23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Şeful ONU, Bilderbergul Guterres propagă Minciuna Schimbărileor Climatice chiar de la ONU: Este "absolut esențial" ca Acordul de la Paris să fie pus în aplicare (ONU)

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat marți că este "absolut esențial" ca Acordul de la Paris privind lupta împotriva schimbărilor climatice să fie pus în aplicare, într-un moment în care Statele Unite urmează să își clarifice poziția, transmite AFP.

În primul său discurs consacrat schimbărilor climatice, Antonio Guterres și-a exprimat părerea că obiectivele stabilite prin acordul încheiat în 2015 trebuie să fie îndeplinite "cu o ambiție mai mare".

Statele Unite fac parte dintre cele 147 de țări și entități semnatare ale acestui document istoric care vizează limitarea încălzirii globale la mai puțin de două grade Celsius prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

"Credem că ar fi important pentru Statele Unite să nu părăsească Acordul de la Paris", a răspuns Antonio Guterres la o întrebare după un discurs ținut la New York University.

Dar, a nuanțat el, "chiar dacă guvernul decide să părăsească Acordul de la Paris, este foarte important pentru societatea americană în ansamblul său — orașele, statele, companiile — să rămână angajată" în voința de a se îndrepta spre o economie curată.

"Trebuie să facem tot posibilul pentru a crește ambițiile și acțiunile noastre până vom reuși să inversăm curba emisiilor și să încetinim încălzirea globală", a adăugat el.

Cu prilejul summitului G7 desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, președintele american, Donald Trump, a refuzat să se alăture celorlalte șase mari economii din acest grup pentru a se angaja să pună în aplicare Acordul de la Paris, afirmând că va lua o decizie în cursul acestei săptămâni.

Pe de altă parte, secretarul general al ONU, care a calificat acordul ca "un moment remarcabil în istoria omenirii", a dat asigurări că întreprinderile energetice nu au așteptat politicile guvernamentale pentru a trece la economia verde.

"Cei care vor eșua să facă pariul privind economia verde vor cunoaște un viitor gri", a avertizat Antonio Guterres.

REMEMBER: Participant la Conferinta Bilderberg din 1994, membru al grupului Friends of Europe unde e si Cioloș, membru al Clubului de la Madrid, fost Președinte al Internaționalei Socialiste, Comisar ONU pentru refugiați, António Guterres e propus șef al ONU

Nota Redacției: După cum vedeți e foarte bine să fii participant la conferințele Bilderberg, așa cum, tot foarte bine e, să fii membru în organizația "Friends of Europe", cum e și Cioloș.

Iată că fiind membru în aceste organizații, poți întâmplător sau nu, să ajungi să fii propus nu doar Prim-Ministru al unei Țări, nu doar Comisar European, nu doar Înalt Comisar ONU pentru Refugiați, dar poți să ajungi să fi propus chiar și pentru funcția de Secretar General al ONU.

Desigur puteți crede și că totul nu e decât o simplă coincidență. Una care deși are șanse foarte mici să se-ntâmple, se-ntâmplă totuși destul de des.

Vă-ntrebăm însă cine credeți că sunt cei mai creduli? Cei care cred că e doar o coincidență sau ceilalți care nu cred în coincidențe de acest fel?

"Guvernul portughez va prezenta candidatura lui Antonio Guterres pentru postul de secretar general al ONU", a declarat premierul Antonio Costa pentru cotidianul Publico.

În vârstă de 66 de ani, Guterres tocmai și-a încheiat mandatul în fruntea Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), post pe care îl ocupa din 2005 și unde a insistat, printre altele, pentru primirea cât mai multor refugiați de către țările Europei.

Guterres a fost șef al guvernului portughez între 1995 și 2002.

Actualul secretar al ONU, sud-coreeanul Ban Ki-moon, își încheie cel de-al doilea și ultim mandat de cinci ani la sfârșitul lui 2016. La mijlocul lunii decembrie, ONU a dat oficial startul procesului de selecție a succesorului lui Ban Ki-moon.

