23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Germania a devenit stăpână pe aeroporturile greceşti. Compania germană Fraport preia controlul a 14 aeroporturi din Grecia

Compania germană a preluat operațiunile, mentenanța și dezvoltarea aeroporturilor regionale pentru următorii 40 de ani și intenționează să investească mai mult de un miliard de euro în timpul acestei perioade, 400 de milioane din sumă urmând să fie investite în următorii patru ani.

Privatizarea bunurilor statului reprezintă un element principal care face parte din c ele trei pachete de bailout pe care țara le-a primit. Potrivit ultimului pachet de bailout, Grecia trebuie să strângă șase miliarde de euro prin vânzarea activelor controlate de stat, până în 2018.

Potrivit Marketplace, autoritățile de la Atena nu au îndeplinit nici un pas din planul de privatizare stabilit încă din 2011 când acestea s-au angajat la un plan de privatizare și au instituit un fond pentru vânzarea activelor.

Investiția operatorului german a durat patru ani până la finalizare. Oferta a fost lansată în aprilie 2013, iar Fraport a câștigat contractul de concesiune în noiembrie 2014, împreună cu partenerul grec Copelouzos Group.

Acordul include trei aeroporturi aflate pe continent: Thessaloniki, Aktio și Kavala și 11 aeroporturi situate pe insule.

Grecia intenționează să accelereze programul de privatizare. În ultimele zile, agenția de privatizare a anunțat că își caută consilieri pentru vânzarea a 35,5% din Hellenic Petroleum și 5% din operatorul telecom OTE.


sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

SCHIMBAȚI RAPID PROGRAMA ŞCOLARĂ ALTFEL STATUL NAȚIONAL VA DISPĂREA. În stradă vedem efectele dramatice a 27 de ani de Îndoctrinare Progresistă.70% dintre români au rămas naționali-conservatori,30% sunt progresişti-internaționalişti. Raportul se va inversa

Atacurile din Noua Zeelandă: Premierul australian îl convoacă pe ambasadorul turc ca urmare a comentariilor președintelui Erdogan

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

Miliardarul Robert Murdoch vinde compania Fox dar păstrează canalul conservator de ştiri FoxNews

Subiectele zilei: Gazele din Marea Neagră, ținta ascunsă a amenințării nucleare a Rusiei; De ce guvernul PSD nu va construi niciodată autostrăzi

S-a făcut lumină în cazul Nădaş: Testamentul prin care familia Colţeu moştenise o avere colosală a fost FALSIFICAT

Faze tari: Obiect misterios, surprins pe cerul Rusiei. Ce ar putea fi “mingea strălucitoare"; Bacteria care ''mănâncă poluarea'' și degajă electricitate, detectată în premieră în izvoarele termale

Procurorii olandezi au găsit o scrisoare în mașina autorului atacului armat din orașul Utrecht

Teodorovici, despre taxa auto: A fost bugetul blocat, s-a deblocat, acum or să înceapă plățile

Reacția Australiei și a Noii Zeelande la declarațiile lui Erdogan privind masacrul din Christchurch / Președintele turc: "Bunicii voștri au venit aici și s-au întors în coșciuge"

Mihai Alexandru Gherghe - numit secretar de stat la Ministerul Culturii

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

​Bancul zilei: Solutia lui Bulișor pentru ieșirea din criza

Ministru francez: Poliția se pregătește pentru arestări în masă dacă manifestațiile vor degenera

HOROSCOP 20 martie 2019: Cele două zodii care se bucură astăzi de mari satisfacții pe plan financiar, profesional și sentimental

Teodorovici: Fondul Suveran va fi operațional în primul semestru al acestui an

Teodorovici:SPV-urile au crescut de la 100.000 la 600.000,într-un an/Oamenii n-au vrut digitalizarea

Oficial rus: Rusia este pregătită să continue dialogul privind Venezuela cu SUA

Declarație "marcă înregistrată" Cornel Dinu! Cine e jucătorul din Liga 1 pe care "dacă-l lași în bucătărie se alege praful de frigider"

Iohannis: Refuz categoric abordări de tip iliescian, că proprietatea este un moft

Teodorovici: Se schimbă taxa pe lăcomie în stimulentul pentru hărnicie

Programator român, lucrez de acasă, pentru o companie din străinătate. Ce obligații fiscale am?

