23:59
Comentarii Adauga Comentariu

CRISTOS A ÎNVIAT.



CREDINȚA ÎN INVIERE ȘI ÎN VIAȚA VEȘNICĂ.

In articolele 11 si 12 din Simbolul Credinței ni se arată învățătura Sfintei Biserici despre «învierea morților și viața veacului ce va să fie». Ea ne încredințează că trupurile celor morți vor învia; nu poate fi vorba despre o înviere a sufletelor, căci sufletele sunt nemuritoare.

Moartea este încetarea vietii pământești a trupului, adică despărțirea sufletului nemuritor de trupul cel muritor, cum lămurit citim în Sfânta Scriptură, că trupul «ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat» (Ecclesiastul XII, 7), ca să-şi primească răsplata pentru faptele sale.

Pricina morții este păcatul săvârșit de protopărinții noștri, Adam si Eva. Căci «precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin pacat moartea, așa moartea a trecut la toți oamenii, prin acela în care toți au păcătuit» (Rom. V. 12).

Ceasul morții nu ne este cunoscut. Și aceasta pentru ca să fim totdeauna pregătiți de moarte, sa fim în orice clipă împăcați cu semenii noștri si cu Dumnezeu; să priveghem, totdeauna gata fiind de călătorie spre patria cerească. «Luați aminte — ne grăiește Domnul — privegheați și vă rugați, că nu știți când va fi acea vreme» (Marcu XIII, 33) ; să nu ne lenevim la gândul că moartea este departe, dar nici să nu ne ingrozim la gândul că ea este aproape.

Dar nu este numai moarte, ci este și înviere. Dacă moartea este despărțirea sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul cu care a viețuit pe Pământ. Învierea se face prin atotputernicia lui Dumnezeu, care face trupurile iarăşi vii, împreunându-le cu sufletele lor. De acum însă trupurile înviate nu vor mai fi întocmai cum sunt cele de pe pământ, ci vor fi duhovnicești și nemuritoare, asemănătoare trupului Domnului de după învierea Sa. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol Pavel: «Așa este... învierea morților : se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune ; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă ; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este și trup duhovnicesc» (1 Cor. XV, 42—44).

«Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris : Moartea a fost înghițită de biruință » (1 Cor. XV, 53—54). Lucrul acesta este cu putintă la Dumnezeu. Căci după cum El a putut să facă trupul omului din pământ, tot asa poate și pe cel risipit în pământ să-l adune, să-l înnoiască si să-l învieze. Si o sămânță, ca să încolțească și să rodească, trebuie mai întâi să moară, să putrezească în pământ (1 Cor. XV, 35—45). Asa si omul credincios, ca să ajungă la viata cea veșnică, trebuie să treacă mai întâi prin moarte.

La sfârșitul veacurilor, toti cei care au murit vor învia. Iar aceia care în vremea învierii obștești se vor găsi în această viață pământească, vor fi și ei schimbați într-o clipă, ca si cum ar fi trecut prin moarte, încât și trupurile lor vor deveni duhovnicești și nemuritoare, ca ale celor înviați: «Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba", ne învață apostolul (lCor.XV,51—52).

Dar pentru ce vor învia trupurile ? Pentru că omul a fost creat în dubla sa structură, materială si spirituală, trup și suflet, și în această dublă structură, să dea seama în fata judecății; iar după aceea să fie așezate în rai la fericirea veșnică sau în iad la osânda vesnică, deoarece în viata pământească sufletul împreună cu trupul, deci omul întreg, a săvârsit și cele bune și cele rele, și cele spre mântuire ca și cele spre osândă.

Indată după despărțirea lui de trup, sufletul omului este supus Dreptei judecăți a lui Dumnezeu, în fața căreia trebuie să dea socoteală, de viața de pe pământ. Judecata aceasta care se face fiecărui suflet în parte se numește judecata particulară si ea se deosebește de judecata cea de obște sau universală care se face tuturor oamenilor, odată, la sfârșitul lumii si după invierea cea de obște a trupurilor.