Pentru a crește transparența procedurii, Adunarea Generală a ONU a adoptat în septembrie anul trecut o rezoluție care face apel la candidați să își anunțe deschis înscrierea în cursă și să își prezinte CV-ul și proiectul celor 193 de state membre ale ONU.

Printre posibilii candidați se numără directorul general al UNESCO, Irina Bokova, și comisarul european Kristalina Georgieva, ambele din Bulgaria. Slovenia a anunțat între timp susținerea pentru candidatura fostului președinte Danilo Türk.

Cine e António Guterres? Participant la Conferinta Bilderberg din 1994, membru de onoare al grupului Friends of Europe unde e si Cioloș, membru al Clubului de la Madrid, fost Președinte al Internaționalei Socialiste, fost Prim-Ministru al Portugaliei, Comisar ONU pentru Refugiati din 2005 - iată că acum e propus ca Secretar General al ONU în locul lui Ban Ki Moon al cărui mandat expiră în 2016.

António Guterres, a participat la conferința Grupului Bilderberg dîn Finlanda, in 1994.
Sursa: Wikipedia - List of Bilderberg Participants

Foarte curios, imediat după această participare, el a fost ales prim-ministru al Portugalia, in iunie 1995. A fost Prim-Ministru al Portugaliei din 1995 pana in anul 2002.

"In urma retragerii lui Cavaco Silva (liderul partidului aflat la putere) in 1995, Partidul Socialist Portughez a castigat alegerile generale si Guterres a devenit Primul Ministru al Portugaliei" (sursa Wikipedia).


António Guterres este membru al organizației Friends of Europe, acolo unde este membru şi Cioloș (n.red. sperăm să nu-i șteargă poza ca și lui Cioloș după ce publicăm acest lucru)

António Guterres este membru al Clubului de la Madrid, club format din unii foști prim-miniștri.

António Guterres a fost numit Înalt Comisar pentru refugiați de la Națiunile Unite în 2005. S-a remarcat prin dorința ca Europa să primească câți mai mulți imigranți și refugiați (vezi mai jos). (sursa Wikipedia - Antonio Guterres).



Guterres dorește venirea a cât mai multor imigranți în Europa - Guterres "Persoanele care îi resping pe refugiații sirieni sunt 'cei mai buni aliați' ai militanților Statului Islamic"

Cel puțin doi dintre teroriștii de la Paris au venit in convoaiele de refugiați, fapt pe care Guterres îl trece sub tăcere.

Persoanele care îi resping pe refugiații sirieni sunt 'cei mai buni aliați' ai militanților Statului Islamic și ai altor extremiști, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Antonio Guterres, după ce magnatul american Donald Trump, cel mai bine plasat pentru nominalizarea republicană în cursa pentru Casa Albă, a propus ca musulmanilor să le fie interzis accesul pe teritoriul SUA, transmite Reuters - preluata de Agerpres.

'Cei care îi resping pe refugiații sirieni, în special dacă aceștia sunt musulmani, sunt cei mai buni aliați ai propagandei și recrutării pentru grupările extremiste', a afirmat Înaltul Comisar, în fața Consiliului de Securitate al ONU.

'Nu trebuie să uităm că, în pofida retoricii pe care o auzim în aceste zile, refugiații sunt primele victime ale unei asemenea terori, nu sursa ei', a subliniat Guterres, potrivit căruia aceștia nu pot fi învinovățiți pentru terorismul de care încearcă să scape riscându-și viața.

'Da, firește, există posibilitatea ca teroriști să se infiltreze în mișcările de refugiați. Dar această posibilitate există pentru toate comunitățile, iar radicalizarea de origine internă este de departe cea mai mare amenințare, așa cum au arătat toate incidentele recente', a insistat el.

Potrivit Înaltului Comisar, un sondaj al ONU efectuat asupra a 1.200 de sirieni a arătat că 86% dintre ei au absolvit liceul, iar aproape jumătate au studii superioare.

'Siria trece printr-o scurge masivă de creiere. Ne putem imagina consecințele dezastruoase ale unui asemenea exod asupra viitoarei reconstrucții post-conflict în Siria', a mai atenționat Antonio Guterres, al cărui mandat se încheie la sfârșitul anului.





