23:59
Comentarii Adauga Comentariu

După Iohannis dacă ai fost legionar în tinerețe și mai apoi ai murit ca un erou în munți luptând împotriva ocupantului nu ai dreptul să fi comemorat. Până și ultimii criminali și hoți au dreptul la reabilitare eroii noștri anti-comuniști NU AU ACEST DREPT



Iohannis și "noua valorizare a Rezistenței din Munți" în linie cu Institutul Elie Wiesel care a preluat deciziile Tribunalelor Bolșevice valorificate de Florian:

Iohanis:

"Orice tip de rezistență sau opoziție care s-a îndepărtat însă de valorile democratice și care a îmbrățișat ideologii extreme, care a negat supremația condiției umane și a instituțiilor libertății democratice, luptând împotriva unui totalitarism sub o altă formă de totalitarism şi extremism, nu poate fi valorizată.

Recunoașterea și omagierea doar a acelor modele care au luptat împotriva totalitarismului de pe poziții democratice reprezintă și un semnal pe care îl transmitem tinerei generații: doar conștientizând ce a fost drept și ce a fost greșit în trecutul recent vom putea construi un viitor prosper pentru țară.

Tocmai de aceea, este important ca autoritățile centrale și locale să dea dovadă, în numele crezului democratic, de claritate morală în eforturile lor de onorare a celor care au făcut parte din rezistența antifascistă sau anticomunistă."

Nota Redacției

Cum se rescrie Istoria de către progresismul internaționalist: După Iohannis ar fi existat 2 tipuri de rezistență în munți: "una democratică" și "una nedemocratică" care "s-a îndepărtat de valorile democratice". Se înțelege chiar că bolșevicii au fost îndreptățiți să o lichideze pe cea de-a doua.

Din cele spuse de Iohannis înțelegem că în România anilor '50 ar fi avut loc 2 tipuri de rezistență: "una democratică" și "una nedemocratică care s-a îndepărtat de valorile democratice".

Legat de "rezistența nedemocratică din munți a românilor" se subînțelege din cele spuse de progresistul Iohannis că bolșevicii internaționaliști ai ocupantului sovietic au făcut foarte bine că au lichidat-o pentru că ei o fi fost mult mai apropiați de "valorile democratice".

Cum statisticile ne arată că 75% dintre luptătorii anti-comuniști din munți au fost FOȘTI LEGIONARI, puteți trageți singuri concluzia celor spuse de Iohannis, cum că în general ROMÂNII au purtat în munți, împotriva ocupantul bolșevic care le-a ocupat țara, o Rezistență NEDEMOCRATICĂ care NU LE FACE CINSTE

Iată așadar, cum progresismul internaționalist rescrie istoria noastră națională...exact ca pe vremea lui Roler în anii '50

În realitate, Nu există mărturii istorice care să indice o rezistență în munți a românilor separată pe ideologii : militari, legionari, țărăniști, oameni fără o afiliere politică, țărani, avocați, femei, elevi, studenți, chiar preoți, au luptat împreună împotriva ocupantul bolșevic.

Izvoarele și mărturiile istorice, ne arată însă fără dubiu, că indiferent ce orientare politică au avut anterior cei care au luptat cu arma în mână împotriva ocupantului bolșevic ei au luptat împreună în munți pentru libertatea și independența țării noastre și împotriva boșevizării ei. Nu există nici un exemplu de separare ideologică a acestei lupte de rezistență împotriva ocupantului bolșevic, alta decât lupta împotriva bolșevismului și eliberarea țării noastre de sub jugul bolșevic adus de sovietici.

Oricine a fost legionar sau comunist e vinovat APRIORI și VEȘNIC și NU MERITĂ AMINTIT NICIODATĂ INDIFERENT CE FAPTĂ BUNĂ A FĂCUT din cauză că la un moment dat a aderat la acele ideologii ? Cam asta ne spune Iohannis.

