23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Forumul Civic al Românilor: Am rămas cu sentimentul abandonării în urma vizitei președintelui Iohannis în Covasna și Harghita "Președintele României nu dorește să știe de existența și necazurile noastre, ale românilor, pe cale de dispariție"

Conducerea Forumului Civic al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș își exprimă regretul că președintele Klaus Iohannis, care a efectuat săptămâna aceasta o vizită de lucru în Covasna și Harghita, nu a alocat timp și unei întâlniri cu reprezentanții comunităților românești din această zonă, în care sunt minoritari din punct de vedere numeric.

Sursa foto: Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș / Facebook

Liderul Forumului, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop menționează, într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES, că ar fi fost de 'importanță majoră' ca președintele să fi fost informat și să cunoască direct de la sursă 'problemele grave, de discriminare etnică, de deznaționalizare, (...) de epurare la care este supusă populația românească de către unele autorități și lideri locali'.

'Surprinzător, am fost complet ignorați, nu am primit niciun răspuns și nici nu am fost primiți de președintele României, într-o întâlnire separată. Mai mult chiar, nici în plenul întâlnirii, reprezentanților comunității românești nu li s-a permis să vorbească. S-a întâmplat chiar în prezența președintelui, care nu s-a sfiit să stea solemn în picioare când s-a intonat așa — zisul imn secuiesc, care conține texte prin care românii sunt priviți de sus cu trufie nemeșească. Ne exprimăm regretul că președintele ales al tuturor românilor s-a lăsat manipulat de gazdele sale care revendică gălăgios, cu sfidătoare stăruință, drepturi ce ar proveni dintr—o istorie închipuită ce poartă reminescența vetustă a epocii feudale', se arată în documentul citat.

Reprezentantul Forumului Civic mai menționează că, în urma vizitei președintelui Klaus Iohannis, 'am rămas cu sentimentul abandonării, cu lipsa de preocupare în calendarul său public și politic pentru soarta noastră'.

'Ne pare rău de adevărul pe care îl constatăm: că, la rândul său, președintele României nu dorește să știe de existența și necazurile noastre, ale românilor, numeric minoritari în zonă și pe cale de dispariție în unele localități, după ce, în continuitatea noastră multimilenară, ne-am purtat destinul printre acești munți, am ținut trează lumina civilizației prin tradițiile ce le avem ca popor statornic și creștin. Ar fi fost un prilej potrivit pentru un dialog constructiv, chiar istoric, cu efecte benefice pentru toți locuitorii județelor vizitate și un semnal pentru autoritățile locale de a păși spre normalitate (...) Chiar dacă statistic contăm electoral mai puțin, avem și noi dreptul la respect și tratament egal din partea președintelui, regretăm că s-a pierdut prilejul de a o face. În orizontul nostru de așteptare am fi dorit să se risipească sentimentul coincidențelor post-decembriste de până acum, în care noi românii de aici, am fost spectatori nevinovați la defilarea unei galerii triste a multora dintre demnitarii care în loc să ne reprezinte cu adevărat în forurile țării ne-au trădat, ne-au ignorat, deseori am fost dați uitării, deși existăm și mai suntem încă pe aceste meleaguri', afirmă liderul Forumului Civic.

Referindu-se la modul în care s-a desfășurat vizita șefului statului, președintele Forumului a opinat că organizatorii, respectiv reprezentanții 'puterii locale au creat aparența oficializării și autentificării marcării teritoriale simbolice a unui ținut inexistent, rupt de teritoriul României, prin cele două momente controversate, al intonării imnului și oferirii steagului secuiesc, amintind de momente istorice dramatice pentru români'.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, ce reunește aproape 40 de organizații nonguvernamentale, a fost fondat în anul 2005 de un grup de intelectuali, cu binecuvântarea actualului mitropolit al Banatului, Ioan, cu scopul de a contribui la păstrarea și dezvoltarea identității naționale a românilor din cele trei județe.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Prostie și Nesimțire Cât Casa. Idioții nu au mai lăsat-o pe Buzărnescu să joace cu jucătoarea mai slabă a francezilor. Va juca Begu care nu a câștigat nimic anul ăsta. Ilie Năstase e revoltat...dar ce folos, au decis...alții.