Cititi si declaratiile lui Peter Sutherland - Reprezentant Special ONU al Secretarului-General ONU pentru Migratia Internationala, actualmente Membru in grupul Bilderberg - si fost membru in comitetul de conducere al grupului Bilderberg precum si fost chairman la Goldman Sachs International: "MIGRATIA NELIMITATA DIN AFRICA IN EUROPA E UN BENEFICIU"

VIDEO - Peter Sutherland - Reprezentant Special ONU al Secretarului-General ONU pentru Migratia Internationala, membru in grupul Bilderberg - fost membru in comitetul de conducere al grupului Bilderberg si fost chairman la Goldman Sachs International (pentru detalii vezi Wikipedia) - "MIGRATIA NELIMITATA DIN AFRICA IN EUROPA E UN BENEFICIU"

Cititi si

BOMBA ZILEI. DACIAN CIOLOS, primul-ministru pregatit de Iohannis, este membru in "Friends of Europe" un important Think Tank (ONG) de la Bruxelles sustinut de GEORGE SOROS. Presedintele "Friends of Europe" este Étienne Davignon din Grupul Bilderberg

Cioloș a dispărut de pe site-ul "Friends of Europe" organizație condusă de un fost șef al grupului Bilderberg. Probabil pentru că dădea rău în ochii românilor.


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

VIDEO VIRAL: O femeie a făcut sex în timp ce își alăpta copilul

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

FĂRĂ CHILOȚI pe COVORUL ROȘU! Și au AVUT CE ARĂTA! | FOTO

Arabia Saudită: Interdicția de a conduce o mașină, impusă de zeci de ani femeilor, a fost ridicată

Așa se comportă un antrenor adevărat după ce echipa sa clachează la ultima fază a meciului. Mesajul de luptător cu inimă mare transmis de selecționerul Suediei

Următorul președinte al Mexicului declară cu îndrăzneală că imigrarea în Statele Unite este un "drept al omului"

Virușii sunt implicați în producerea bolii Alzheimer, boală care conduce la demență

Prezentatoare TV în sânii goi, după ce a fost trădată de rochie în direct VIDEO

Siria: Forțele regimului avansează în sud, în provincia Deraa (ONG)

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Meciul de totul sau nimic pentru "Die mannschaft"! Germania - Suedia se joacă ACUM. Trupa lui Low suferă: Boateng a văzut cartonașul roșu

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Cum fac SEX rusoaicele, nemţoaicele sau italiencele. Clipul care a făcut senzaţie pe net VIDEO

Cum să obţii numărul de telefon al oricărei fete drăguţe în mai puţin de 30 secunde VIDEO

Cupa Mondială Rusia 2018. Totul despre turneul final: rezultate, clasamente, grupe, cronici, programul meciurilor și transmisiunilor

UE şi amestecul etnic forțat. Migranți: Franța estimează că summitul UE din 28-29 iunie va fi unul dificil. Unele țări europene vor refuza ca federaliştii progresişti din UE să le bage cu forța cote obligatorii de migranți pe gât

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

"Rollercoaster!". Ce le-a spus nemților la vestiare Joachim Low, în pauza thrillerului de la Soci, Germania - Suedia 2-1

Accident cumplit: Un tractor a căzut în râul Crasna, șoferul a dispărut și este căutat de pompieri

CITATUL ZILEI

Esti dependent de telefonul mobil? 5 sfaturi sa pui STOP

Incident la casa unuia dintre judecătorii care l-au condamnat pe Dragnea: Un vecin i-a spart geamul

Ramona Gabor, sâni mari într-un sutien mic. Atenție, fotografie interzisă bărbaților slabi de inimă!

