într-un accident grav de transport în Coreea de Nord

Zone din Capitală și din județele Ilfov și Giurgiu rămân luni, temporar, fără curent electric

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește astăzi cu manageri de spitale, pe tema salariilor din sănătate

Ministrul de Externe al Iranului îl avertizează pe Donald Trump să nu renunțe la acordul nuclear

ANALIZĂ Castrarea probelor în anchete, prin modificări la legile penale

Coreea de Sud anunță oprirea emisiunilor de propagandă la granița cu Coreea de Nord

Serbia a primit patru avioane de vânătoare MiG-29 din Belarus

Bancul zilei: Soacra n vizită

Faze tari: Un romn și-a scos la vnzare dinții de plastic. Prețul pe care l cere; A fost emisă bancnota de 0 euro! Chipul cărei personalități se află pe aceasta și de ce; Cum i pregătește NASA pe astronauți pentru viitoarele misiuni pe Marte

Cel puțin 11 imigranți au murit după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat în Marea Mediterană

Tribut emoționant. O biserică din Utrecht a bătut clopotele în ritmul unor piese Avicii. VIDEO

Cine și cu ce a greșit n afacerea locuri n universități? Trei răspunsuri de la șeful rectorilor, un fost ministru și liderul studenților / Plus: Alocările vor fi modifica

Premierul Viorica Dăncilă se ntlnește astăzi cu manageri de spitale, pe tema salariilor din sănătate

Sfantul Gheorghe 2018. Tradiţii şi obiceiuri: Ce nu ai voie să faci pe 23 aprilie, de Sf. Gheorghe

Horoscop 23 - 29 aprilie 2018. Venus aduce plăceri dar Pluto şi Marte agită umbrele. Ce este pentru zodia ta?

Tăriceanu și Dragnea participă, la Tallinn, la Conferința Președinților Parlamentelor statelor membre UE

Tudorel Toader urmează să se ntlnească astăzi cu Viorica Dăncilă pentru a stabili forma sesizării la CCR a refuzului președintelui de revocare a șefei DNA

Paraguay: Candidatul dreptei, Mario Abdo Benitez, a fost ales președinte (oficial)

Diete de slăbit periculoase. 7 cure de slăbire care îţi pun viaţa în pericol

Un autoportret n care John Lennon s-a nfățișat ca Hitler, vndut pentru 54.000 de dolari

Destinațiile alese de români pentru minivacanța de 1 Mai - prețuri și facilități

Raed Arafat spune că vor fi făcute verificări n cazul bărbatului care a murit cnd făcea rafting, pentru a se stabili toate aspectele legate de intervenție

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 aprilie

Mizerie care costă milioane de euro, n spitalele de stat. Spitalul Județean Constanța, tabloul perfect al jafului

Realitate distorsionată: țara în care zvonurile distribuite pe Facebook au avut consecințe mortale

MESAJE DE SF. GHEORGHE 2018: Urari, felicitari, MESAJE DE SFANTUL GHEORGHE

HOROSCOP 23 APRILIE 2018: Dileme, sfaturi, iubiri neîmpărtăşite la birou. Cum începe săptămâna pentru fiecare zodie

Dâmbovița: Trafic îngreunat pe DN 72A, în zona Priseaca, din cauza unui accident cu patru autovehicule

Cum a comentat Ilie Năstase reacția de nemulțumire a Soranei Cîrstea, care n-a jucat la simplu în Fed Cup

Benjamin Netanyahu anunță cu mândrie că România își va muta capitala la Jerusalim. Toată presa mondială publică știrea. JERUSALEM POST - ROMANIA TO MOVE ITS EMBASSY TO JERUSALEM, PRIME MINISTER Benjamin Netanyahu SAYS

Utile: ​Motivele pentru care accesele de furie ale copiilor sunt benefice; Semnele celui mai agresi tip de cancer al femeilor. Este ucigasul tacut, greu de depistat la timp; Regimul leneșilor: slăbește uitndu-te la televizor!​

Mai vreți în UE,noul URSS?BIG BROTHER,adică UE-ul progresist,neomarxist și federalist vă vrea cipați,amprentați și teleghidați ca să vă urmărească pas cu pas.Comisia Europeană instituie obligativitatea includerii datelor biometrice în cărţile de identitate

"Generația de Aur nu se poate compara cu ea. Simona a fost și va mai fi numărul 1 în lume, noi n-am ajuns atât de sus". Halep, încurajată de un fost internațional după finala pierdută la Australian Open

HOROSCOP 23-29 APRILIE: Fluturaşi în stomac şi săgeţile lui Cupidon la ţintă săptămâna viitoare

Comuna Botiza din Maramureș a rămas fără curent electric în urma unui scurtcircuit produs de o barză. Din păcate barza a murit

Hațegan penalty! CFR pierde două puncte la Iași după o lovitură de pedeapsă ușor acordată. Cronica meciului

Raed Arafat cere anchetă după accidentul de rafting din Defileul Jiului, în urma căruia un bărbat a murit. Ambulanța: Informațiile primite, greșite

​Circulația rutieră pe Transfăgărășan, oprită pnă luni dimineață, din cauza incendiului de vegetație de lngă cetatea Poenari

BREAKING NEWS | AEK Atena e noua campioana a Greciei! Răzvan Lucescu a pierdut matematic orice șansă de a mai câștiga titlul cu PAOK

Simona Halep susține o schimbare istorică în tenis: "Cred că ar fi mult mai bine și chiar îmi doresc acest lucru!"

Care e Statutul Internațional al Ierusalimului conform rezoluțiilor ONU din 1948 și până astăzi?