Ca să fie clar de la bun început: oricine se face vinovat de crime, de fapte reprobabile, de orice tip de infracțiuni trebuie judecat și tras la răspundere. Noi nu luăm apărarea nimănui care se face vinovat de astfel de fapte. Dimpotrivă le criticăm aspru.

Ca să fie clar de la bun început: o ideologie nu trebuie identificată cu oamenii care au aderat din diverse motive într-un anumit moment al vieții lor la acea ideologie. Desigur criminalii sunt criminali, infractorii sunt infractori, iar cei care au creat și propagat diverse ideologii sunt direct responsabili.

Dar a arunca anatema VEȘNICĂ pe cei peste 1 milion de legionari și pe cele peste 4 milioane de membri ai Partidului Comunist Român nu este doar o aberație ci este o REA INTENȚIE

Fiecare trebuie judecat individual după faptele sale, iar marea majoritate a celor peste 5 milioane de oameni de mai sus NU A FĂCUT nici o faptă penală. Nici măcar membri partidului nazist din Germania nu au fost condamnați ÎN BLOC ci s-au făcut procese pe măsura faptelor fiecăruia.

Mai mult, dintre cei vinovați (un procent infim din cei peste 5 milioane de oameni amintiți mai sus), oricine s-a făcut vinovat de ceva, mai puțin cei condamnați pe viață pentru crime sau alte infracțiuni similare sau asociate cu ele, are dreptul să fie reabilitat după ispășirea pedepsei.

Iar o faptă bună e o faptă bună. A nu comemora un erou care a murit pe front sau luptând în munți împotriva ocupantului bolșevic pentru libertatea patriei sale pe motiv că în tinerețe a fost legionar, e de noaptea minții...

Până și ultimii criminali și hoți au dreptul la reabilitare, eroii noștri anti-comuniști NU AU ACEST DREPT. cam asta ne spune progresistul Iohannis.

Ca să nu mai vorbim de principiul fals al "vinovăției perpetue" ...aplicat global unor milioanelor de oameni dintre care cei mai mulți, în uriaşa lor majoritate, nu au fost condamnați penal niciodată.

Anatema veșnică aplicată asupra acestor milioane de oameni ...E O MIZERIE A PROGRESISMULUI INTERNAȚIONALIST care nu e altceva decat un marxism de tip nou.

Un mort căzut pentru patrie, care a plecat voluntar să lupte pentru patrie, e un erou, indiferent din ce partid a făcut parte în tinerețea lui.



ȘTIREA - Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului

23 august 2017

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 august a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Ne amintim astăzi de victimele pe care regimurile totalitare le-au produs în România și în Europa secolului XX. Semnarea, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov a însemnat consacrarea faptului că fascismul, nazismul și comunismul nu sunt altceva decât forme de manifestare ale acelorași expresii antidemocratice, de ură și intoleranță. În acele vremuri de cumpănă, au existat oameni care, cu prețul vieții ori al unor experiențe traumatizante și umilitoare, au luptat pentru libertate și apărarea demnității umane și s-au opus fascismului și comunismului, în toate formele lor. Cu recunoștință și admirație pentru eroismul victimelor, exprimăm întreaga noastră considerație și compasiune, încurajând totodată datoria de a le cinsti memoria și amintirea.

Orice tip de rezistență sau opoziție care s-a îndepărtat însă de valorile democratice și care a îmbrățișat ideologii extreme, care a negat supremația condiției umane și a instituțiilor libertății democratice, luptând împotriva unui totalitarism sub o altă formă de totalitarism şi extremism, nu poate fi valorizată. Recunoașterea și omagierea doar a acelor modele care au luptat împotriva totalitarismului de pe poziții democratice reprezintă și un semnal pe care îl transmitem tinerei generații: doar conștientizând ce a fost drept și ce a fost greșit în trecutul recent vom putea construi un viitor prosper pentru țară. Tocmai de aceea, este important ca autoritățile centrale și locale să dea dovadă, în numele crezului democratic, de claritate morală în eforturile lor de onorare a celor care au făcut parte din rezistența antifascistă sau anticomunistă.

