23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Proiectul de lege pentru Fondul Suveran, propus de Ministerul Finanțelor: Nuclearelectrica, OMV Petrom sau Telekom Romania, printre cele 27 de companii/ Când va intra actul normativ în dezbaterea Parlamentului

FSDI va avea forma unei societăți de intermediere financiară pe acțiuni, acționarul unic fiind statul român pe întreaga durată de funcționare. Actul constitutiv, strategia și activitatea FSDI se vor supune regulilor cu privire la deficitul bugetar și datoria publică pentru a menține clasificarea FSDI în afara sectorului public, pe toată durata existenței sale.

"Obiectivul principala fost construirea lui (n.r. a FSDI) astfel încât să fim siguri că va fi tratat ca o instituție financiară publică în afara bugetului de stat, de aceea am avut reprezentanți și de la Institutul Național de Statictică în cadrul grupului de lucru interministerial. Când se naște instituția, ea va fi clasată în sau în afara bugetului de stat. În acest scop noi am trimis deja către INS proiectul de lege, care va fi trimis Eurostatului. Aceasta va fi clasificarea la înființare. După aceea, pe parcursul existenței, el trebuie păstrat în afara bugetului, astfel încât el poate fi clasat sau reclasat", au precizat reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Dacă Eurostat reclasifică fondul, în cazul unei datorii, aceasta intră în contul datoriei guvernamentale. "În momentul în care îl reclasfică, toată activitatea lui anuală, prin profit sau pierdere, intră pe deficit, și toată datoria lui intră pe datorie guvernamentală. Doar din punct de vedere statistic se reclasifică, altfel funcționează în continuare ca o societate pe acțiuni", au menționat reprezentanții citați.

Capitalul social al FSDI va fi format din aport în natură, reprezentat de pachetele de acțiuni deținute de stat la societățile rentabile care se vor afla în portofoliul FSDI, precum și din aport în numerar în valoare de 1,85 milioane de lei. Pachetele de acțiuni se transferă în proprietatea FSDI, iar acesta va putea dispune liber de ele, în calitate de bunuri proprii. Totodată, FSDI nu va putea înstrăina, sub orice formă aceste acțiuni, dacă acest fapt va duce la pierderea poziției de acționar majoritar a statului in societatea în cauză, aceasta fiind singura restricție impusă fondului, au explicat reprezentanții finanțelor. Capitalul în numerar va fi vărsat în termen de trei ani de la constituire în funcție de necesitățile FSDI.

În prezent, disponibilități din privatizare care se află în trezorerie sunt următoarele: 2,2 miliarde de euro, aproximativ 300 de milioane de dolari și 1,7 miliarde de lei, au declarat reprezentanții MFP.

În ceea ce privește valoare portofoliului, după ce va apărea legea, în 60 de zile va fi o hotărâre de guvern care va prezenta cifra capitalului social, pentru că se va face o evaluare a acțiunilor din portofoliu. Valoarea contabilă a deținerilor statului în 2015 este de aproximativ 45 de miliarde de lei, au declarat reprezentanții din finanțe.

Din portofoliul FSDI sunt propuse să facă parte 27 de companii: Engie România, unde statul român deține o participație de aproape 34%, Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice – Electrica (48,7%), Delgaz Grid (13,5%), E.On Energie România (31,8%), Biofarm (1,1%), Chimcomplex (12,8%), OMV Petrom (20,6%), Telekom România Communication (45,9%), Antibiotice (53%), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune(100%), Compania Națională Loteria Română (100%), Societatea Națională a Sării (51%), IAR (72%), Oil Terminal (59,6%), Cupru Min (100%), Compania Națională Unifarm (100%), Societatea Națională a Apelor Minerale (100%), Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime (92,3%), Compania de Investiții pentru Turism (100%), Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz (70%), Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica (80%), Compania Națională Aeroporturi București (80%), Societatea Națională Nuclearelectrica (82,4%), Compania Națională Imprimeria Națională (100%), Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (80%), Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (100%) și Conpet (58,7%).