Meteo #azi, 20 martie: Vreme instabilă, ploi locale în sud și centru

Coșmar devenit realitate pentru locuitorii unui oraș: "Invazia selfie-urilor" creează haos, iar autoritățile interzic accesul pentru vizitatori. MOTIVUL pentru care 50.000 de turiști au luat cu asalt o comunitate liniștită | VIDEO

Financial report Prima pagină a presei străine: Experții economici germani își refac în scădere prognozele de creștere "Generația mea a fost înșelată". Anul 2019 a început încurajator pentru economia franceză

Utile: Infecția cu virusl hepatic C, teste rapide pentru români; Remedii care alungă astenia de primăvară; Ce boli ascund furnicăturile resimțite în mâini și picioare

Teodorovici, despre amnistia fiscală: În aprilie vreau să putem să o avem în Guvern

VREMEA în această noapte și în următoarele trei zile. Prognoza METEO în București și în țară

SIMULARE BAC 2019 MATEMATICĂ. Subiecte și barem REAL și UMAN, clasele a XI-a și a XII-a, la simulare bacalaureat 2019

ProSport LIVE | O nouă accidentare la națională | Reușim victoria cu Suedia? Halep are un nou antrenor | Becali a anunțat un nou transfer de la Astra

Cristina Neagu: Am un cap bun pentru un antrenor de handbal, dar acum mă bucur de jocul din teren

Ura progresistilor neomarxisti împotriva a tot ce este Național şi Suveran. Unii Fac Fondul Suveran "ca să fure"...Așa își ascund progresiştii ura față de tot ceea ce este Suveran şi Național

Marea Britanie: Premierul Theresa May trimite miercuri scrisoarea prin care solicită amânarea Brexitului

Business report: România, tot mai departe de performanța comercială a Zonei Euro; Consiliul înțelepților economiei germane: gata cu creșterea în 2019?; Piața terenurilor s-a dublat. Cele mai importante tranzacții

Dan Nica: Voi sesiza președintele Parlamentului European să ia măsuri împotriva minciunilor despre premierul Dăncilă

ANOFM organizează în aprilie Bursa Generală a Locurilor de Muncă

SONDAJ Ce temă ar trebui să abordeze Iohannis, în cazul unui eventual referendum?

Parlamentul statului Mississippi a adoptat cea mai constrângătoare lege din SUA asupra avortului

Barem matematică simulare BAC 2019. Cum sunt notate subiectele la matematică la simularea bacalaureatului 2019

Președintele Mexicului semnează un document prin care promite că nu va căuta să obțină un al doilea mandat

Discuțiile dintre Rusia și SUA cu privire la situația din Venezuela s-au încheiat fără un acord

Atacurile din Noua Zeelandă: Premierul Jacinda Ardern s-a adresat colegilor a doi elevi uciși

Reprezentanții FORT protestează miercuri în Piața Victoriei

20 martie 2019 marchează Ziua Internațională a Fericirii. Cum a fost instituită sărbătoarea și care sunt modalitățile prin care se poate celebra

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României

Comisiile reunite de buget, aviz negativ pe contul de execuție bugetară al TVR pe anul 2017

Teodorovici: Unde președintele unei țări spune despre un act guvernamental că este o golăneală?

Donald Trump: SUA nu au impus încă cele mai stricte sancțiuni asupra Venezuelei

Consiliul UE are, miercuri, prima rundă de negocieri cu echipa PE pentru șefia Parchetului European

Tâlhărie la o casă de pariuri din Târgu-Jiu

Primarii din Sfântu Gheorghe și Odorheiu Secuiesc, amendați pentru că nu au arborat steagul României, de "Ziua Maghiarilor de Pretutindeni"

Frumoasa asta fură meserie de la Busu

Ilie Șerbănescu "Economia de pe teritoriul României este controlată de circa 78.000 grupuri de firme, dintre care doar 5.000 sunt rezidente, respectiv cu capital românesc, iar 73.000 sunt nerezidente, 93% din totalul economic aparținând străinilor."

Ne-au scos fotbalul din cap! Selecționatele U17 și U19 au fost demolate de Austria și Irlanda, la Tururile de Elită. Tricolorii au încasat în total 10 goluri

Protestul din Piața Victoriei: O delegație a transportatorilor a intrat în Guvern pentru negocieri cu ministrul Transporturilor | VIDEO

Tomac, după ce Dragnea a spus că PSD e la guvernare, dar nu la putere: Livache, lasă-ne!

Zi importantă pentru Kovesi: Încep negocierile pentru desemnarea procurorului-șef european

Robert Lighthizer și Steven Mnuchin vor efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în China -sursă

Forumul European al Roboticii, în premieră la București începând din 20 martie

Efectul Crimeea: Ce i-a entuziasmat pe ruși și care e prețul pe care îl vor plăti


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6608, afisate in 111 pagini.



ieri 06:11 CITATUL ZILEI