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost un act odios al istoriei îndreptat inclusiv împotriva Marii Uniri și a dezideratului de pace și libertate al societății românești. Pentru condamnarea sa fermă și neechivocă, Centenarul României trebuie să ne găsească consecvenți în lupta pentru apărarea democrației, a statului de drept și a libertăților individuale. Să nu uităm că mai bine de jumătate din cei o sută de ani care se împlinesc de la realizarea idealului național i-am trăit sub dictaturi, iar mare parte dintre personalitățile care au contribuit la Marea Unire au fost persecutate de regimurile totalitare.

De aceea, astăzi, eforturile noastre trebuie să se îndrepte către sancționarea și condamnarea tuturor acțiunilor care ar putea afecta drumul României pe traiectoria democratică inițiată în Decembrie 1989 și consolidată odată cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. În actualul context european și global, marcat de numeroase provocări și incertitudini, apărarea și consolidarea statului de drept, a democrației și libertății împotriva oricăror inamici ostili societății deschise reprezintă o prioritate a prezentului.”


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Colonie infecta  vlad tepes   2017-08-24 - 12:14

    Romani, votati-l inca o data pe acest Gunoi antiroman, ca sa se indeplineasca cuvintele jidanului Brucan: "stupid people" !

  • Sa cunoastem ADEVARUL  Constantin   2017-08-24 - 15:09

    O analiza tot se inpune!Omul a fost LEGIONAR?Deci a acceptat platforma lor politica.Stim cu toti/oare/ce doreau,ce planificau sa faca in Romania.Ideologia legionarilor exprima dorinta ,vointa si necesitatile poporului roman?Parete din legionari au fugit in Grrmania,alti s au pripasit pe unde au apucat.Cei ascunsi in munti asteptau sa vina americani.Ei s ar fi luptat cu oricine nu le accepta crezul.Erau violenti si sadici.Au luptat pentru o Romanie mai buna?De e nu si au revarsat patriotismul,mania inpotriva nemtilor a rusilor ,a ungurilor?Au fost ei eroi nostri?Au luptat,pentru natie?Sa fim seriosi.Regele a fost patriot?A fugit cu averi inportante,el si familia sa nu au stiut si nu stiu,nici acum romaneste.Legionarul a luptat cu arma in mana si inpotriva lui Antonescu.Sa fim sinceri si maturi,sa analizam ,in detaliu realitatea.Cunosc o familie .care avea 9 copii.Opt ajunsesera legionari.Ultimul a ajuns ofiter superior al Armatei.Unde este razbunarea comunistilor?Interesul ,poarta fesul!Nu realitatea.Daca legionarul ,pretinde recunostinta neamului ,atun veteranul de razboi,deportatul,stramutatul ce ar trebui sa si doreasca?La cimitirul eroilor se vor intalni urmasi legionarilor cu a veteranilor de razboi!!A este vorba de ceva mai lumesc -eventualele despagubiri?Asta este motorul patriotismului ipocrit.

  • Cosntantine, ASCUNDE-TE....Te dă mă bolșevismul afară din casă...Paukere.  ionelv   2017-08-24 - 16:59

    Cei care s-au luptat în munți împotriva ocupantului bolșevic erau "violenți și sadici" ne spune Constantin. Iar bolșevicii era "îngerașii" Cosntantine, ASCUNDE-TE....Te dă mă bolșevismul afară din casă...Paukere.

  • Care era platforma politica a legionarilor si ce vroiau ei?  mm   2017-08-25 - 14:43

    @ Constantin, daca tot scrii despre legionari, spune si ce vroiau ei. Nu "toti stiu care era platforma lor politica". Istoria este falsificata de istorici mai nou, unii comunisti din convingere, cum e Boia si cei de la Institutul Weissel. Vorbesti aiurea, de ex. ca regele si familia lui nu stiu romaneste. Acuzi oameni aiurea si mai scrii in titlu ca "sa cunoastem adevarul". Pai informeaza-te mai intii, ca sa cunosti adevarul.