Realitatea judecății particulare este subliniată de Mântuitorul prin pilda bogatului nemilostiv si a săracului Lazăr (Luca XVI, 19—31) si prin răspunsul dat tâlharului pe cruce :

«Astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca XXIII, 43), precum și de sfântul apostol Pavel când zice : «Rânduit este oamenilor odată să moară, iar după aceea judecata» (Evrei IX, 27) ; și prin locurile în care își exprimă dorinta de a muri pentru a petrece cu Domnul (2 Cor. V, 6—8; Fil. I, 21). Judecata particulară, ca si cea de obște o face Mântuitorul :

«Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului» (Ioan V, 22). Prin judecata particulară se cercetează starea generală în care iese omul din viața pământească si dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este dus de duhurile necurate la chinuri.

Fericirea la care sunt duși cei găsiți vrednici se numește «sânul lui Avraam» (Luca XVI, 22), sau «Rai» (Luca XXIII, 43), iar chinurile la care sunt supuși necredinciosii si păcătoșii se numesc «iad» (Luca XVI, 22). Dar nici fericirea și nici osânda nu sunt depline până la judecata obştească, judecata cea de apoi, când sufleyele vor fi iarăși unite cu trupurile. Până la acea judecată, adică în vremea cât sufletele sunt fără trupuri, ele nu pot face nimic pentru a-şi schimba starea în mai bine (Ioan IX, 4).

Numai cei rămasi în viața aceasta pot să dobândească de la Dumnezeu ușurarea osândei sufletelor celor morți. Și aceasta, prin rugăciune și milostenie întru pomenirea morților și mai ales prin pomenirea acestora la Sfânta Liturghie.

Locul în care sunt rânduite sufletele celor drepți este raiul, iar locul în care sunt rânduite sufletele celor nedrepți este iadul.

Sfinții apostoli și Biserica au rânduit ca cei vii să facă rugăciuni de milostenie pentru cei morți. «Căci în veacul de acum se poate face și lucra ceva, iar in cel viitor se leagă toate puterile de lucru ale sufletului si nu se poate face ceva bun spre ridicarea păcatelor »

Asadar , «nu fără rost au rânduit apostolii să se aduca înfricoșătoarea Jertfă pentru pomenirea celor adormiți. Știm că mult le folosește și Multă binefacere le aduce celor morți.

Când credincioșii (obştea) și preoții stau cu mâinile întinse în față cu înfricoșătoare a Jertfă, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiți? Dar aceasta numai pentru cei plecați în credință.» (Sfantul Ioan Gura de Aur)

In legatură cu Judecata obsteaşcă sau universală este învățătura despre învierea morților și despre viața de veci. Cei care au facut cel bune aici pe pamânt asteaptă cu bucurie viata de veci, caci pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu în viata aceasta si îi păzesc poruncile, făcând binele, viata aceea va fi intru totul fericita. Fericirea le va fi nesfârsită si neinchipuit de mare. Caci «cele ce ochiul n-a văzut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea lea gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (1 Cor II 9)

Aceasta negraita fericire va consta mai ales in unirea in Duh cu Dumnezeu, in a-L vedea pe Dumnezeu fată către fată», în vietuirea slavita si vesnică împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfintii ingeri si cu toti sfintii Bisericii. Această fericire a dreptilor se va deosebi însă după vrednicia pe care ei au câstigat-o prin faptele lor cele bune, cum lamurit ne invata sfantul apostol Pavel: «Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire».(1 Cor. XV 41)

In schimb viața de veci a celor răi va fi întru totul nefericita. Iadul este ca o temniță, căci viața lor este lipsită de vederea feței lui Dumnezeu, de lumina și fericirea împreunate cu aceasta vedere, iadul este o viață de nesfârșite chinuri.