Au dat foc la Notre Dame în Săptămâna Mare a Catolicilor. 875 de atacuri împotriva bisericilor, anul trecut. 5 biserici catolice vandalizate în februarie 2019 în doar o săptămână. Pe 17 Martie 2019, Biserica Saint Suplice A FOST INCENDIATĂ INTENȚIONAT.

Global Research: Sistemul THAAD în România: Beligeranța NATO în Marea Neagră este un semn rău pentru ce va urma

VAULT 7 Lovitură pentru CIA. Wikileaks a publicat "tone" de documente ale CIA în care dezvăluie cum telefoanele, calculatoarele şi televizoarele au fost transformate în instrumente de ascultare. Și Maşinile sunt controlate. CIA organizează cyberatacuri

Olanda va începe lucrările pentru cea mai mare fermă solară cu sistem de urmărire a soarelui din lume

Concluziile trase de Gheorghe și Ianis Hagi, după 1-1 cu FCSB: "S-a terminat cum nu trebuia". Ce spune mijlocașul despre plecarea din Liga 1

Consiliul Europei a ales Malta, Ungaria și România pentru a face verificări în privința statului de drept

Rusia: Ucraina are șansa să facă schimbări pozitive după scrutinul prezidențial (MAE rus)

Macedonia de Nord: Alegerile prezidențiale către un tur doi foarte strâns

Irina Begu, în lacrimi după eliminarea din FedCup: "Îi mulțumim Simonei pentru dăruirea ei"

​​Corporate Report: American, Delta și United Airlines l-au rugat pe președintele Trump să facă un lucru important pentru ele; Philip Morris trebuie să elimine fumatul pentru ca să supraviețuiască

Macedonia de Nord: Candidatul social-democrat Stevo Pendarovski, câștigător în primul tur al alegerilor prezidențiale

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 aprilie

BANCUL ZILEI: Două babe...

Business report: Cinci guverne, o singură direcție, dar nu pe autostradă: când s-au decuplat salariile de investiții în bugetul țării; Marii noștri parteneri comerciali își revizuiesc în scădere evoluțiile economice

Bancul zilei: Medicamente, medicamente!

Alegeri prezidențiale în Macedonia de Nord. Comisia Electorală a anunțat rezultatele parțiale după numărarea a 98% din voturi

VIDEO Politica inspiră Teatrul de comedie: "Nimic ești tu!"

Cuba s-ar putea confrunta cu o criză a energiei electrice după ce Statele Unite au impus noi sancțiuni Venezuelei

Bonurile câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 26 martie, cu o valoare de 346 de lei

Sri Lanka: Geniștii au detonat un dispozitiv explozibil în apropierea principalului aeroport internațional al țării

Monica Niculescu: "Ne dorim să câștigăm acea cupă și nu o să ne dăm bătuți"

Tesla pornește o investigație legată de mașina care a explodat în Shanghai

Cei doi tineri arestați în cazul morții jurnalistei Lyra McKee au fost eliberați

Atentat dejucat în Arabia Saudită. Patru membri ISIS au fost uciși

Bilanțul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 290 de morți

IMAGINEA ZILEI Un sfârșit e un început - Irina Begu, în lacrimi la conferința de presă​

Atentatele din Sri Lanka: Treisprezece bărbați arestați (surse din poliție)

Știrile ProTV: Minunea din Biserica Sf. Mormânt, locul sfânt al creștinilor. Mărturia unui preot

MAE a activat Celula de Criză. Opt elevi și două familii de români sunt în Sri Lanka, unde a fost declarată stare de urgență

IMAGINEA ZILEI | Cum arată casa de 8,3 milioane de euro a lui Federer

Lovitură pentru Cătălin Măruţă şi PRO TV

​VIDEO Spectacol impresionant la stadionul echipei PAOK Salonic, după câștigarea campionatului Greciei

Tenis de masă: Victorii pe linie pentru români în prima zi a Mondialelor

Teja încă mai speră la titlu: "Nu e nimic pierdut". Momentul care l-a iritat pe antrenor: "Altă întrebare!"