  • Precizari istorice.  C-tin   2017-08-26 - 07:17

    Cand te declari si recunoscut juridic ca urmas al Grupului Etnic German , declarat ca nazist de catre instantele internationale , nu poti sa-ti dai cu parerea despre istoria unui popor , mai ales dupa ce l-ai furat .


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Banca Angliei pe urmele URSS refuză să restituie aurul unor țări care l-au depozitat acolo. Refuzul Băncii Angliei de a restitui aurul Venezuelei constituie un precedent periculos. Aurul României se află și el la Londra.

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Bolşevismul n-a murit, e UE-ul Travestit! REVOLTĂTOR! Rezoluția PE condamnă România pentru Referendumul pentru Căsătorie

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

După ce și-a bătut joc de francezi la nesfârșit de când a ajuns președinte, popularitatea Bilderbergului Macron a scăzut la 25%

BILDERBERGUL Macron a mărit taxele la benzină și motorină pentru a avantaja "energia verde" controlată de miliardarii progresiști. Cel puțin 400 de persoane au fost rănite în protestele desfășurate în Franța ca urmare a măriri taxelor la combustibil

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

EXATLON ROMANIA 18 NOIEMBRIE 2018 LIVE VIDEO ONLINE STREAM Kanal D: Eliminare-surpriză, nimeni nu se aştepta!

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 CRAIOVA. Când se pot face contestaţii la Rezidenţiat

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 CLUJ: Concurenţă mare după majorarea salariilor medicilor

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

HOROSCOP 19 NOIEMBRIE 2018: Cum începe săptămâna fiecare zodie. Previziuni complete

Politic show: Băsescu:o menajerie cu porci și hipopotami, iar Dragnea e dresorul; Șerban Nicolae, reacție ironică după protestele de amploare din Franța; PSD schimbă din temelii Guvernul Dăncilă. Ce miniștri se pregătesc să plece

Se schimbă banii, decizia a fost luată! Scapă de aceşti bani până la sfârşitul anului 2018

​​Utile: Lucrurile care distrug sistemul imunitar și tu le faci zilnic; Desertul de post care poate crește riscul de infarct și boli de ficat; Iată ct de mult te ngrașă stresul.

INSULA IUBIRII 2018. Hannelore, mărturisire incredibilă în dormitor. Andi rămâne fără cuvinte! VIDEO

#REZIST – Procurorii DIICOT investigheaza cum au intrat în Romania peste 14.000.000 $ pentru a finanta grupari #rezist pro DNA, Iohannis. Pistele conduc la „portofel virtual” de pe BLOCKCHAIN, al ONG-ului Stefan Batory finantat de Soros

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

Video Jaful Secolului: ct de mult s-a degradat opera lui Picasso, după ce a stat 5 ani ngropată n Tulcea

Totul a pornit de la "Swedish Bomber". Ganea a intrat tare la Kamara, într-o încleștare pe "Ilie Oană" din Ploiești, solistul s-a supărat și a reacționat. Cum răspunde fostul vârf al naționalei

Federer, dezvăluiri despre momentul controversat de la Turneului Campionilor: Ce i-a spus copilului de mingi care a "influențat" semifinala

A intrat in vigoare codul galben de lapoviță, ninsori și vnt puternic n mare parte din țară

Caru cu vedete: Cătălin Botezatu, dezvăluiri neașteptate despre copiii săi: i am cu mame diferite ; Hailet Baldwing și Justin Bieber s-au căsătorit!; Ce s-a ales de Consuelo, una dintre fostele sotii ale lui Adrian Mutu

Trădătoare BREXIT-ului.