Sa cugetăm cu atenție și cu răgaz la cele arătate aici căci prin aceasta ne putem feri de păcate si ne putem depărta de patimi; putem pazi curăția sufletului și trupului nostru, ducând astfel o viață bineplăcută lui Dumnezeu si mult folositoare semenilor noștri. Pe urma unei asemenea viețuiri putem nădăjdui în câștigarea mântuirii noastre.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:

  • Adevarat a inviat  Partizanu   2017-04-16 - 09:49

    HRISTOS îi()sus nu in mormant cum vrea VRAJMAȘUL. Deci va dati seama ce panica a fost printre cei care l-au răsticnit? An de an minut cu minut au dovezi dar LUMEA NECREDINCIOASA tot il batjocoresc incontinuare. DOAMNE AJUTA-NE pana la judecata popoarelor. Noi suntem singurul popor din lume care credem in nemurire de aceea am fost primi increstinati de Apostolu ANDREI. La ora actuala ramane multe ENIGME ale culturi paralele intre civilizatii. Sper ca se v-a face LUMINA si vom fi ceea ce am fost de-a lungul timpului. RASTICNITI PE CRUCE ca si acum in zilele noastre. AMIN.


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

ORGIE în toaleta unui club din România. Totul a fost filmat cu un telefon mobil. VIDEO

SEX TAPE made in Romania: 4 vedete autohtone FILMATE făcând perversităţi VIDEO

Cristina Tarcea, despre falsificarea semnăturii președintelui ÎCCJ de pe protocolul ÎCCJ-Parchetul General-SRI: Dacă Nicolae Popa nu sesizează Parchetul, o voi face eu

Directorul, SEX cu profa de matematică în şcoală. Elevii au filmat pe ascuns. VIDEO XXX

Arestată n Rusia pentru spionaj n favoarea Romniei. Cine este Carina Țurcan

Prima achiziție pentru Liga 1 a nou-promovatei FC Hermannstadt este un campion al României. "În sfârșit, am ajuns acasă." Cine pleacă de sub comanda lui Pelici și adversarii din cantonamentul din Slovenia

Elon Musk acuză un angajat de sabotaj

Premierul Cehiei consideră "inacceptabilă" reintroducerea controaleor la graniţa cu UE

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 iunie

O studentă făcea duş şi a văzut că webcamul e deschis. Ce a urmat

LIVE BLOG CM 2018, ziua 6 | Rusia - Egipt. Gazdele s-au calificat în optimi. Prima etapă a grupelor a luat sfârșit. Columbia - Japonia s-a terminat cu o nouă mare surpriză

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

Noul guvern progresist al Spaniei condus de Socialişti şi susținut de noile formațiuni progresiste Podemos şi Ciudadanos vor să scoată osemintele lui Franco din mormânt şi să-i distrugă mormântul

Utile: 5 moduri prin care animalele ți pot mbunătăți viața; 5 cele mai comune greșeli de evitat cnd ți renovezi apartamentul; Cum ajustezi volumul n Windows 10 mult mai eficient, per aplicație

Cutremurul din Buzău a fost urmat de altul aproape la fel de puternic, la mai puțin de o oră

Revoluție în echipa Argentinei după pasul greșit făcut cu Islanda! Sampaoli schimbă sistemul și trimite o vedetă pe banca de rezerve

Donald Trump susține separarea familiilor de migranți care intră clandestin în SUA

Angela Merkel și Emmanuel Macron susțin crearea unui buget comun pentru Zona euro

Donald Trump reafirmă, mpotriva tuturor evidențelor, că Germania nregistrează o creștere a criminalității, din cauza migranților

PMB, despre protocolul cu FCSB: Motivul pentru care a fost semnat doar cu FCSB este că FCSB este principalul solicitant privind nchirierea Arenei Naționale/ Tolo.ro: n răspunsul către bucureșteni, primarul-general continuă să mintă

Comisia Europeană: Urmărim ndeaproape codurile penale din Romnia

PROGRAMUL MECIURILOR CM 2018. Uruguayul se poate califica de miercuri, Portugalia şi Spania reintră în arenă. Programul zilei

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2018. Județele cu cele mai mari și cele mai mici rate de promovabilitate la examenul de evaluare | HARTA pe județe

Jeff Sessions susține că asemănarea politicii de imigrare a lui Trump și a Holocaustul este o exagerare

Andy Murray a revenit în competiție după 342 de zile. Nick Kyrgios a fost GENIAL și enervant în stilul caracteristic: australianul a reușit punctul anului, cu nu unul, ci două 'tweeners' și i-a stricat ziua britanicului | VIDEO