Selecția pachetelor de acțiuni deținute de stat la societățile rentabile s-a realizat pe baza următoarelor criterii:criterii economice (cifra de afaceri, profitabilitatea, capitaluri proprii), tranzacționarea acțiunilor în condiții de piață, importanța strategică a companiei, și ca urmare necesitatea menținerii unui pachet de acțiuni de control, cadrul de reglementare și supraveghere specific funcționării unora dintre acestea si evitarea conflictelor de interese, cum ar instituțiile de credit cu capital majoritar de stat, criterii de clasificare a acestora în sectorul administrației publice, conform metodologiei UE (ESA 2010) și criterii de concurență și de concentrare economică.

Administrarea FSDI se va realiza în sistem dualist, de către un consiliu de supraveghere și un directorat, de o manieră independentă, conform actului constitutiv, în conformitate cu politica sa investițională, în vederea obținerii de profit, în condiții de piață, prin dobândirea în nume propriu de active și pasive și cu asumarea riscurilor asociate unor astfel de activități comerciale, în limitele strategiei investiționale aprobate de acționar.

Statul român, prin MFP, va aproba strategia investițională și planul de investiții însă managementul activelor și pasivelor se va face în mod independent de către conducerea FSDI.

Conform statutului FSDI, acesta va respecta cele mai bune principii de guvernanță (principiile de la Santiago).

Consiliul de supraveghere va fi format din nouă membri desemnați pe baza a cel puțin a următoarelor criterii de selecție: expertiză în domeniul financiar-bancar necesară îndeplinirii responsabilităților specific FSDI, experiență în administrarea de societăți, integritate profesională, bună reputație, cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate complexității activității specific FSDI, atât individual cât și la nivel colectiv, după o procedură proprie de selecție transparentă, care va fi aprobată de acționar. Primii membri ai Consiliului de supraveghere sunt numiți prin Hotărâre a guvernului pe o perioadă de 18 luni, având ca mandat numirea Directoratului și organizarea activității FSDI. Ulterior, conform actului constitutiv, mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere se acordă pe o perioadă de patru ani.

Directoratul va fi format din șapte membri numiți de către Consiliul de supraveghere. Mandatul membrilor Directoratului este acordat pe o perioadă de patru ani.

Finanțarea FSDI se va face din venituri obținute din dividende încasate de la societățile la care deține acțiuni din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operațiuni cu instrumente financiare proprii și din cele emise de alte entități, din venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligațiuni, dar și din alte surse prevăzute de lege.

Politica de investiții va viza proiecte în domenii competitive, inclusiv investiții în participații, co-finanțarea proiectelor de tip PPP și co-finanțarea proiectelor finanțate din fonduri europene, investiții în instrumente financiare emise de alte entități și administrarea pachetelor de acțiuni din portofoliu.

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) are scopul de a dezvolta și finanța din fonduri proprii și din fonduri atrase proiecte de investiții rentabile și sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiții sau al unor societăți de investiții, singur sau împreună cu alți investitori instituționali sau privați, cât și administrarea activelor financiare proprii, în vederea obținerii de profit.

Proiectul de lege a fost transmis pentru punct de vedere instituțiilor implicate, inclusiv Institutului Național de Statistică, în vederea obținerii opiniei ex-ante a Eurostat privind clasificarea FSDI, înaintea supunerii actului normativ spre aprobare Guvernului României.

Proiectul va fi trimis în septembrie în Parlament, potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice.

Propunerile, sugestiile sau opiniile pe marginea proiectului de act normativ se pot trimite în termen de 10 zile de la publicare, la adresa publicinfo@mfinante.ro.