Gigi Becali, reacție agresivă: "Mortăciuni, așa echipa slabă nu am avut niciodată". A iertat trei jucători și a făcut praf un altul: "Mort, se plimbă pe teren"

Mulțumim, Simona, supra-omule! Mulțumim, Monica, mulțumim și Rouen! Concluzia unei zile a emoțiilor cu final pe dos: România s-a oprit la două game-uri de o finală istorică, adusă cu picioarele pe pământ de realitatea care curmă visul

Bilanțul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 290 de morți

Atentate în Sri Lanka: 13 bărbați au fost arestați

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 aprilie

Washington Post: Statele Unite vor elimina derogările de la sancțiuni acordate unor state care importă petrol din Iran

Meteo #azi 22 aprilie: Ploi pe arii extinse. Vânt puternic

Columbia: Cel puțin 19 morți și 16 persoane date dispărute în urma alunecărilor de teren

VIDEO Alunecări de teren în Columbia: 19 morți și 14 dispăruți

PAOK e noua campioană a Greciei! Răzvan Lucescu aduce titlul pe "Toumba", după o pauză de 34 de ani. LIVE VIDEO | Show de zile mari la Salonic. Mii de torțe luminează orașul

Privatizarea Spitalelor dorința cea mai mare a noului Ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. "Discuțiile cu BERD sunt avansate. Privații vor primi bani de la stat timp de 25 de ani" Cine vă dă dreptul să faceți așa ceva din banii de asigurări ai românilor?

Vâlcea: Șoferul unei autoutilitare a decedat în urma unei coliziuni frontale cu un autocamion; circulația pe DN 7, întreruptă

Vă mai amintiți? "Nu te supăra, frate!", cel mai celebru joc al copiilor Epocii de Aur - cum a apărut și ce s-a mai păstrat astăzi din acest joc

Răzvan Lucescu, rege la Salonic. VIDEO | Cum l-au întâmpinat suporterii pe antrenorul român, după ce a făcut-o pe PAOK campioană

Francezii sunt fair-play! Reacții frumoase din partea lui Benneteau, Garcia și Mladenovic: "Îmi pare rău pentru voi!"

Caroline Garcia: "Putem fi mândre de noi"; Mladenovic: "Simona și Monica au fost incredibile, iar fanii români la fel"

Conferință de presă fără Simona Halep. Ce au spus Segărceanu, Begu și Niculescu: "Îi mulțumim Simonei" / "Nu-mi reproșez nicio decizie!"

Fernando Varela și-a anunțat plecarea de la PAOK într-un moment istoric. EXCLUSIV: Posibilele destinații ale fundașului

Tudorel Toader, după ce Dragnea și Cuc l-au acuzat că a blocat acte normative: Uneori, mai întâi se evoca întârzierea, apoi se aducea proiectul spre avizare

Liga 1, play-off: Viitorul - FCSB 1-1 / Ianis Hagi a egalat în minutul 80 - Titlul, tot mai aproape de CFR Cluj

Viitorul - FCSB 1-1, în runda a șasea a play-off-ului din Liga I Betano

Florin Roman, un nou mesaj pentru Dăncilă, după ce liberalul a catalogat-o drept "tută" și "analfabetă": Mai bine demisionează decât să faci România de râs / Tu nu poți vorbi în numele femeilor oneste

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

Notre drame: Franța - România, 3-2. Ratăm finala Fed Cup, după un meci de dublu nebun. Halep și Niculescu au cedat cu 4-6 în decisiv

Cutremur cu magnitudinea 2,9 pe scara Richter în județul Buzău


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 633, afisate in 11 pagini.



ieri 05:08 CITATUL ZILEI