Caru' cu vedete: Fiul lui Tudorel Toader, implicat ntr-un accident rutier; Heather Locklear a incercat să-și omoare mama; XXXTentacion și-a prezis moartea pe Instagram. Mesajul publicat de rapper

Barna: Invalidarea votului pentru Andrei Năstase la Primăria Chișinăului arată ce se întâmplă când corupția e regula

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie

CM 2018: Concurenţă în clasamentul golgheterilor

Orban: Voi fi propunerea PNL de candidat la funcția de premier n cazul n care moțiunea de cenzură trece

Preşedintele Chinei le-a cerut Phenianului şi SUA să concretizeze rezultatele summit-ului din Singapore

MESAJE ÎNGERI PăZITORI ZODII pentru săptămâna 20-26 iunie. Ce problemă te preocupă?

Au făcut sex în restaurantul plin de oameni. Ce a făcut ospătăriţa când i-a văzut VIDEO XXX

EXCLUSIV | Dinamo l-a ofertat pe Takayuki Seto! Răspunsul dat pe loc de japonez și marea sa dorință

Ludovic Orban anunţă că vrea să devină premier: "Negociem cu fiecare parlamentar până la votul pe moţiunea de cenzură"

Mașinăria rusească! Egiptul lui Salah, în genunchi. Gazdele, calificate în optimi

Instanța nu a confirmat legalitatea alegerilor anticipate de la Chișinău; mandatul de primar al lui Andrei Năstase, nevalidat (presă)

TOP 10 cele mai bune ACTRIŢE PORNO din istorie. Sau cum sunt manipulați tinerii de mici FOTO

Afirmaţii pozitive PUTERNICE ca să-ţi meargă bine când ţi-e greu

VOCEA ROMÂNIEI 2018. S-a aflat cine e al treilea jurat

LIVE BLOG CM 2018, ziua 6 | Rusia - Egipt. S-a marcat pe bandă rulantă! Gazdele s-au calificat în optimi. S-a încheiat prima etapă a grupelor. Primul succes al unei echipe africane la această ediție. Columbia - Japonia s-a terminat cu o nouă mare surpriză

Trump și apără din nou politica de despărțire a familiilor de imigranți la frontieră

Concediu la turci, sau cum am nvățat să spun Do svidaniya

O tânără de 19 ani a fost violată în drum spre serviciu. Violatorul este căutat de poliţişti

Un celebru actor român, diagnosticat cu aceeaşi boală care a ucis-o pe Ileana Ciuculete

Fotbal - CM 2018: Rusia, prima echipă calificată în optimi, după 3-1 cu Egiptul

Primăria Capitalei, despre protocolul cu Gigi Becali. De se a semnat PMB un protocol doar cu FCSB

Alegerile pentru Primăria Chișinău au fost invalidate de către instanță. Andrei Năstase, candidatul Platformei Demnitate și Adevăr, anunță că va ataca decizia

A trecut pe la Bayern Munchen și Udinese, iar acum vine la Gaz Metan! Lovitura dată de medieșeni pentru noul sezon

Peste o mie de oameni protestează la Cluj-Napoca faţă de modificarea Codului de procedură penală

Arsenal i-a găsit înlocuitor lui Cech! OFICIAL | Noul transfer al "tunarilor" vine din Bundesliga

O moldoveancă este bănuită de spionaj. Femeia face parte din conducerea unui grup rus de energetică

Doi copii blocați într-un tomberon din Reșița, unde s-a ascuns de ploaie, salvați de pompieri

Președinția: Ambasadorii UE la București și-au manifestat ngrijorarea cu privire la modificările Codului de Procedură Penală

Seism în Mexic, la golul marcat împotriva Germaniei. Fanii au fost cei care au cutremurat pământul la propriu generând un cutremur de pământ.

