SERBIA. Din cauza căldurii, MIGRANȚII își întrerup marșul pe jos și au luat trenul ca să ajungă la granița cu Ungaria și spre alte țări diin Uniunea Europeană.

Admitere 2016. Absolvenții de liceu susțin examenul de admitere la Medicină, la Universitatea Politehnica și la Facultatea de Drept

Turcia. Un miting comun împotriva Loviturii de Stat la care au participat atât partidul de opoziție cât şi partidul lui Erdogan aflat la putere e prezentat de presa progresistă de la noi (Hotnews etc.) ca pe un miting anti-puci şi anti-Erdogan

Cerneala Roșie Progresistă Aduce Pierderi. Financial Times: Ziarul Progresist "The Guardian" a ajuns la un record al pierderilor de 173 de milioane de lire sterline

Hillary Leaks. Cele 20.000 de email "scurse în presă" ale conducerii Partidului Democrat ne arată că în spatele violentelor mitinguri anti-Trump organizate de ONG-urile lui Soros, s-a aflat Partidul Democrat

BBC a tăiat numele de ALI din numele complet al ucigașului de la Munchen şi l-au prezentat ca fiind David Sonboly în loc de David ALI Sonboly. După ce Breitbart.com i-au întrebat de ce o fac l-au reintrodus pe ALI

Propagandă Hotnews Penibilă. Cum investighează Hotnews cine a dat lovitura de stat? Hotnews: "A dat SUA o lovitura de stat în Turcia?" Specialistul american "Nu. Noi nu dăm lovituri de stat". Ați citit ceva mai penibil? L-au depăşit pe Caragiale.

O PALMĂ DATĂ GUVERNELOR OCCIDENTALE ŞI PRESEI MONDIALISTE CARE L-AU ACUZAT PE NEDREPT. Slobodan Milosevic a fost declarat NEVINOVAT de către Tribunalul de la Haga. Acuzat fiind, el a fost ținut 5 ani în închisoare la Haga până când bolnav a murit.

Cum se fabrică ştirile la BBC. Un email trimis de BBC în mediile universitare turcești din Anglia ne arată că BBC-ul caută cu disperare pe cineva în Turcia care să-l critice pe Erdogan

MANIPULARE GERMANĂ. Ca să nu creadă lumea că teroristul iraniano-german David Ali Sonboly ar fi avut anumite preferințe islamice autoritățile germane ni-l prezintă pe Ali Sonboly ca pe un neonazist nebun care s-a inspirat din neonazistul Breivik

CORUPȚIE LA FMI. Șefa FMI, Christine Lagarde va fi judecată în Franța în legătură cu acordarea a 400 de milioane de euro de la stat lui Bernard Tapie pe vremea când era Ministru de Finanțe. UNDE-S DEONTOLOGII de la noi să-i ceară DEMISIA?

Donald Trump evocă posibilitatea unei ieșiri a SUA din OMC dacă organizația nu va fi de acord cu protejarea produselor americane. . Donald Trump "Organizația Mondială a Comerțului este un dezastru"

Germania. Atacul din Munchen. S-a aflat cine este Teroristul. Teroristul este un iranian islamist de 18 ani cu dublă cetățenie germană şi iraniană.

Ziare.com - Ministrul Sănătății Voiculescu este sponsorizat prin ONG-urile pe care le conduce de marile concerne farmaceutice. El face acum controale deşi în trecut doi dintre ONG-iştii săi erau în Comisiile de Etică ale Spitalelor cu probleme de corupție

Frankestein în China. Primul test pe oameni cu instrumentul de editare a genelor

TURCIA 2010. Cum își propaga REȚEAUA GULEN membri în Structura Administrativă a Statului Turc. 350 de persoane care au dat un examen pentru a fi admiși în Administrația Publică au răspuns corect la 120 din cele 120 de întrebări.Toți erau din REȚEAUA GULEN

VIDEO SKY NEW LIVE - ATAC TERORIST ÎN GERMANIA. Unul sau mai mulți teroriști AU TRAS într-un Mall din Munchen.Cel puțin 10 persoane UCISE de terorişti şi cel puțin 10 răniți. MANIPULARE. Martor:"Au strigat 'Allahu Akbar'" Martor "A strigat 'Sunt german'"

TERORISM LA MUNCHEN: Donald Trump "Nu se mai poate continua așa. Creșterea terorismului amenință stilul de viață al tuturor popoarelor civilizate și trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a-l menține departe de țărmurile noastre"

Cum erau cu adevărat dacii. Autorii antici, despre strămoșii noștri: "Dacii sunt cu totul gata să înfrunte moartea". "Dacii aveau ochi albaștri și păr blond sau roșcat. Pielea lor este moale, albă și fără păr"

Unii "specialiști în semnele masonice" cred că noul prim-ministru al Marii Britanii, Teresa May şi cancelarul german Angela Merkel fac parte din Illuminati după semnul identic din mâini pe care îl fac. Același semn e făcut de Juncker și de Papa Paul II