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

VIDEO Mesaje emoționante de Paște transmise de militarii plecați în Afganistan

Sindicatul EUROPOL, REACȚIE dură față de pedeapsa ușoară dată lui Boureanu: Câți politiști trebuie să mai fie uciși, bătuți, loviți sau scuipați

Clubul Rapid a sărbătorit 95 de ani de la înființare pe Stadionul Giulești

Fotbal: Academia Rapid a câștigat barajul cu AFC Singureni și a promovat în Liga a III-a

A summary of genome-wide association studies (GWAS) performed on allergic diseases

Fotbal - CM 2018: Germania, victorie dramatică în fața Suediei, cu 2-1

Fotbal - CM 2018: Clasamentul golgheterilor

Chinul s-a terminat pentru Reus! Accidentările l-au ținut departe de titlul mondial în 2014, dar acum a înscris pentru "Die Mannschaft".Pentru prima dată după trei ani

Ferestrele casei judecătorului Constantin Epure, care face parte din completul care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, SPARTE de un vecin

Formula 1: Lewis Hamilton va pleca din pole-position în Marele Premiu al Franței

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Meciul de totul sau nimic pentru "Die mannschaft"! Germania - Suedia se joacă ACUM. S-a marcat din nou în startul reprizei secunde

Crezi ca ai o casnicie fericita? Verifica aici!

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 iunie

Canotaj: Trei echipaje românești vor evolua în finale la Cupa Mondială de la Linz

Kroos ține Germania în viață. Nemții au scos colții în repriza secundă. "Prietenul" vechi, ratangiii și trifoiul cu două foi. Cronica meciului

Peste o mie de protestatari au cerut demisia lui Liviu Dragnea şi a Guvernului, în faţa sediului PSD

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Germania - Suedia 2-1. IN-CRE-DI-BIL! Kroos marchează la ultima fază a meciului după 90 de minute de suferință. Mexic conduce Grupa F, Belgia a făcut spectacol cu Tunisia

CM 2018: Minutul 95 - Kroos salvează campioana la ultima suflare (Germania - Suedia 2-1)

Codruța Kovesi: Codurile penale nu pot trece prin OUG decât dacă este urgent. Nu există urgență/ Ce spune șefa DNA despre decizia CCR de revocare a sa din funcție

4 cauze care iti incetinesc si distrug creierul

Kovesi: Codurile penale nu ar trebui amendate niciodată prin OUG / Modificările afectează și anchetarea infracțiunilor de drept comun

CM Rusia 2018 | Meciul de totul sau nimic pentru Germania! Partida cu Suedia se joacă ACUM. S-a marcat din nou în startul reprizei secunde

Maryo Neymaru'! Primarul din Singureni a încercat să-l imite pe brazilianul lui PSG, în Giulești, însă s-a făcut de râs | FOTO

Program CM 2018 duminică: Meciuri decisive la Cupa Mondială din Rusia

Sibiu: Peste o mie de protestatari au cerut demisia lui Liviu Dragnea și a Guvernului, în fața sediului PSD

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Meciul de totul sau nimic pentru "Die mannschaft"! Germania - Suedia se joacă ACUM. ȘOC: Neuer e lobat de Toivonen

Pompeo și Guterres au discutat la Washington despre Coreea de Nord și Orientul Mijlociu

10 cristale care te pot face mai fericit si mai sanatos

"Când i-am văzut cum se comportă...". Argentinienii i-au scârbit pe croați, după umilința de la Mondial. Sud-americanii, desființați!

EXCLUSIV | O nouă șansă pentru Patrick Petre! Fotbalistul e foarte aproape de o echipă din play-off: e dorit cu orice preț de antrenor

Cum să bei apa pentru a slăbi

Vin vremuri grele în imperiul neomarxist federalist al UE. Și Guvernul Cehiei a înaintat legea ce va impune în Cehia căsătoria între persoanele homosexuale

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Migranți/Italia: Matteo Salvini denunță 'aroganța' președintelui Macron

Nici nu știți ce ni se pregătește... VIDEO - Cum un băiat a devenit o Fotomodel "Barbie"

Evaluare Nationala 2018. Rezultate FINALE Capacitate după contestații pe edu.ro

Fidesz: Italia are dreptate să blocheze 'navele Soros' să ancoreze

​Cafeaua de weekend. Subiectele săptămnii. Bonus: Ne-am putea nregistra visele? 20 de lucruri pe care nu le știați despre foc. 8 joburi noi pe care oamenii le vor avea n 2025. Teorii n care nu mai crede nimeni.