 


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Adevărul despre vitejia românilor. Ce spuneau străinii de acum 500 de ani despre curajul strămoșilor noștri pe câmpul de luptă

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

Metoda extrem de periculoasă care s-a răspândit în toată lumea: Ce înseamnă dacă găsești o sticlă de plastic pusă astfel la roata mașinii

Vremea se răcește începând de marți. O masă de aer polar va traversa România

Cazul tânărului împușcat în cap de un glonț provenit de la un poligon aflat la 2,5 km: la exercițiile de tragere cu pistolul și cu pistolul mitralieră participau peste 100 de jandarmi

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Subiectele zilei: De ce se agață DIICOT de "dosarul Caracal", deși nu are competențe; Refugiații, ostaticii lui Erdogan; Cum a fost posibil ca drone relativ ieftine să păcălească apărarea antirachetă de miliarde de dolari a Arabiei Saudite

Călin Popescu Tăriceanu spune că organizațiile s-au plâns de colaborarea cu PSD și înainte să fie Viorica Dăncilă prim-ministru

Alegeri în Israel: Benjamin Netanyahu speră să poată forma o nouă coaliție guvernamentală

Moscova avertizează că monitorizează atent o navă militară a SUA, în Marea Neagră

Bloomberg: Naționalismul și rezistența Europei de Est: L. Bershidsky

Medicul Mihaela Cuțui intră în greva foamei în fața Ministerului Sănătății din cauza "încălcărilor grave ale legii de către conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi"

Băiat infectat cu E-coli în 2011, a murit în Franța după o luptă lungă cu bacteria

Ramona Mănescu a vorbit la Conferința Generală a AIEA despre contribuția României la securitatea nucleară

Vector, un laborator din Rusia care deține mostre de viruși precum Ebola, HIV și variolă, zguduit de o explozie. Anunțul autorităților

Fotbal: Campionatul Italiei - Torino, învinsă pe teren propriu de Lecce

VIDEO R.Moldova: Două deputate din partidul lui Șor au fost reținute, la scurt timp după ce Parlamentul le-a ridicat imunitatea

Caru`cu vedete: Tudor Chirilă a agresat un șofer în stradă; Rod Stewart, diagnosticat cu cancer la prostată

Hassan Rouhani consideră că diplomația este singura soluție pentru criza din Siria

VIDEO Boris Johnson nu a reușit din nou să convingă UE și a lipsit de la conferința de presă prevăzută cu premierul luxemburghez

Tayyip Erdogan: Turcia, Rusia și Iran trebuie să ia măsuri pentru pacea în Siria

Edward Snowden l-a sunat pe președintele Macron și i-a cerut să-i acorde azil în Franța

Războiul ALDE-PSD continuă. Meleșcanu blochează înființarea grupului mixt de senatori cerut de Tăriceanu

Alegeri parlamentare anticipate, organizate marți în Israel: Netanyahu speră să poată forma o nouă coaliție guvernamentală

Rusia: marile manevre militare din septembrie au ca scenariu în acest an respingerea unui atac islamist

Știrile ProTV: Gunoiul imobiliar "înghite" România. Construcțiile noi au poluat hectare întregi de teren

Barna: Guvernul are obligația să facă rectificare bugetară de 8 miliarde lei pentru anul curent

Călin Popescu Tăriceanu: Viorica Dăncilă evită venirea în Parlament. Teodor Meleșcanu și-a primit arginții, șefia Senatului

​Faze tari: Supereroii din desene animate au urcat la geamurile unei secții de oncologie pentru a-i bucura pe copiii internați acolo; Netflix a făcut o gafă de proporții pe care utilizatorii au primit-o cu brațele deschise

​Liga 2: Petrolul Ploiești vs Sportul Snagov 1-1 / Ilfovenii au obținut primul punct în minutul 90, după ce au avut un jucător în plus jumătate de oră

Ungaria amenință să blocheze prin veto bugetul UE pentru 2021-2027 dacă va fi inclusă condiționalitatea cu statul de drept