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMFST TG. MURES. Grile corecte, când se anunţă punctajele finale

[P] Cum a devenit Sustainalytics unul dintre cei mai mari angajatori din Romnia n domeniul economiei sustenabile

Federer a purtat o discuție față în față cu copilul de mingi care a dat peste cap semifinala de la Turneul Campionilor. Ce a avut să-i spună elvețianul

Parlamentul votează legea pensiilor. Ce se modifică

Republicanul Scott, declarat învingător în cursa pentru un post de senator de Florida în Congresul SUA / Victorie la o diferență de doar 10.000 de voturi

Prahova: Șofer mort după ce a intrat cu TIR-ul într-o farmacie

Remanierea guvernamentală se decide luni în PSD. Care este LISTA NEAGRĂ a miniştrilor din Guvernul Dăncilă

Guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei a trecut la ofensivă n scandalul bancar

Jeremy Corbyn: Un nou referendum pe tema Brexit, "o opțiune pentru viitor", însă nu pentru prezent

Răsturnare uluitoare de scor în Liga Naţiunilor: Elveţia - Belgia 5-2 de la 0-2. Ce s-a întâmplat

Bancul Zilei

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

[P] In IKEA Group, credem ca egalitatea de gen este responsibilitatea fiecaruia dintre noi

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Roger Federer, către copilul care a scăpat minge la partida cu Alexander Zverev: Sper că a dormit n noaptea de după meci

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

ncă o săptămnă grea pentru Theresa May. Premierul britanic riscă votul de nencredere din cauza acordului Brexit

Noi imagini cu accidentul teribil din F3. Starea pilotului care a zburat în zidul de protecție. Patru reprezentanți ai presei, răniți grav

Numărul locurilor de muncă rămase neocupate a crescut din vară pnă n toamnă cu 2.300 de joburi. Vezi care ar putea fi explicațiile și ce ne rezervă viitorul

Cel puțin 79 de morți, peste 1.200 de persoane dispărute, după incendiile de vegetație din California

Generalul Alexander Prokopchuk ar putea fi următorul șef interpol/ Comunitatea internațională transmite ngrijorare

Academia de Poliție prezintă astăzi concluziile raportului privind tezele de doctorat susținute ntre 2011-2016

Prima zăpadă în Capitală. ISU a intervenit în 28 cazuri, 19 mașini au fost avariate/ Întârzieri pe aeroporturile din București pentru degivrări

​Clasamentul WTA: Simona Halep, săptămna 55 n vrful ierarhiei

ABUZ GROAZNIC AL CURȚII SUPREME DIN ROMÂNIA. Ion Cristoiu: "CEDO i-a dat dreptate lui Mircia Gutău în 2016. Dar și mie din 2006, anul cînd am denunțat că Dosarul întocmit de DNA primarului de Râmnicu Vîlcea era o făcătură!"

Malta: Presupușii organizatori ai asasinatului jurnalistei anticorupție Daphne Caruana Galizia au fost identificați-presă

Digi24: Gabriela Firea, prima reacție la informația că rămne fără sprijin politic n PSD

Liga Națiunilor | Tot ce trebuie să știi despre noua competiție UEFA: grupe, rezultate, program și echipele promovate/retrogradate. Elveția - Belgia 5-2. Meci nebun la Lucerna!

Faze tari: Răzbunare inedită n fața altarului, după ce o tnără a aflat că era nșelată cu o seară nainte de nuntă; Un tnăr a scăpat de nchisoare datorită unui selfie. De ce era acuzat; Imagini bizare surprinse la metrou. O femeie poartă pe umeri o vulpe

The New York Times: "Țara care nu a eșuat" / China a devenit putere globală în pofida scepticismului Occidentului

Donald Trump susține că nu va interveni dacă procurorul general interimar al SUA va decide să limiteze ancheta Mueller

REZULTATE REZIDENTIAT 2018 UMF CAROL DAVILA: Concurenţă mare, când se anunţă notele. UPDATE: grile corecte