LIVE BLOG CM 2018, ziua 6 | Rusia - Egipt. Salah a semnat cea mai importantă ocazie a "faraonilor"! S-a încheiat prima etapă a grupelor. Primul succes al unei echipe africane la turneul din Rusia. Columbia - Japonia s-a terminat cu o nouă mare surpriză

Dramă în lumea sportului. Un hocheist s-a sinucis la doar 23 de ani

Tortura, videoclipul lui Pepe, INTERZISSUB 18 ANI. Scene XXX cu Roxana Vancea VIDEO

Angela Merke și Emmanuel Macron vor aprofundarea integrării în cadrul UE,inclusiv prin crearea unui buget în zona euro

LIVE BLOG CM 2018, ziua 6 | Rusia - Egipt. Salah, titular! S-a încheiat prima etapă a grupelor. Primul succes al unei echipe africane la turneul din Rusia. Columbia - Japonia s-a terminat cu o nouă mare surpriză

Fotbal: Tânărul Vladimir Screciu, transferat de la CS Universitatea Craiova la Genk

Emilia Clarke şi-a luat rămas bun de la "Game of Thrones"

E regulă, pe iarbă: Mihaela Buzărnescu a obținut a treia victorie în set decisiv, după ce a făcut instrucție la final cu Timea Babos. Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur, la Mallorca

PROTEST la Cluj față de modificările Codului de procedură penală: Peste 1.000 de persoane au ieșit în stradă | FOTO, VIDEO

Poliția a găsit 500 de arme de foc în casa unui infractor condamnat din California

EXCLUSIV | Kamil Bilinski a analizat prestația modestă a conaționalilor, după Senegal - Polonia 2-1: "Am jucat foarte slab. Trebuie să ne revenim". Ce spune despre Lewandowski

Nou SCANDAL uriaș la Casa Albă. Este HALUCINANT ce a cerut directorul echipei de campanie a lui Trump

LIVE BLOG CM 2018, ziua 6 | Polonia - Senegal! S-a încheiat prima etapă a grupelor. Primul succes al unei echipe africane la turneul din Rusia. Columbia - Japonia s-a încheiat cu o nouă mare surpriză

FIFA va analiza arbitrajul video din meciul Anglia-Tunisia, în timpul căruia englezii au reclamat două penalty-uri neacordate!

TVR ONLINE RUSIA-EGIPT STREAMING CM 2018. Start în etapa a doua din faza grupelor

Fotbal - CM 2018: Nu e ușor să pierzi în trei minute un jucător atât de important, a spus selecționerul Columbiei

Trump amenință cu impunerea unor noi tarife asupra unor importuri chineze de 200 de miliarde de dolari

Senegal, prima victorie a africanilor la turneul din Rusia! Lewa & Co, de nerecunoscut

Preşedinţia: Ambasadorii UE şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la modificările CPP. Ameninţări legate de fondurile europene

​Cristina Tarcea, despre semnătura de pe protocolul SRI: Dacă Nicolae Popa nu sesizează Parchetul, o voi face eu / Antena 3: Fostul șef al naltei Curți a ieșit la pensie pe 14 septembrie, nu 1 septembrie, cum susținea

Merkel şi Macron fac bugetul comun al zonei euro. Se anunţă decizii importante

ULTIMA ORĂ | OFICIAL! CS U Craiova a dat marea lovitură pe piața transferurilor. Suma fabuloasă pe care oltenii au obținut-o pe un fotbalist de doar 18 ani

​VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Start ratat pentru Polonia (1-2 cu Senegal) - Autogolul și neatenția polonezilor

Sistemul It învechit al ANAF nemulţumeşte zilnic contribuabilii

Donald Trump acuză Guvernul Angela Merkel că ascunde datele despre infracționalitate

Legi promulgate de președintele Iohannis

Tavan prăbuşit peste turişti în cameră. O femeie a fost rănită

Andy Murray a revenit în competiție după 342 de zile. Nick Kyrgios a fost GENIAL și enervant în stilul caracteristic: australianul a reușit punctul anului, nu cu unul, ci două 'tweeners' și i-a stricat ziua britanicului | VIDEO

Nicolae Popa a ridicat de la Instanța supremă o copie a protocolului CCJ - Parchetul General - SRI

Protest Nopți Albe pentru Justiție n fața Guvernului

Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la Birmingham (WTA)