SOROS MÂNĂ-N MÂNĂ CU GULEN. ONG-iştii lui SOROS chemați de sponsorizatul lui SOROS, CLAUDIU CRĂCIUN și de un alt ONG-ist sponsorizat Mihai Bumbeș, protestează în fața Ambasadei Turciei din București împotriva lui Erdogan

CUM ÎȘI BAT JOC PARLAMENTARII DE INIȚIATIVA A 3 MILIOANE DE CETĂȚENI ROMÂNI. Aleșii vor să lase redefinirea familiei în Constituție în grija viitorului Parlament. Senator: "Să-i lăsăm în pace, dar să ne lase și ei pe noi, cu alte cuvinte"

Iohannis o nouă intervenție în favoarea Austriecilor de la OMV. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012

REȚEAUA GULEN ÎN ROMÂNIA. Imperiul financiar din spatele școlilor "Lumina" "învârte" sume colosale în România. Cine sunt afaceriștii care fac parte din Rețeaua Gulen, rețea acuzată de Erdogan ca a organizat Lovitura de Stat?

Sondaj CNN. Cuvântarea lui Donald Trump de la investirea sa ca şi candidat al Partidului Republican a fost foarte bine primită de electoratul american

UE ȘI PROIECTUL LOR ASCUNS, DEPOPULARE NE-AU ADUS. România şi Bulgaria au pierdut cel mai mult, aproximativ 16% din populaţia de la începutul anilor 1990, iar tendinţa s-a accentuat odată cu intrarea ţărilor în UE

Gheața i-a oprit pe Mincinoşi. Un grup de "cercetători" plecați să demonstreze cât de tare s-a încălzit Planeta şi cât de rapid s-a topit Calota Polară, au rămas blocați prinşi de Ghețurile Arcticii

Cele mai grave atacuri armate și atentate teroriste din Europa între 2004 și 2016 (cronologie)

RUȘINE. După ce a dat pe nimic austriecilor tot petrolul țării și după ce a dat rușilor aproape toată metalurgia, Adrian Nastase vine și are tupeul să facă pe "patriotul". Adrian Năstase: 'PSD are nevoie de un mesaj mai puternic de natură naționalistă"

DREPTUL ORICĂRUI COPIL DE AVEA O MAMĂ ȘI UN TATĂ ESTE INALIENABIL: Rețeaua Progresistă a început să urle isteric în presa lor şi pe internet şi să-i acuze de "homofobie" pe cei care afirmă că "căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie"

Oară Stănciulescu membră în Consiliul de Administrație al TVR dezvăluie cum își bat joc cei din TRV de banul public

Turcia. Erdogan îi pune la punct pe francezi care-i țineau lecții de democrație de la distanță. Erdogan către ministrul francez de externe: "Să-și vadă de treburile sale. Are el autoritatea de a face aceste declarații la adresa mea? Nu!"

Progresismul face ravagii şi în Finlanda - Mărturiile cutremurătoare ale unei mame: Copiii care sunt luați cu forța de la părinți sunt băgați la carcera dacă plâng de dorul părinților.

CUM MINTE REMUS CERNEA. Remus Cernea, despre decizia CCR: "Nu poți să supui votului prin referendum restricționări ale drepturilor omului". Nu există DREPT MAI IMPORTANT decât dreptul oricui copil născut sau nenăscut de a avea o MAMĂ și un TATĂ

VIDEO - Ioana Picoș-Făgădaru la pus l-a punct pe Remus Cernea. Ioana Picoș-Făgădaru: "Un Copil are Nevoie de o Mamă și un Tată și dacă îi lipsește un Model Patern sau un Model Matern îi crează o mare problemă"

Parlamentul Israelian a dat o lege care permite parlamentarilor să-i excludă din Parlament cu 3/4 din voturi pe parlamentarii care incită la ură sau la rebeliune împotriva Israelului

New York Times - Co-fondatorul PayPal, miliardarul Peter Thiel, îl susține pe Donald Trump. El a vorbit la Convenția Republicană chiar înainte de Donald Trump. Surpriza e Mare. Se ştie că "toți" miliardarii din Silicon Valley sunt progresişti

Secretele celei mai avansate civilizații străvechi de pe teritoriul României. Creatorii de orașe care nu-și îngropau morții, considerați leagănul civilizației

Cel mai mare site de torente din lume Kickass Torrents a fost închis de FBI iar deținătorul său a fost arestat în Polonia

DRUM DESCHIS SPRE REFERENDUM: CCR: "Inițiativa cetățenească referitoare la căsătoria între un bărbat și o femeie îndeplinește condițiile". SOROS NU SE LASĂ. AMNESTY INTERNATIONAL și alte 28 DE ONG-uri finanțate de SOROS au cerut CRR să respingă Inițiativa

SUA ŞTIAU. Pe 21 martie americanii vorbeau de o Lovitură de Stat Militară în Turcia. Michael Rubin, fost oficial din Pentagon, în urmă cu 3 luni: "Ar putea avea loc o lovitura de stat in Turcia?" - Analistul îndemna la executarea lui Erdogan.