Kim Clijsters și motivul revenirii pe terenul de tenis: o victorie în fața Soranei Cîrstea

Donald Trump: Iranul pare să fie responsabil de atacurile din Arabia Saudită

Primarul din Videle, suspendat printr-un ordin al prefectului. Nicolae Bădănoiu: Se fac abuzuri împotriva mea

Barna: Guvernul are obligația să facă rectificare bugetară de 8 miliarde lei pentru anul curent

Primarul PSD din Videle, care i-a dat jos bannerele electorale lui Dăncilă, suspendat din funcție. Nicolae Bădănoiu: "Se fac abuzuri împotriva mea"

Jens Stoltenberg este "extrem de preocupat" de atacurile din Arabia Saudită și critică Iranul

O nouă victorie conservatoare se profilează în Polonia

FOTO | Hackerii i-au furat lui Nicole Scherzinger mai multe fotografii nud. Au apărut inclusiv imagini din vacanța ei cu Grigor Dimitrov

Utile: Cât de expus ești ca român la radiații electromagnetice și cum limitezi efectele; Proteinele complete pe care trebuie să le cunoască toți vegetarienii și veganii

Filmul răpirii Luizei Melencu. Gheorghe Dincă, autorul declarat al crimelor din Caracal, participă la a doua reconstituire/ Ce spune avocatul Tonel Pop

Șefa CSM face marți o a cincea încercare de a valida numirea Adinei Florea la conducerea controversatei Secții speciale / Este de așteptat ca decizia să treacă, cu un scor strâns

Boris Johnson, pregătit să scoată Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu sau fără un acord. Premierul britanic promite că va respecta legea

Vremea se răcește începând de marți. O masă de aer polar va traversa România/ Ce temperaturi sunt anunțate

Atacurile care au vizat rafinării din Arabia Saudită ar fi fost comise cu armament iranian

După retragerea din Siria, după necogierile pentru pace cu Talibanii şi înțelegerea cu Coreea de Nord va rezolva Trump şi tensiunile cu Oranul? Donald Trump anunță că s-ar putea întâlni cu președintele iranian Hassan Rouhani

Netanyahu promite să anexeze Hebronul și Kiryat Arba după alegeri​

Noi lămuriri de la Teodorovici pentru proiectul privind închisoarea datornicilor. Ar fi 3 condiții de îndeplinit, dar și-a amintit doar două

Business report: 2020 – un tsunami macroeconomic: impactul real al majorării pensiilor; Grupul ceh CEZ a decis să-și vândă toate cele șapte companii din România

Camera de Comerț Română-Americană din SUA confirmă vizita premierului Viorica Dăncilă la New York

Ceartă pe proprietatea asupra termenului "modul european de viață"

Detalii îngrijorătoare în cazul lui Cameron Ortis, directorul Serviciilor Secrete canadiene, arestat săptămâna trecută: Oficialul ar fi avut acces la informațiile aliaților

Un student român de la Universitatea din Manchester, printre laureații Global Undergraduate Awards 2019

George Ciamba a abordat la CAG subiecte ca Agenda Strategică a UE și Cadrul Financiar Multianual

Un turist polonez, atacat de o ursoaică în Munții Rodnei, a scăpat, ca prin minune, fără să fie rănit/ Cum a reușit să se salveze

Premierul Viorica Dăncilă începe, duminică, o vizită în SUA

Urmărire ca-n filme: Un tânăr fără permis, la volanul unei mașini furate, a fost oprit cu focuri de armă

Noi informații în cazul rafinăriilor atacate în Arabia Saudită: Bagdadul susține că SUA au confirmat că atacurile nu au fost lansate din Irak

Botoșani: Fetiță de nouă ani, decedată într-un accident rutier provocat de mama sa

Automutilare în plină criză de gelozie: O tânără de 24 de ani și-a dat foc în fața iubitului său


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 728, afisate in 13 pagini.