Horoscop săptămânal BANI 19-25 noiembrie 2018. Marte în Peşti tulbură liniştea. Vezi ce se petrece la zodia ta

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Câţi bani a încasat soţul şefei CSM de la Tel Drum

O carte pe zi: "General Henri Berthelot - Jurnal și corespondență 1916-1919"

Mira Feticu, victima farsei cu tabloul lui Picasso îngropat la Tulcea: Mi-au spus că fac parte din proiect de artă/ Cine ar fi realizat copia picturii

[P] Experimentează studenția olandeză la București pentru o zi

ȘTIRILE OREI 09.00

Financial review Prima pagină a presei străine: Trump: Uciderea lui Khashoggi ar putea rămne un mister mult timp de acum naint. Cresc taxele de școlarizare pentru străinii care studiază n Franța. Macron, țintă și simbol al mniei

China impune sancțiuni pentru importul de deșeuri solide

The New York Times: Țara care nu a eșuat/China a devenit putere globală n pofida scepticismului Occidentului

Firea, între excludere și ridicarea sprijinului politic, ultima "redută" a disidenților din PSD care au cerut demisia lui Dragnea din fruntea partidului

Șoferii prinși nepregătiți de prima zăpadă din București: Cozi de mai bine de jumătate de kilometru la vulcanizări duminică noapte - FOTO

Baronul mexican al drogurilor Hctor Beltrn Leyva a murit

Scriitorul tunisian Yamen Manai, laureat al Premiului celor cinci continente

Respect! Djokovic și Zverev, show și la declarații: "Îți mulțumesc că m-ai lăsat să câștig, tata va plânge până la anul"

Managerul Simonei Halep cere răbdare: "Nu va fi ușor, să nu criticăm". Obiectivul măreț trasat de liderul mondial pentru 2019

Ministru turc: Ucigașii lui Khashoggi, profitând de imunitate diplomatică, ar fi putut scoate din Turcia corpul dezmembrat al jurnalistului

Horoscop DRAGOSTE săptămâna 19-25 noiembrie 2018. Intram în Săgetator! Află cum vei sta cu dragostea

VIDEO ​Liga Națiunilor: Anglia și Elveția s-au calificat n semifinale/ Croația, vicecampioana mondială, a retrogradat n Seria B (Rezultatele serii)

CĂLĂUZIRE ZILNICĂ Arhanghelul Mihail. Pe ZODII, pentru LUNI 19 NOIEMBRIE 2018. Mesajul şi rugăciunea zilei pentru TINE!

Trei astrologi, o singură concluzie. Începe o săptămână de neuitat pentru trei zodii

Cele mai vândute cărţi la Gaudeamus 2018: Yuval Noah Harari, Radu Paraschivescu, Michelle Obama

Mihai Fifor demisionează din Guvern

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Soroșiști din toate țările UNIȚI-VĂ! USR și Cioloș vor să se unească.

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei pentru LUNI 19 NOIEMBRIE 2018. Start în forţă!

COD ROŞU şi COD PORTOCALIU de "fenomene deosebit de severe". Avertisment de la Guvern pentru români

Horoscop Camelia Pătrăşcanu 19-25 noiembrie 2018. Săptămână încurcată, cu suişuri şi coborâşuri

Percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov. Profesori, acuzaţi că au beneficiat de gradaţii de merit după ce şi-au cumpărat documente false

Lovitură de teatru: Tabloul găsit la Tulcea despre care se credea că a fost pictat de Picasso este un FALS

Prima ninsoare în sudul țării. Șase localități din județul Olt fără energie electrică

Daniel Ghiță îl face praf pe Moroșanu! Și-a pierdut răbdarea: "Vino în ring și arată ce poți! Fără Cuc și fără junglă, că pe Facebook și la TV ești mare 'campion K1'" | Video care nu lasă loc de interpretări

"Ne-a păcălit!". Guardiola, găsit vinovat pentru dezastrul de la naționala Germaniei!