VIDEO Ambasadorul Turciei explica de ce s-au grabit pucistii sa atace si care e motivul epurarilor masive din institutiile de stat. Plus: Pedeapsa cu moartea va crea probleme in relatia noastra cu UE

Care este Propaganda şi Ideologia prin care Rețeaua Gullen acuzată că a organizat Lovitura de Stat, a ajuns să recruteze sute de mii de oameni în Turcia şi în alte țări: Militari, Judecători, Medici, Profesori, Afacerişti, Funcționari Publici

Postul american Nickelodeon a introdus primii părinți homosexuali într-un serial de desene animate VIDEO. Progresiştii de la Adevărul salută fericiți ştirea.

TURCIA. VIDEO-uri cu CRIMELE PUCIȘTILOR MILITARI care împușcă oameni pe stradă sau trec cu tancul peste ei. BILANȚ: 290 de MORȚI și peste 1600 de răniți. Vă dați seama ce manipulare se face în massmedia? VICTIMA ne este prezentată ca fiind "CĂLĂUL"

Robert Turcescu și Andreea Marin acuzați că au fost plătiți de Puciștii din Rețeaua Gullen. Ambasadorul Turciei la București: "Există jurnaliști români care au fost plătiți de membri ai conspirației care a dat lovitura de stat din Turcia"

MARIAN MUNTEANU A TRECUT ȘI EL LA MANIPULĂRI PRO-PUCISTE. Marian Munteanu condamnă pe bună dreptate violențele împotriva militarilor DAR "uită să spună" că acei soldați au omorât 290 de oameni și au rănit alți 1600

INCREDIBIL. VIDEO - Atacul PUCIȘTILOR CRIMINALI care azi sunt susținuți mediatic de Digi24, RealitateaTV, HotNews, Adevărul și de Antena3, împotriva Hotelului lui Erdogan. Soldații afirmă că li s-a ordonat "să captureze un important lider terorist"

Curtea Constituțională a amânat decizia privind excepția de neconstituționalitate în cazul căsătoriilor homosexuale

MANIPULARE PENIBILĂ. ActiveNews citează din "Amnesty International" un ONG progresist finanțat de SOROS ca să ne arate cât de "rău și nedemocratic" este Erdogan. Or fi PUCIȘTII democrați, penibilor? Am mai spus-o: E CEVA PUTRED LA ACTIVE NEWS.

Spre o Europă Federală. Bundesbank vrea ca ESM să preia rolul de "autoritate fiscală independentă" pentru zona euro. Germania vrea ca taxele și impozitele să fie fixate de la Bruxelles după cum vor mușchii ei

MÂNCĂM CHMICALE. STUDIU: Pate-ul de ficat conţine doar 5 % ficat

Autoritățile franceze au ascuns francezilor adevărul. Apar mărturii că victimele de la Bataclan au fost torturate de teroriști în mod groaznic. Mulți au fost mutilați de organele sexuale, alții decapitați iar unora li s-au scos mațelor din corp

BOMBA ZILEI: Ministrul Muncii al Turciei, Suleyman Soylu: "State Unite s-au aflat în spatele Loviturii de Stat"...."Afirmațiile că SUA au fost implicate în puci sunt false și dăunătoare" a declarat John Kerry către omologul său turc.

Cum măresc Supermarketurile de 10 ori prețul laptelui. Irimescu: La Vatra Dornei laptele costă 40 de bani pe litru la fermieri; în comerț continuă să fie 4 - 4,5 lei

A cui e Transilvania? Memoriul adresat de Iuliu Maniu lui Hitler și Mussolini: "Noi dorimpacea în centrul Europei și o prietenească vecinătate cu Ungaria"

SUA. Polițiștii sunt împușcați unul după altul. Un politist a fost impuscat mortal in Kansas

Germania. Un refugiat afgan a atacat cu un topor călătorii dintr-un tren. 21 de răniți dintre care 3 în stare gravă. Politica iresponsabilă a lui Merkel de a primi peste 1 milion de refugiați neverificați îşi arată efectele.

Bogdan Bobolea - VIDEO. "Dacii nu au pierit, au fost doar eliminați din documente". Demontăm astfel încă una din minciunile LUNECOSULUI "preot" Aldea - care ne spune că denumirea Dacia... "a fost ștearsă de realitățile concrete"

Progresiştii internaționalişti au trecut la o propagandă isterică anti-Erdogan. Hotnews şi Contributors.ro "Regimul Erdogan si pedagogia terorii- spre un nou totalitarism"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132

Nr. de articole la aceasta sectiune: 7910, afisate in 132 pagini.



ieri 05:15 CITATUL ZILEI