Istoria așa cum nu v-o povestește nimeni. Punctul de vedere Sudist despre cauzele Războiului Civil American: "În armata Sudului au luptat 300.000 de negri, în armata Yankee a Nordului doar 200.000". A fost Sclavia principala cauză?

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Meciul de totul sau nimic pentru "Die mannschaft"! Germania - Suedia se joacă ACUM: Berg ratează singur cu Neuer, dar se cere penalty

Protest anti-Brexit, la doi ani de la votul istoric: Manifestanții au cerut un nou REFERENDUM

Ghidul femeii fatale: 3 trucuri dupa care tanjesc toti barbatii

LIVE TVR (ora 21:00) GERMANIA SUEDIA CM 2018 LIVE STREAM ONLINE VIDEO TVR

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Horoscop SAPTAMANAL 25 iunie - 1 iulie 2018. Marte retrograd si Luna plina ne schimba PLANURILE!

HOROSCOP MIHAI VOROPCHIEVICI 25 IUNIE - 1 IULIE 2018: O săptămână nebună, cu câştiguri fabuloase, o iubire pasională şi o cumpănă

Demisie anunțată la protest: Eckstein Kovacs părăsește UDMR, după 28 de ani / Poziția Uniunii față de legile justiției a umplut paharul

Ce declară "onestul" finanțat de Soros, Plicușor Ban. Nicușor Dan: "Decizia de astăzi a PSD este una disprețuitoare la adresa românilor onești, care respectă legea și care plătesc taxe". Dar să fi finanțat de Soros nu e disprețuitor față de românii onești?

Un nou protest în Capitală; câteva sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei

Toboșarul Vinnie Paul, fondator Pantera, a murit la vârsta de 54 de ani

Tipuri de act sexual, potrivit Kama Sutrei

A murit Gianu Bucurescu, ultimul şef al Securităţii pe Bucureşti

IPOSTAZĂ PENIBILĂ! Mihaela Rădulescu, într-o poziție indecentă, cu chiloții tanga la vedere

Nicole Cherry, apariţie sexy la plajă. Topless FOTO

O româncă în vârstă de 16 ani a fost premiată de NASA şi UNESCO pentru imaginaţia sa

Bacău: Cei patru minori ai bărbatului arestat pentru viol vor fi instituționalizați

Senatul a adoptat Legea RCA, prin care ASF va stabili un tarif de referință

Preot din Constanţa, şantajat cu un FILM PORNO

DE NEACCEPTAT. BANII ROMÂNIEI PENTRU AGRICULTURĂ DAȚI DE UE LA REFUGIAȚI. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, confirmă că banii europeni pentru agricultură s-au dus şi se vor duce la MIGRANȚI. IRIMESCU: "Sute de milioane de euro s-au dat la Refugiaţi"

Caru' cu vedete: Laurențiu Reghecampf a slăbit 15 kilograme; Bianca Drăgușanu a fugit la mare cu noul iubit! Ce declarație de dragoste i-a făcut Tristan Tate;Victor Slav și găsește liniștea in brațele sexy prezentatoarei?!

O vedetă de televiziune s-a dezbrăcat în direct. VIDEO care a şocat lumea

Mii de semnături pentru o petiție online mpotriva publicității pe Antena 3 și Romnia TV: finanțează propaganda, minciuna, discursul urii

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Protest anunțat și smbătă n București: Ordonanța 13 revine! Toți in Piață!

Admiterea la școlile de poliție din cadrul MAI: Peste 10.000 de tineri vor să ocupe unul din cele 1.600 de locuri disponibile/ Termenul limită

Profa s-a culcat cu eleva și apoi a cuplat-o cu iubitul ei. Ce a urmat

Cele mai bune filme erotice pe care le-ai ratat - Video

HOROSCOP 24 IUNIE 2018. Ceea ce semeni, aia culegi în ultima zi a săptămânii. Previziunile zilei de duminică

Putin nu respectă rezoluțiile ONU de care face atâta caz. Premierul Republicii Moldova: "Rezoluția ONU votată vineri (prin care se cere trupelor ruse să părăsească teritoriul Republiciu Moldova) cea mai importantă decizie de la obținerea independenței"