Incendiile de vegetație din California: cel mai devastator fenomen de acest tip din istoria statului

Fostul președinte peruan Alan Garcia, acuzat de corupție, solicită azil politic în Uruguay

COD GALBEN de ninsori, lapoviță, ploi și vânt puternic în Capitală și 32 de județe. Cât timp va fi în vigoare avertizarea METEO

Donald Trump nu exclude posibilitatea plecării lui John Kelly de la Casa Albă

ISU a intervenit, n Capitală, n 28 cazuri din cauza ninsorii. 19 mașini au fost avariate

Învaţă-ţi copilul cum să se protejeze de cei care îi fac rău!

Clasamentul ATP: Alexander Zverev, pe locul 4 după triumful de la Turneul Campionilor, Novak Djokovic, lider detașat/ Marius Copil a urcat pe 60

Accident de microbuz în Buzău: Trei persoane rănite după ce vehiculul a intrat într-o movilă de pământ

Și-a înregistrat tatăl cu telefonul mobil în timp ce o viola. Victima are 15 ani și este elevă la un liceu din Târgu Jiu

eMag, ofertă de Black Friday 2018: Samsung Galaxy S8 la 1.500 de lei, televizor de 80 cm la 400 de lei

Smartphone Nokia la 100 de lei și Samsung Galaxy S8 cu preț INCREDIBIL. eMAG dezvăluie 10 produse din oferta de Black Friday

Smartphone Nokia la 100 de lei și Samsung Galaxy S8 cu preț INCREDIBIL. eMAG dezvăluie 10 produse din oferta de Black Friday

Augustin Lazăr, audiat de CSM pentru avizul de revocare cerut de Tudorel Toader

MAE anunță cod roșu de precipitații în Spania. Întârziere de zboruri și trafic rutier îngreunat

Cancerul de colon: Marian Radu-Corneliu, medic primar chirurgie generală, discută online cu cititorii, marti, de la ora 10:00 / Poți preveni cancerul de colon prin alimentație?

Ce i-a spus Vladimir Putin lui Mike Pence în privința implicării Rusiei în alegerile din SUA. Anunțul Kremlinului

INSULA IUBIRII 2018. Hannelore s-a încurcat în minciuni şi a frânt două inimi, iar câteva ispite au planuri ascunse FOTO

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

BILANȚ NEGATIV AL LUI UEDZI ÎN A DOUA LUNĂ DE JOC. ÎNCEPE LUNA A TREIA. Meciurile de AZI si ISTORICUL MECIURILOR din 15 septembrie 2018 alese și pariate de UEDZULA alintat UEDZI, programul de inteligență artificială al Fluierul.ro

Apă lapte praf. Care este mai bună apă pentru prepararea laptelui praf: plată, de la chiuvetă sau din fântână?

Simona Halep, săptămâna cu numărul 55 în fruntea clasamentului WTA. Simona rămâne nr. 1 până la sfârşitul anului

Primele școli închise din cauza vremii. Cursuri suspendate într-o școală generală și două colegii din Galați

Ciprian Marica vine azi la ProSport LIVE! Lumină pentru Farul, cu ce ne așteaptă Savicevic, cel mai bun "nouar" român, cursa "câinilor" și turbulențe pentru Lucescu, printre subiectele zilei

Lorena Balaci a lansat un proiect de suflet în memoria "Minunii Blonde"! Totul s-a petrecut la derby-ul Rapidului: "Mi-am îndeplinit dorința" | FOTO

Profesori suspectați că și-au cumpărat diplomele pentru a promova și a primi salarii mai mari, n vizorul procurorilor

Dinamoviștii și steliștii s-au luat la țintă! Derby de România. Săgeți între rivali într-o confruntare inedită! Petre Marin și-a chemat fiul pentru revanșă

Magistrații ncep judecarea apelului n dosarul n care Tăriceanu a fost acuzat de mărturie mincinoasă


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7995, afisate in 67 pagini.