Probabil cea mai bună mașină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut bani din 1990 până astăzi

Hațegan penalty! CFR pierde două puncte la Iași după o lovitură de pedeapsă ușor acordată. Cronica meciului

MESAJE DE SFÂNTUL GHEORGHE. Cele mai inspirate MESAJE, SMS-URI, URĂRI de SF. GHEORGHE 2018

MANIPULAREA PRIN SEX. OANA ŞI VIOREL LIS, sex tape-ul care face înconjurul internetului. IMAGINI XXX

IPOTEZA SOC: Petrolul NU provine din materie organică şi NU se epuizează - Zăcămintele de țiței se refac singure !

Ministrul Educaţiei se întâlneşte luni cu reprezentanţi ai studenţilor pe marginea reducerii locurilor bugetate în universităţi

MESAJE DE SFANTUL GHEORGHE 2018: cele mai frumoase mesaje şi felicitari de Sf. Gheorghe

Superstiții de Sfântul Gheorghe, dușmanul vrăjitoarelor. 23 aprilie, ziua când se deschide anotimpul cald, ce ritualuri se fac pentru spor și sănătate

Tudorel Toader, întâlnire cu Viorica Dăncilă pentru a stabili forma sesizării la CCR a refuzului preşedintelui de revocare a şefei DNA

Cristina Tarcea explică protocolul SRI-ÎCCJ. Se reglementa autorizarea interceptărilor pe siguranţă naţională

Sindicatele din sectorul feroviar protestează luni la Ministerul Transporturilor și la Guvern

Superstiţii de Sfântul Gheorghe 2018. Ce SĂ NU FACI în niciun caz pe 23 aprilie

Undă verde la construirea de pensiuni în Delta Dunării. S-a micșorat suprafața de teren necesară unei astfel de investiții

Un nou protocol între procurori și un serviciu de informații, făcut public. Serviciul secret al Armatei, structură abilitată să coordoneze un acord de colaborare MApN - PÎCCJ din 2011

Romnia doctorală

Activităţi pe care le poţi face în Thassos pe întreg parcursul anului

Care este cea mai mare fantezie a ta, în funcţie de zodie

COMENTARIU | Convergență între săracii și bogații Europei? Ori doar între Germania și Franța?

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

"Dacă Hațegan...". Ce spune Andrei Cristea despre penalty-ul din care a egalat Iașiul și cum răspunde la întrebarea: "CFR sau FCSB?"

Este un monstru. Şarpele de 60 kg, care mănâncă numai capre şi nu poate fi ţinut de mai puţin de 5 oameni VIDEO

MM Stoica a intervenit în direct și i-a dar replica lui Dan Petrescu: "Se întâmplă ca arbitrii să dicteze penalty și împotriva ta"

Rugăciuni puternice. Ce rugăciuni să spui când ai nevoie de un miracol. Cum se spun rugăciunile

Leo Grozavu dă declarația serii după Iași - CFR 1-1. "Arbitrajul românesc e la nivelul..."

Faza care a aprins scandalul și verdictul lui Ion Crăciunescu. "A fost sau nu a fost penalty?"

Reacția lui Flavius Stoican după remiza cu CFR Cluj: "Un meci echilibrat, un rezultat echitabil"

THW Kiel, învinsă acasă de Vardar Skopje în Liga Campionilor! Germania riscă să rămână fără echipă în Final Four pentru al doilea consecutiv

EXATLON 22 APRILIE 2018 LIVE VIDEO KANAL D: "Chiar avem nevoie de asta..."

Un vlogger din Barcelona riscă doi ani de nchisoare după ce i-a oferit unui cerșetor romn biscuiți umpluți cu pastă de dinți

​​VIDEO Afganistan: Bilanțul atacului sinucigaș de la Kabul a crescut: 57 de morți, 119 răniți

O barză a lăsat fără curent o comună întreagă. Pasărea a provocat un scurtcircuit la firele de înaltă tensiune

Becali, dat de gol de un apropiat. S-a retras sau nu de la FCSB? "Eu știu că dă bani"

Liga I: CSM Poli Iași - CFR Cluj 1-1, în play-off

Șefa naltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, vorbește ntr-un interviu la Antena 3 despre protocoale

Raed Arafat cere anchetă după accidentul de rafting din Defileul Jiului, în urma căruia un bărbat a murit

Problema antrenorilor fără licență PRO din Liga I, ridicată de un tehnician: "De ce mai facem școală?". Mutu, Dică, Bratu și Neaga sunt cei vizați

Imagini de colecţie cu Gigi Becali şi Cătălin Botezatu. Cum se distrau cei doi în urmă cu 30 de ani VIDEO

VIDEO Chelsea, n finala Cupei Angliei după ce a nvins-o pe Southampton (scor 2-0)

Mesajul transmis de Nile Rodgers, unul dintre prietenii lui Avicii: "Vestea morții lui m-a șocat. Îmi promisese că se va opri cu băutura" FOTO

LIVE SCORE | Juventus București - Gaz Metan Mediaș. Hat-trick pentru Ely! ACS Poli Timișoara cade sub linie la acest scor

FedCup: Franța - SUA 2-3/ Finala cu numărul 30 pentru echipa SUA

Declarație superbă a jucătoarei care debuta în urmă cu 22 de ani în Fed Cup: "A fost mai mult decât am putut duce. Simona nu a ajuns la trei dintre scurtele mele... Mă mulțumesc cu asta. A fost o onoare"

Juventus București - Gaz Metan Mediaș 0-3. Hat-trick pentru Ely! ACS Poli Timișoara cade sub linie la acest scor. Clasamentul complet al playout-ului

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 647, afisate in 6 pagini.



03:52 Y-DNA
ieri 21:35 Romnia doctorală
ieri 02:33 CITATUL ZILEI