Fotografia care va face înconjurul lumii: Viespile şi-au făcut cuib în POSTERORUL lui Lenin

Fotbal - CM 2018: Senegalul a învins surprinzător Polonia, cu 2-1

Silvia de la "Bravo ai stil" vrea să îşi opereze sânii: "După naştere, flencăne câte ceva"

HOROSCOP MARIANA COJOCARU VARA 2018: conjuncţia Venus-Uranus vine cu aventuri, pentru cine se anunţă schimbări

Negociatorul-șef al UE: Marea Britanie nu poate rămâne în sistemul mandatului european de arestare după Brexit

Tarcea despre semnătura lui Popa care apare pe protocolul cu SRI: Mă gândesc să fac o sesizare la Parchet

Instanța supremă sesizează CCR în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală (oficial)

Comisia Europeană: Am luat cunoștință de adoptarea Codului de Procedură Penală. Vom analiza modificările

Salvați Copiii: Jumătate dintre copii discută online cu necunoscuții, iar 58% se întâlnesc cu ei

EXCLUSIV | "Nu avem un jucător care să valoreze 50-100 de milioane de euro, dar...". Takayuki Seto a analizat marea victorie a Japoniei împotriva Columbiei. Vedetele în care stau speranțele niponilor

În Anglia se conturează o generație de excepție. Primul "11" valorează de 3 ori mai mult decât Liga 1

Se dau bani de la stat: subvenţie de 2250 de lei pentru firmele care angajează şomeri sau absolvenţi

Marea Britanie nu mai poate beneficia de Mandatul european de arestare a suspecţilor după Brexit

Fostul şef ÎCCJ, Nicolae Popa, a ridicat protocolul SRI-PG-ICCJ de la sediul instituţiei: "Este o nenorocire acolo"

ULTIMA ORĂ | Alertă în lotul Braziliei! Neymar a părăsit antrenamentul șchiopătând și situația sa e incertă | VIDEO

DNA cere majorarea pedepsei pentru fostul ministru Constantin Niţă la 5 ani închisoare

Ploaie torențială puternică la Reșița. În câteva minute a inundat orașul | FOTO, VIDEO

Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza CCR în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală

Anunţ oficial de la Kremlin despre întâlnirea Trump-Putin

Judecătorii Corina Corbu şi Eugenia Marin candidează pentru funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ a ÎCCJ

Judecătoarele Corina Corbu și Eugenia Marin candidează pentru funcția de președinte al Secției de contencios administrativ a naltei Curți

Autoturismele care traversează podul peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse, scutite în 'Ziua Podului' de achitarea tarifului de trecere

Administrația Vladimir Putin aplică măsuri comerciale împotriva Statelor Unite, ca reacție la tarifele dispuse de Donald Trump la oțel și aluminiu

Satu Mare: Cele mai bune vinuri vor fi premiate la Festivalul Vinului Sătmărean

Judecătorii Corina Corbu și Eugenia Marin candidează pentru funcția de președinte al Secției de contencios administrativ a ÎCCJ

Un român i-a tăiat unui conaţional în plină stradă, în Italia. Ucigaşul a fost prins în gară

Marea Britanie: Explozie 'minoră' la stația de metrou Southgate din Londra, câteva persoane rănite ușor

BOMBA-SEXY Florentina Raiciu, păcălită pe internet: Blonda a făcut un show erotic pe Skype fără bani VIDEO

SRI-ul controlat de progresiștii-popperieni și de slugile lor, a instaurat un Regim SECURISTOID în România ultimilor ani. Încă UN PROTOCOL SRI-DNA-ÎCCJ a fost desecretizat. Fostul șef ÎCCJ: Nu am semnat protocolul cu SRI. Tarcea: L-am chemat să clarificăm

Afacerea bicicletelor fără stații de parcare predefinite - n creștere

CITATUL ZILEI

​VIDEO FOTOGALERIE CM 2018: Rusia - Egipt 3-1 / Neputința egiptenilor - Rusia, prima echipă calificată n optimi


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 401, afisate in 4 pagini.



ieri 18:25 ȘTIRILE MEDIAFAX
ieri 02:39 CITATUL ZILEI