Tragedie din dragoste. O adolescentă a fost găsită spânzurată. Peste o lună îşi serba aniversarea de 16 ani

Hamilton va pleca din pole-position în MP al Franței. Bottas a completat "dubla" Mercedes, Vettel a terminat pe 3 în calificări. Puștiul dorit de Ferrari a reușit surpriza zilei, în timp ce Renault se bazează pe Sainz Jr

Demisie cu răsunet în UDMR. Fostul senator Eckstein Kovacs Peter demisionează din uniune după 28 de ani: S-a umplut paharul

Iași: O parte a carosabilului DN 28 s-a surpat în zona Tomești din cauza ploilor

Top 4 situatii jenante care se pot intampla intr-o partida de sex

NATO: Trump cere din nou Canadei să-și sporească cheltuielile de apărare

FOTO | "Captură" impresionantă a polițiștilor din Argentina! 1,5 kilograme de droguri, ascunse în replici ale Cupei Mondiale

VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Mexicul e n optimi (2-1 cu Coreea de Sud), asiaticii pleacă acasă

Fotbal - CM 2018: Mexicul învinge Coreea de Sud (2-1) și se califică în optimile de finală

Trafic oprit pe autostradă din cauza unei mașini care a luat foc

Cluj: Eckstein Kovacs Peter a anunțat că demisionează din UDMR, gest ce are legătură cu legile justiției

Membru nou, dar și vechi în stafful lui Flavius Stoican la CSM Poli. La Iași se ia în calcul chiar înființarea unei echipe secunde

Lukaku, incert pentru meciul cu Anglia! Motive de îngrijorare în lotul Belgiei. Anunțul făcut de Martinez

EDU.RO REZULTATE EVALUARE NATIONALE 2018: Câte medii de 10 sunt după contestaţii. Se anunţă bătaie mare la ADMITEREA în liceu

Horoscop zilnic DUMINICA 24 IUNIE 2018. Te simti sexy sau dornic de mister?

Argentinienii, scăpați de sub control! VIDEO | Mascherano, lovit cu pumnul de unul dintre preferații selecționerului Sampaoli. Ce s-a întâmplat

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Coreea de Sud - Mexic 1-2. Mexicanii sunt cu un picior în optimi. Son a marcat un gol superb. Germania - Suedia, de la 21:00

Cioloș: "Stimați lideri PSD, o demisie de onoare nu are nimic de-a face cu drepturile constituționale". Ce onoare ai tu măi, Cioloş, când te-ai băgat la "Friends of Europe" o organizație condusă de Bilderbergi şi finanțată de Soros?

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Coreea de Sud - Mexic se joacă ACUM! Americanii produc un nou "cutremur". Sunt cu un picior în optimi

Mihaela Buzărnescu, eliminată de Petra Kvitova în semifinale la Birmingham

Eckstein Kovacs Peter a anunţat că demisionează din UDMR: Ce a umplut paharul este poziţia UDMR raportat la legile justiţiei

Vamos în optimi! Mexic defilează într-o gurpă cu Germania, Suedia și Coreea de Sud. Asiaticii, ultimele "victime" ale americanilor. Cronica partidei

PROTEST în Piața Victoriei: Sute de persoane s-au strâns pentru o nouă manifestație. "Dacă se dă ordonanță, va fi revoluție"

LIVE BLOG CM 2018, ziua 10 | Germania - Suedia, de la 21:00. Echipele de start. Coreea de Sud - Mexic 1-2. Mexicanii sunt cu un picior în optimi. Son a marcat un gol superb

Medic, către Liviu Dragnea: Când aveţi de gând să le cereţi scuze pacienţilor care au fost şi sunt trataţi în jeg, cu bacterii

CM 2018: Mexic - Coreea de Sud, scor 2-1, în grupa F a turneului final

Locuinţa unui judecător care l-a condamnat pe Liviu Dragnea, atacată cu pietre


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 795, afisate in 7 pagini.



ieri 13:06 Unde putem ajunge
ieri 02:33 CITATUL ZILEI